Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5935/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5232/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5935R
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta împotriva sentinței civile nr.1407 din data de 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata SC SA prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.- din 23.10.2009, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului intimatei SC SA cuvântul în combaterea recursului.
Intimata SC SA, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, învederând instanței că drepturile bănești pretinse au fost incluse în salariu, astfel cum a stabilit comisia paritară. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1407/19.02.2009 pronunțată în dosarul -, Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA.
În considerente a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând spor de mobilitate în cuantum de 25% și spor de confidențialitate în cuantum de 25% conform Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic coroborat cu dispozițiile art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic și dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr.53/2003 pentru perioada 06.01.2005-12.11.2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, Tribunalul a constatat următoarele:
În drept, acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 60 din cadrul Statutului Profesiei de Consilier Juridic, art. 25, art. 26, art. 161 alin 4 și art. 166 din Legea nr. 53/2003, Legea nr. 514/2003, art. 49 din Codul d e Procedură Civilă, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 168/1999, nr. 91/1991 a Organizației Internaționale a, Convenția nr. 98/1949 a Organizației Internaționale a și art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății, renegociat.
Tribunalul a analizat caracterul obligatoriu al prevederilor invocate ca temei al pretențiilor, dacă acestea au ca izvor legea sau contractul, dacă sunt de natură să creeze drepturi necondiționate salariaților pe care angajatorul trebuia să le respecte sau dacă aceste dispoziții lasă pe seama unor negocieri ulterioare între părți, modalitatea și condițiile acordării acestor drepturi.
Astfel, potrivit contractului individual de muncă și actelor adiționale la acesta, reclamanta a ocupat postul de consilier juridic in cadrul Departamentului " Corporative Juridic".
Or, deși reclamanta pretinde faptul ca obligația de plată a sporurilor de mobilitate si confidențialitate s-a născut in temeiul Legii nr. 514/2003, a prevederilor art. 60 alin. 2 din Statutul consilierului juridic, raportate la prevederile art. 25 si art. 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, Tribunalul a constatat că nici legea si nici statutul profesiei de consilier juridic nu reglementează in mod expres obligația angajatorului de a plăti un astfel de spor.
Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic nu conține nici o prevedere cu privire la salarizarea consilierilor juridici
În temeiul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 514/2003, în conformitate cu care "Asociațiile profesionale se vor înființa și statutele acestora se vor adopta în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi" a fost adoptat Statutul profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial nr. 687 din 29 iulie 2004.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 din statutul profesiei de consilier juridic, pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul ce are statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție, iar la alin. 2 al art. 60 se arată că "deosebit de remunerația de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, in temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 56/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare in bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate."
Prevederile Codului muncii la care face trimitere textul art. 60 alin. 2 din statutul profesiei de consilier juridic, au următoarea formulare:
Art. 25 - prin clauza de mobilitate părțile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz, salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Art. 26 - prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Tribunalul a constatat așadar că în cazul clauzei de confidențialitate, Codul muncii nu conține nici o prevedere referitoare la obligația angajatorului la vreo prestație salarială corespunzătoare obligației angajatorului de a păstra confidențialitatea informațiilor de care a luat cunoștință în timpul executării contractului, ci doar obligația de despăgubire a salariatului în cazul în care angajatorul încalcă această clauză.
În privința clauzei de mobilitate, legea prevede că părțile pot stabili o astfel de clauză în contractul individual de muncă, în considerarea specificului muncii, care presupune că executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă iar în acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Este de observat în acest sens că legea nu stabilește nici caracterul obligatoriu al acestor clauze în sensul că aceste clauze nu fac parte din categoria clauzelor generale prevăzute la art. 17 din Codul muncii, ci din categoria altor clauze specifice, ce pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă prin acordul de voință al părților, după cum nu stabilește nici un cuantum sau procent exact al prestațiilor suplimentare în bani sau în natură astfel acordate și nici un mod de determinare a acestora, altfel decât prin acordul (negocierea) părților și, cu atât mai puțin, obligația angajatorului de a-l plăți în lipsa inserării drepturilor și obligațiilor părților decurgând din existența acestor clauze în contractul individual de muncă sau în actele adiționale încheiate în acest scop.
În acest context, față de formularea textelor legale analizate, Tribunalul a constatat că dreptul salariaților încadrați în funcția de consilier juridic prin încheierea unui contract individual de muncă ( iar nu numiți în anumite funcții în cadrul anumitor instituții din sectorul bugetar pentru care se aplică principiul prestabilirii drepturilor salariale prin lege) la plata unor prestații salariale suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate si clauza de confidențialitate, atât sub aspectul prevederii clauzelor cât și sub aspectul stabilirii procentului sau cuantumului prestațiilor suplimentare în bani la care are dreptul salariatul, a modalității concrete de acordare a acestora, precum și a obligațiilor angajatorului la plata acestor prestații, nu intervine automat prin efectul prevederilor art. 60 alin. 2 din Statutul consilierului juridic, raportate la prevederile art. 25 si art. 26 din Legea nr. 53/2003, cum susține reclamanta, ci necesită existența unor negocieri anterioare ori ulterioare și distincte între partenerii sociali, finalizate prin prevederea acestor drepturi și obligații în cuprinsul clauzelor contractului individual de muncă încheiat între părți sau al actelor adiționale încheiate la acesta.
În concluzie, față de cele mai sus reținute, Tribunalul a constatat că textele invocate nu sunt de natură să confere în mod direct drepturi salariaților încadrați în funcția contractuală de consilieri juridici, reglementarea în discuție neconstituind o reglementare completă, suficientă prin ea însăși pentru a crea automat obligația angajatorului de a acorda salariaților încadrați în această funcție prestații suplimentare în bani corespunzătoare obligațiilor aferente existenței unor clauze specifice de mobilitate și confidențialitate, ci acestea lasă părților opțiunea de a stabili prin negociere, la încheierea contractului individual de muncă sau ulterior, prin actele adiționale încheiate la acesta, inclusiv posibilitatea includerii acestor clauze în contractul de muncă, cât și cota sau procentul sumelor ce sunt datorate cu titlu de prestații bănești, modalitatea concretă și condițiile de acordare a acestora, astfel încât și prevederea legală este facultativă și condiționată, neconferind un drept al consilierului juridic la acordarea unor drepturi bănești, cu caracter obligatoriu, în lipsa acordului de voință al părților ca rezultat al negocierii.
În plus, tribunalul a constatat că întrucât în cazul clauzei de confidențialitate legea nu face nici o referire cu privire la dreptul salariatului la vreo prestație în bani cu acest titlu, iar în cazul clauzei de mobilitate nu prevede cuantumul sau procentul prestațiilor suplimentare în bani cuvenite salariatului, procentul de 25% din salariu de bază solicitat de aceasta pentru fiecare din cele două clauze nefiind niciunde prevăzut de lege, nici nu s-ar putea stabili întinderea drepturilor cuvenite salariatei, în lipsa stabilirii convenționale a acestora.
Întrucât legea singură nu poate da naștere obligației angajatorului la plata unor prestații bănești suplimentare în baza unor clauze cu caracter facultativ și în lipsa negocierii și includerii acestora în clauzele contractului individual de muncă, Tribunalul a analizat prevederile contractuale stabilite între părți.
Corespunzător postului ocupat în cadrul, societatea s-a obligat să plătească reclamantei salariul aferent, astfel cum acesta a fost succesiv negociat și corespunzător grilelor de salarizare existente la nivelul societății. Cu excepția indemnizațiilor suplimentare reglementate în mod expres în contractul individual sau în contractul colectiv de muncă, nu și-a asumat obligația de a achita reclamantei alte sume de bani.
Din analiza clauzelor contractului individual de muncă al reclamantei, tribunalul constată că niciuna dintre clauzele negociate de către părți nu implică acordul salariatului privind prestarea efectivă a activităților specifice postului ocupat intr-o alta locație decât sediul societății și respectiv asumarea obligației angajatorului de a plați sporul aferent sau alte prestații bănești suplimentare ca urmare a negocierii unei clauze de mobilitate.
Tot astfel, în calitate de salariat al, reclamanta a semnat și un acord de confidențialitate, obligându-se prin acesta să nu divulge informațiile profesionale, obținute în virtutea calității sale de salariat. Nici cu acest prilej pârâta nu s-a obligat sa plătească acesteia alte indemnizații sau sporuri, motiv pentru care nu a existat niciodată o convenție în baza căreia angajatorul să poată fi obligat la plată.
Cum izvorul unei astfel de obligații de plată nu poate fi, în aceste condiții, decât subsecvent negocierii purtate și circumscris celor agreate de către părți, prin urmare convențional, iar în situația reclamantei nu au fost negociate aceste clauze, Tribunalul a constatat că reclamanta nu este îndreptățită la plata unor sume cu titlu de prestații suplimentare în bani sau în natură reprezentând clauza de mobilitate si clauza de confidențialitate, în cuantum de câte 25%din salariul de bază pentru perioada 06.01.2005-12.11.2007, în lipsa unor negocieri prealabile între părți în sensul arătat de art. 60 alin. 2 din Statutul consilierului juridic, raportate la prevederile art. 20 art. 25 si art. 26 din Legea nr. 53/2003, textele în discuție instituind numai premisele nașterii unor drepturi și neconferind în mod direct dreptul salariatei reclamante la acordarea unor prestații suplimentare în bani.
Pe capătul trei de cerere, analizând susținerile părților, în raport de actele depuse la dosar de părți prin prisma prevederilor art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anii 2003 - 2007, art.969 Cod civil, art.239 din Codul muncii, art.243 din Codul muncii, art. 10 din Contractul Colectiv de Muncă și art.998 Cod civil, s-au reținut următoarele:
Art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă în formă aplicabilă la data de 25.02.2003 avea următoarea formulare: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societății pârâte în anul 2003, părțile contractante au hotărât încheierea unui act adițional la contractul colectiv de muncă prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract pe care au convenit să-l modifice și să-l completeze.
În acest context, la art.168 s-a adăugat un nou alineat cu următorul cuprins:"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu."
Astfel, prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, Patronatul și Sindicatul au stabilit că pentru anul 2003, suplimentările salariale privind primele de Paști și de C vor fi fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Atât reclamanta cât și pârâta sunt de acord ca în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 nu s-au mai acordat potrivit acestui articol (cu ocazia sărbătorilor de Paști și C), ci fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Obiectul acțiunii prin care a fost sesizată instanța constă în pretențiile reprezentând suplimentările salariale pentru Paști și C începând cu anul 2004.
Pentru această perioadă, raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de contractul individual de muncă și de prevederile contractelor colective de muncă aplicabile.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, instanța a constatat că prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabile pe anul 2003, au fost menținute identic și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Pentru anul 2005, nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, părțile stabilind printr-un act adițional prelungirea celui existent anterior, cu unele completări și modificări.
Modificările negociate au privit și alin. 2 al art.168, acesta stabilind că " în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
În anul 2006 și 2007, au fost reluate în aceeași formulare dispozițiile art.168 alin.2.
Pentru a hotărî asupra temeiniciei și legalității pretențiilor reclamantului, instanța este chemată să interpreteze dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, acesta fiind temeiul invocat atât de reclamant în susținerea acțiunii, cât și de pârâtă în apărare.
În interpretarea temeiului invocat de părți, instanța a avut în vedere regulile generale și regulile speciale de interpretare a contractelor, având în vedere natura contractuala a acestor dispoziții, pentru a determina înțelesul exact al acestora, prin examinarea manifestării de voința a părților în strânsă corelație cu voința lor internă.
articolului invocat este determinată de o greșită exprimare sau de o greșita redactare concretizată în preluarea alin.2 al art. 168, introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004. Instanța va trebui să stabilească voința internă a părților, rezumându-se în fapt să aprecieze asupra sensului pe care cele doua prepoziții ( "pentru" și "în") îl dau alin. 2 din texul menționat, pentru a determina însăși forța obligatorie a dispoziției contractuale invocate.
În acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art.977 Cod civil, care impun principiul priorității voinței reale a părților, interpretarea pornind de la acordul real al voințelor părților și nu de la cuvintele în care acest acord este exprimat.
Din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că voința reală a părților la data încheierii contractelor colective de muncă ulterioare anului 2003, când au preluat alin. 2 al art. 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, fost aceea de a sublinia că suplimentările salariale de Paști și de C, pentru anii 2004, 2005, respectiv 2006 și 2007, sunt drepturi ce încă din anul 2003 au fost incluse în salariul de bază și urmează să fie executate în acest mod și în acești ani, deci prin includere în salariul de bază.
Acesta a fost scopul preluării în mod identic a unui alineat care, la prima vedere, ar părea anacronic. Sesizând exprimarea defectuoasa din actul adițional încheiat pentru anul 2004, la negocierea contractului colectiv de muncă pentru anul 2005, părțile au modificat alin. 2, precizând că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Voința părților a fost aceea de a stabili că, începând cu anul 2003, suplimentările ce fac obiectul pretențiilor deduse judecății, au fost incluse în salariul de bază. Este de remarcat și faptul că în modificarea intervenita în anul 2005, se folosește timpul trecut (au fost introduse), care alături de sintagma "în anul 2003", determina interpretarea menționată.
În sprijinul acestei interpretări vine și hotărârea Comisiei Paritare, căreia i-a fost supus spre interpretare alin. 2 al art. 168, în iunie 2007.
Trebuie precizat că și la data hotărârii respective, alin. 2 era inserat în aceeași formă în cuprinsul contractului colectiv de muncă aplicabil pe anul 2007.
Comisia Paritară SA, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, a interpretat clauza din art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în anii 2004 - 2007, în sensul că, începând cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajaților suplimentările salariale prevăzute la alin.1, care urmau a fi acordate angajaților sub această formă. În nota ce consemnează rezultatul interpretării se arată că începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au
înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. ulterioare au privit majorarea salariului de bază ca întreg așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
Decizia Comisiei Paritare reprezintă o convenție în sensul prevederilor art.969 Cod civil, dintre patronat și sindicat ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru părți, deci și pentru reclamant, reprezentat de, față de prevederile art.239, art. 241 și art.243 din Codul muncii.
În concluzie, voința reala a părților pentru perioada la care se referă pretențiile reclamantei a fost de a stabili ca și în anii 2004-2007, suplimentările salariale rămân incluse în salariul de bază, includere care a avut loc în anul 2003.
Această situație rezultă și din mențiunile efectuate în carnetul de muncă și din adresele eliberate de privind salariul minim și salariul mediu brut pe unitate, constatându-se că a operat o creștere a salariului mediu brut, situație față de care se înlătură susținerea reclamantului, că nu a primit suplimentările de Paști și de C, drepturi care nu au fost excluse pentru viitor din salariul de bază negociat de părți în anul 2003. în contractele colective încheiate în anii 2005 - 2007, s-a menținut alineatul 1 al art.168, dar la alin.2 al acestui articol, s-a precizat că în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat. Mai mult, a fost respectată și raportarea acestor suplimentări la salariul mediu brut, deoarece, în fiecare an, angajații au beneficiat de majorarea salariului de bază, ce includea si suplimentările introduse din anul 2003. Prin aceste majorări, suplimentările introduse în salariul de bază au fost echivalente salariului brut de bază majorat.
