Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 508/CM
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții reclamanți, E, și intervenienta în nume propriu, toți cu domiciliul procesual ales la Curtea de APEL CONSTANȚA, în C,-, județ C împotriva sentinței civile nr. 749/13.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, județ și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect drepturi bănești - spor de confidențialitate 15%.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 03.09.2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea inițial înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamanții, E, - prin reprezentant, au chemat în judecată MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând instanței obligarea pârâților să calculeze și să plătească acestora drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, precum și pentru viitor.
Reclamanții au solicitat, totodată, ca drepturile acordate conform pct. 1 să fie plătite actualizat cu rata inflației, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la cea a punerii în executare a hotărârii judecătorești.
S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, iar mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi să fie cuprinse în carnetele de muncă de către angajator.
În considerente s-a arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de personal ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Au fost invocate disp. art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, disp. art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor modificată prin Legea nr. 405/2006 și disp. nr.OG 19/2006.
Reclamanții au apreciat că toate aceste acte normative relevă voința legiuitorului de a se acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
OG nr. 137/2000 prevede, la rândul său, în art. 30 alin. 3, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ideea asigurării unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
Ori, se susține, deși grefierii sunt obligați conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 să păstreze secretul profesional și confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de derulare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul, aceștia nu primesc sporul, fiind din acest punct de vedere discriminați față de alte categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
S-a relevat faptul că în conformitate cu prevederile art. 14 din O, este interzisă discriminarea, dreptul la nediscriminare protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit (, 23.07.1968 -,Convenția Europeană a Drepturilor comentariu pe articole,. I,Drepturi și libertăți ).
S-a apreciat, astfel, de către reclamanți, că grefierii sunt îndreptățiți, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de acest act normativ.
Cu privire la drepturile cuvenite fiecărui salariat, reclamanții au solicitat ca modul de calcul ale acestui spor să fie înaintat de către compartimentul de specialitate al Tribunalului Constanța, întrucât potrivit art. 287 Codul muncii, în litigiile de muncă, sarcina probei este inversată, revenind în acest caz angajatorului.
La termenul din 21.11.2007 a fost depusă în cauză o cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienta, care a solicitat pe temeiul acelorași considerente în fapt și în drept, acordarea sporului de confidențialitate pe aceeași perioadă.
Prin încheierea din 13.06.2008 a fost admisă în principiu cererea de intervenție formulată în cauză, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile privitoare la judecata unitară a celor două cereri și la legătura de obiect între cele două cauze.
S-au înlăturat, sub acest aspect, apărările Ministerului Justiției referitoare la inadmisibilitatea intervenției voluntare principale în materia conflictelor individuale de muncă.
Prin întâmpinare, MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților, iar sub aspectul cererii de intervenție a fost invocată excepția prescrierii dreptului material la acțiune cât privește drepturile născute pe perioada anterioară celor trei ani prevăzuți prin art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâtul a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților, întrucât în cauză nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Acest drept, a susținut pârâtul, nu face obiectul art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 consacră expres la art. 1 că,Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
S-a mai susținut că dreptul la acordarea acestui spor nu este în mod evident unul apărat și garantat de Constituție, iar prevederile legale invocate în cuprinsul acțiunii, prin care acest spor este recunoscut diferitelor categorii de salariați, nu sunt aplicabile grefierilor; mai mult, sporul nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori al cuantumului.
Pârâtul a relevat dispozițiile care reflectă condițiile de acordare a acestui spor personalului ce beneficiază de acesta și cele cuprinse în Legea nr. 567/2004, arătând că în acest caz nu este vorba de persoane aflate în situații comparabile.
Legiuitorul a avut astfel în vedere,informațiile clasificate, astfel cum sunt reglementate acestea prin Legea nr. 182/2002.
S-a menționat, totodată, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, iar conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar, diferit față de cele ale altor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii distincte. A fost înlăturată, astfel, susținerea conform căreia în ce privește personalul auxiliar de specialitate, există o discriminare în acest sens, întrucât lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială, recunoscut altor categorii profesionale, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Urmare a soluționării unor cereri de abținere prin încheierea nr. 37/CM/08.04.2008 de către Curtea de Apel Constanța (dosar nr-), cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, constituindu-se completul de judecată ținându-se cont de cererile de abținere admise.
