Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7187/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7187
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurenta pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.2473/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și intimatele reclamante, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2473/18.06.2009 pronunțată Tribunalul Dolj, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de Ministerul Finanțelor Publice.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova să plătească reclamantelor diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de15% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum net de 22.888 lei pentru și de 22.605 lei pentru, pentru perioada 01.10.2004 - 30.04.2009 precum și să plătească reclamantelor diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de15% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.05.2009 - 18.06.2009, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă și la plata în continuare, pe viitor a acestui spor.
A respins cererea pentru perioada iulie 2004 - 01.10.2004.
A obligat pârâtul Tribunalul Dolj să facă mențiunile corespunzătoare prezentei hotărâri în carnetele de muncă al reclamantelor.
A obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor din prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantele au calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Dolj.
Atât în temeiul Legii nr.92/1992, cu modificările și completările ulterioare, cât și al Legii nr.304/2004, republicată, asistenții judiciari sunt asimilați magistraților ca vechime în magistratură și mod de salarizare.
Este fără putință de tăgadă faptul că reclamantele, ca asistenți judiciari, fac parte din categoria personalului judiciar. De asemenea, se apreciază că reclamantele îndeplinesc funcție similară celei de magistrat deoarece trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecători; să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; să depună jurământul acestora să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători și să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al magistraților, aplicându-li-se aceleași dispoziții legale privind răspunderea lor disciplinară. Mai mult, se reține că, asistenți judiciari se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor, se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează ca și judecătorii, cu vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți, cu drept la opinie separată, drept recunoscut numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate și nu pot face parte din partide politice sau din sindicate (art.110 -113 din Legea nr.304/2004).
Esențial și decisiv este faptul că, reclamantele, în calitate de asistent judiciar, au fost asimilate judecătorului și din punct de vedere al salarizării (OUG nr.177/2002, OUG nr.27/2006 și Legea nr.45/2007), fiindu-le impuse aceleași condiții stricte și severe, definitorii și specifice ca și magistraților.
Astfel, s- reținut că, asistenții judiciari participă la înfăptuirea actului de justiție, intrând în compunerea completelor pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale și beneficiază, conform legii, de salarizare echivalentă cu cea judecătorilor de la judecătorii, indemnizația de încadrare brută lunară calculându-se pe baza aceleași valori de referință sectorială și aceluiași indice de multiplicare. Asistenții judiciari beneficiază și de celelalte drepturi acordate magistraților în ceea ce privește transportul, asistența medicală gratuită și concediul de odihnă.
Mai mult decât atât, perioada în care asistenții judiciari exercită această funcție constituie atât vechime în muncă cât și vechime în magistratură.
Ca atare, având în vedere principiul non-discriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, se apreciază că reclamantele nu pot fi tratați diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
Magistrații în exercitarea atribuțiilor profesionale ei sunt obligați, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004,"ca, prin întreaga lor activitatesă respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 15 din acest Cod"au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".Potrivit aceleiași dispoziții, "În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament". Tot astfel, potrivit art. l0 din Legea nr. 303/2004 magistraților le este interzis să își exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor constituind abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din aceeași lege.
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985, prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice, și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:. " informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii",precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Instanța a reținut că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamantele au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
Instanța a mai reținut că, dacă pentru categoriile profesionale la care se referă strict nr.OG 19/2006 plata sporului arătat mai sus este condiționată de obținerea unui certificat/aviz de securitate conform nr.HG 585/2002, această cerință nu poate fi extinsă prin analogie și în cazul reclamanților întrucât solicitarea de eliberare a certificatului/avizului de securitate implică asumarea unui angajament de colaborare cu în vederea furnizării de informații, ce contravine prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 conform căruia magistrații nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.
Instanța a reținut că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv instanța apreciază că reclamantele sunt discriminate în sensul art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OUG 137/2000 completată și modificată, întrucât nu li s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întruneau condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Faptul că în cauză nu a fost sesizată instanța de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate este irelevant întrucât, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de neconstituționalitate. Aceasta nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cea existentă în cuprinsul său, aspect reținut deja în jurisprudența Curții (deciziile nr. 1/2004 și nr. 171/2006).
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. A considera că numai primei categorii de cauze îi sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000 republicată ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit, a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Pronunțându-se asupraîmpotriva Românieia statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă"nu are o justificare obiectivă și rezonabilă",ori dacă nu"există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat."Pârâtul Ministerul Justiției nu a prezentat nici o dovadă pentru diferența de tratament, argumentele sale vizând, pe excepție, inadmisibilitatea acțiunii motivată pe considerentul absenței unei reglementări legale, iar pe fond inexistența criteriilor pe baza cărora să poată fi demonstrată discriminarea reclamanților în raport de alte categorii socio - profesionale.