Susținerea reclamantului în sensul că acordul încheiat de comisia paritară produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut, nu a fost reținută de instanță, întrucât, deși acesta a fost încheiat la data de 18.06.2007, scopul să a fost de a da o interpretare "unică și eficientă" dispozițiilor art.168 alin.1 și alin.2 pentru perioada 2004-2007, fiind doar un acord cu privire la interpretarea clauzelor neclare ale unui contract, potrivit voinței lor comune la data încheierii actului și anume că sistemul introdus în anul 2003 prin alin.2 al art.168 a fost preluat în contractele colective ulterioare și că se va aplica și în continuare până la alte modificări.
Numai dacă decizia comisiei paritare ar fi introdus prevederi noi s-ar fi pus problema retroactivității acestor prevederi, însă nu și în cazul dat, când textele interpretate produc efecte prin ele însele, chiar și în lipsa existenței actului interpretativ și au fost aplicate în perioada 2004-2007 chiar în sensul în care au fost ulterior interpretate, respectiv în sensul că executarea drepturilor prevăzute la alin. 1 al art.168 a fost îndeplinita prin includerea acestora în salariile de baza ale angajaților încă din anul 2003, iar acest salariu majorat rezultat după includere a stat la baza majorărilor salariale ulterioare.
De altfel, interpretarea dată de Comisia Paritară are valoarea unei interpretări autentice provenind de la însăși semnatarii actului juridic în cauză și, pe cale de consecință, o asemenea interpretare este obligatorie pentru părți.
Mai mult, prin ipoteză, actul interpretativ este retroactiv, în sensul că face parte din actul interpretat de la data încheierii lui, care este anterioară interpretării.
Nu se poate reține nici că această interpretare sau introducere a alin. 2 al art. 168 al Contractului Colectiv de Muncă ar reprezenta o tranzacție prin care salariatul ar fi renunțat la drepturile recunoscute prin lege sau că acestea le-ar fi fost limitate, întrucât, pe de-o parte, "dreptul la prime de C și Paști" nu este un drept ce izvorăște din lege, ci din contractul colectiv de muncă, astfel cum a fost negociat de părți, iar o eventuală nelegalitate a clauzei prin care s-a stabilit includerea acestor suplimentari
în salariul de bază al salariaților putea fi invocată de aceștia doar pe perioada existenței contractului. Pe de altă parte, aceste drepturi nu au fost înlăturate, ci s-au executat prin includerea lor în salariul de bază al fiecărui salariat.
Clauza cuprinsă în art. 168 alin.2 din Contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, motiv pentru care interpretarea acesteia se face și potrivit art.978 Cod civil. În acest sens, clauza îndoielnică se interpretează în înțelesul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alin. 2 în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, cu aceeași formulare, nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003, suplimentările de la alin. 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea un efect. O interpretare contrară, în sensul că doar pentru anul 2003 suplimentările au fost incluse, ar lipsi de orice efect alin.2, în condițiile în care acesta este preluat în toate contractele colective de muncă ce stabilesc drepturi și obligații pentru anii ulteriori anului 2003, an la care se referă acest alineat.
Preluarea nu este deci accidentală, ci a fost voită tocmai pentru a clarifica situația drepturilor prevăzute la alineatul precedent.
Mai mult, prin aplicarea principiului in dubio pro reo, dacă ar mai rămâne îndoieli, clauza trebuie interpretată în favoarea celui care s-a obligat și acesta este angajatorul. De altfel, această regulă a aplicat-o și comisia paritară, stabilind că înțelesul alin. 2 este acela că începând cu anul 2003, suplimentările au fost incluse în salariile de bază și astfel au fost executate către angajați.
În concluzie, s-a constatat că reclamanta a beneficiat de drepturile solicitate prin acțiune, conform clauzelor din Contracte Colective de Muncă aplicabile pe perioada dedusă judecății, interpretate de Comisia Paritară, având în vedere și regulile de interpretare ale contractelor, față de prevederile art. 969, 977, 978, 982, 983 Cod civil, motiv pentru care s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate cu titlu de drepturi salariale suplimentare, reprezentând prime.
În raport de soluția ce s-a pronunțat pe primul capăt din cererea de chemare în judecată și prevederile art. 161 alin. 4 și art. 169 din Codul muncii, instanța a respins și cererile accesorii privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale, în cuantumul precizat în acțiune, reclamanta neavând dreptul la despăgubiri decât în situația în care s-ar fi constatat temeinicia pretențiilor sale.
Având în vedere cele mai sus reținute, Tribunalul a respins în totalitate acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin sentința mai sus menționată i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea sentinței se arată, cu privire la sporul de mobilitate solicitat, că în fișa postului, printre atribuțiile prevăzute, consilierul juridic are obligația de a reprezenta interesele companiei în fața instanțelor judecătorești și a autorităților administrative.
Se mai arată, în considerente, că în contractul individual de muncă nu s-a prevăzut că activitatea desfășurata de recurentă să fie într-un loc fix și nici nu a fost inserată clauza de mobilitate cu plata unui spor, pentru a se deplasa la instanțele judecătorești, în vederea reprezentării intereselor companiei.
Din această perspectiva, instanța a considerat că nu este îndeplinită condiția prevăzuta de art. 25 din Codul muncii, privind clauza de mobilitate.
Cu privire la acest aspect, recurenta a învederat instanței de recurs că aceasta motivare nu poate fi primita, deoarece locul său de muncă era într-un loc fix, respectiv la sediul central al companiei unde și-a desfășurat activitatea în mare parte, fără a implica deplasarea recurentei periodica la diferite instituții ale statului, deoarece în general sarcinile de serviciu trebuie realizate la sediul societății.
Faptul că a fost nevoită să se deplaseze la instanțele judecătorești în vederea reprezentării și apărării intereselor societății, rezultă din calitatea sa de consilier juridic, pregătirea profesionala în acest domeniu, permițându-i să facă față solicitărilor societății în a rezolva probleme de natură juridică. Cu toate că în fișa postului este menționată, printre alte activități care se efectuează într-un loc fix și cu caracter principal, și aceea de a se deplasa la instanțe sau alte autorități administrative, nu exclude ideea că se impunea în mod expres ( în contractul individual de muncă) că trebuie să desfășoare și activități în afara sediului companiei.
Astfel, recurenta a apreciat că este aplicabil art. 25 din Codul muncii, fiind vorba de o veritabilă clauză de mobilitate, deoarece printre obligațiile de serviciu pe care le-a îndeplinit, a fost și aceea de a se deplasa la instanțele judecătorești pentru a susține interesele unității, sens în care este legal să-i fie recunoscută această activitate nu numai vechimea de 25%.
Că așa stau lucrurile, rezultă din recunoașterea acestui drept și în Legea consilierului juridic nr. 514/2003, în care, la art. 25 este reglementat dreptul consilierului juridic la un supliment în bani, reprezentând spor de mobilitate.
Recurenta a mai arătat instanței de recurs că a solicitat de multe ori, verbal, conducerii unității să îi acorde acest spor, dar a fost refuzată în mod categoric.
Referitor la sporul de confidențialitate, în sentință se arata că în calitatea de salariată și în raport de atribuțiile de serviciu, a semnat un acord de confidențialitate cu unitatea în care a lucrat, obligându-se să nu divulge informațiile profesionale obținute în timpul serviciului, conform prevederilor art. 39 alin.2 lit. f) din Codul muncii care reglementează obligația de confidențialitate, în sensul de a respecta secretul de serviciu.
Recurenta a precizat instanței de recurs că nici această susținere în hotărârea pe care a recurat-o nu poate fi luată în considerare, deoarece prin încheierea contractului individual de muncă s-a menționat că va intra în posesia unor informații cu caracter strict secret și profesional datorită naturii activității pe care a desfășurat-o și, ca atare, se circumscrie unei clauze de confidențialitate ce era deja negociată și prevăzuta la încheierea contractului individual de muncă, aceea de a nu divulga informațiile de care recurenta lua cunoștință, atât pe parcursul desfășurării activității în cadrul companiei, conform prevederilor art. 26 din Codul muncii în care este prevăzută clauza de confidențialitate.