Prin sentința civilă nr. 749/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile intervenientei pentru anul 2004 și s-a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile vizând perioada anului 2004, în cererea de intervenție, a fost respinsă în considerarea faptului că intervenienta a solicitat acordarea sporului de confidențialitate începând cu luna octombrie 2004, pentru care urma a încasa salariul în cursul lunii noiembrie 2004; astfel încât, cum scadența obligației invocate se împlinea în modalitatea arătată, acțiunea promovată în cursul lunii noiembrie 2007 nu este prescrisă.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că:
Reclamanții, prin mandatar convențional, au solicitat prin acțiunea înregistrată la 30.10.2007, acordarea retroactivă - începând cu luna octombrie 2004 - a drepturilor recunoscute prin acte normative speciale cu titlu de spor de confidențialitate.
Se va reține punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că existența, în acte normative speciale, a unor drepturi acordate altor categorii profesionale nu implică o discriminare față de celelalte categorii pentru care legiuitorul nu a prevăzut un asemenea drept.
Stabilirea unor sporuri pentru personalul anume menționat în nr.OG 19/2006 modificată și completată prin Legea nr. 444/2006 ( intrată în vigoare la 10.12.2006 ), în art. 231alin. 3 din nr.OG 137/2000 ( text intrat în vigoare la 23.07.2006 ) și respectiv în nr.OG 6/2007 ( intrată în vigoare la 01.02.2007 ) nu constituie o discriminare față de alte categorii de salariați bugetari și nu exprimă implicit, astfel cum au susținut reclamanții, intenția legiuitorului de a acorda acest drept tuturor persoanelor care își desfășoară activitatea în instituții publice.
Mai mult, actele normative enunțate nu conferă tuturor salariaților din respectivul domeniu de activitate un drept incontestabil la sporul de confidențialitate, după cum nu stabilesc unitar modalitatea de determinare a persoanelor îndreptățite și cuantumul acestui spor.
Astfel, art. 3 alin. 1 din nr.OG 19/2006, modif. și compl. prin Legea nr. 444/2006 prevede că acest spor este acordat pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut și se referă la cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 stabilește că, Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, care modifică textul art. 3 în sensul că, Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate" se aplică doar personalului militar și funcționarilor public cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2006 stabilește, la rândul său, că, Persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate."
În fine, textul art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilește că, Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului.
Conform art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 modif. sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În acord cu textul sus-citat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit, în soluțiile sale, că există discriminare, dacă față de persoane aflate în situații comparabile, se instituie un tratament diferit și nejustificat de un scop legitim și obiectiv.
Ori, existența discriminării, care presupune raportarea cazului la persoane /categorii de persoane aflate în situații similare ori comparabile, nu poate fi redusă la exprimarea distinctă a voinței legiuitorului în ce privește salarizarea.
Acordarea sporului de confidențialitate unei categorii de personal, expres prevăzută de actul normativ special, nu poate fi interpretată în sensul negat de însuși legiuitor, anume, că există o voință de acordare cu titlu general a acestui spor.
Împrejurarea că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este obligat, potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004, să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, nu implică, în absența unui text de lege neechivoc, acordarea sporului de confidențialitate și nici invocarea unei discriminări față de alte categorii de personal cu care grefierii nu se află în situații similare ori comparabile.
În esență, este pus în discuție atributul exclusiv al legiuitorului de a statua, în acord cu interesele și obiectivele urmărite, prin acte normative distincte, cadrul de reglementare a drepturilor de natură salarială a personalului din cadrul instituțiilor publice.
Reclamanții nu au luat în considerare faptul că dispozițiile speciale la care s-au raportat au în vedere protecția,informațiilor clasificate, astfel cum sunt definite și reglementate acestea prin Legea nr. 182/2002. Ori, față de clasificarea dată de art. 15 din Legea nr. 182/2002, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu este inclus în categoria persoanelor care au acces la informații clasificate, grefierii având doar obligația de a păstra secretul de serviciu.
În raport de toate aceste considerente, constatând că în cauză pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu este prevăzută acordarea unui asemenea spor, iar plata unor asemenea drepturi altor categorii profesionale nu generează discriminare, va fi respinsă acțiunea sub aspectul acestor pretenții.
În raport de soluționarea dată capetelor de cerere principale, au fost respinse ca nefondate și cele accesorii, referitoare la plata actualizată a drepturilor, la menționarea lor în carnetele de muncă și la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivarea acestuia s-au reiterat susținerile privind existența unei situații discriminatorii față de alte categorii profesionale raportat la obligațiile cuprinse în art.78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art.9 din Codul d eontologic. S-a mai arătat că trebuie să existe o contraprestație corespunzătoare pentru obligația de confidențialitate sub forma sporului de confidențialitate pretins prin acțiune. S-a arătat că în lipsa unei astfel de contraprestații apare o diferențiere de tratament care nu este justificată și încalcă principiul egalității de tratament în domeniul salarizării. S-a mai invocat și decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Intimatul Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului cu motivarea că acest minister nu are calitate procesual pasivă în cauză. În acest sens s-a arătat că în cauzele care au ca obiect conflicte de muncă,potrivit art. 282 din Codul muncii pot avea calitatea de părți doar salariații și angajatorii, iar Ministerul Finanțelor nu are această calitate și nu s-a făcut dovada vreunei culpe a acestuia în neplata unor drepturi salariale. S-a mai arătat că Ministerul Finanțelor are doar atribuțiile cuprinse în art. 138 alin. 2 din Constituția României, art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002, respectiv este implicat în elaborarea proiectului legii bugetului de stat fără a avea atribuții directe în domeniul plății drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea reține următoarele considerente:
Din adresa depusă la dosar la solicitarea instanței de recurs de către Biroul de resurse umane al Curții de APEL CONSTANȚA rezultă următoarele:
Reclamanții, E, au avut în perioada pentru care pretind sporul de confidențialitate și în prezent calitatea de personal auxiliar de specialitate în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 567/2004; a avut și are calitatea de personal auxiliar de specialitate începând cu 15.07.2007; a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în perioada octombrie 2004 - 31.05.2008 (data pensionării); a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în perioada octombrie 2004 - 31.08.2007 (data transferului); a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în perioada octombrie 2004 - 30.09.2006 (data transferului); a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în perioada octombrie 2004 - 31.01.2006 (data pensionării); a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate - specialist IT, în perioada octombrie 2004 - 15.05.2008 (data transferului); a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în perioada octombrie 2004 - 31.01.2007; și au avut în perioada pentru care pretind sporul de confidențialitate calitatea de personal conex.
În cauză, trebuie avut în vedere că art. 3 din Legea nr. 567/2004 face distincția între personalul auxiliar de specialitate și personalul conex.
Astfel, potrivit acestui text legal "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT" și "sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer" (alin.1 și 3).
Ca urmare, analiza pretențiilor reclamanților trebuie făcută după această distincție.
Referitor la pretenții reclamanților care au sau au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate:
1. Cu privire la cererea principală având ca obiect acordarea sporului de confidențialitate:
otrivit art. 27(1) din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri.
Se mai reține că în conformitate cu art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul"; în plus, potrivit aceluiași text legal, "personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu".
Apoi, în conformitate cu art. 84 lit.e), f) și l) din Legea nr. 567/2004, constituie abateri disciplinare: e) nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter; f) nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează modul de comunicare față de terțe persoane a datelor și informațiilor referitoare la activitatea instanțelor judecătorești; l) nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
De asemenea, în conformitate cu art. 9 Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea (aprobat prin Hotărâre nr. 145/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 382/06.05.2005), "personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale".
În acest sens este evident că operează o discriminare de natură salarială în sensul art.2 (3) din OG nr. 137/2000 rep. potrivit cu care sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, în condițiile în care alin.(1) are în vedere și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
De altfel, doctrina și jurisprudența au statuat în mod unanim și constant existența unei discriminări în materie de muncă ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Reclamantele sunt discriminate întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu pentru că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor - condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ci pentru motivul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres ca fiind discriminatoriu prin art.2 al.1 din OG nr. 137/2000.
Mai trebuie avut în vedere un element esențial și anume că prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora. Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat pe această cale, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, problema existenței situației discriminatorii și îndreptățirii personalului auxiliar de specialitate la despăgubiri egale cu sporul de confidențialitate.
Cuantumul acestor despăgubiri nu poate fi, desigur, stabilit în mod arbitrar. Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a stabilit cuantumul despăgubirilor egale cu sporul de confidențialitate la nivelul a 15% din indemnizația brută.
Faptul că s-au invocat prevederile altor acte normative care prevăd sporul de confidențialitate pentru alte categorii profesionale nu înseamnă că s-au aplicat prevederile acestor acte normative ci aceasta a constituit doar motivarea existenței unei situații discriminatorii.
De asemenea, faptul că se stabilesc despăgubiri echivalente cu un spor de 15% nu înseamnă că se acordă acest spor care este prevăzut în alte acte normative, pentru alte categorii de personal, și care nu este prevăzut de legea specială care reglementează salarizarea personalului auxiliar, ci este vorba numai de un mod de calcul al despăgubirilor, întrucât stabilirea acestui cuantum determinabil prin aplicarea unui procent la salariu, este considerat a fi un mod de calcul echitabil.
În ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru viitor, se reține că este unanim acceptat în doctrină și jurisprudență că despăgubirile pot fi acordate fie ca sumă globală, într-un cuantum determinat, fie ca prestație periodică succesivă, cu caracter viager sau temporar, eventual ca prestație lunară, până la încetarea stării care a determinat acordarea reparației, în acest caz până la înlăturarea stării de discriminare, astfel cum este cazul de față.
Despăgubirea este egală cu prejudiciul suportat prin neacordarea discriminatorie a sporului de confidențialitate, și este deci egală cu diferența lunară dintre indemnizația primită de magistrați și indemnizația pe care ar fi trebuit să o primească dacă nu ar fi fost supuși unui tratament discriminatoriu și ar fi primit sporul de confidențialitate.
De asemenea, este unanim admis în doctrină și jurisprudență, din interpretarea prevederilor legale referitoare la răspunderea delictuală, cuprinse în art. 998 - 1003 din Codul civil, că debitorul unei astfel de obligații cu executare succesivă poate cere, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat, reducerea sau sistarea prestației în bani, dacă situația care a determinat impunerea ei de către instanță a dispărut, adică dacă situația discriminatorie a dispărut sau elementele ei s-au modificat, determinând implicit scăderea sau dispariția prejudiciului. Se consideră astfel că însuși caracterul periodic al prestațiilor decurge din caracterul provizoriu al despăgubirilor acordate în sensul că această acordare s-a făcut sub condiția subînțelesă a menținerii aceleiași stări existente la data hotărârii.
Câtă vreme după pronunțarea Deciziei nr. 46/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu a intervenit nici un alt act normativ care să modifice cadrul legislativ existent la data pronunțării ei, drepturile pretinse de reclamanți subzistă și sunt cuvenite și în continuare acestora. Ar constitui o sarcină excesivă să se pretindă reclamanților ca după soluționarea prezentei cauze, să formuleze în fiecare lună noi acțiuni pentru obținerea acestui spor pentru luna precedentă, dreptul de acces la o instanță, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor omului în jurisprudența sa, și desprins din prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, presupunând obligația instanței de a soluționa în mod efectiv litigiul dintre părți într-un mod care să garanteze realizarea dreptului pretins și cuvenit, iar nu într-un mod efemer care ar fi totodată și iluzoriu. Mai mult, în special în cazul în care debitorul obligației corelative a dreptului pretins în justiție este statul, prin una dintre instituțiile sale, este excesiv a se pretinde reclamantului să parcurgă noi proceduri și să efectueze demersuri suplimentare pentru realizarea dreptului său.
Mai trebuie avut în vedere că aceste drepturi egale cu sporul de confidențialitate se calculează raportat la salariul cuvenit reclamanților.
Ca urmare, aceste drepturi nu au o existență de sine stătătoare, existența și cuantumul lor fiind determinate prin raportare la salariu. În cazul în care, din orice motiv, reclamanții nu ar mai beneficia de acest salariu sau de drepturi de natură salarială echivalente, aceasta nu ar putea pretinde nici acordarea sporului pretins prin prezenta acțiune.
În privința acestui capăt de cerere se va avea în vedere că intervenienta a fost încadrată la Tribunalul Constanța spre deosebire de reclamanți care au fost încadrați la Curtea de Apel Constanța, urmând ca obligarea celor doi pârâți să se facă corespunzător.
2. Cu privire la cererile accesorii având ca obiect acordarea despăgubirilor egale cu rata inflației și înscrierea drepturilor în carnetul de muncă:
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu rata inflației, se reține că în conformitate cu art. 295(2) din Codul muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Pe de altă parte, alineatul (1) din același articol, stabilește că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile. Or, art. 1073 din Codul civil stabilește cu titlu de regulă următoarele: "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare". În condițiile scăderii puterii de cumpărare a monedei naționale, reclamantele au fost prejudiciate prin neplata la data la care erau cuvenite a acestor drepturi și ca urmare sunt îndreptățite la valoarea reactualizată cu rata inflației a drepturilor rezultând din aplicarea sporului de 15%. Aceasta nu este o măsură de constrângere a debitorului, decât eventual ca efect colateral, scopul acestei măsuri fiind dezdăunarea creditorului.
În ceea ce privește înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor pretinse în prezenta acțiune se reține că în conformitate cu art. 1(1) din decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, prin intermediul acestuia se dovedește, între altele, și retribuția tarifara de încadrare și alte drepturi ce se includ in aceasta, în același sens fiind prevederile art. 11 alin. 2 care se referă tot la "retribuția tarifara de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta". Trebuie avut în vedere însă că acest act normativ a fost emis în anul 1976, astfel încât în raport de noile realități sociale și juridice trebuie interpretat în sensul că în carnetul de muncă se înscriu veniturile cu caracter permanent care constituie indemnizația unui salariat, venituri care cuprind și sporurile la care în mod evident acest act normativ nu putea face referire la data adoptării sale.
