Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 392/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentințelor civile nr. 131/15.02.2008 și nr. 637 din 23 mai 2008. ambele pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, HG, A, A, toți prin mandatar, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Constanța,-, județul C și intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-,
sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursurile sunt declarate în termen și motivate și că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției a declarat recurs la 1 aprilie 2008 împotriva sentinței civile nr. 131 din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La data de 1 august 2008 Ministerul Justiției a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 637 din 23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii formulată de.
În fapt;
1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanții, HG, Minciuna, Senia, prin mandatar au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Constanța, Curtea de Apel Constanța, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării obligarea în solidar la plata drepturilor salariale restante
reprezentând indemnizația lunară de 10%din salariul brut pe perioada 1 noiembrie 2003 - 1 noiembrie 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective; obligarea la acordarea în continuare a acestei indemnizații de 10% din salariul brut până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate; obligarea în solidar la includerea în bugetul de stat a sumelor datorate și la cheltuieli de judecată de judecată.
În motivare au arătat că semnatarii acestei cereri de chemare în judecată, îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate.
Au mai arătat că articolul 6 alin. 2 din Codul muncii, consacră pentru toți salariații principiul ca pentru muncă și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificate prin Legea nr. 27/2004, în art. l alin. 2 statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Articolul 20 din Constituția României arată că "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte". Articolul 53 din Constituția României, referindu-se la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în alineatul 2 prevede: "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
În opinia reclamanților, contrar acestor principii consacrate legislativ, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000, s-a stabilit că " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Au arătat că apreciază că sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, în vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate întrucât îndeplinesc în virtutea funcțiilor o muncă egală cu grefierii care primesc sporul de 10%, eliminându-se astfel discriminarea prin încălcarea principiului egalității între salariați: salariu egal la muncă egală.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a arătat că acțiunea este nefondată întrucât de sporul de 10% beneficiază numai personalul care este indicat expres de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și numai în raport de timpul efectiv lucrat în aceste activități potrivit atribuțiilor stabilite în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică întrucât nu are calitate în litigiu, deoarece reclamanții nu au raporturi de muncă cu acest minister atribuțiile sale fiind numai de administrare a bugetului de stat care este însă aprobat de Parlament, sens în care a reprodus textele legale incidente.
Din formularea acțiunii a rezultat că reclamanții nu au chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de pârât ci numai citarea acestuia în condițiile art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000. Ca urmare cererea nu va fi analizată în contradictoriu cu această instituție.
Reclamanții, și au formulat cerere scrisă de renunțare la judecată pentru termenul din 05.09.2007.
La termenul din 28.11.2007 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.01.2003 - 21.03.2004.
Prin sentința civilă nr. 131 din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2003- 21.03.2004.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, HG, Minciuna, Senia,.
A respins ca prescrisă cererea pentru perioada 01.11.2003 - 21.03.2004.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța să plătească următorilor reclamanți despăgubiri.
A respins acțiunea ca nefondată în ceea ce privește Ministerul Economie și Finanțelor.
A respins cererea în ceea ce îi privește pe reclamanții:, (), ca nefondată.
A luat act de renunțarea la judecată în ceea ce îi privește pe, și.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Cererea a fost înregistrată la data de 22.03.2007. Reclamanții au solicitat plata drepturilor pentru perioada 01.11.2003 - 01.11.2006. Potrivit art. 1 din Decret nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. În conformitate cu art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani. În cauză se constată că pentru perioada 01.11.2003 - 21.03.2004 dreptul la acțiune este prescris.
În consecință, s-a admis excepția și s-a respins ca prescrisă cererea pentru această perioadă.
Cu privire la cererile de renunțare:
Față de împrejurarea că reclamanții, și au formulat cerere scrisă de renunțare la judecată pentru termenul din 05.09.2007 instanța de fond a luat act de această cerere.
Cu privire la cererea de acordare a drepturilor egale cu 10% din indemnizația de serviciu:
Reclamanții au calitatea de grefieri și grefier arhivar astfel cum rezultă din adresa din data de 30.10.2007 a Biroului Resurse Umane al Tribunalului Constanța pentru perioadele indicate, cu excepția următorilor:, - agenți procedurali, - aprozi, în cadrul Judecătoriei Constanța. O parte dintre reclamanți, anterior încadrării la data de 01.01.2005 ca grefieri în conformitate cu Legea nr. 567/2004, au ocupat funcția de grefier dactilograf, arhivar registrator și registrator de carte funciară.
