Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4977/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(943/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.4977/

Ședința publică din data de 02 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-revizuentă SC SA, împotriva sentinței civile nr.7346 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28153/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta revizuentă SC SA, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.63/27.05.2009 atașată la fila 17 dosar, intimatul G, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/17.03.2009 atașată la fila 18 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul recurentei revizuente SC SA, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Avocatul intimatului G, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7436 pronunțată la data de 26.11.2008 a Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis excepția tardivității invocată de intimată. S-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta SC Export Import SA, în contradictoriu cu intimatul G, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.3 și 5

Cod procedură civilă.

S-a apreciat că dispozițiile art.322 pct.3 Cod pr.civilă, nu se regăsesc în cauză și nu se pot circumscrie situației prezentate de revizuient, întrucât solicitarea intimatului-reclamant la plata unor drepturi salariale poate fi întemeiată sau neîntemeiată, însă nu se poate aprecia că obiectul pricinii nu se află în ființă.

S-a statuat astfel, că raportat la dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, invocate de asemenea în cauză,termenul în care poate fi introdusă cererea de revizuire este de o lună și curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

S-a constatat, că în speță este invocat ca act nou condica de prezență pentru perioada 4 noiembrie 2005 - februarie 2006 și ștatele de plată.

Revizuienta a susținut că a luat cunoștință despre înscrisurile sus-menționate la data de 15.07.2008, susținere ce nu a fost reținut de prima instanță, având în vedere că aceste înscrisuri sunt întocmite și deținute de revizuientă, astfel încât nu se poate susține ipoteza acesteia că a luat cunoștință de înscrisurile noi, după pronunțarea hotărârii și nici de reținerea lor de partea potrivnică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal revizuienta reclamantă.

. criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se constată că recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Se arată în dezvoltarea recursului că nelegal a fost admisă excepția tardivității introducerii cererii de revizuire, întrucât a introdus cererea sus-menționată la data de 08.08.2008, dată care corespunde unui termen mai mic de o lună, de la momentul la care a descoperit înscrisurile noi, de care a înțeles să se folosească în calea de atac extraordinară de retractare procesuală.

Nu poate fi reținută motivarea instanței de fond, în sensul că înscrisurile înfățișate nu sunt înscrisuri noi, în sensul în care de altfel dispun dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă. Dimpotrivă, cererea sa de revizuire este întemeiată, întrucât înscrisurile noi la care a făcut referire revizuienta au fost descoperite ulterior judecății, fiind imposibilă înfățișarea lor în instanță, datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Astfel, înscrisurile de care a înțeles să se folosească au fost descoperite ulterior, prin procesul-verbal întocmit la data de 15.07.2008, pe considerentul că acestea, precum și o mare parte din arhiva unității nu au fost predate noului acționariat.

Aceste înscrisuri îl vizau în mod direct pe intimat deoarece acesta nu se regăsea pe ștatele de plată, nefiind prezent de serviciu, sens în care nu mai putea pretinde remunerarea sa în funcție de orele de lucru.

Ori, în motivarea realizată în fața instanței de fond, s-a invocat că o parte din înscrisurile noi nu au putut fi prezentate, deoarece au fost reținute de vechiul personal al unității recurente, schimbându-se acționariatul său, ceea ce constituie evident o împrejurare mai presus de voința sa.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire, în sensul că obiectul pricinii nu se mai află în ființă (art.322 pct.3 Cod procedură civilă) acesta este în strânsă legătură cu cel întemeiat pe art.322 pct.5 Cod procedură civilă, pe considerentul că intimatul lipsind de la locul de muncă nu i se pot acorda drepturi salariale prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, solicitarea sa la plata drepturilor salariale necuvenite nu se regăsește în situația de fapt a pricinii.

Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, dar și din perspectiva art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază fondat recursul raportat la considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Revizuienta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 pct.3 Cod procedură civilă, în sensul că "obiectul pricinii nu se află în ființă", dar și pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv "dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Cu toate acestea, prima instanță a invocat excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.324 (1) pct.4 Cod procedură civilă numai raportat la temeiul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, dar fără a proceda la pronunțarea prin dispozitivul sentinței atacate și asupra celui de-al doilea motiv de revizuire, invocat în cauză, cel întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.3 Cod procedură civilă, deși a fost analizat în considerentele hotărârii, ceea ce determină incidența în cauză a art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Ori, este evident că în speța dedusă judecății există contrarietate între dispozitiv și considerente, întrucât așa cum rezultă din minuta sentinței atacate (fila 72 dosar fond), dar și dispozitivul tehnoredactat (fila 94 dosar nr- al Tribunalului București ), cererea de revizuire a fost respinsă ca tardivă, în integralitatea sa, însă față de motivul întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.3 Cod procedură civilă nu s-a invocat această excepție a tardivității formulării cererii, ci s-a procedat la analiza temeiniciei acesteia prin considerentele sentinței atacate.

Drept urmare, contrarietatea între dispozitivul și considerentele hotărârii echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce impune în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În acest fel se asigură posibilitatea unei juste soluționări a pricinii, iar părților din proces nu sunt lipsite de un grad de jurisdicție.

Această soluție se impune și din perspectiva faptului că, deși revizuienta a invocat în apărare procesul-verbal nr.575/15.07.2008, înscris ce atestă data la care a luat cunoștință de înscrisurile pretinse a avea caracterul de înscrisuri noi, în înțelesul art.322 pct.5 Cod procedură civilă, înscris pe care prima instanță nu l-a analizat.

Drept urmare, sentința atacată, nici în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe art.322 pct.5 Cod procedură civilă nu cuprinde motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, nici pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, nu se face nici o referire la procesul-verbal sus-menționat, ce constituia o probă în combaterea excepției tardivității cererii de revizuire invocate din oficiu în cauză.

Cu prilejul rejudecării, instanța de retrimitere va avea în vedere și celelalte apărări invocate prin motivele de recurs pe care le va analiza ca apărări de fond.

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-revizuentă SC SA, împotriva sentinței civile nr.7346 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28153/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Tehnored./2 ex./24.07.2009

Jud.fond: paraschic;

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4977/2009. Curtea de Apel Bucuresti