Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5193/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5193
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 6660/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat substituent -, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat substituent - pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat și modificare a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 6660 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de petenții, în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata la plata către petent a diferențelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea salariilor medii nete cuvenite și neacordate la data încetării contractului individual de muncă pentru fiecare petent în parte, conform art. 50 alin. 1 CCM valabil la data concedierii, sumă actualizată la data plății efective.
A fost obligată intimata la plata drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă pentru fiecare petent, sume actualizate la data plății efective.
A fost obligată intimata către petenți la plata premiului anual pentru perioada începând cu 2005 până la data concedierii fiecărui petent, în sumă actualizată la data plății efective.
A fost obligată intimata să plătească petenților și drepturile salariale reprezentând diferențe rezultate din neaplicarea corectă art. 128 alin. 6 din CCM/2005.
A fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
Pe fond s- reținut că în conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății, înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare", angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 al (fila 14), " la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere (în cazul petentei) de peste 10 ani - 4 salarii medii nete".
S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
De asemenea, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
In ceea ce privește capătul de cerere privind plata de salarii medii brute la nivelul conform art. 50 alin. 1 din CCM/2007 s-a reținut că potrivit art. 7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin. 4 din CCM/2006, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți.
Față de motivarea expusă, în conformitate cu dispozițiile art. 243 Codul muncii și prevederile din Contractul colectiv de muncă pe anul 2006 și pct. 4 al Planului social anexă la contractul colectiv de muncă al societății, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată, și a admis acțiunea petentului.
In ceea ce privește capătul de cererea privind diferențele salariale rezultate din neaplicarea corectă art. 128 alin. 5 și art. 129 alin. 1,2,3,4 s-a reținut că acestea reprezintă drepturi prevăzute de clauzele contractului colectiv de muncă a căror executare, conform art. 243 alin. 1,2 Cod civil, este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea atrage răspunderea părților care se fac vinovate.
Cu privire la cererea de plată a premiului anual pe perioada 01.01.2005 - 03.06.2008, s-a reținut că potrivit art. 137 alin. 1 din CCM "pentru stimularea salariaților se constituie un fond de premiere de până la 10% asupra fondului de salarii plătit", iar potrivit art. 137 alin. 2 "constituirea și repartizarea fondului de premiere se face cu acordul ". De asemenea, s-a reținut lipsa de apărare a intimatei în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantului a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a solicita majorarea indemnizației de concediere cu 12%, consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 128 pct. 6 din CCM/2007, articol ce nu are nimic comun cu modul de calcul al indemnizațiilor de concediere, calculul fiind prevăzut în Planul Social.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamant nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2007, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
In consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 cod procedură civilă, recursul se va admite, se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 6660/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/13.10.2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria
