Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 718/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.718/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 25 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate depârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice - reprezentant în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției și Libertăților,împotriva sentinței civile nr.1163 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 18 mai 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 25 mai 2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr.1163/9.06.2008, Tribunalul Brașovar espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții ei și Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Brașov.
A admis acțiunea formulată de reclamanții: -, G, in contradictoriu cu pârâții: CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR și în consecință:
A obligat pe pârâții 1,2,3, să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, ținând seama și de funcțiile deținute de unii dintre reclamanți, echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT și DNA, începând cu luna aprilie 2006 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, la data plății efective.
A obligat pe aceeași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pe pârâtul 4 - MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art.295 alin.2 din acest cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea foiței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
In speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul salarizat în baza OUG nr.27/2006, aceștia fiind judecători la Judecătoria Huedin.
Prin G nr. 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin.l din G nr. 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr. 27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția esențială pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin.l lit. c din Legea nr. 303/2004).
De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art. 87 din Legea nr. 303/2004), și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza G nr. 27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
In al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr. 27/2006, pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. cit. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școala Națională de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art. 11 alin. 2 și 3, art. 16 din OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. cit. 28 și lit. B nr. cit. 13 și 10 din anexa ordonanței.
Insă toți care dețin o funcție judiciară, de judecător, asistent judiciar sau procuror, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. cit. 28 din anexa ordonanței.
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de G nr. 27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din NA și, a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin.l lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din Legea nr. 304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându- se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/20Q6, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul NA și CO.) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul și GO. funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art. 5 alin.l din G nr. 43/2002 și art. 4 alin.3 din Legea nr. 508/2004. De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 1 din Legea nr. 508/2004.
Mai trebuie arătat și faptul că apartenența procurorilor și la aceste structuri este doar temporară, conform art. 87 alin. 9 și art. 75 alin. 11 din Legea nr. 304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și CO. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
Mai mult chiar, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: " folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice ".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
. acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natura, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin.l - 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art.2 alin.l din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabila și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.l lit.a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit i, art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de naturâ salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art.16 alin. 1, art.53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Ori, criteriul după câte s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioara, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc, ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza G nr. 27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit prevederilor art. 11 din OUG nr. 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
La nr. crt. 6 - 13 de la lit. din anexa la OUG nr. 27/2006 sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând de la prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și până la procurorul simplu din cadrul aceleiași instituții, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși între 23 și 19.
Art. 5 din Legea nr. 508/2004 dispune că Direcția de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori, specialiști în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic și în alte domenii,personal auxiliar de specialitate, personal economic și administrativ,în limita posturilor prevăzute.
Art. 7 din Legea nr. 508/2004, anterior abrogării sale prin OUG nr. 131/2006, prevedea că procurorul - șef al Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii cu funcție de conducere, precum și ceilalți procurori din cadrul acesteia sunt numiți, promovați, transferați și eliberați din funcție în condițiile legii.
Art. 8 din Legea nr. 508/2004, anterior abrogării sale prin Legea nr. 247/2005, prevedea că pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorii trebuie să aibă calități profesionale deosebite, să aibă conduită morală ireproșabilă și pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
În continuare erau arătate condițiile minime de vechime pe care trebuie să le îndeplinească procurorii Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism,pentru funcția de procuror - șef și procuror - șef adjunct al Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism, fiind necesară vechime în funcția de procuror sau de judecător de 10 ani, pentru funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, vechime în funcția de procuror sau de judecător de 6 ani.vechime în funcția de procuror sau de judecător de 10 ani, pentru funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, o vechime în funcția de procuror sau de judecător de 6 ani.
Art.75 din Legea nr.304/2004 prevede că "pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesională, o conduita morala ireproșabila, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și sa fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
La interviu poate participa orice procuror care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (4).
Interviul consta în verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistentei la stres, precum și altor calități specifice.
La evaluarea candidaților, vor fi avute în vedere și activitatea desfășurata de procurori, cunoașterea unei limbi străine și cunoștințele de operare pe calculator. -
La data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcționeze potrivit legii."
Aceeași este situația și în cazul procurorilor din cadrul Departamentului Național Anticorupție.
Astfel, art.87 din Legea nr.304/2004 prevede că "Parchetul Național Anticorupție (actualul Departament Național Anticorupție) se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.
Pentru a fi numiți în cadrul Parchetului Național Anticorupție, procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesională, o conduita morala ireproșabila, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și sa fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
La interviu poate participa orice procuror care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2).
Interviul consta în verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, a rezistentei la stres, precum și altor calități specifice.
La evaluarea candidaților, vor fi avute în vedere și activitatea desfășurata de procurori, cunoașterea unei limbi străine și cunoștințele de operare pe calculator. -.
La data încetării activității în cadrul Parchetului Național Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcționeze potrivit legii."
