Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5475/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5475
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Complet constituit din:
Președinte: - - -
JUDECĂTOR 1: Sorina Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, G și împotriva sentinței civile nr. 49/10.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul O l t, Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru repetarea procedurii de citare, iar prin serviciul registratură intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Dad epus întâmpinare (2 exemplare) prin care solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față,:
Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 49 din 10 octombrie 2008 respins acțiunea formulată de reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apelo C, Tribunalul Gorj și Ministerul Economniei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești - diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială și coeficientului de multiplicare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Prin G nr. 177 din 6 decembrie 2002 s-a reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților astfel că în anexa nr. 1 s-au reglementat expres coeficienții de multiplicare pentru indemnizațiile magistraților și valoarea de referință sectorială pe baza cărora se calculează indemnizațiile magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, parchetelor de pe lângă aceste instanțe, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit Legii nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Într-adevăr prin art.2 alin1 din OUG nr.177/2002 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență dar prin legea de aprobare a acestei ordonanțe,Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, s-a modificat acest alineat în sensul că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1.
Prin această modificare,legiuitorul a statuat că indemnizațiile magistraților nu mai sunt supuse dispozițiilor legale care reglementează indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică demnitari ci unei legi speciale prin care se stabilește modul de calcul al indemnizațiilor.
Prin această modificare,s- prevăzut expres și valoarea de referință pentru calculul indemnizației magistraților, aloarea de referință sectorială la acest moment fiind de 1.833.754 lei.
În consecință,susținerile reclamanților că trebuia să li se aplice valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică este nefondată.
Prin art. 3 lit.e din OUG Nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar,s-a prevăzut că ajorarea salariilor de bază prevăzută la art. 1, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 față de nivelul din 31 decembrie 2003 și cu 6% în luna octombrie 2004 față de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător și celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar astfel că valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 prevăzute în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, pentru stabilirea soldelor de funcție și de grad ale personalului militar potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2002, aprobată prin Legea nr. 89/2003, precum și a salariilor polițiștilor pentru funcția îndeplinită și pentru gradul profesional deținut, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003.
Însă valoarea de referință care a fost majorată conform acestor dispoziții este cea prevăzută de OUG.nr.177/2002.
G nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică,nu se referă la valoarea de referință sectorială pe baza căreia se calculează indemnizația pentru magistrați.
Prin art.1 alin.1 din OG.nr.23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 s-a prevăzut că aloarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1).
În consecință nu se pot aplica magistraților dispozițiile privind valoarea de referință sectorială reglementată pentru funcțiile de demnitate publică atâta timp cât nu fac parte din categoria demnitarilor și au valoare de referință prevăzută expres de legiuitor.
Conform art.73 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților,pentru activitatea desfășurată, magistrații au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale magistratului nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea magistraților se stabilește prin lege specială.
În consecință,este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească indemnizațiile magistraților și modalitatea de majorare a valorii de referință sectorială.
Susținerea reclamanților că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine OG.nr.137/2000 este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională,prin decizia nr.818/03 07 2008,a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1,art.2 alin.3 și art.27 di OG.nr.137/2000 sunt neconstituționale,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii,și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs susțin că, instanța de fond omite să facă referire la dispozițiile OG nr. 3/2006 prin care valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar OG nr. 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Că, OG nr. 27/2006 încalcă principiul stabilit anterior prin legi de natură organică și prevede o referință sectorială mai mică diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Recursul este nefundat și va fi respins pentru următoarele considerente;
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 177/2002 indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Prin art. 50 din Legea nr. 347/2003 de aprobare a OUG nr. 177/2002 au fost abrogate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Astfel că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 347/2003 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Legea nr. 303/2004 nu conține dispoziții care să prevadă că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor sunt egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, iar dispozițiile OUG nr. 177/2002 care priveau aceste drepturi au fost abrogate, așa cum s-a arătat mai sus.
Prin Legea nr. 303/2004 au fost reglementate drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute în acest act normativ.
La stabilirea salariilor acestor categorii profesionale, prin acest act normativ, au fost avute în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acest moment respectiv OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.
Astfel că, prin OUG nr. 27/2006 prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu au fost diminuate drepturile salariale.
Susținerea reclamanților cu privire la existența unei discriminări, ca urmare a indexării valorii de referință sectorială numai a personalului ce deține funcții de demnitate publică este neîntemeiat în raport de decizia nr. 819/03.07.2007 prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27, alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A reținut Curtea Constituțională că, Parlamentul și prin delegarea legislativă, în condițiile art. 115 din Constituția României, Guvernul, au competență de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
În considerarea celor prezentate instanța constată că recursul este nefundat și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G și împotriva sentinței civile nr. 49/10.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul O l t, Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran - - - | JUDECĂTOR 2: Marin Covei - - | JUDECĂTOR 3: Dorina - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/20.10.2009
fond:
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Marin Covei, Dorina