Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.48/
Ședința publică din 16 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.1226 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul Ministerului Justiției a fost declarat în termenul prevăzut de lege, iar cel al Direcției Generale a Finanțelor Publice M este tardiv.
Instanța invocă din oficiu tardivitatea recursului pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi, și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 1227 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:
- s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2003 - 18 martie 2004;
- s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii;
- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M;
- s-a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, R, i, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;
- pârâții au fost obligați, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, începând cu data de 19 martie 2004 și până la data încetării situației de discriminare a reclamanților;
- sumele de mai sus cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei indemnizații și până la data executării efective a prezentei hotărâri;
- restul pretențiilor reclamanților au fost respinse;
- a admis în parte cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta, cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;
pârâții au fost obligați, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, începând cu data de 19 martie 2004 și până la data încetării situației de discriminare a intervenientei;
- sumele mai sus menționate cuvenite reclamantei vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei indemnizații și până la data executării efective a prezentei hotărâri;
- restul pretențiilor reclamantei au fost respinse;
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităților de justiție (grefieri), raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii, conform art.1 din acest cod.
Conform art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art.3 alin.8 din OG nr.8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raportul de timpul efectiv lucrate în aceste activități.
S-a mai reținut că aceste prevederi normative introduc o diferență de tratament în cadrul aceluiași personal auxiliar de specialitate din unitățile de justiție, criteriul de distincție fiind categoria socio-profesională (locul de muncă). Însă unitățile de justiție (instanțele judecătorești) desfășoară o activitate complexă, atât pe linie conexă administrativă. Această activitate complexă se reflectă în mod direct și asupra atribuțiilor personalului auxiliar de specialitate, care concură la îndeplinirea acestei întregi activități. Conform art.38 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat prin Hotărârea nr.287/2005 a Consiliului Superior al Magistraturi), sunt repartizați pe compartimente de activitate diferite: grefierii de ședință, pe activitatea de judecată (art.93-110 din Regulament), grefierii delegați la compartimentul executări penale sau executări civile, pe activitatea execuțională (art.112, art.117-125, art.126-127, art.55-57 din Regulament); grefierii documentariști, la serviciul de documentare; grefierii statisticieni, la activitatea de statistică; grefierii delegați la biroul judecătorului sindic, la activitatea privind reorganizarea judiciară și falimentul; grefierii delegați la biroul de carte funciară, la activitatea de publicitate imobiliară; grefierii delegați la diferite comisii, alături de judecători (precum cele patru cetățenii sau cercetarea averilor), la activitatea acestora etc.
Ca atare, fiecare grefier are ca activitate principală și permanentă activitatea corespunzătoare compartimentului de activitate în care a fost repartizat sau delegat, pe durata acestei repartizări sau delegări. Astfel, grefierul delegat la compartimentul de executări civile sau penale, pe durata acestei delegări, îi revine îndeplinirea atribuțiilor execuționale respective. Nici un grefier nu poate fi în același timp (în același program de lucru unic al compartimentului în care este repartizat), în mod simultan și permanent, grefier în mai multe compartimente de activitate. Este de neconceput, de exemplu, ca una și aceiași persoană să funcționeze în același timp, în mod simultan și în același program de lucru, atât ca grefier de ședință în ședința de judecată, cât și ca grefier delegat la executări penale. Acest lucru este imposibil, deoarece pe de o parte deoarece distinctele activității de serviciu, specifice diferitelor compartimente de activitate nu pot fi îndeplinite concomitent în același timp, iar pe de altă parte repartizarea sau delegarea se efectuează în mod expres, pe compartimentele de activitate distincte, cu locații și atribuții deosebite, pentru care sunt alocate programe de lucru diferite (normare a muncii diferită).
Rezultă astfel că fiecare grefier îndeplinește atribuțiile aferente compartimentului de activitate la care este repartizat sau delegat. Însă, în toate cazurile, îndeplinește una și aceiași muncă (aceea de grefier, deci nu o muncă de natură juridică diferită), respectiv o muncă normal normată pentru acel compartiment(iar nu o muncă suplimentară, deoarece prin operațiunile juridice de "repartizare" sau de "delegare" se realizează tocmai stabilirea grefierului într-un anumit compartiment determinat de activitate pentru care îi este normată o muncă specifică, ceea ce exclude prestarea unei munci suplimentare, peste normă, atâta timp cât este în puterea respectivei repartizări sau delegări). Deci, și grefierii delegați la biroul judecătorului sindic, la biroul de carte funciară, la compartimentul de executări civile, la compartimentul de executări penale, la comisia pentru cetățenie sau la comisia pentru cercetarea averii, îndeplinesc tot o muncă (atribuții) de grefier, specifică compartimentului de activitate la care sunt repartizați sau delegați (la fel ca toți ceilalți grefieri), iar pentru a putea îndeplini această muncă, legea nu le cere condiții de studii, de treaptă sau grad profesional diferite față de alți grefieri.
S-a mai reținut că nu este obiectiv și rezonabil a se considera faptul că munca pentru care are loc această repartizare (reorganizarea judiciară, publicitatea imobiliară, executarea hotărârilor, acordarea cetățeniei sau cercetarea averilor) ar fi mai puțin importantă sau mai puțin însemnată cantitativ decât cea din alte compartimente de activitate (de pildă, decât cea din ședințele de judecată), dimpotrivă există aceeași dificultate și responsabilitate.
S-a concluzionat că grefierii (inclusiv reclamanții) sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al categoriei socio-profesionale, cu încălcarea principiului legal "pentru muncă egală și pregătire profesională, salariul egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
Cu referire la stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea indemnizației de 10%, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare. În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție, reclamanții prestând muncă de grefieri.
Toate persoanele din acest cadru al grefierilor din unitățile de justiție, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă corespunzătoare funcției de grefier, indiferent de categoria socio-profesională. Deci reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu grefierii delegați la activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1999 și art.3 alin.8 din OG nr.8/2007.
Însă, instanța a reținut că reclamanții, deși își execută raportul de muncă și își îndeplinesc activitatea la care au fost repartizați, totuși nu primesc indemnizația de 10%, sub pretextul discriminatoriu că sunt repartizați la alte compartimente, cu faptul că îndeplinesc una și aceiași muncă de grefier. Cu alte cuvinte, unul și același element în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de grefier produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Astfel, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceiași situație a depunerii unei activități în munca de grefier în care au fost delegate sau repartizate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indemnizația de 10% din salariul brut. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în muncă la fel ca și restul grefierilor, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării indemnizației de 10%. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indemnizației este unul și același: calitatea de grefier care depune munca de grefier.
Deci în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții au invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților (locul de muncă) pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, deoarece pentru aceiași muncă și aceeași pregătire se cuvine un salariu egal.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplu fapt al unui anumit loc de muncă (compartiment) arbitrar și discriminatoriu ales.
În concluzie, prin neacordarea indemnizației de 10%, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceiași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție sau locul de muncă) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată indemnizația nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia, ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriul declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Ca atare, existența directă a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din declarație Universală a Drepturilor Omului; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale respectiv Protocolul nr.12 din această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condițiile de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 alin.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural, sau orice alte domenii ale vieții publice. La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio-profesională (locul de muncă unde sunt repartizați), criteriu de diferențiere injust a grefierilor, fiind absurd și de neconceput a se accepta că munca de grefier se depune doar într-un anumit compartiment de activitate, iar în altul nu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, această din urmă instituție declarând recurs în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței atacate și în consecință respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, invocând în drept motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a invocat în primul rând faptul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens s-a susținut că prin prevederile OG nr. 137/2000 legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, prevederile acestui act normativ vizând modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie o serie de drepturi și nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pe fondul cauzei s-a invocat faptul că personalul auxiliar de specialitate nu este victimă a discriminării potrivit dispozițiilor OG nr. 137/2000. Sub acest aspect recurentul a arătat că potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000 exercitarea drepturilor la care face referire acest act normativ, enumerate în art. 1 privește persoanele aflate în situații comparabile. În speță, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar, ci și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitatea funcției.
În cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului. Diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective. Astfel, Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențiază sub aspectul complexității sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri. Pe de altă parte, acordarea sporului de 10% urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, care a declarat recurs în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate iar în urma rejudecării cauzei în principal, constatarea inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia; în subsidiar s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Recurenta a considerat hotărârea criticată ca fiind insuficient motivată, dar și nefondată, în cauză fiind incidente disp.art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
A apreciat că o cerere în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât nu există raporturi juridice de muncă între acest minister și părțile în litigiu.
Împrejurarea că această instituție publică răspunde pentru elaborarea bugetului de stat nu poate constitui temeiul obligării în solidar la plata drepturilor de natură salarială pretinse de reclamantă. Instanța de fond nu a constatat existența unei conduite culpabile a Ministerului Economiei și Finanțelor, care să fi prejudiciat în vreun fel pe reclamantă, fiind, astfel, cu atât mai puțin incidente în speță disp.art.269 din Legea nr.53/2003.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții în gestionarea bugetelor instanțelor judecătorești, această atribuție revenind Ministerului Justiției (art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004).
În acest context, au invocat prevederile art.1 și 4 din OG nr.22/2002.
Pe fondul cauzei, au arătat că nu s-a creat o situație de discriminare în sensul art.1 alin.2 lit.e pct.i din OG nr.137/2000.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, instanța de recurs reține că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M la plata unei despăgubiri echivalente diferențelor de drepturi salariale reprezentând indemnizația de 10% din salariul brut lunar începând cu data de 1 noiembrie 2003 și până la încetarea situației de discriminare.
Instanța de fond a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din unitățile de justiție și prin neacordarea indemnizației de 10% din salariul lunar brut prevăzută de lege pentru grefierii delegați să îndeplinească activitățile prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ulterior de art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, aceștia sunt discriminați, în condițiile în care se află în aceeași situație juridică și faptică, situație care fundamentează și generează adaosul salarial menționat și pentru restul personalului.
Susținerile recurentului în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000, se apreciază a fi nefondate. Actul normativ are ca obiect de reglementare prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare în sensul OG nr. 137/2000 trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege și acest tratament să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim.
În speță reclamanții au invocat faptul că se află într-o situație identică cu grefierii delegați să desfășoare activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 și ulterior de art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 și în condițiile în care celor două categorii de persoane li se aplică un tratament diferențiat, aceștia sunt discriminați. În cazul de față criteriul care a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat personalului auxiliar, îl constituie categoria profesională, cu consecințe asupra sistemului de salarizare, deși pentru aceeași muncă și pregătire se cuvine un salariu egal.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de recurs apreciază că faptele invocate de reclamanți se încadrează în categoria celor avute în vedere prin dispozițiile OG nr. 137/2000 și prin urmare instanțele sunt abilitate să analizeze dacă este sau nu discriminatorie prevederea legală în baza căreia reclamanții sunt excluși de la acordarea indemnizației lunare de 10% prevăzută doar pentru anumite categorii de grefieri.
În ceea ce privește fondul cauzei, curtea reține că prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 se prevede că "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceiași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară". Ulterior, prin art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 s-a stabilit că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
În altă ordine de idei, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, ori art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.i din OG nr.137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim care să infirme această discriminare.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele categorii de grefieri, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii și prin urmare, în mod nejustificat se susține de către recurentul Ministerul Justiției că reclamanții nu sunt victime ale discriminării.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin DGFP M, cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În speță raportul de serviciu este stabilit între reclamantă pe de o parte și Ministerul Justiției- Tribunalul Harghita, pe de altă parte. Astfel că, în acest raport juridic Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un fel de obligație. S-a mai arătat că în cauză nu s-a dovedit faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat prin acțiuni sau inacțiuni drepturile reclamantei, că ar fi reținut pentru sine fonduri alocate altor ministere astfel că obligația de despăgubire nu poate subzista.
Având în vedere cele de mai sus, recurentul a solicitat admiterea excepției lipsei calități procesual pasive.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată succesiv pe perioada în litigiu prin legea bugetului de stat, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în materia dedusă judecății este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond. În cauză, hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 23 iulie 2007 iar recursul s-a declarat de către DGFP H la data de 16 noiembrie 2007, deci cu depășirea termenului legal prevăzut de legea sus citată.
În conformitate cu art.103 pr.civ. neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Recurenta nu a invocat nici un motiv obiectiv sau fortuit care să justifice depășirea termenului de recurs și nici nu a formulat cerere pentru repunere în termen, în temeiul art.103 alin.2 pr.civ.
Astfel fiind, recursul declarat în cauză este tardiv formulat și în consecință urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele expuse.
Față de cele ce preced, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiției, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat, urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin P M, cu sediul în Tg.M, str.-.- nr.1-3, jud.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1226 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.
Președinte Judecători
Grefier
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
21.01.2008
Jd.fd.,
Asist.jud. C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
