Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6592/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6592

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1720 din data 16.03. 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă SC SA, fiind reprezentată prin consilier juridic lipsind intimatul reclamant. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care,

Instanța, constatând că numai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă SC SA, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii introductive.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 1720 din data 16.03. 2009 pronunțată în dosarul nr- a admis acțiunea formulată de petent împotriva intimatei Complexul Energetic.

A fost obligată intimata să platească petentului diferențele neacordate din drepturile bănești reprezentand primă de Ziua Meseriei ( Ziua Minerului/) conform CCM pe anul 2006,2007,2008, sume ce vor fi actualizate la data plății efective, respectiv diferența dintre prima de Ziua Minerului prevăzută de art. 176 alin. 1 șiu 1 dinCCM încheiat la nivel de ramură pentru anii 2006, 2007, 2008 și Prima de Ziua Minerului acordată de intimată în anii 2006-2008.

A fost obligată intimata la plata către petiționar a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petentul a fost salariatul intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestuia.

Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie(pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SA.

În motivarea recursului, se arată că potrivit prevederilor art. 15 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005 încheiat la nivelul unității, interpretarea unitară a clauzelor contractului se face de către comisia paritară Administrație - Sindicat constituită la nivelul societății. În acest context cu privire la plata primei pentru Ziua Meseriei au fost adoptate hotărârile comisiei paritare nr.7/2006, nr. 10/2007 și nr. 11/2008 care au fost aduse la îndeplinire.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Prin contractul colectiv de muncă nr. 288/02din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 200, fost negociat și stabilit dreptul invocat de reclamant, astfel:

Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea uncuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor prezentului contract.

În mod corect instanța de fond a reținut obligativitatea executării obligațiilor asumate prin contractul colectiv încheiat la nivel de ramură.

Apărarea recurentului-pârât este aceea că a acordat salariaților aceste drepturi, în cuantumurile prevăzute prin hotărârile comisiei paritare administrație-sindicate nr. nr.7/2006, nr. 10/2007 și nr. 11/2008.

Potrivit acestor hotărâri, salariații au beneficiat de sume de bani acordate cu ocazia zilei meseriei astfel: 100 de lei pentru anul 2006 (art. 2 din Hotărârea nr. 7/2006), 300 de lei sub forma de tichete cadou pentru anul 2007(art. 3 din Hotărârea nr.10/2007) și 400 de lei pentru anul 2008 (Hotărârea nr. 11/2008).

Instanța de fond a obligat pârâta la plata diferențelor neacordate, reținând în mod corect că angajatorul nu și-a executat în totalitate obligația care îi revenea conform dispozițiilor art. 176 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

În consecință, Curtea apreciază criticile recurentului ca fiind nefondate și în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1720 din data 16.03. 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/ND/98.12.2009

fond:

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6592/2009. Curtea de Apel Craiova