Instanța consideră că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 republicată, cum greșit s-a susținut, deoarece dreptul de legiferare, înțeles într-un sens larg, nu este unul absolut. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere s-ar ajunge la negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, pe care însă pârâtul Ministerul Justiției, tributar al unei viziunipro cauza,determinată de interesul său exclusiv, înțelege să o ignore.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamantele fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că prezenta hotărâre este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamantelor ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiilor art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Ca urmare instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj să le plătească reclamantelor diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de15% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum net de 22.888 lei pentru și de 22.605 lei pentru, pentru perioada 01.10.2004 - 30.04.2009, așa cum a fost stabilit de expertul contabil, precum și să plătească reclamantelor diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de15% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.05.2009 - 18.06.2009, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă și la plata în continuare, pe viitor a acestui spor.
Plata despăgubirilor se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamantele sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A respins cererea pentru perioada iulie 2004 - 01.10.2004 având în vedere că decizia în recurs în interesul legii se raportează la dispozițiile legii 303/2004 care a intrat în vigoare la 01.10.2004, dată de la care trebuie acordat și sporul de confidențialitate.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice cu simpla motivare că reclamantele nu au raporturi juridice de muncă stabilite cu acesta, este neîntemeiată întrucât acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru plata drepturilor salariale, a sporului, ci pentru a fi obligat să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre sens în care are atribuții în raport de prevederile din legea bugetului de stat și din actele normative ce reglementează atribuțiile ministerului în cauză.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, MEF coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual al contului de execuție.
În consecință, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce înseamnă că Ministrul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, în situația scoaterii din cauză a,ar fi pus în imposibilitatea de dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, deși acestea sunt statuate prin hotărâri judecătorești.
Ca urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și va bliga acest pârât să aloce sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
In ceea ce privește excepția prescripției pentru perioada iulie 2004 - 2007 invocată de Ministerul Finanțelor Publice, instanța a respins-o deoarece potrivit art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii reglementează un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile ce au ca obiect drepturi salariale, termen ce a fost respectat având în vedere data inițială 13.07.2007 la care a fost formulată cererea în dosarul din care s-a disjuns cererea reclamantelor.
De asemenea, a obligat pârâtul Tribunalul Dolj să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă (Anexa la Ordin, pct.4 lit. "b", final și pct. 5) și carnetul de muncă constituie încă principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor realizate și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Primul motiv de recurs invocat de MINISTERUL JUSTIȚIEI este întemeiat pe disp.art.304 punct 4 pr.civilă și vizează depășirea atribuțiile puterii judecătorești,de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Al doilea motiv de recurs al MINISTERULUI JUSTIȚIEI este întemeiat pe disp.art 304 pct. 9 cod. pr. civ. Potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal,asistenții judiciari reprezentând o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetarcu statut specific reglementat de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv /2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,deoarece pentru a exista discriminare,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.
Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglemetat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a CSM de aprobare a Codului Deontologic.
Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Primul motiv de recurs invocat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE vizează modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Recurentul susține astfel, că potrivit art.34 al.1 din legea 500/2002, ordonatorii principali de credite au obligația de a depune până la data de 15 iulie a fiecărui an la.P: propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor.
În conformitate cu dispoz. art.35 al.1 din aceeași lege, pe baza acestor proiecte și a bugetului său propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern până la data de 30.09 fiecărui an.
Potrivit art.35 al.4 din aceeași lege, după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15.10 fiecărui an, și în baza art.36 din lege,aceste bugete se aprobă de Parlament.
Astfel, neavând calitatea de angajator nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamante, iar în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget, având calitate procesuală în cauză, deoarece în cadrul său își desfășoară activitatea.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că reclamantele nu se regăsesc printre categoriile de personal prevăzute de OG 19/2006 a primi acest spor de confidențialitate.
Faptul că acest spor este acordat doar unor anumite categorii de personal din anumite instituții ale statului nu este o discriminare.
Prin Decizia 819/03. iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prev. art.1,art.2 al.1-3, art.6 și art.27 din OG nr.137/2000, în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin această ordonanță și ca atare, instanța nu se poate imixtiona în procesul legislativ și nu poate acorda salariaților drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de lege.
Faptul că art.30 al.3 din această ordonanță prevede, acordarea unui spor de confidențialitate personalului din cadrul CNCD nu reprezintă un temei juridic pentru acordarea acestuia reclamanților, deoarece nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestuia și nu fac parte din personalul care beneficiază de acest spor.
Curtea constată ca fiind nefondate recursurile, pentru următoarele considerente.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea sanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârsirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce priveste: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod. pr. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.
Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Pentru aceleași argumente,Curtea reține a fi nefondată și critica celui de al doilea recurent cu privire la fondul cauzei.
De asemenea, se constată nefondată și critica acestui recurent referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât, chiar dacă nu are calitatea de ordonator principal de credite, în raport de atribuțiile stabilite de art.19 și în conformitate cu dispozițiile art. 35 din legea nr. 500/2002 care menționează că MF întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare,acesta are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Sunt argumentele pentru care, în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de recurenta pârâta și intimatul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenta pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.2473/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și intimatele reclamante, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.CȘ
Tehn.MM/2ex./15.12.2009
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
