Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5781/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4559/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5781/
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
JUDECĂTOR 3: Singh Ioana
GREFIER - - -
************************************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă - (fostă " - ) - prin administratorul judiciar, împotriva sentinței civile nr.508 din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5571/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect"drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 13 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentei-pârâte de a prezenta la dosar dovezi în combaterea excepției tardivității invocate din oficiu, a amânat pronunțarea pentru azi, 20.10.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 508 din data de 04.02.2008, pronunțată în dosarul nr- (5571/2007), Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturi bănești reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști pe anii 2005 - 2007 și de C pe anii 2004 - 2006, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe unitate, cu actualizare la data plății.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, respingerea cererii ca vădit neîntemeiată, în principal, iar în subsidiar, modificarea sentinței, cenzurând întinderea obligației la care s-a ajuns folosind date eronate, cu specificarea faptului că este vorba de sume brute susceptibile de deducerea impozitului pe venit, CAS, CASS.
n motivarea, n drept, a cererii de recurs, se invoc dispozi iile art. 299, art. 3021, art. 303 alin. 1 i art. 3041Cod proc. civil, precum i dispozi iile art. 80 i art. 81 alin. 1 din Legea nr. 168/1999.
La termenul din data de 20.10.2009, din oficiu, Curtea a invocat și a pus în discuție, în ședință publică, excepția tardivității declarării prezentului recurs.
Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 din Codul d e procedură civilă, excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:
Codul d e procedură civilă cuprinde dispoziții legale de strictă aplicare în ceea ce privește exercitarea căilor extraordinare de atac, prevăzute în Titlul V din acest cod.
Astfel, în Secțiunea Ia C apitolului I, din titlul susmenționat, intitulat"Recursul",sunt reglementate, prin norme legale imperative, atât formele recursului, cât șitermenul de exercitare a acestei căi de atac.
Curtea, având în vedere că prezenta cauză este un conflict de muncă, apreciază că, în speță, devin aplicabile dispozițiile legii speciale în această materie, respectiv dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999, potrivit cărora termenul de exercitare a recursului este de 10 zile de la data comunicării hotărârii atacate, așa cum, de altfel, s-a și menționat de către instanța de fond, în dispozitivul sentinței pronunțate.
În raport de împrejurarea că hotărârea fondului a fost comunicată pârâtei - (în prezent devenită - ) la data de 28.05.2008, la sediul procesual ales, situat în B-dul - - nr. 19, sector 1, B, prin serviciul secretariat al " și asociații" (aspect ce rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 40 din dosarul de fond), iar recursul a fost depus la prima instanță la data de 11.06.2008, așa cum rezultă din rezoluția de primire aplicată pe fila 1 cererii de recurs (fila 2 dosar recurs), Curtea reține că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile, prevăzut de dispozițiile legale speciale mai susmenționate.
Potrivit dispozițiilor art.137 din Codul d e procedură civilă: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Deși, în cauză, Curtea a amânat pronunțarea deciziei în prezentul recurs pentru data de 20.10.2008, în scopul de a da posibilitatea recurentei-pârâte să administreze probe în combaterea excepției tardivității, aceasta nu a făcut dovada altor împrejurări de fapt, decât cele reținute mai sus.
ață de toate aceste aspecte, Curtea apreciază că este întemeiată excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, astfel că o va admite ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.301 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge, ca fiind tardiv, recursul declarat de recurenta-pârâtă - (fostă - ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă - (fostă " - ) - prin administratorul judiciar, împotriva sentinței civile nr.508 din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5571/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 12.11.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Guranda Georgeta, Singh Ioana