Reclamanții sunt salarizați potrivit nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. Anterior salarizarea a fost stabilită prin Legea nr. 50/1996.
Potrivit art. 3 alin. 1 din nr.OG 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului. Anterior, art. 11din Legea nr. 50/1996 (introdus prin nr.OG 83/2000) stabilea în mod asemănător că salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă iar ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de
intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la această lege și valorii de referință sectorială.
Într-adevăr, art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 stabilea că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat în aceste activități. Această prevedere a fost preluată în parte, cu modificările impuse de dispariția unor funcții din cadrul instanțelor, de art. 3 (8) din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, care stabilește că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Aceste drepturi pot fi acordate în temeiul acestor texte legale numai pentru perioada efectiv lucrată în cadrul activităților enumerate de acestea potrivit repartizării grefierilor stabilită în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.
Or, în aceste condiții nu pot fi obligați pârâții să salarizeze pe reclamanți în alt mod și cu aplicarea unor sporuri prevăzute expres pentru o anumită activitate, dacă aceasta nu a fost desfășurată.
Reclamanții nu au susținut de altfel că ar fi desfășurat activitățile enumerate în textele legale respective și nu au primit acest spor de 10% din indemnizație.
Reclamanții invocă discriminarea de natură salarială în susținerea acțiunii, dar art. 27(1) din OG nr. 137/2000 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În conformitate cu art. 2 alin. (1) și (3) din OG nr. 137/2000, potrivit acestei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În cazul de față existența unei salarizări diferențiate în privința personalului auxiliar este stabilită de lege și nu este în discuție.
Criteriul care a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat diverselor subcategorii de personal auxiliar poate fi considerat "categoria profesională".
Se pune problema în această situație dacă diferențierea salarială constituie un tratament discriminatoriu prin prisma dispozițiilor constituționale și legale evocate sau nu.
Un tratament diferențiat devine discriminatoriu numai dacă determină distincții între persoane aflate în situații analoage și comparabile, astfel încât unele dintre acestea sunt tratate diferit din cauza apartenenței la o categorie care constituie și motivul tratamentului diferențiat.
În aceste condiții, regăsirea reclamanților în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, devine o situație premisă a oricărui act de discriminare.
În consecință, dacă reclamanții nu se regăsesc în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, nu se poate pune problema unei discriminări, condițiile enunțate anterior nemaigăsindu-și aplicabilitatea.
Simpla includere a reclamatelor în categoria personalului auxiliar, nu constituie un element care în sine să determine constatarea că toate sub categoriile de personal auxiliar se regăsesc în aceeași situație sau în situații analoage și comparabile, fiind necesar a se verifica dacă activitatea desfășurată, conform atribuțiilor de serviciu, este una comparabilă.
Pe de altă parte însă, activitatea desfășurată fiind în strânsă legătură cu atribuțiile de serviciu, este posibil ca, în unele cazuri, din simpla analiză a atribuțiilor de serviciu stabilite de legi și regulamente să rezulte în mod neechivoc că persoana care reclamă o discriminare nu se putea afla într-o situație analogă cu persoanele la care se raportează, dispozițiile legale împiedicând-o să desfășoare activități similare cu persoanele la care se raportează. Pe de altă parte, tot din atribuțiile de serviciu se poate constata că anumite categorii de personal se află în situații analoage și comparabile.
În cauză, reclamanții se raportează la grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, care primesc o indemnizație de 10% în plus.
Trebuie analizat așadar dacă reclamanții se regăsesc în situații similare sau analoage cu acești grefieri.
În măsura în care se constată existența unei discriminări, reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri.
Prin prisma atribuțiilor conferite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, este evident că reclamantele care au avut și au calitatea de grefier sunt în situații comparabile și chiar similare cu grefierii care participau la procedura insolvenței.
Stabilirea ca un criteriu de diferențiere între grefieri din punct de vedere al salarizării a tipului de cauze la care participă nu poate fi justificat.
