Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 422/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 422/R/2010
Ședința publică din data 23 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 63/F din 28.01.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr- privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei arată că nu are de formulat cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța apreciază prezenta cauză aflându-se în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Solicită reprezentanta recurentei admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, în principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 63/F din 28.01.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta ""
S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei "" A B și în consecință:
- a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anii 2005, în cuantum de un salariu minim brut la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2005, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între 01.11.2005 până la data plății efective;
- a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 238 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta "", tribunalul a constatat că este nefondată astfel că a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art.283 alin.1 lit. "c" din Legea 53/2003, potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și dispozițiile art.166 alin.1 din Legea nr. 53/2003, tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamant nu îl constituie un interes colectiv al salariaților, astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale. În aceste condiții excepția invocată este nefondată motiv pentru care va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă pentru anii 1998 - 2007, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, copia carnetului de muncă, decizia de încetare a contractului individual de muncă, tribunalul a reținut că aceasta este fondată, astfel că a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă.
Tribunalul a reținut că art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.397/12.02.2007 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art.241 alin.1 din Codul muncii și art.11 din Legea 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de "" există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali SA și, aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, tribunalul reține că, în speță sunt aplicabile disp.art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.
Aceasta, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamantul este îndreptățit să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2005. De altfel pârâta nu a probat nici faptul că în anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei în sensul că prin decizia de concediere nr.9/2007 (22-23) s-au stabilit toate drepturile bănești la care este îndreptățit reclamantul până la data încetării contractului individual de muncă și că această decizie nefiind contestată, reclamantul nu mai poate solicita alte drepturi bănești.
Pentru a concluziona astfel tribunalul a reținut că prin respectiva decizie s-a stabilit doar valoarea netă a"indemnizației de concediere"prevăzută de art.50 din CCM la nivel de unitate completat cu planul social și nu se face nici o referire la drepturile salariale cuvenite fostului angajat pentru perioada anterioară concedierii.
Pe de altă parte chiar dacă în decizia de concediere s-ar fi prevăzut, pe lângă dispoziția de încetare a contractului individual de muncă și obligația din partea angajatorului de a plăti fostului salariat anumite sume de bani, cu titlu de drepturi bănești restante, necontestarea deciziei sub acest aspect și acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, nu are semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile ce i se cuvin în integritatea lor, potrivit art.165 Codul muncii.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii care prevăd că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamant în calitate de angajat până la data de 16.02.2007, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal, la data de 18 februarie 2009, pârâta SA Bad eclarat recurs, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina, să fie respinsă acțiunea promovată de reclamantul, în principal ca fiind prescrisă iar în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este consecința unei interpretări greșite a legii.
Prezentul litigiu nu este un conflict individual de muncă și nu are ca obiect neplata unor drepturi salariale, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 281 alin.1 lit. e din Codul Muncii privitor la termenul de prescripție.
Astfel, prin art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă pe ramură s-a prevăzut că salariații beneficiază de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Prin acest articol părțile semnatare au definit contravaloarea aprovizionării acordate salariatului ca un adaos, excluzând orice posibilă interpretare că ar fi asimilată unui drept salarial.
În condițiile în care s-ar fi dorit ca aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie reglementată ca drept salarial atunci ar fi fost cuprinsă la capitolul din CCM referitor la salarizare, ori părțile contractante au definit aprovizionarea la un capitol separat care privește protecția salariatului. Pe cale de consecință, din modalitatea de redactare a acestui articol rezultă, fără echivoc, că aprovizionarea de toamnă-iarnă pretinsă de reclamant nu este un drept de natură salarială în sensul dispozițiilor art. 154 și următoarele din Codul Muncii și, fiind introdus printr-o clauză a CCM face aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă și a unor clauze ale acestuia.
Hotărârea primei instanțe este criticată și pe fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 168 alin.3 din CCM suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract. Începând cu anul 1997 acest articol a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul lor. În aceste condiții reclamantul nu poate solicita plata acestei suplimentări atâta vreme cât ea a fost introdusă în salariul de bază și prin urmare încasată.
Actele adiționale la CCM la nivel de ramură nu au modificat conținutul art. 176 și nu puteau modifica CCM încheiat între și salariații săi. Atât CCM pe ramură cât și actele adiționale la aceste contracte au fost adoptate în urma negocierilor dintre și sindicate. Atâta vreme cât ele reprezintă voința părților, salariații nu pot pretinde alte drepturi salariale și o altă modalitate de plată decât cea convenită. În speță, reprezentanții salariaților au acceptat ca plata acestor suplimentări salariale să se facă prin includerea lor în salariul de bază.
instanței fondului în sensul că prin decizia de încetare a contractului de muncă s-a stabilit doar valoarea netă a îndemnizației de concediere prev. de art. 50 din CCM la nivel de unitate și că nu se face nici o referire la drepturile salariale cuvenite fostului angajat pentru perioada anterioară concedierii, sunt în opinia recurentei, consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
Astfel, suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă au fost incluse în salariul de bază și, în aceste condiții, este indiscutabil că în suma acordată cu titlu de indemnizație de concediere au fost incluse și aceste suplimentări salariale. Deoarece reclamantul nu a contestat această decizie de încetare a contractului de muncă, este evident că a acceptat și cuantumul indemnizației de concediere, în care a fost inclusă și suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
În fine, recurenta arată și că dovada plății suplimentărilor nu trebuie făcută atâta vreme cât salariații au încasat salariul lunar iar acestea au fost incluse în salariul de bază. Dovada plății trebuia făcută doar în situația în care patronatul și sindicatele conveneau ca plățile să fie făcute în mod separat.
La data de 22 aprilie 2009 reclamantul depune la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de
Privitor la excepția prescripției, arată că nu sunt aplicabile prevederile art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii întrucât sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură, rezultate din contractele individuale de muncă sau din contractele colective de muncă, sunt incidente prevederile art. 166 și art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii, astfel că acțiunea este supusă prescripției extinctive de 3 ani. Art. 145 alin.5 din CCM pe anii 2004-2007 prevede de asemenea, foarte clar, că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani, fără a se face referire că drepturile salariale solicitate azi de reclamant (prime de Paște, C, etc.) ar avea un alt termen de prescripție.
Se arată de reclamantul intimat că art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură stabilește că angajații beneficiază de patru suplimentări salariale care se acordă în anumite perioade stabilite în mod foarte clar și care nu se cumulează. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă se acordă în luna octombrie. Celelalte trei suplimentări salariale se acordă pentru alte evenimente și în alte perioade, respectiv suplimentările de Paște și C se acordă cu două săptămâni înainte de sărbători iar suplimentările pentru Ziua Meseriei - petrolistului - se acordă în luna septembrie. Prin urmare, se dovedește faptul că este vorba de patru suplimentări distincte iar reclamantul nu a beneficiat decât de trei dintre acestea.
Pârâta recurentă nu face dovada că ar fi achitat reclamantului drepturile suplimentare solicitate, dovada în acest sens putând fi făcută cu act adițional, stat de plată, decizie, etc. Adresa la care face pârâta referire respectiv cu nr. 2412/1998 nu se referă la Sucursala B, astfel că și această susținere a pârâtei este nefondată.
Copia carnetului de muncă depusă la dosar de pârâtă este doar exemplificativă și nu aparține reclamantului.
În concluzie, reclamantul apreciază că este îndreptățit să beneficieze de toate drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă, inclusiv de suplimentările salariale din luna octombrie pe care pârâta nu le-a achitat.
La data de 28 aprilie 2009 recurenta a formulat o completare a motivelor de recurs prin invocarea unei excepții de ordine publică, respectiv excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița -N și excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin.4 și 5, art. 73 alin.3 lit. p și art. 79 alin.1 din Constituția României.
În ședința publică din data de 5 mai 2009 Curtea de Apel Cluja apreciat că excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin.2 ultima ipoteză din Codul Muncii este inadmisibilă deoarece potrivit art. 126 din Constituție, legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice, pentru viitor, aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive.
Cu toate acestea, instanței de judecată îi revine obligația sesizării Curții Constituționale, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în temeiul dispoziției legale menționate, Curtea de Apel Cluja dispus sesizarea Curții Constituționale iar în baza art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992 a dispus suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Prin decizia nr. 1381 din 27 octombrie 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, excepție ridicată de B într-un număr mai mare de dosare.
Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede: "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, " În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în 23.09.2008 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anului 2005, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
De asemenea, sub aspectul competenței teritoriale, Curtea constată că art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat implicit prin art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, coroborat cu art. 284 alin. 2 din același act normativ.
În acest sens, Curtea observă că deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare deoarece tratează strict aceeași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
În privința fondului, Curtea constată că art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/20.02.2005 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art.241 alin.1 din Codul muncii și art.11 din Legea 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de "" există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali și, aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță sunt aplicabile disp.art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamantul este îndreptățit să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii 2005.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de 1.06.1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamant în calitate de angajat și la data promovării acțiunii, curtea constată că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Actul adițional din 2007 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
"(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează șidevin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților."
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea reține că necontestarea deciziei de concediere de către reclamant cu privire la cuantumul indemnizației de concediere nu îl lipsește de posibilitatea solicitării suplimentărilor salariale pe cale separată, deoarece art. 165 Codul Muncii interzice asimilarea acceptării unei părți din drepturile salariale cu renunțarea la partea neachitată, iar art.38 din Codul muncii instituie principiul interdicției renunțării salariaților la drepturile recunoscute prin lege, cum este dreptul la salarizare.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 63/F din 28.01.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, - - - - - -
Cu opinie separată,
GREFIER,
Red.T/.
4 ex./05.03.2010
Jud.fond: și
Motivarea opiniei separate a judecătorului
Analizând recursul formulat de "", prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și a prevederilor contractuale aplicabile în cauză, consider că recursul este în parte fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel cum s-a reținut și prin opinia majoritară motivată în cauză, art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
însă că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041Cod. Proc. civilă.
Astfel, prima instanță a reținut ca temei juridic al acțiunii reclamantului dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
1 al art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, invocat de reclamant, prevede că de Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos.
2 al aceluiași articol prevede că acest adaos va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Instanța de fond nu a avut însă în vedere la pronunțarea soluției și dispozițiile alin. 6 al art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, potrivit cărora adaosurile se acordă "în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază". De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiași articol, "condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Ori, în cazul societății pârâte, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut, la art. 168 alin. 3, că, începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Prin adresa nr. 2328/8.10.1997, Baa dus la cunoștința sucursalelor că salariații Regiei Autonome a "", aflați la data de 30.09.1997 în evidențele unității, vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de 441.000 lei/persoană brut pentru aprovizionare de toamnă - iarnă, în conformitate cu prevederile art. 168 alin. 1 din în vigoare.
Ulterior, în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul "" în anul 1998, s-a precizat la alin.2 al art. 168, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998).
Acest telex arată că, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1997 (menționat mai sus), începând cu data de 1 martie 1998, salariile de bază brute ale personalului parte în acest contract, valabile la 28 februarie 1998, se vor majora astfel: cu 10 % salariile de bază în cuantum de până la 1.000.000 lei, cu 7 % salariile brute de bază cuprinse între 1.000.001 lei - 2.000.000 lei și cu 5 % salariile brute de bază în cuantum de peste 2.000.000 lei.
Prin OUG49/15.09.1997 a luat ființă Societatea Națională a "" B, prin reorganizarea Regiei Autonome a "" B, care s-a desființat.
La data intrării în vigoare a OUG49/1997, societățile comerciale din domeniul rafinării și distribuției petrolului și produselor petroliere (prevăzute în anexa 2) au fuzionat cu, fiind absorbite de aceasta.
În art. 7 alin. 2 din OUG49/1997 se prevede că toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome a "" B, precum și cele ale societăților comerciale care au fuzionat, prevăzute în anexa 2, sunt preluate de către .
Reclamantul din prezenta cauză au fost salariat al A B, societate prevăzută în anexa 2 OUG 49/1997 și care a fuzionat cu A, devenind Sucursală.
Urmare a fuzionării, acest salariat a fost transferat în interesul serviciului la..
În atare condiții, la data când a fost trimis telexul 2412/29.05.1998 și a fost încheiat Contractul colectiv de muncă la nivelul pentru anul 1998 (în care se menționează la art. 168 alin. 2 faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului 2412/1998), reclamantul devenise salariat al.
Ca urmare, intimatului-reclamant îi devenise aplicabil Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998, care prevedea includerea suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în salariul de bază, astfel încât, fiind incidente dispozițiile art. 176 alin. 3 și 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, acesta nu mai poate beneficia de drepturile prevăzute de art. 176 alin. 1 și 2 din acest contract, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Având în vedere faptul că reclamantul-intimat nu mai este salariatul "" din data de 18.05.2006, solicitând pentru acest motiv plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă ce i se cuvenea doar pentru luna octombrie 2005, se reține că în mod greșit prima instanță și-a întemeiat hotărârea pronunțată și pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006.
Raportat tuturor considerentelor expuse, consider că se impunea admiterea recursului formulat de "" și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Judecător,
Red./Tehnored.:;
25.03.2010.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina
