Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Conflicte de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 574
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta "" Nădlac, Nădlac împotriva sentinței civile nr. 26 din 13 ianuarie 2009 Tribunalului Arad, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, N, și.
La apelul nominal se prezintă pentru reclamanții intimați, avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimaților depune la dosar întâmpinare, împuterniciri avocațiale pentru fiecare dintre reclamanți, precum și chitanțe în dovedirea onorariului avocațial.
Nemaifiind alte cereri, se trece la judecarea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 26 din 13 ianuarie 2009 Tribunalului Arad, dată în dosar nr- s-a hotărât: "Respinge excepțiile prescripției dreptului la acțiune și prematurității acțiunii, invocate de pârâtă.
Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții, N, și, cu domiciliul procesual ales la & Asociații din A-,.1 județ A împotriva pârâtei SC Nădlac SRL cu sediul în Nădlac, Calea FN județ A și obligă pârâta să plătească reclamanților suplimentările salariale datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2005, 2006 și 2007, în cuantum de câte 10.950 pentru fiecare reclamant, iar pentru reclamanta suma de 6.950 lei, sume ce se vor plăti în cuantum reactualizat cu indicele de inflație calculat de la data nașterii fiecărui drept salarial și până la plata efectivă.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 357 lei pentru fiecare reclamant."
Considerentele sentinței sunt următoarele:
"Excepția prescrierii dreptului la acțiune este netemeinică și urmează a fi respinsă, pe considerentul că salariații pretind acordarea unor drepturi menționate în Contractul colectiv de muncă, fiind încălcate dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. Codul Muncii, instanța apreciind că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Cu privire la excepția prematurității formulării acțiunii, se reține că că acest drept s-a născut chiar în absența negocierilor dintre patronat și sindicat. Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor si modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de vreme ce părțile contractante au stabilit nivelul acestor drepturi salariale la "un salariu de bază mediu".
Din copia contractelor colective de muncă încheiate între SA și salariați, reprezentați de, pe anii 2005 - 2006 și 2007 se reține că în art. 168 alin. 1 s-a stabilit că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe cu ocazia sărbătorilor de Paști și Este adevărat că în Contractul Colectiv de Muncă încheiat între SC Nădlac SRL și salariați, înregistrat la Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială A la 5 martie 2003, valabil și pentru perioada 2004 - 2007, nu există o prevedere similară. Cu toate acestea în art. 54 din acest Contract Colectiv de Muncă se prevede că se aplică în mod corespunzător și salariaților SC Nădlac SRL prevederile Contractului Colectiv de Muncă încheiat între SNP SA și reprezentantul salariaților.
În cazul reclamanților, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă și nu le-a plătit acestora suplimentările salariale pentru perioada solicitată, deși reclamanții au fost îndreptățiți la acestea pentru perioada cât au fost salariații pârâtei. Cuantumul drepturilor salariale indicate de reclamanți rezultă din înscrisurile de la filele 120-122, iar cu privire la calitatea SA B de asociat la firmă pârâtă este relevant înscrisul de la fila 123.
Ca urmare, instanța în temeiul art.283 alin.1 lit. c și art.161 alin.4 din Codul Muncii, va admite acțiunea formulată și precizată de reclamanți și va obliga pârâta la plata către reclamanți a suplimentărilor salariale datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2005, 2006 și 2007, în cuantum de câte 10.950 pentru fiecare reclamant, cu excepția lui a cărei acțiune este admisibilă pentru suma de 6.950 lei. Sumele se vor plăti în cuantum reactualizat cu indicele de inflație calculat de la data nașterii fiecărui drept salarial și până la plata efectivă.
În condițiile art. 274 Cod procedură civilă, se vor acorda reclamanților cheltuielile de judecată în cuantum de câte 357 lei, constând în onorariul avocațial, care este justificat prin chitanțele aflate la filele 163- 169."
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, motivat prin aceea că excepțiile pe care le-a ridicat au fost greșit respinse, iar în fond nu s-a verificat cum au fost calculate drepturile bănești pretinse de reclamanții intimați, acestea fiindu-le acordate prin sentință fără administrarea de probe în acest sens.
Un alt motiv de recurs privește inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă în speță, întrucât pârâta nu este parte în acel contract.
Recursul nu este fondat.
Motivele de recurs sunt o reiterare a motivelor pe care pârâta le-a susținut în fața primei instanțe, care analizându-le le-a respins motivat.
În motivarea sentinței recurate, reprodusă mai sus în citat, pe care instanța de control judiciar o validează, rezidă atât justificarea legală a admiterii acțiunii reclamanților, cât și caracterul nefondat al recursului declarat în cauză, niciunul dintre motivele de recurs neputând fi primit, pentru considerentele acolo arătate.
În consecință, soluția care se impune în cauză este aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei "" Nădlac, Nădlac împotriva sentinței civile nr. 26 din 13 ianuarie 2009 Tribunalului Arad, dată în dosar nr- și o obligă pe pârâta recurentă să plătească reclamanților intimați, fiecăruia separat, N și, câte 357 (treisutecincizecișișapte) lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR p., JUDECĂTOR,
- - - - - -
în
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Red. / 04.06.2009
Tehnored. /09.06.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu