Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4892/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1996/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4892/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
***************************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.1631 din data de 31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 3669/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, C, a, și și cu intimații-pârâți: Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, precum și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert - având ca obiect"drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenții-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, intimații-reclamanți:, C, a, și și intimații-pârâți: Curtea de Apel București și Tribunalul, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că în cauză recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1631/31.10.2007 pronunțată în dosarul - (număr în format vechi 3669/2007), Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții:, C, a, și în contradictoriu cu pârâții: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, cu citarea, în calitate de expert Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, a obligat pârâții la plata către reclamanți la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 1 septembrie 2004, la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune și până la plata efectivă.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata și pe viitor a sporului de 50% din salariul de bază lunar, către reclamanți.
A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, invocată de acest minister.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Videle, având calitatea de personal auxiliar de specialitate.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la indemnizația de încadrare lunară, pe perioada 01.09.2004 - la zi.
Instanța, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, a respins-o, ca nefondată, cu motivarea că această instituție a fost chemată în judecată pentru a fi obligată să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor pretinse de reclamanți, acest minister fiind instituția care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principale de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
Instanța a constatat că drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost acordate în temeiul unei legi organice, astfel cum este Legea nr. 50/1996 (conform dispozițiilor art. 72 pct.3 lit. "h" și lit. "l" din Constituția României de la acea dată), iar nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin. 1 din Constituția sus-menționată, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
Fiind dată cu depășirea domeniului de reglementare și cu afectarea domeniului rezervat legii organice, contravenind, deci, dispozițiilor art. 72 lit. "h" și "l" și prevederilor art. 114 din Constituția în vigoare la acea dată, nr.OG 83/2000 este neconstituțională.
Faptul că nr.OG 83/2000 a fost ulterior adoptată prin Legea nr. 334/2001, votată conform dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Constituția în vigoare la acea dată, deci ca lege ordinară, nu schimbă lucrurile, întrucât caracterul neconstituțional s-a menținut, printr-o lege ordinară neputând fi modificată o lege organică (Legea nr. 50/1996) și nici o ordonanță de urgență.
Pe de altă parte, controlul de constituționalitate nu mai poate fi exercitat, sub aspectul abrogării neconstituționale al dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, întrucât aceasta din urmă a fost abrogată prin art. 50 din nr.OUG 177/2002.
Potrivit Deciziei nr. 398/2005 a Curții Constituționale:"În caz de neconformitate cu dispozițiile Constituției, a legilor și ordonanțelor abrogate, cauzatoare de prejudicii, sunt competente să se pronunțe instanțele.".
În consecință, față de dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, sunt neconstituționale, aceasta din urmă rămânând în vigoare, iar sporul de 50% trebuia acordat în continuare.
Sub aspectul caracterului discriminatoriu al abrogării art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamanți, instanța a reținut că și acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Printr-o serie de acte normative privitoare la salarizarea personalului bugetar din România este reglementată acordarea unor sporuri de risc sau suprasolicitare neuropsihică unor largi categorii socio-profesionale, astfel: 16 - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranța națională ( Legea nr. 138/1999), pentru funcționarii publici din sistemul penitenciarelor (OG nr. 64/2006), 16 - 50% pentru polițiști (OG nr. 38/2003), 30% pentru personalul din serviciile de probațiune (Legea nr. 327/2006), pentru personalul didactic (Legea nr. 128/1997), iar personalul din administrația centrală a și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare beneficiază de un spor de 25% din salariul în valută
Față de acestea, instanța de fond a apreciat că exceptarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate este evident discriminatorie, astfel cum este definit acest concept de dispozițiile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000. De altfel, discriminarea ca urmare a abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 contravine și altor acte normative cum ar fi prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Pe de altă parte, instanța a reținut că elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică inerente profesiei reclamanților, avute în vedere de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 - abrogat, nu s-au micșorat, ci s-au acutizat, urmare a unei activități legislative intense, determinată de reforma justiției și aderarea la
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților () și Ministerul Finanțelor Publice () reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T ( T).
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Susține că, într-adevăr, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedeau că: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.".
Însă, precizează recurentul-pârât, textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, intrată în vigoare la data de 01.10.2000 și aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Astfel, recurentul-pârât solicită instanței de recurs să observe că dispozițiile art. 1 pct. 42 din actul normativ menționat prevăd că:"Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:42. Articolul 47 se abrogă.".
Mai solicită ca instanța de recurs să constate că nu pot fi reținute argumentele Tribunalului în sensul că s-ar fi încălcat prevederi constituționale, pentru următoarele considerente:
Pentru a se înlătura orice alte posibile speculații, recurentul-pârât a făcut precizarea că Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, față de dispozițiile art. 73 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală se poate interveni pe calea ordonanțelor în domeniul legii organice. Este cazul nr.OG 83/2000, care ulterior a fost aprobată prin Legea nr. 334/06.07.2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Față de toate argumentele învederate, care, în mod evident, contrazic motivarea Tribunalului, recurentul-pârât solicită instanței de recurs să constate că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 - lege ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit, în condițiile date, intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe, dar și cu respectarea normelor de tehnică legislativă. Mai mult, nr.OG 83/2000, astfel cum s-a mai arătat anterior, a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr. 50/1996. De altfel, susține recurentul-pârât, Tribunalul a reținut în mod generic încălcarea dispozițiilor legale, dar nu a lămurit în concret de ce au fost încălcate dispoziții din legea fundamentală sau norme de tehnică legislativă sau pentru care anume considerente afirmă încălcarea art. 114 și art. 72 din Legea fundamentală (Constituție).
Mai arată că, despre problema discriminării, din perspectiva nr.OG 137/2000, s-a discutat în nenumărate rânduri, iar Ministerul Justiției și Libertăților și-a afirmat și fundamentat în mod constant poziția sa, în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează că actul normativ invocat se referă, în mod cert, la exercitarea unor drepturi prevăzute de lege și la modul de aplicare a unor dispoziții legale, care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă, prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Referitor la actele normative nominalizate de instanță în considerente, recurentul-pârât solicită instanței de recurs să constate (lăsând la o parte faptul că sunt categorii profesionale deosebite, cu sisteme de salarizare în consecință), că susținerea tribunalului se bazează doar pe o confuzie sau o calificare, din proprie inițiativă și, a unor sporuri din actele normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice (fost ), reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, arată că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în această cauză, a Statului R - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Întrucât dreptul solicitat este un drept de natura salarială, potrivit dispozițiilor art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai reclamanții și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora.
Mai arată că intimații-reclamanții consideră că ar fi fost discriminați prin abrogarea, de către nr.OG 83/2000, a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești și că, prin urmare, Guvernul României ar avea calitate procesuală pasivă în această cauza, întrucât acesta este emitentul ordonanței.
Contrar celor reținute de către prima instanță, susține recurentul-pârât, nr.OG 83/2000 este constituțională, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 72 alin. 3 lit. "h" și lit. "l" din Constituția României:"Prin lege organică se reglementează: - h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.".
În acest context, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită instanței de recurs să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilesc, pe de o parte, că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii, iar, pe de altă parte, că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispozițiile art. 299 - 316 din Codul d e procedură civilă.
Deși legal citați, intimații-reclamanți, C, a, și nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecata prezentului recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurentul Ministerul Finanțelor Publice - (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar, în mod generic, dispozițiile art. 299 - 316 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul declarat de prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește criticile formulate, în cuprinsul cererii de recurs, de către recurentul Ministerul Finanțelor Publice () reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Curtea apreciază că acestea sunt fondate, motiv pentru care le va primi ca atare.
În acest sens, Curtea constată că dreptul ce se solicită în speță este un drept de natura salarială, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 282 din Codul muncii, în acțiunea ce a fost introdusă la instanța de fond pot fi părți în proces numai reclamanții și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, întrucât numai aceștia au atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamanților.
Ca urmare, Curtea apreciază că între Statul Român - prin și intimații-reclamanți, în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Teleorman, nu există raporturi juridice de muncă, aceștia neavând calitatea de angajatori, în sensul în care noțiunea de"angajator"este definită în Codul muncii
Referitor la calitatea procesuală, Curtea reține că aceasta presupune, pe de o parte, existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - caz în care se regăseștecalitatea procesuală activă-, iar, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic - caz în care se regăseștecalitatea procesuală pasivă.
Or, Curtea constată că nu există identitate între Statul Român - prin reprezentat de T și cel obligat în raportul juridic de serviciu dedus judecății, motiv pentru care acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în speță.
Așadar, sub acest aspect, sentința atacată cu prezentul recurs este criticabilă, urmând a fi modificată, în parte, în sensul respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, Curtea reține că intimații-reclamanți, prin acțiunea cu care au investit instanța de fond, au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, așa cum este acesta prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Este adevărat că articolul menționat a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 de modificare a Legii nr.50/1996, așa cum invocă recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, însă Curtea apreciază că abrogarea nu poate produce efecte juridice, Ordonanța nr.83/2000 fiind un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996 - lege ce are caracter de lege organică (conform dispozițiilor art.73 lit. e din Constituție). Or, aceasta ar fi într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției României și cu cele ale art.54 pct.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aspect ce a fost reținut, în mod corespunzător și de către prima instanță.
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum șipersonalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin decizia susmenționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Instanța supremă a mai reținut că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Față de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că intimații-reclamanți:, C, a, și, care au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Teleorman, sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor bănești solicitate, constând în sporul sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 1 septembrie 2004, la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune și până la plata efectivă, așa cum, în mod corect, a apreciat și prima instanță.
Cât îi privește, însă, pe intimații-reclamanți, și, Curtea constată că aceștia nu au calitatea de personal auxiliar al instanței judecătorești, astfel că ei nu se regăsesc în ipoteza textului de lege sus-menționat, respectiv a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, care prevăd că numai judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum șipersonalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Intimații-reclamanți, și, au funcția de șofer, iar intimații-reclamanți și au funcția de aprod.
Ca urmare, sentința atacată cu prezentul recurs este criticabilă și sub acest aspect, urmând a fi modificată, în parte, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulată de aceștia.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1, va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T și, în consecință, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Totodată, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, și.
- menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.1631 din data de 31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 3669/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, C, a, și și cu intimații-pârâți: Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, precum și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, și.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red: / tehnored:
2 ex. / 08.09.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