Prevederea art. 39 alin. 2 lit. f) din Codul muncii are aplicabilitate numai după inserarea unei asemenea clauze de confidențialitate constând în obligația contractuală de a nu divulga secretul de serviciu.
Recurenta a menționat că și acest aspect este reglementat de Legea consilierului juridic nr. 53/2003, prin art. 26 privind sporul de confidențialitate.
Deși a solicitat și acest drept de la conducerea societății, verbal, în prezenta unor colegi de serviciu care au aceeași calitate pe care a deținut-o, acesta a refuzat să-și respecte angajamentul și obligația asumate prin contractul individual de muncă încheiat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 din Cod proc. civ. coroborat cu art. 312 alin.3 din același act normativ, recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate și admiterea recursului, obligând societatea pârâtă la plata sporului de mobilitate și de confidențialitate, precum și a daunelor morale.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, în mod corect a statuat prima instanță asupra inexistenței temeiului pretențiilor formulate, de vreme ce acordarea unui spor de confidențialitate, respectiv mobilitate, nu este prevăzută imperativ de textele de lege care întemeiază juridic acțiunea, pentru situația consilierului juridic angajat în baza unui contract individual de muncă.
Astfel, articolul 25 din Codul muncii reglementează clauza de mobilitate, specifică obligațiilor de serviciu care nu se realizează într-un loc stabil de muncă, înțelegând prin aceasta prestarea muncii în diverse locuri, care nu sunt determinate, cum ar fi activitatea agenților de vânzări ori autorizarea angajatorului de a schimba locul muncii, anume de a-l muta pe salariat într-un alt loc sau într-o altă subunitate a societății.
În speță, consilierul juridic avea un loc de muncă stabil la sediul angajatorului, deplasarea la instanță fiind ocazională, determinată de nevoile de reprezentare a unității în diverse procese, inerent atribuțiilor consilierului și urmare a caracterului sedentar al instanțelor.
Prin urmare, deplasarea la instanță apare mai degrabă ca o prelungire a exercițiului atribuțiilor consilierului juridic, decât ca un reflex al mobilității locului de muncă.
Mai mult, părțile contractului individual de muncă al reclamantei-recurente nu au prevăzut în cuprinsul lui o atare clauză de mobilitate, care să îndreptățească și la o remunerare suplimentară, în bani ori natură, astfel cum prevede art. 60 alin. 2 din statutul profesiei, ce face referire la negociere, ca unică sursă a acordării unor prestații suplimentare de tipul celor pretinse.
Considerațiile anterioare sunt valabile și cât privește clauza de confidențialitate pe care, deși au prevăzut-o, părțile nu au convenit s-o remunereze suplimentar, mai ales că, în materie de confidențialitate, față de natura și modul de îndeplinire a acestei obligații, ce se atașează multor profesii, nepresupunând altceva decât discreție și interdicție de divulgare a informațiilor de care s-a luat la cunoștință în exercițiul meseriei, Codul muncii nu a mai stipulat beneficiul unor prestații suplimentare, rezultând că obligației de a păstra secretul, nu-i corespunde automat obligația acordării unui spor salarial.
Se mai reține și că Legea nr. 514/2003 nu conține, astfel cum a susținut reclamanta, recunoașterea unui spor de mobilitate și confidențialitate pentru consilierul juridic angajat cu contract de muncă, rezultând, pe baza celor expuse, astfel cum a argumentat judicios și prima instanță, că reclamanta-recurentă nu justifică un drept cert și determinat izvorât din lege sau din contract, la baza pretențiilor sale, prin urmare, recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1407 din data de 19.02.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./02.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
