Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 750/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 750/R-CM
Ședința publică din 16 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de reclamantele, (), și de pârâta B împotriva sentinței civile nr.869/CM din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentele-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.6209/2008 emisă de Baroul A - Cabinet individual, lipsind recurenta-pârâtă
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru recurentele-reclamante, solicită proba cu acte, respectiv adresele nr.6943 din 28.11.2008 și 830 din 05.02.3008 emise de, pe care le depune la dosar cu borderou.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentele-reclamante prin apărător
Apărătorul recurentelor-reclamante arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Avocat, pentru recurentele-reclamante, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței în sensul de a acorda reclamantelor drepturile salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, potrivit dispoz.art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtă, solicită respingerea lui ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19.12.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâta B pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada 2004-2007, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective, precum și la acordarea dobânzii legale potrivit nr.OG9/2000.
Motivând acțiunea, reclamantele arată că sunt angajatele societății, locul de muncă aflându-se la punctul de lucru Agenția Teritorială de Aprovizionare.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății comerciale s-a prevăzut, la art.168 alin.(1) că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Aceste drepturi salariale nu au fost achitate pentru perioada 2004 - 2007.
Faptul că începând cu anul 2003 contractul colectiv de muncă a fost modificat și completat prin introducerea alineatului al doilea la art.168 nu are nicio relevanță în cauză. Prevederile menționate nu fac altceva decât să stabilească faptul că în anul 2003 salariale prevăzute de alin.1 au fost introduse în salariul de bază. Operațiunea nu a fost realizată.
Dacă s-ar reține contrariul, nu se poate explica motivul pentru care prevederile art.168 alin.1 au fost menținute în contractele colective de muncă încheiate pe anii următori.
Întrucât salariale nu sunt ajutoare ocazionale operează prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani.
Lipsa procedurii prealabile nu are relevanță deoarece nu se putea reveni asupra primei negocieri în sensul micșorării suplimentării salariale decât în situația în care patronatul ar fi făcut dovada că se află într-o situație financiară precară.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.166 și art.283 lit.c din Codul muncii, art.966 cod civil și art.168 (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat pe anii 2004-2007.
Pârâta a formulat prin întâmpinare următoarele apărări:
Începând cu anul 2003 reprezentanții unității și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății, drepturile salariale suplimentare de C și de Paște prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. În acest sens a fost negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.
Pentru anul 2004 textul art.168 alin.2 a fost reflectat într-o manieră identică celei din anul 2003.
Ca atare, în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la republicarea acestuia după negocierile purtate anual, textul art.168 fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din anul 2005.
Prin decizia nr.3793 din 18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea suplimentărilor în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
De aceea a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr.5140 intitulată notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al
Prin această decizie s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a fost ca începând cu anul 2003, salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Aceasta înseamnă că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg.
Susține pârâta că fiecăruia dintre salariați îi este opozabilă atât reglementarea conținută în contractul colectiv de muncă, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară, care are rolul de a analiza diferendele rezultate din aplicarea clauzelor acestuia.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că executarea contractului colectiv de muncă poate fi solicitată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În raport cu data introducerii acțiunii a intervenit prescripția pentru drepturile bănești solicitate pe perioada 2004-2006.
Pe de altă parte, s-a susținut că acțiunea este prematur formulată întrucât nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art.168 alin.1 din contract.
Pentru acordarea acestor drepturi bănești erau necesare negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și C prin care să se stabilească valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și mai ales beneficiarii.
Prin contract nu este precizată valoarea creanței, nu se arată beneficiarii, de unde rezultă că sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, mai mult, reclamantele nu pot face proba calității de titulari ai dreptului pretins.
Cum pretenția principală nu este întemeiată, trebuie reținută inexistența oricăror daune.
Pentru aceste motive pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.869/CM/29.09.2008, Tribunalul Argeșaa dmis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantelor drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008, emise de către pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale pentru perioada 19.12.2004 - 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamante, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea de acordare a dobânzii legale.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantelor și câte 250 lei cheltuieli de judecată, iar reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei.
