Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7348/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7348
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea
Grefier - -
*************************
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții reclamanții, G, C, împotriva sentinței nr. 409 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de avocat, prin care solicită acordarea unui termen din motive medicale.
Instanța, a respins cererea de amânare, după care, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 409 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
S-a respins cererea formulată de reclamanții, G, C, în contradictoriu cu pârâta SC. SA.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată, de pârâtă, instanța apreciază că drepturile bănești solicitate au caracterul unui ajutor bănesc acordat de angajator, ca formă de protecție socială, neavând un caracter permanent și neputând fi asimilate salariului. Chiar și dacă acestea ar fi fost incluse în venitul lunar al salariatului, această includere reprezintă doar o modalitate de executare a obligației rezultate dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă ce le prevede, iar această modalitate de plată nu le poate schimba natura de ajutor material.
Prin urmare, dispozițiile legale aplicabile în materia prescripției dreptului la acțiune sunt cele prevăzute de art.283 alin 1 lit. e) din Codul muncii.
Față de perioada pentru care se solicită aceste drepturi și în raport de data introducerii acțiunii, instanța a constatat că a fost depășit termenul legal de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin 1 lit. e) din Codul muncii, astfel că acțiunea a fost respinsă, urmare a prescrierii dreptului material la acțiune.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat în esență că drepturile respective sunt drepturi salariale, atât din punct de vedere al Codului muncii care definește salariul ca fiind compus din salariul de bază precum și indemnizațiile, sporurile și adaosurile la salariu, dar și din punct de vedere al CCM pe unitate cât și CCM la nivel național care definesc în același mod salariu.
Fiind drepturi de natură salarială termenul de prescripție al dreptului la acțiune este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, și anume cel de trei ani.
De asemenea și Codul fiscal definește aceste venituri ca fiind venituri de natură salarială, supuse impozitării precum și celorlalte deduceri corespunzătoare veniturilor din salarii.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente;
Potrivit CCM la valabil în cazul, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, C, Ziua, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă - iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare salarială a drepturilor salariale.
Este vorba deci de o suplimentare a drepturilor salariale de care beneficiază salariatul fiind deci fără echivoc vorba de drepturi salariale.
Chiar dacă în CCM este prevăzut că această suplimentare a drepturilor salariale va fi sub forma unui adaos în sumă fixă, aceasta nu schimbă caracterul acestor venituri de drepturi salariale așa cum de altfel sunt definite chiar de CCM
Prin urmare, fiind vorba de drepturi salariale, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel reglementat de art 283 alin. 1 lit. C din Codul muncii și nu de cel de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. E din același cod, așa cum a reținut instanța de fond.
Aceeași este situația și în cazul cotei de gaze de care trebuia să beneficieze salariații, acesta fiind acordat tot sub forma unor suplimentări salariale.
Având în vedre considerentele expuse precum și faptul că instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul cauzei, în baza art. 304 Cod pr. civ. și 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții reclamanții, G, C, împotriva sentinței nr.409 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâta SC SA.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
28.01.2010
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Florica Diaconescu, Cristina Raicea