Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3900/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 868/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3900R
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, împotriva sentinței civile nr.819LM din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.585/27.05.2009, și intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, lipsind intimata Curtea de Conturi a României.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că intimata Curtea de Conturi a României a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 26.05.2009, întâmpinare.
Recurenții, prin avocat, depun la dosar practică judiciară.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenții, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 819LM din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și garantul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care s-a solicitat plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, plata sporului de stabilitate, actualizate cu rata inflației și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva garantului Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a constatat prescris dreptul de acțiune al reclamanților, privind aceleași drepturi, anterior datei de 11.07.2005.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2000-2005, invocată de pârâtă, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
De asemenea, potrivit art.1 din Legea nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Având în vedere faptul că reclamanții au formulat acțiunea la data de 08.08.2008, s-a constatat prescris dreptul la acțiune al acestora, privind drepturile anterioare datei de 11.07.2005.
Pe fondul cauzei, în ce privește restul pretențiilor solicitate tribunalul a reținut că reclamanții au calitate de controlori financiari în cadrul pârâtei Curtea de Conturi a României.
Prin Legea nr.50/1996 s-a prevăzut un sistem de salarizare propriu pentru personalul Curții de Conturi, care cuprindea pe lângă salariul de bază, spor de stabilitate, spor pentru titlul științific de " doctor" sau "doctor docent" și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Începând cu data de 01.10.2000, a intrat în vigoare OG nr.83/2000, care a modificat legea 50/1996, abrogând în mod expres prevederile referitoare la plata sporurilor de stabilitate și de risc și suprasolicitare neuropsihică ( art.1 pct.42 din OG nr.83/2000).
Susținerea reclamanților, în sensul că dispoziția legală care reglementa plata sporurilor solicitate nu a fost abrogată și că sporurile respective sunt prevăzute de Legea nr. 104/1999, a fost apreciată de prima instanță ca neîntemeiată, întrucât Legea nr.104/1999, privind aprobarea OG 9/1997 și OG nr.56/1997, a fost emisă pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, încorporându-se de la data intrării lor în vigoare în actul de bază, potrivit art.60 din Legea nr.24/2000.
Art.56 alin.2 din Legea nr.50/1996, introdus prin Legea nr.104/1999 care prevedea acordarea sporurilor de stabilitate și de stres și-a produs efectul numai până la data de 01.10.2000, când a intrat în vigoare OG 83/2000, care a abrogat dispozițiile referitoare la plata sporurilor pretinse.
Începând cu această dată, OUG nr.160/2000 constituie cadrul legal pentru salarizarea controlorilor financiari, act normativ care nu conține nici o prevedere legală care să recunoască drepturile solicitate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, ,.
În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civ. s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică și că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi, este neîntemeiată, întrucât plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată, prin forme distincte de salarizare, denumite diferit, având în esență aceleași consecințe juridice (salariu, indemnizație, etc.), și constituie adevărate bunuri, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din Hot. Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1996.
Proprietatea acestor,bunuri conferă recurenților dreptul de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Prin Legea nr.193/1999 a fost ratificata Carta Socială Europeană revizuită, astfel că măsura eliminării sporurilor solicitate nu se justifică din perspectiva art.16 al Cartei, întrucât eliminarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertățile altora.
Aceste acte internaționale ratificate în România nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel că devin aplicabile potrivit art.20. alin.2 din Constituția României, fiind mai favorabile decât legislația internă.
A reține că în speță a interveni prescripția dreptului, așa cum se argumentează juridic de către pârâtă, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.2 din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, recurenții - reclamanții au arătat că Legea 104/1994 are caracter de lege organică, conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit.e din Constituția României, și că art.52 din Legea 104/1999 a fost abrogat prin art.6 din OG nr.160/2000, însă acest din urmă act normativ-ordonanța guvernului, este un act normativ de nivel inferior, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ( art.54 pct.2).
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.52 din Legea nr.104/1999 să-și producă efecte cu privire la drepturile ce se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Recurenții au susținut că temeinicia pretențiilor deduse judecății este confirmată și prin decizia nr.21/10.03.2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, a apreciat caracterul cuvenit al sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică, această decizie fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art.329 al art.3 pr.civ.
Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.160/2000 au rămas fără aplicabilitate numai prevederile din Legea nr.50/1995 referitoare la sporuri, indemnizații etc, stabilite prin această lege, nu și prevederile Legii nr. 104/1999, prin care în sistemul de salarizare al controlorilor financiari s-a introdus sporul de stabilitate, sporul pentru titlul științific de doctor și doctor docent și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
În mod corect a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, privind drepturile anterioare datei de 11.07.2005, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin.1, coroborat cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termenul de 3 ani.
De asemenea, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Cum, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este unul patrimonial, se constată că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada reținută de prima instanță.
Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea reclamanților, potrivit căreia dispozițiile referitoare la prescripție ar fi devenit inaplicabile, prin prisma prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.44 din Constituția României, și a dispozițiilor Cartei Sociale Europene, întrucât prescripția extinctivă este o sancțiune legală, care intervine în situațiile în care titularul unui drept patrimonial nu a declanșat acțiunea în interiorul termenului prevăzut de lege.
Cauzele de întrerupere, respectiv suspendare, a cursului prescripției sunt expres prevăzute în art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958, niciuna din ipotezele legale nefiind realizată în cauza dedusă judecății.
De asemenea, momentul de la care începe cursul prescripției extinctive este cel al nașterii dreptului, art.166 alin.1 din Codul muncii stipulând în mod expres că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".
Cum o atare recunoaștere nu a intervenit, iar dispozițiile invocate de recurenții-reclamanți sunt lipsite de orice relevanță în problema prescripției, Curtea constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Nefondate sunt și criticile referitoare la soluționarea fondului pricinii, întrucât, în condițiile în care dispozițiile care reglementau acordarea pentru controlorii financiari a sporului de stabilitate și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică (art.56 alin.2 din Legea nr.50/1996) au fost abrogate, recurenții nu pot pretinde că au avut, pentru perioada indicată în acțiune, un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și al practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, referitor la pretinsa inaplicabilitate a normelor de abrogare, pe considerentul contradicției cu dispozițiile constituționale, Curtea reține că instanțele judecătorești nu sunt îndrituite să verifice conformitatea legilor (legi și ordonanțe) cu prevederile Constituției României, acesta fiind atributul exclusiv al Curții Constituționale, or o atare excepție de neconstituționalitate nu a fost invocată în cauză.
Cât privește decizia nr.21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, se constată că aceasta nu îi vizează pe controlorii financiari, astfel încât nu se poate invoca faptul că dezlegarea dată de instanța supremă problemei de drept judecate ar fi obligatorie pentru instanțe, potrivit art.329 al art.3 pr.civ.
Începând cu data de 01.11.2000, drepturile salariale ale controlorilor financiari au fost reglementate de o serie de acte normative speciale (OUG nr.160/2000, Legea nr.233/2006, OG nr.27/2007, OG. nr.14/2008), care nu prevăd acordarea sporurilor solicitate prin acțiune. Față de cele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.819LM din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
16.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