Pentru a pronunța această soluție, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, tribunalul a reținut în fapt următoarele:
Reclamantele sunt/au fost salariatele societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, s-a stabilit ca de sărbătorile de Paște și C salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.
La alineatul 2 s-a menționat că pentru anul 2003 de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 menține textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut a alin.2, în sensul consemnării că în anul 2003 salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006, cum de altfel și în anul 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Astfel, a rezultat că drepturile amintite nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme în contractul colectiv de muncă pe acești ani s-a menținut în același timp și textul alin.1 al art.168.
Decizia nr.3793/18.06.2007 invocată în apărare nu a fost depusă la dosar. Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă nu este semnată de toate părțile care ar fi participat la elaborarea acesteia.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii că nefinalizarea procedurii prealabile nu împiedică exercitarea dreptului la acțiune, care s-a născut la momentul negocierii suplimentărilor.
Pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru perioada 2004 - 2007, au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ca în cazul anului 2003.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, s-a considerat că prevederile art.168 alin.1 se raportează la salariul de bază mediu pe, proporțional cu perioada lucrată efectiv de fiecare reclamante.
Cererea de plată a dobânzii legale a fost privită ca neîntemeiată întrucât urmează a fi reparat prejudiciul produs prin neacordarea la termen a suplimentărilor salariale prin actualizarea drepturilor cuvenite cu indicele de inflație. Dobânda legală adăugată acestei despăgubiri ar echivala cu o dublă reparație, ajungându-se în final la o îmbogățire fără justă cauză.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 din Codul muncii.
Instanța a făcut aplicarea art.276 Cod procedură civilă cu privire la cererile de plată a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamantele nu pot face proba calității de titulare ale dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al contractului colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
De asemenea, reclamantele au declarat în termen legal recurs împotriva sentinței, arătând că aceasta este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și ca urmare a greșitei aprecieri a probelor administrate în cauză.
La stabilirea cuantumului suplimentărilor salariale instanța de fond trebuia să aibă în vedere salariul de bază mediu brut stabilit anual prin negocieri directe între unitate și reprezentanții
Din adresele nr.166/2003, 213/2005 și 713/2006 rezultă care este cuantumul acestui salariu de bază mediu brut.
Adresele nr.830 și nr.831 avute în vedere de tribunal se referă la un salariu mediu pe luna precedentă și nu pe anul care a trecut. Acestea sunt salarii nete, după ce s-au efectuat toate reținerile.
Adresele sunt semnate de un compartiment al unității, nu de către directorul general al acesteia și de președintele
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul pârâtei nu este fondat.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în contractul colectiv de muncă pe 2006.
Contractele colective de muncă încheiate pe următorii trei ani au preluat în aceeași formă alineatul 1 al art.168, consfințind dreptul distinct al salariaților la salariale ocazionate de sărbătorile de Paște și de
De aceea, efectele includerii acestor suplimentări în salariul de bază au vizat numai anul 2003, aspect subliniat și în alin.2 al art.168 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007.
Așa cum a arătat pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Recursul reclamantelor nu este fondat.
Părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au negociat cuantumul suplimentărilor salariale la nivelul unui salariu de bază mediu pe unitate, altfel spus salariul de încadrare mediu pe unitate, și nu la nivelul unui salariu mediu brut, la care se referă adresele nr.166/2003, 313/2005 și 713/2006 invocate în susținerea recursului.
S-a precizat că modalitatea de stabilire a acestui salariu de bază mediu pe unitate constă în împărțirea fondului salariilor de bază la numărul angajaților aflați în evidențele
Prin urmare, soluția instanței de fond constând în stabilirea cuantumului creanței prin raportare la nivelul salariului de bază mediu pe comunicat în adresele nr.830/2008 și 831/2008 este rezultatul judicioasei aprecieri a probelor administrate în cauză.
Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursurile să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele-reclamante, (), și de recurenta-pârâtă B, împotriva sentinței civile nr.869/CM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./2 ex./05.01.2009/Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin