Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5905/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5905
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.751 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 751 din 18 iunie 2009, Tribunalul Olta admis în parte acțiunea formulată de petenți, și. în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul O l
Au fost obligate intimatele la plata către petenți, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Balș;, a diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 24.04.2006 până la noi modificări legislative, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea privind plata dobânzii legale.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 13 din nr.OG 57/2000, privind salarizarea salariaților pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul consiliului primește spor de confidențialitate de până la 20 % calculat din salariul de bază brut.
OG nr. 137/2000, în art. 30 alin. 3 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul primește lunar un spor de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază brut, iar art. 13 din OG123/2003, stipulează că sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În același sens sunt și prevederile art. 13 din OG10/2007.
Față de reglementările legale menționate și de obligația de confidențialitate impusă prin lege și reclamanților de față, în calitate de personal auxiliar, această obligație legală trebuie să fie însoțită și de dreptul la sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 78 din Legea nr. 567/2004, reclamanților li se impune obligația profesională imperativă de confidențialitate.
Reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar ca toate celelalte categorii socioprofesionale enumerate anterior, cărora li s-a stabilit prin lege obligația de confidențialitate dar și dreptul corelativ constând în acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru a nu exista o diferențiere cu caracter discriminator este necesară acordarea sporului de confidențialitate generată de obligația de confidențialitate.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât este interzisă orice discriminare, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora pentru muncă egală există și dreptul la un salariu egal iar, potrivit art. 6 și 16 din Constituția României, se reglementează egalitatea între cetăți prin excluderea discriminării, principii ce guvernează materia drepturilor omului conform
În același sens există și dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE/21.11.2000 pentru crearea unui grad general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Atâta timp cât există obligația de confidențialitate, reclamanții sunt afectați de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu în condițiile în care acestora nu li se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2004 prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, iar în baza art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, decizia este obligatorie.
La termenul din 21 mai 2009, instanța a dispus efectuarea unei adrese către serviciul de contabilitate din cadrul Tribunalului Olt pentru a se comunica dacă reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate pe perioada solicitată în acțiune.
Pentru termenul din 04.06.2009, Tribunalul Olta comunicat că reclamanții au calitate de personal auxiliar respectiv grefieri, iar grefier arhivar, pentru perioada solicitată, precizând nu au avut raportul de muncă suspendat pentru perioada respectivă.
Față de considerentele de mai sus, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, personal auxiliar și conex și au fost obligați pârâții Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției și Libertăților, la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % pe perioada 24.04.2006 până la noi modificări legislative, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea privind plata dobânzii legale având în vedere că sporul respectiv va fi actualizat la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.819/03.07.2008și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept personalului auxiliar de specialitate și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Prevederile art.14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, cazul Thimmenos contra Greciei " nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relațiile cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale", iar dreptul la acest spor nu este evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Prin hotărârea nr.232/29.08.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității", astfel că greșit instanța a reținut existența unei stări de discriminare.
Statutul personalului auxiliar este diferit de cel al altor categorii sociale, neputând fi comparabil cu cel al personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, astfel că pretențiile solicitate sunt neîntemeiate.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Recursul este apreciat ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Or, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 567/2004 și OUG nr. 8/ 2007, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Referitor la greșita admitere a obligării pârâților la plata acestui drept reactualizat cu indicele de inflație, Curtea are în vedere că, potrivit dispozițiilor art.. 25 din OUG nr. 37din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, - ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.
De altfel, actualizarea sumelor cu rata inflației, își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența vreunei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare și nu reprezintă daune-interese, ci executarea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile art. 1073 din Codul civil.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Ca atare, în temeiul dispoz. art.312 alin.1,pr.civilă, Curtea va respinge recursul și va menține sentința ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
I DE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.751 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/12.11.2009.
fond:
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea
