Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 394/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 394/R-CM
Ședința publică din 07 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA-, împotriva sentinței civile nr.179 din 27 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Banca Comercială Română SA - B, în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.33/2008, emisă de Baroul V - Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei, cerere pentru lipsă de apărare.
Avocat, depune la dosar concluzii scrise pentru intimatul-reclamant și arată că nu mai insistă în cererea pentru lipsă de apărare aflată la dosar.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă Banca Comercială Română SA - B, susține oral recursul întemeiat pe disp.art.299 și 304 Cod procedură civilă, coroborate cu disp.art.3041cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, ca legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședința publică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele;
Prin acțiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. dosar 2722/90/6.07.2007, reclamantul, domiciliat în Rm. V,- județul V, a chemat în judecată pârâta BANCA COMERCIALA, cu sediul în B, sector 3-, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor ce reprezintă participarea la profit pentru fiecare din anii 2003, 2004, 2005, 2006 precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că în perioada l998 - 30.09.2006 a deținut funcția de director al Sucursalei Județene Va B CR.
Potrivit contractului colectiv de muncă, personalul BCR poate beneficia de stimulent din fondul de participare la profitul societății în limita a 10% din profit, regula fiind înscrisă expres în art.22 alin. l din Regulamentul privind salarizarea personalului Băncii Comerciale Române, anexa Ia C CM. In condițiile în care în fiecare an, începând cu 2003, s-a dispus de către Centrala BCR SA acordarea stimulentelor din fondul de participare la profit, pentru anul menționat, i-a fost acordată suma de 45.091.922 lei, inferioară sumelor acordate salariaților care au deținut funcții similare cu cea pe care o deținea, respectiv de director Sucursala Județeană.
Reclamantul a mai relevat că, o situație identică s-a întâmplat și în anul 2006, suma acordată fiind de 1.731 lei, mult inferioară celei care i se cuvenea, iar pentru anii 2004 și 2005 nu a primit nici o sumă cu acest titlu. Deși a solicitat prin cereri scrise explicații în legătură cu această omisiune, prin adresa nr.1605/26.05.2006, i s-a comunicat că pentru anii 2004 și 2005 nu a primit participare la profit, întrucât aceasta se acordă corespunzător timpului efectiv lucrat în anul respectiv.
În acest sens, reclamantul a arătat că o astfel de restrângere a drepturilor bănești cuvenite salariaților prin contractul colectiv de muncă, nu există și de aceea este nelegal refuzul acordării acestor drepturi, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr.242/19.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2441/2005 s-a dispus anularea Ordinului președintelui executiv al BCR și reintegrarea sa pe postul deținut anterior de director sucursala județeană, precum și obligarea la plata tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat.
Pentru toate aceste considerente, reclamantul a considerat că este îndreptățit la plata diferențelor neacordate pentru anii 2003 și 2006 și a sumelor integrale pentru anii 2004 și 2005, cu titlul de participare la profit.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.22 alin. l din Regulamentul privind salarizarea personalului BCR, art.154 și urm. din Legea nr. 53/2003, art. 281 și urm. din Codul muncii.
Spre dovadă, reclamantul a depus la dosarul cauzei adresa înaintată către BCR în data de 23 mai 2006, adresa nr.16050 /26.05.2006 emisă de BCR.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă, în temeiul art. 115 Cod pr. civilă, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescris dreptul material la acțiune pentru anul 2003, invocând dispozițiile art. 283 alin. l lit. c din Codul muncii.
În sprijinul acestei excepții, a arătat că data nașterii dreptului la acțiune pentru acordarea participării la profitul aferent anului 2003, curge de la data de 3.05.2004, dată la care contestatorul a încasat suma aferentă anului 2003.
Pe fondul cauzei, pârâta a apreciat că acțiunea este neîntemeiată față de considerentul că pentru anul 2003, organele de conducere ale băncii au hotărât că la repartizarea fondului de participare la profit să se raporteze la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, inclusiv indemnizația pentru perioada concediului de odihnă și pentru evenimente familiale deosebite, indiferent de natura și durata contractului de muncă.
Pentru anul 2004 s-a hotărât că procentul ce urmează să se ia în calcul pentru calcularea stimulentului individual al salariaților se aplică la fondul de salarii realizat în anul 2004, compus din salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat. Însă, reclamantul nu a prestat nici o zi activitatea specifică funcției sale, fiind în concedii medicale pentru perioadele 15.12.2003 - 31.12.2003; 05.01.2004 - 30.04.2004, 26.07.2004 - 10.09.2004, 21.09.2004 - 20.03.2005, iar pentru intervalul 01.05.2004 - 25.07.2004, contestatorul a beneficiat de concediu fără plată.
Pentru anul 2005, fondul de participare la profit alocat salariaților a avut în vedere salariul realizat de aceștia, performanța unității teritoriale și rezultatele individuale, în acest sens reclamantul a încasat suma de 3.415 lei conform hotărârii pronunțate de instanța de judecată.
Pentru anul 2006, pârâta arată că fondul alocat salariaților băncii a avut în vedere fondul de salarii consumat de fiecare angajat și indicatorii financiari ai unităților și performanța individuală a fiecărui salariat pentru perioada efectiv lucrată în cadrul băncii, iar reclamantul a primit suma de 2.308 lei, corespunzător perioadei lucrate până la încetarea contractului individual de muncă.
Concluzionând, pârâta a apreciat că acordarea de stimulente din fondul de participare la profitul băncii, reprezintă o posibilitate și nu o obligație și se acordă în funcție de timpul efectiv lucrat de fiecare salariat al băncii.
Spre dovadă, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copie, extrase din CCM aferente anilor 2003, 2004- 2005, 2006 privind acordarea de premii și stimulente, adresa nr.3442/26.04.2004, certificate medicale, sentința civilă nr.242/19.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și adresa nr.1968/30.04.2007.
Instanța a încuviințat întocmirea unui raport de expertiză contabilă, având ca obiective: determinarea sumelor ce s-ar fi cuvenit reclamantului pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006 ( 1.10.2006 când a încetat contractul de muncă ) în raport de regula înscrisă în art.22 ( 1 ) din Regulamentul privind salarizarea personalului Băncii Comerciale Române SA - anexa Ia C CM expertul să aibă în calcul;
- pentru Sucursala V - cota 10/% din profit, în limita căreia s-au acordat stimulente salariaților din întreaga țară, în fiecare din anii menționați 2003, 2004, 2005 și 2006;
- ce sume au fost acordate cu acest titlu salariaților care au deținut aceeași funcție cu reclamantul, în județele care au obținut un profit similar cu cel al Sucursalei V, în fiecare din anii menționați;
- în raport de aceste sume ( acordate directorilor care au deținut aceeași funcție și au condus sucursalele județene care au obținut același, sau apropiat, profit ) să se determine sumele ce s-au cuvenit reclamantului în fiecare an;
- din suma cuvenită pentru anii 2003,2005 și 2006 să se deducă sumele plătite, iar pentru diferențele cuvenite neachitate să se calculeze dobânda legală pasivă practicată de BCR pentru un depozit de 12 luni; sumele astfel calculate se vor adăuga la sumele cuvenite și neachitate;
- pentru anul 2004 nu se va lua în calcul perioada 1.05.2004 - 25.07.2004 când reclamantul a solicitat și s-a acordat concediu fără plată, fiind de acord ca pentru perioada respectivă nu se solicită sume cu titlu de participare la profit. Diminuarea sumei se va calcula prin raportarea sumei cuvenite pentru întregul an la perioada pentru care suma trebuia plătită. Perioada cuprinsă între 1.05.2004 și 25.07.2004 reprezintă 23% din an; suma ce trebuie plătită reclamantului va fi stabilită ca reprezentând 77% din suma plătită pentru întregul an unui director de sucursala județeană din țară, care a condus o unitate ce a obținut un profit asemănător;
- pentru anul 2006, calculul sumei ce i se cuvine reclamantului va avea în vedere perioada de timp până la 1.10.2007, după un calcul asemănător cu cel indicat pentru anul 2005, suma ce se cuvine este de 75% din suma ce s-ar fi cuvenit pentru întregul an;
Între criteriile ce au fost aplicate de expert, pentru anul 2006, de exemplu, s-a reținut că directorului adjunct i s-a acordat, cu acest titlu, suma de 13.580 lei; directorului general nu i se putea calcula o sumă sub această limită, ierarhia fiind păstrată la toate sucursalele din țară.
Prin sentința nr.179 din 27.02.2008, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Banca Comercială Română SA.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 21.135 lei, reprezentând cota de participare la profit pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006 precum și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, de 2.000 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 137 Cod pr. Civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată și, în consecință, a fost respinsă, având în vedere următoarele argumente:
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 pct. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, însă potrivit art. 295 alin. 1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc, cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1959.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, dacă a fost efectivă, iar acțiunea a fost admisă și printr-un act începător de executare. Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art. 17 alin. 1 și 2 din actul normativ indicat în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui termen de prescripție.
În speța dedusă judecății, prin sentința civilă nr. 242/19 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlceas -a admis în parte contestația formulată de contestatorul, a fost anulat Ordinul Președintelui executiv al BCR SA nr. 317/15.06.2005, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii ordinului și a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 16 iunie 2005 și până la reintegrarea efectivă.
Față de aceste considerente, văzând efectele acestei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și textele de lege mai sus menționate, tribunalul a constatat că în cauză există o cauză de întrerupere a dreptului material la acțiune reglementată de art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958 și, în consecință, se va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că potrivit art. 24 alin. 1 din CCM aferent anului 2003 (fila 24 dosar), personalul BCR SA poate beneficia de stimulente din fondul de participare la profitul societății, conform reglementărilor legale și a deliberărilor organelor de conducere ale băncii, în funcție de rezultatele financiare ale BCR SA.
În alin. 2 al acestui articol, se prevede că, Comitetul de direcție din centrala băncii și respectiv Comitetul director al unităților pot reduce până la anulare stimulentele din profit pentru salariatul care, în cursul anului de referință, a avut deficiențe în activitate sau a săvârșit abateri disciplinare.
În CCM pe anii 2004- 2005, în art.26 (fila 25 dosar) se prevede că personalul BCR SA poate beneficia de stimulente din fondul de participare la profitul societății în limita a 10% din profit, conform reglementărilor legale și a deliberărilor, potrivit limitelor de autoritate și cu respectarea competențelor în materie de personal, în funcție de rezultatele financiare ale BCR, iar în alin.2 a fost reluată aceeași prevedere cuprinsă în art. 124 alin.2 din CCM pe anul 2003.
În CCM pe anul 2006, prin prevederile art. 19 alin. l (fila 26 dosar) se arată că, pentru activitatea desfășurată în anul 2006, personalul BCR SA, beneficiază de stimulent din fondul de participare la profitul societății, în limita a 10 % din profitul anului 2006, conform prevederilor prezentului contract și conform reglementărilor legale și a deliberărilor, potrivit limitelor de autoritate și cu respectarea competențelor în materie de personal.
În alin. 3 al acestui articol, se arată că nu beneficiază de participare la profit persoanele care nu mai au calitatea de salariat la data plății acestui drept.
Potrivit dispozițiilor art. 236 alin. l din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă, între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Având o natură normativă, dispozițiile sale au un efect direct și imediat asupra contractelor individuale de muncă, încheiate deja sau care urmează a fi încheiate și potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Astfel, el impune obligații pentru angajator și creează dreptul în favoarea salariaților la care aceștia nu ar putea renunța.
În speța dedusă judecății, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor ce reprezintă fondul de participare la profitul societății, drept acordat acestuia în temeiul contractelor colective de muncă aferente anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, astfel cum a fost stipulat prin articolele mai sus menționate, iar o parte din aceste solicitări bănești i-au fost deja acordate, în raport cu timpul efectiv lucrat.
Tribunalul a reținut că această apărare a pârâtei, în sensul că stimulentul individual al salariatului se acordă numai corespunzător timpului efectiv lucrat, nu poate fi primită având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, prin contractele colective de muncă, ce reprezintă nu numai un acord de voință al părților, ci și un izvor de drept, o normă convențională, negociată, nu s-a prevăzut pentru nici unul din anii menționați, condiționarea acordării acestui drept în funcție de timpul efectiv lucrat în bancă, ci în funcție de deficiențe în activitate sau comiterea unor abateri disciplinare( art. 24 alin. 2 - CCM pe anul 2003, fila 24 dosar; art.26 alin. 2 - CCM pe anul 2004 - 2005, fila 25 dosar; art.19 alin.2- CCM pe anul 2006, fila 26 ).
Faptul că ulterior înregistrării și publicării acestor contracte colective de muncă, astfel cum se prevede în art. 25 și art. 29 din Legea nr. 130/1996, la nivelul conducerii băncii a fost adoptată adresa nr. 3442/26.04.2004 (fila 27 dosar ) cu privire la participarea salariaților BCR la profit, pentru activitatea desfășurată în anul 2003, fără respectarea prevederilor legale privitoare la modificarea contractului colectiv de muncă, nu poate avea nici o eficiență juridică.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. l din Legea nr. 130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, modificarea fiind posibilă prin acordul părților și imposibilă prin actul unilateral al uneia dintre părți (mutuus consensus, mutuus disensus ). Rațiunea acestei reglementări este aceea de a conferi stabilitate raporturilor juridice de muncă prin recunoașterea efectelor depline ale contractului colectiv de muncă, pe toată durata de aplicare a lui.
Întrucât nu poate fi primită susținerea pârâtei, în sensul modificării unilaterale a contractului colectiv de muncă, nici apărarea acesteia conform căreia pentru anul 2004 stimulentul individual se acordă corespunzător timpului efectiv lucrat, aceasta nu are eficiență juridică.
Astfel, dacă s-ar fi prevăzut o asemenea restrângere a acordării stimulentului din fondul de participare la profitul societăți, proporțional cu timpul efectiv lucrat, această clauză ar fi trebuit să fie expres prevăzută, și în acest sens intervine interpretarea contractului colectiv de muncă în sensul determinării înțelesului exact al clauzelor, prin cercetarea manifestării de voință a celor două părți, în strânsă corelație cu voința lor internă.
Trebuie subliniat faptul că, prin art. 25 din CCM anii 2004, 2005 s-a prevăzut dreptul salariaților BCR SA, cu ocazia sărbătorilor Cului și ale Anului, de a beneficia de acordarea unui stimulent care reprezintă echivalentul salariului de bază brut lunar, sporului pentru vechimea în muncă, sporului de fidelitate și sporului de conducere/coordonare avute la data plății, proporțional cu timpul efectiv lucrat de la începutul anului în bancă, în funcție de posibilitățile financiare ale băncii și potrivit condițiilor stabilite de conducerea băncii.
Dacă s-ar fi dorit condiționarea acordării dreptului de stimulent din fondul de participare la profitul societății, drept care este distinct de stimulentul acordat cu ocazia sărbătorilor de C și de Anul, în funcție de timpul efectiv lucrat, astfel cum se susține constant prin întâmpinare, această clauză convențională ar fi trebuit să fie expres menționată în contractul colectiv de muncă pe anii 2003 - 2006.
Această interpretare judiciară se impune cu atât mai mult cu cât, în vederea realizării acestei operațiuni, trebuie să se dea clauzelor înțelesul care să fie mai favorabil salariaților, în ceea ce privește de exemplu salarizarea, participarea la profit, timpul de muncă, durata concediului de odihnă, etc.
Față de aceste considerente, tribunalul a considerat că nu se poate restrânge acordarea dreptului reclamantului la participarea la profit în raport de timpul efectiv lucrat, în sensul scăderii perioadelor de timp cât acesta s-a aflat în concedii pentru incapacitate de muncă, conform certificatelor medicale existente la filele 33-41 dosar.
Potrivit art. 49 alin. 3 Codul muncii "pe toată durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților, decât cele prevăzute la alin.1, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne".
În consecință, suspendarea contractului de muncă reprezintă în realitate suspendarea principalelor sale efecte - prestarea muncii și plata acesteia - ce se manifestă printr-o încetare temporară a traducerii lor în viață.
Însă, pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților, în speța de față, urmând să existe toate drepturile prevăzute prin contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anii 2003, 2004 - 2005 și 2006, astfel cum a fost interpretat prin considerentele reținute mai sus.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata către acesta a drepturilor salariale brute cuvenite, reprezentând cota de participare la profit pe anii 2003 - 2006, respectiv suma de 21.135 lei, astfel cum a fost calculată de către expertul contabil G (filele 88 - 93 dosar ).
În baza art. 274 Cod pr. civilă, pârâta, aflată în culpă procesuală a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant, care constau în contravaloarea onorariului de expert și de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Banca Comercială Română SA - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se dispozițiile art.304 pct.6, 8 Cod pr.civilă, 3041Cod pr.civilă.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe disp.art.304 pct.6 Cod pr.civilă se susține că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
În prima critică circumscrisă acestui motiv se arată că, pentru motivarea respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, în privința plății sumelor ce au reprezentat participarea la profit aferentă anului 2003, Tribunalul a constatat existența unei cauze de întrerupere a dreptului material la acțiune, cauză reglementată de art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958, raportată la efectele hotărârii judecătorești nr.242/19.04.2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.2441/2005, hotărâre care a vizat strict anularea unui Ordin al Președintelui executiv al Băncii Comerciale Române SA, emis în vederea concedierii intimatului - reclamant, pentru abateri disciplinare săvârșite în anul 2005.
Prin admiterea contestației formulate împotriva ordinului amintit, contestatorul a beneficiat și de plata drepturilor salariale aferente anului 2005, printre care s-a numărat și plata cotei de profit cuvenită pentru anul respectiv, situație care a condus la întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prescripția raportându-se exclusiv doar la drepturile aferente anului 2005, ci nu pentru anul 2003.
Suma aferentă anului 2003 este o sumă distinctă, încât termenul de prescripție al dreptului de a cere această sumă nu are nicio legătură cu prescripția celorlalte sume solicitate, calculate pentru anii următori.
Drept urmare, recurenta consideră că acțiunea este prescrisă, deoarece data nașterii dreptului la acțiune, privind acordarea participării la profit, pentru anul menționat a început să curgă de la data de 3.05.2004, ci nu la data de 19.04.2006, dată de la care contestatorul a încasat suma brută de 4.509,19 lei, data plății fiind 3.05.2004.
În situația în care nu va fi reținută excepția arătată, recurenta îi învederează instanței faptul că pentru anul 2003, organele de conducere ale băncii au hotărât ca stabilirea fondului pentru participarea la profit să se realizeze în funcție de fondul de salarii realizat în anul 2003, pentru salariații băncii, raportându-se la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat.
În a doua critică circumscrisă primului motiv de recurs se arată că reclamantul nu a solicitat prin acțiunea introductivă obligarea și la plata dobânzii cuvenite pentru fiecare sumă ce a reprezentat participarea la profit, pentru fiecare din anii 2003 - 2006, expertul calculând și această sumă de 3.692 lei cu titlu de dobândă.
În motivul doi de recurs întemeiat pe disp. art.304 pct.8 Cod pr.civilă, se susține că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit al acestuia.
În prima critică circumscrisă acestui motiv se susține că instanța de fond, în mod neîntemeiat a înlăturat susținerile formulate de către recurentă prin întâmpinarea depusă, motivând că aprobările organelor de conducere ale băncii pentru acordarea cotei de profit, în funcție de timpul efectiv lucrat nu au eficiență juridică.
În a doua critică circumscrisă acestui motiv se susține că, tribunalul a interpretat total eronat faptul că suspendarea contractului de muncă reprezintă doar suspendarea principalelor sale efecte, continuând să existe toate drepturile prevăzute prin contractul colectiv de muncă.
În motivul trei de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, se arată de către recurentă modul de stabilire a procentului pentru calcularea stimulentului individual al salariaților, ce se aplică la fondul de salarii realizat în anul 2004, cu mențiunea că reclamantul din cauza de față nu a prestat nici o zi activitatea specifică funcției sale, aflându-se în concedii medicale, iar pentru intervalul 1.05.2004 - 25.07.2004, aflându-se în concediul fără plată.
Se menționează că pentru anul 2005, contestatorul a încasat suma de 3.415 lei, iar pentru anul 2006, fondul alocat salariaților băncii a avut în vedere fondul de salarii consumat de fiecare angajat și indicatorii financiari ai unităților, precum și performanța individuală a fiecărui angajat, contestatorul primind suma de 2.308 lei, corespunzător perioadei lucrate, până la încetarea contractului individual de muncă, sumă încasată în anul 2007.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, cu modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin notele de ședință, depuse la data de 7 mai 2008, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că acțiunea acestuia a fost înregistrată înainte de împlinirea termenului de 3 ani, care a început să curgă la 1.07.2004.
Pe de altă parte se susține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat repararea întregului prejudiciu suferit prin neplata integrală, la scadență, a sumelor cuvenite, iar prin cererea scrisă de la dosar au fost expres solicitate dobânzile legale.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.6 Cod procedură civilă, va fi respins ca neîntemeiat, constatându-se că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, prima critică circumscrisă acestui motiv, încadrabil în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ci nu pct.6 Cod procedură civilă, referitor la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, privind plata sumelor solicitate în cauza de față, pentru anul 2003, este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, pentru următoarele considerente:
În mod temeinic și legal, prima instanță a statuat aplicabilitatea dispozițiilor art.16 și 17, alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958, pentru anul 2003 constatându-se că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curgea aceasta, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr.242/19.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Prin această sentință a fost admisă în parte contestația formulată de, împotriva Ordinului Președintelui executiv al BCR SA nr.317/15.06.2005, cu anularea acestui act, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și plata despăgubirilor, începând cu 16.06.2005.
Pe de altă parte, suma ce se cuvenea reclamantului, cu titlu de participare la profit pentru anul 2003, ca și pentru anii următori, nu putea fi acordată, decât după constatarea profitului băncii pentru anul respectiv, profit care putea fi cunoscut numai după definitivarea și publicarea exercițiului financiar al anului respectiv.
Această situație se face în primul semestru al anului următor, pentru anul 2003, făcându-se în perioada 1.01- 30.06.2004, încât, participarea la profit se putea face, cel mai devreme, la 1.07.2004, dată de la care curge termenul de prescripție. Cum cererea reclamantului a fost adresată instanței la 29.06.2007, (fila 7, plicul) prin poștă, a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1958.
În altă ordine de idei, nu poate fi reținută apărarea recurentei-intimate, în sensul că participarea la profit, se face corespunzător timpului efectiv lucrat, deoarece, în contractul colectiv de muncă nu s- prevăzut această condiționare a acordării acestui drept, ci numai deficiențele în activitate sau comiterea unor abateri disciplinare, potrivit art.24 alin.2 din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 ( fila 24 dosar ); art.26 alin.2 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004 - 2005 ( fila 25 dosar ); art.19 alin.2 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006 ( fila 26 dosar ).
Faptul că ulterior încheierii acestor contracte, la nivelul băncii a fost emisă adresa nr.3442/26.04.2004, referitoare la participarea salariaților la profit, pentru activitatea depusă în anul 2003, nu are relevanță juridică, deoarece, clauzele unui contract colectiv de muncă nu pot fi modificate unilateral, ci prin acordul părților, potrivit art.244 Codul muncii și art.31 alin.1 din Legea nr.130/1996.
De asemenea, este nedovedită susținerea recurentei, în sensul că intimatul a încasat sumele cuvenite din profit, expertiza contabilă efectuată în cauză, dovedind contrariul și stabilind sumele cuvenite.
A doua critică circumscrisă primului motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă este neîntemeiată, urmând o respinge ca atare.
Se constată faptul că instanța de fond nu a dat ceea ce nu s- cerut sau mai mult decât s-a cerut, prin acordarea sumei de 3692 lei, cu titlu de dobândă.
Se reține faptul că reclamantul a solicitat repararea întregului prejudiciu produs prin neplata integrală, la scadență, a sumelor cuvenite, prin acțiunea formulată, precum și prin notele scrise de la filele 20 - 21 dosar, când s-a referit expres la dobânzile legale. la dobânda legală s-au făcut și în ședința publică din 3.12.2007 ( fila 64 verso ), când au fost puse în discuția părților obiectivele expertizei tehnice dispuse în cauză.
Pe de altă parte, se constată că recurenta-intimată nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, prin care s- calculat suma reprezentând dobânda acordată, așa cum rezultă din încheierea din 25.02.2008 ( fila 106 dosar fond ).
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că instanța de fond nu a interpretat greșit actul dedus judecății și nu schimbat înțelesul lămurit și vădit al acestuia.
Prima critică circumscrisă acestui motiv, încadrabilă în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ci nu art.304 pct.8 Cod procedură civilă, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru motivele arătate la prima critică circumscrisă primului motiv de recurs, pagina 9, aliniat 5 și următoarele, până la pagina 10, care nu vor mai fi reluate.
A doua critică circumscrisă acestui motiv de recurs, vizând efectele suspendării contractului de muncă este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare.
Astfel, dispozițiile art.49 alin.2 Codul muncii prevăd că, suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
Însă, potrivit alin.3, pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților, decât cele prevăzute la alin.2, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contractul individual de muncă sau prin regulamente interne.
În speța de față au continuat să existe toate drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă pentru anii 2003 - 2006, reclamantul fiind îndreptățit la plata sumelor reprezentând participarea la profit și pe durata suspendării contractului de muncă, mai puțin pentru intervalul 1.05.2004 - 25.07.2004, când acesta s-a aflat în concediu fără plată, situație reținută corect de prima instanță.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele arătate la motivul doi de recurs, cu mențiunea că expertul contabil a avut în vedere sumele parțiale achitate reclamantului, calculând doar diferențele la care acesta era îndreptățit, cu aplicarea dobânzii.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA-, împotriva sentinței civile nr.179 din 27 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată, către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
//2 ex/03.06.2008.
Jud.fond;
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Georgiana