Și în privința capătului de cerere privind actualizarea cu rata inflației a sumelor pretinse se va avea în vedere că intervenienta a fost încadrată la Tribunalul Constanța spre deosebire de reclamanți care au fost încadrați la Curtea de Apel Constanța, urmând ca obligarea celor doi pârâți să se facă corespunzător.
3. Cu privire la cererea de obligare a Ministerului Finanțelor de a aloca fondurile necesare plății acestor drepturi:
Potrivit art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice-, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
Între reclamanți și acest pârât nu există raporturi de muncă sau asimilate acestora, astfel încât nu ar fi putut fi admisă o cerere de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor salariale neachitate.
În ceea ce privește însă cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume, cerere formulată de reclamanți, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă și cererea este fondată.
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești și deci are calitate procesual pasivă în cauză.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra Ministerului Justiției și Libertăților, Curții de APEL CONSTANȚA și Tribunalului Tulcea, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamanților.
Față de această situație, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul formulat de reclamante cu consecința modificării sentinței recurate în sensul acordării drepturilor salariale echivalente sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul brut lunar, pentru perioada indicată, actualizat cu rata inflației la data plății, și obligării pârâților, potrivit celor expuse anterior, la înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă respectiv la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi.
II. Referitor la pretenții reclamanților care au sau au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate:
Mai întâi, se constată că art. 78 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea impune obligația de confidențialitate numai personalului auxiliar de specialitate iar nu și personalului conex.
De altfel, această soluție a legiuitorului este justificată prin aceea că persoanele care ocupă aceste funcții nu au atribuții similare cu cele ale personalului auxiliar și nici nu sunt supuse vreunui risc de divulgare a unor informații confidențiale, întrucât prin natura activității lor, astfel cum este stabilită de lege și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, nici nu ajung să cunoască astfel de informații.
Ca urmare, acești reclamanți nu pot justifica o situație discriminatorie întrucât prin natura atribuțiilor și obligațiile profesionale care le incumbă, nu se află în situații comparabile sau similare nici cu personalul auxiliar din cadrul instanțelor și nici cu alte categorii de personal salarizate din fonduri publice care au obligația de confidențialitate și în consecință nu pot pretinde despăgubiri.
Ca urmare, se constată că recurenții reclamanți și nu fac parte dintre categoriile de personal care să poată invoca beneficiul prevederilor art. 78 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă de altfel doar la personalul auxiliar de specialitate iar nu li la cel conex.
Ca urmare, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat în ceea ce privește pe recurenții și dar se va admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 749/13.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr- de către restul reclamanților și intervenientă, urmând a se modifica sentința recurată în parte, în sensul admiterii acțiunii și cererii de intervenție formulate de personalul auxiliar de specialitate, pentru perioadele corespunzătoare celor arătate anterior referitor la perioada de activitate și angajator; se vor admite de asemenea și cererile accesorii; se va menține însă dispoziția privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune care nu a făcut obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta și reclamantul împotriva sentinței civile nr. 749/13.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 749/13.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr- de către restul reclamanților:, E, și intervenienta, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, județ C, în contradictoriu cu intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, județ C și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea și cererea de intervenție în nume propriu.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Constanța către reclamanții, E, la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază lunar începând cu luna octombrie 2004 și în continuare, actualizat cu rata inflației la data plății.
Obligă Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Constanța la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază lunar, actualizat cu rata inflației la data plății, următorilor reclamanți astfel:
- începând cu 15.07.2007 și în continuare;
- pentru perioada octombrie 2004 - 31.05.2008;
- pentru perioada octombrie 2004 - 31.08.2007;
- pentru perioada octombrie 2004 - 30.09.2006;
- pentru perioada octombrie 2004 - 31.01.2006;
- pentru perioada octombrie 2004 - 15.05.2008;
- pentru perioada octombrie 2004 - 31.01.2007;
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Constanța către intervenienta în nume propriu la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază lunar începând cu luna octombrie 2004 și în continuare, actualizat cu rata inflației la data plății.
Obligă pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare acestor drepturi în carnetele de muncă.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi reclamanților și intervenientei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 03.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond - /
Red.dec. jud. - /16.09.2009
Tehnored.disp.gref./4ex./24.09.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