Modul de selecție al procurorilor în cadrul DIICOT și DNA, pe baza unui interviu, la care poate participa orice procuror cu o vechime de doar 6 ani în funcția de procuror - în timp ce pentru a fi promovat în mod obișnuit la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție vechimea minimă necesară este de 8 ani - ridică aspecte de discriminare față de ceilalți procurori, din cadrul parchetelor obișnuite, care pentru a fi promovați la gradul de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să parcurgă toate treptele ierarhice, de la nivel de procuror la parchet de pe lângă judecătorie, apoi de pe lângă tribunal și curte de apel, respectând condiționări de vechime și de promovare a unor examene complexe, pe când în cadrul DIICOT sau DNA pot fi și au fost promovați direct și procurori aflați la nivelul unui parchet de pe lângă judecătorie.
De asemenea acest mod de selecție este discriminatoriu în raport cu judecătorii de la curțile de apel și celelalte instanțe inferioare, care pentru a fi promovați la înalta Curte de Casație și Justiție și pentru a beneficia de o indemnizație stabilită pornind de la coeficient de multiplicare 19, trebuie să parcurgă de asemenea toate treptele ierarhice, de la nivel de judecător de judecătorie, apoi de tribunal și curte de apel, cu respectarea condițiilor de vechime și de promovare a unor examene complexe.
Mai mult decât atât, un procuror odată selectat la DIICOT sau DNA și salarizat la nivelul unui procuror de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, își păstrează aceeași indemnizație după revenirea la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcționeze potrivit legii, aplicându-i-se cunoscutul principiu din dreptul muncii potrivit căruia drepturile câștigate se păstrează, considerându-se că indemnizația de procuror cu grad corespunzător celui de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este un drept câștigat, care nu mai poate fi diminuat.
Astfel, prin rotație la DIICOT și DNA, toți procurorii pot ajunge la nivelul de salarizare al unui procuror de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza unui simplu interviu, eludând prevederile legale ce reglementează promovarea la acest nivel și trecând peste ierarhii care nu ar putea fi parcurse decât după ani buni de experiență la nivelul parchetelor de pe lângă fiecare nivel de instanță, respectiv parchete de pe lângă judecătorie, tribunal și curte de apel.
În realitate modul de salarizare mai sus indicat nu reprezintă altceva decât acordarea în continuare în mod mascat a sporului de 30%, respectiv 40% pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA, spor acordat anterior intrării în vigoare a OUG nr.27/2006 numai unor categorii de magistrați, printre care și procurorii arătați, și care s-a stabilit a fi discriminatoriu, pentru eliminarea discriminării trebuind acordat tuturor magistraților, conform Deciziei nr.VI/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Acest mod de salarizare creează o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele obișnuite, care pentru a ajunge la un nivel de salarizare mai mare trebuie să parcurgă prin examene trepte ierarhice, modul de salarizare arătat fiind în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Luarea în considerare doar a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori sunt desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, fără a ține seama că toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați-asistenți la înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu, constituie un criteriu subiectiv și discriminatoriu.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Nu este justificată folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, deoarece situațiile de interferență cu legea ivite în practică și tipurile de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Distincția care s-a făcut, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie coeficienților de salarizare mai sus indicați pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA de repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce fost lipsită de echivalentul acestor drepturi salariale începând cu luna aprilie 2006.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în alte grade de jurisdicție.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau CO.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.l din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, prevederile art.ll alin.l din G nr.27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
In acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație și cu dobânda legală
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.l și2din Constituția României, art.l alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082,1084,1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu dobânda legală În temeiul art. 8 din Decretul nr. 92/1976 va obliga Curtea de Apel Brașov să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și faptul că salarizarea magistraților nu se poate realiza decât în condițiile OG 50/1996 și OUG 177/2002.
Prin recursul formulat, pârâtul Tribunalul Brașova arătat că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică numai în situații egale, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor, în considerarea unor situații obiectiv diferite reprezentând un privilegiu sau o discriminare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Curtea de APEL BRAȘOV invocă depășirea atributelor puterii judecătorești și inexistența discriminării în condițiile OG 137/2000.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a invocat depășirea limitelor puterii judecătorești și dispozițiilor OG 137/2000, OUG 27/2006, ale Legii 304/3004, evidențiind inexistența discriminării în salarizarea magistraților, prin raportare la procurorii de la DNA și DICOT.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, cele doua categorii profesionale nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o activitate diferită, au specializare diferita și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat: "Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, examinând dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism, modificată și completată rezultă căaceastă direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Astfel, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și judecători deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății și se referă doar la aceste categorii profesionale nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează astfel încât recursurile vor fi admise conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1163/M/9.06.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red./29.06.09
Tehnored.AN/ 02.07.09- 3 ex.
Jud. fond /C
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Anca