Reclamantele care au avut și au calitatea de grefier au suferit o discriminare din punct de vedere al salarizării.
Trebuie avut în vedere însă că reclamanții au solicitat despăgubiri pentru perioada până la data de 01.11.2006.
Or, a avut calitatea de conducător de carte funciară până la data de 01.11.2006 și abia de la această dată a fost încadrată ca grefier. Rezultă că în perioada pentru care au solicitat despăgubiri a beneficiat de sporul de 10% neputând invoca discriminarea iar perioada în care a activat ca grefier nu se încadrează în perioada pentru care au solicitat despăgubiri (adresa nr. 143/03.05.2007 a Serviciului contabilitate al Tribunalului Constanța ).
și () au beneficiat de sporul de 10% (adresa nr. 143/03.05.2007 a Serviciului contabilitate al Tribunalului Constanța ) deci nu au suferit o discriminare.
, au fost încadrate abia la data de 06.11.2006, deci, în perioada de referință nu au avut calitatea de personal auxiliar și deci nu aveau cum să sufere un tratament discriminatoriu.
Cu privire la reclamanții care au avut calitatea de grefier dactilograf, pentru perioada 22.03.2004 - 31.12.2004 se pune problema stabilirii existenței unei situații discriminatorii din perspectiva atribuțiilor de dactilograf.
Pentru perioada 01.01.2005 și în continuare, când reclamantele au fost încadrate ca grefier, se pune problema dacă au continuat o activitate de dactilograf sau au avut activitate de grefier din perspectiva atribuțiilor stabilite prin fișa postului.
După transformarea posturilor de grefier - dactilograf în posturi de grefier, reclamantele, au avut conform fișei postului atribuții de tehnoredactare a hotărârilor judecătorești dar și atribuțiile prevăzute de art. 54 al.1 lit. a -f și h din noul Regulament de ordine interioară. Ulterior, aceste reclamante, cu excepția lui și, care și-au păstrat atribuțiile, au primit atribuții specifice participării constante în ședința de judecată.
După 01.01.2005 reclamanta a primit atribuții specifice activității în arhiva instanței, pentru această perioadă situația sa urmând a fi analizată odată cu situația grefierilor arhivari.
Rezultă astfel, că în privința reclamantelor care au ocupat o perioadă funcția de grefier dactilograf, acestea s-au aflat după data de 01.01.2005, prin stabilirea atribuțiilor de grefier de ședință, într-o situație similară cu ceilalți grefieri, inclusiv cei care participau la judecarea cauzelor privind procedura insolvenței.
Pentru perioada anterioară, cât timp au ocupat funcția de grefier dactilograf și pentru cazul în care și după data de 01.01.2005, deși au ocupat funcția de grefier, au păstrat atribuții de grefier dactilograf, se constată că reclamantele s-au aflat în situații comparabile cu grefierii de ședință, în sensul că deși activitatea principală era de redactare a hotărârilor judecătorești, atribuție pe care o aveau de altfel și grefierii de ședință, puteau participa și la ședința de judecată, diferența dintre cele două categorii profesionale fiind doar ponderea acestor activități în ansamblul activității profesionale.
Sub acest aspect, reținerea ca unic criteriu de diferențiere ponderea diferitelor activități în totalul activității desfășurate, în condițiile în care în principiu atribuțiile erau aceleași, nu poate fi considerat un criteriu care să justifice o diferență în acordarea sporului respectiv având în vedere implicarea ambelor categorii de grefieri în redactarea hotărârilor judecătorești.
Rezultă astfel că și aceste reclamante au suferit o discriminare din punct de vedere al salarizării.
Cu privire la personalul care a avut calitatea de arhivar registrator și ulterior a fost încadrat ca grefier arhivar, situația acestui personal (, și inclusiv pentru perioada după 01.01.2005) trebuie analizată prin raportare la personalul care realiza activități de executări penale și executări civile.
S-a constatat că, deși cele două categorii de personal nu se regăsesc în situații identice, se regăsesc în situații similare și comparabile în sensul că nu participă la ședințele de judecată și desfășoară activități premergătoare și ulterioare ședinței de judecată care presupun menținerea unor evidențe, înregistrări și modificări în cadrul acestora, realizarea corespondenței privitoare la cauzele respective, întocmirea unor lucrări de arhivă.
Cu privire la reclamanții care au calitatea de agent procedural sau aprozi:
Din analiza dispozițiilor regulamentare, rezultă că în niciun caz și în nicio situație, reclamanții încadrați ca agenți procedurali sau aprozi, nu puteau și nu pot desfășura aceleași activități ca grefierii la care se raportează, astfel încât în niciun caz aceștia nu se pot găsi în situații comparabile pentru a se analiza dacă tratamentul diferențiat constituie sau nu un tratament discriminatoriu prin prisma condițiilor enunțate anterior.
Cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor:
Reclamanții nu au raporturi de serviciu cu acest pârât care nu are nicio implicare în salarizarea acestora. Este adevărat că există o implicare a acestui pârât în fundamentarea și administrarea bugetului național însă aceste atribuții trebuie privite numai din punct de vedere constituțional și din perspectiva legilor aplicabile execuției bugetare. Acest pârât nu poate fi obligat să includă în proiectul bugetului de stat sume pentru acordarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții câtă vreme aceste drepturi nu sunt stabilite printr-o hotărâre judecătorească și de altfel aprobarea bugetului național se face de către Parlamentul României.
2. La data de 22 aprilie 2008 reclamanta a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 131 din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, arătând că instanța a omis să pronunțe o soluție în ceea ce o privește.
Prin sentința civilă nr. 637 din 23 mai 2008 Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamanta.
A completat sentința civilă nr. 131 din 15 februarie 2008 în sensul că a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 302 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Din enumerarea reclamanților cuprinsă în cererea introductivă nu rezultă că a figurat în calitate de reclamantă.
Totuși, în tabelul anexă la acțiune, în care sunt cuprinse numele reclamanților care au înțeles să formuleze acțiunea și semnăturile acestora, apare în calitate de reclamantă și, care a și semnat tabelul respectiv, la poziția 4 din tabel.
Aceasta este indicată și semnează și în cererea depusă pentru termenul din 9 mai 2007, în care reclamanții solicitau să se ia act că urmează să fie reprezentați de.
Astfel, rezultă că și a înțeles să formuleze acțiunea.
Cererea de completare a fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă, instanța omițând să se pronunțe cu privire la acțiunea formulată de această reclamantă.
Pe fondul cererii s-a reținut că reclamanta are calitatea de grefier, fiind într-o situație comparabilă și chiar similară cu grefierii care participau la procedura insolvenței.
La pronunțarea hotărârii instanța a avut în vedere aceleași considerente menționate în cuprinsul sentinței civile nr. 131/2008 în referire la reclamanții care au calitatea de grefieri.
Critica hotărârii prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 131 din 15 februarie 2008pronunțată de Tribunalul Constanțaa vizat, în esență, următoarele:
Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă întrucât la pronunțarea hotărârii instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Acest motiv de recurs are în vedere imixtiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, astfel cum este aceasta consacrată de Constituție sau de o lege organică. Instanța de judecată, cu respectarea competențelor stabilite prin dispozițiile legale, se impunea să analizeze pretențiile afirmate de reclamanți prin prisma prevederilor legale speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate.
Totodată, recurentul critică hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii se dispune:
- art. 38 alin. 2 - Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției, de către președintele secției;
- art. 42 alin. 2 - Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor;
- art. 48 - Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciul al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
Reclamanții nu au îndeplinit activitățile pentru care legiuitorul a prevăzut acordarea sporului de 10% și, în consecință, aceștia nu pot fi îndreptățiți la acordarea sporului în discuție, în condițiile în care, potrivit legii, acesta se acordă numai grefierilor care au îndeplinit acele activități potrivit atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului și numai proporțional cu timpul efectiv desfășurat în acestea, potrivit regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și numai după întocmirea unui raport confirmat de superiorul acestora.
Prin Hotărârea nr. 333 din 8 octombrie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind sesizat cu o petiție adresată acestuia de persoane care îndeplinesc funcția de grefieri prin care se solicita constatarea existenței unei discriminări generate de prevederile art. 8 din nr.OG 8/2007, a constatat că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform nr.OG 137/2000.
Acordarea indemnizației de 10% este circumscrisă unor condiții cumulative care întrunesc un grad de obiectivitate dat de natura activităților în cauză, complexitate, responsabilitate, volum de muncă și timpul efectiv lucrat în aceste activități.
O altă critică se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație până la data achitării întrucât, potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazul în care, după lege, dobânda curge de drept".
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că reclamanții, creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, iar nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Critica hotărârii prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 637 din 23 mai 2008pronunțată de Tribunalul Constanțaa vizat, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr. 637 din 23 mai 2008 Tribunalul Constanțaa admis cererea reclamantei, dispunând completarea hotărârii judecătorești în sensul obligării pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plata în favoarea acesteia a unor despăgubiri în cuantum de 302 lei.
Din examinarea cuprinsului sentinței civile nr. 637 din 23 mai 2008 Tribunalului Constanța raportat la sentința civilă nr. 131 din 15 februarie 2008 Tribunalului Constanța, al cărei dispozitiv a fost completat, rezultă că cererea reclamantei este lipsită de interes. Reclamanta figurează în dispozitivul sentinței civile nr. 131 din 15 februarie 2008 cu suma de 302 lei, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expert contabil.
În aceste împrejurări, soluția Tribunalului Constanța de admitere a cererii de completare a hotărârii pe motiv că instanța a omis să se pronunțe cu privire la această reclamantă este eronată întrucât ar fi trebuit respinsă ca lipsită de obiect.
Mai mult decât atât, instanța de fond a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanta deși în motivare s-a referit la cererea formulată de o altă reclamantă, respectiv, ceea ce îl determină pe recurent să concluzioneze că Tribunalul Constanța nu și-a exercitat rolul activ și nu a cercetat integral cererea cu care a fost învestită, pronunțând o soluție eronată și nelegală.
Recursurile sunt fondate.
Curtea, analizând sentința civilă nr. 131/2008 din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, va admite recursulcu consecința modificării în parte a acesteia și respingerii acțiunii ca nefondate pentru următoarele considerente:
Reclamantele intimate și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii, nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 (art. 1 alin. 2), art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20 și 53 din Constituția României și au arătat că izvorul inegalităților salariale și al discriminării îl constituie aplicarea dispozițiilor art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000 la diferitele categorii de grefieri.
Întrucât aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată s-a făcut în mod diferențiat de instanțele naționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în realizarea rolului constituțional de uniformizare a practicii judiciare la nivel național, a pronunțat recursul în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 12 mai 2008, statuând următoarele: "Dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și ale art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele susmenționate.
Din punct de vedere juridic, prestarea muncii și salarizarea ei sunt obligații principale ce rezultă pentru salariat și, respectiv, pentru angajator, din încheierea contractului individual de muncă sau din existența raportului de serviciu.
legale stabilesc principiul conform căruia pentru munca prestată fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.
Prin Convenția Organizației Internaționale a nr. 95 (1949) privind protecția salariului, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, s-a stabilit că, în sensul acestei convenții, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câștigurile susceptibile de a fi evaluate în bani și stabilite prin acordul părților sau de către legislația națională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.
Potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu următorii factori: calificarea, importanța, complexitatea atribuțiilor de serviciu, pregătirea și competența profesională etc.
Sporul la salariul de bază reprezintă un element accesoriu și variabil al salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, numai dacă sunt întrunite următoarele cerințe:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
constituie sume plătite anumitor salariați peste salariul de bază, în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
Prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit un sistem unic de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete, ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați prevăzute de Constituție și de legea pentru organizarea judecătorească.
Potrivit art. 18 din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete erau stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Personalul auxiliar de specialitate beneficia de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, și de o majorare între 5% și 10% a aceluiași salariu, în raport de nivelul instanței sau al parchetului, iar conform art. 19 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care erau secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiau de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiau și conducătorii de carte funciară.
Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin art. 30 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247/2007, care, începând cu data intrării sale în vigoare - 3 februarie 2007 -, instituie un sistem unic de salarizare și de acordare a altor drepturi aplicabil exclusiv acestui personal auxiliar.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Totodată, conform art. 3 alin. (8) din același act normativ, alineat abrogat prin art. I pct. 18 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități."
Cu alte cuvinte, spre deosebire de perioada anterioară, între 3 februarie 2007 și 15 aprilie 2008 au beneficiat de această indemnizație lunară de 10% din salariul de bază un număr mai mic de grefieri, respectiv doar aceia care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului și a actelor de executare penală și civilă.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României și de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, cel de-al doilea text fiind introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt
aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Sunt admisibile diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.
Și în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În raport cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, în prezent abrogate, este fără îndoială faptul că au putut beneficia de indemnizația lunară de 10% din salariul de bază doar grefierii care participau la efectuarea actelor procedurale menționate de prevederile legale respective, fără ca salariile acestor grefieri să fie discriminatorii față de salariile celorlalți grefieri.
Aceste dispoziții legale nu au adus atingere principiului egalității de tratament în stabilirea salariilor, întrucât legiuitorul a instituit criterii obiective și rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura activității prestate și în timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea desfășurată personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Totodată, conform art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secții și compartimente se stabilește prin ordin de serviciu al președintelui instanței, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Stabilirea prin legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a unor sporuri și indemnizații salariale, avându-se în vedere specificul activităților prestate, sub aspectul complexității și responsabilității atribuțiilor ce sunt aferente funcțiilor deținute, a fost permisă de legea care reglementează statutul acestei categorii de personal, fără ca din această împrejurare să se poată deduce existența unei discriminări.
Nu poate fi ignorat faptul că grefierii care participau la efectuarea actelor prevăzute în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 desfășurau activități administrativ-judiciare ce implicau operațiuni specifice și complexe, care necesitau performanțe profesionale superioare ce concurau la creșterea eficienței activității instanțelor judecătorești.
Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Numai legiuitorul poate stabili dacă și în ce măsură anumite categorii de salariați beneficiază de sporuri și alte indemnizații salariale, singura condiție fiind aceea ca de aceste majorări de salarii să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Diferența de tratament juridic este discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 a fost legitim și a constat în retribuirea corespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate care desfășura anumite activități în cadrul instanțelor de judecată, activități ce presupun o complexitate și responsabilități deosebite.
Totodată, mijloacele folosite, constând în acordarea unor indemnizații la salariul de bază, s-au bazat pe criterii obiective și rezonabile și au fost proporționale cu acest scop.
Nu se poate vorbi de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
Ca atare, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de personal, dar și necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituțional amintit nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de personal, în comparație cu alta.
În plus, dacă legiuitorul ar fi înțeles să acorde indemnizația aflată în discuție tuturor grefierilor din cadrul instanțelor judecătorești, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.
În aceste condiții, prevederile legale aplicabile unei anumite categorii de grefieri nu se puteau extinde și asupra celorlalți grefieri, care nu făceau parte
din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât indemnizația lunară de 10% din salariul de bază s-a putut acorda până la data de 15 aprilie 2008 numai grefierilor menționați la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, pentru perioada în care aceste dispoziții au fost în vigoare.
Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 637 din 23 mai 2008, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii formulate de este, de asemenea, întemeiat, considerentele expuse în soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr. 131/2008 mai sus redate fiind aplicabile în totalitate și în privința sentinței civile nr. 637/2008.
De asemenea, este de observat și confuzia în care s-a aflat instanța de fond atunci când a pronunțat sentința civilă nr. 637/2008 prin care a completat sentința civilă nr. 131/2008 fără a observa că în dispozitivul acesteia din urmă figurează ca parte în proces și, respectiv, beneficiara sumei de 302 lei (fila 24 din sentința civilă nr. 131/2008, rândul 14).
Pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile împotriva celor două sentinței civile, respingând acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentințelor civile nr. 131/15.02.2008 și nr. 637 din 23 mai 2008. ambele pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, HG, A, A,
,, toți prin mandatar, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Constanța,-, județul C și intimații pârâțiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în-, sector 5,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C șiTRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte sentința civilă nr. 131/2008 în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 131/2008.
Modifică în tot sentința civilă nr. 637/2008 în sensul că respinge cererea, în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. /9.07.2009
gref.
4 ex./9.07.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
