Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 832/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.575/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.832/
Ședința Publică din data de 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 2: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER: - -
******************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă, cât și de recurenta-pârâtă - (fostă - - Membru Grup), împotriva sentinței civile nr. 1405 din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 2074/C/2008) - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă - - Membru Grup, prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 52 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.8680/2010, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea dispune repunerea pe rol a cauzei, ca urmare a suspendării judecății pricinii pentru soluționarea, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a recursului declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, împotriva încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2009, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003. raportate la prevederile art. 1 alin. 4 și alin. 5, art. 73, alin. 3 lit. p, art. 79 alin. 1 din Constituția României, după care,
Prezentă fiind în ședință publică, societatea recurentă-pârâtă SC SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, face precizări cu privire la schimbarea denumirii sale, arătând că, în prezent, aceasta este -, sens în care depune la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: certificatul de înregistrare mențiuni, care emană de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, încheierea nr. 89793 din data de 16.12.2009, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. -/2009, precum și certificatul de înregistrare emis de Ministerul Justiției și Libertăților, cu Seria și Nr.-.
Curtea ia act de precizările formulate de către recurenta-pârâtă, prin avocat, în sensul că noua denumire a societății recurente este -, situație față de care dispune rectificarea citativului, cât și a mențiunilor din programul "Ecris".
Recurenta-pârâtă -, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat, sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor sale de recurs și, respectiv, în combaterea motivelor de recurs formulate de către partea adversă.
Recurenta-pârâtă -, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării, în tot, a hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-reclamantă, recurenta-pârâtă -, prin avocat, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1405 din data de 08.10.2008, pronunțată în dosarul nr- (format vechi nr. 2074/C/2008), Tribunalul Călărași - Secția Civilă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta - (denumită în prezent - )
Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei - (denumită în prezent - ) și, în consecință, a obligat pârâta, la plata către reclamantă, a drepturilor salariale reprezentând primele corespunzătoare sărbătorilor de pentru anii 2005, 2006 și 2007 și de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008, sume indexate cu indicele de inflație, la zi.
În considerentele hotărârii judecătorești, s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul - aplicabil pe anul 2004:"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații - vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe C - Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.".
S-a mai reținut că, potrivit prevederilor alin. 2 al articolului sus-menționat:"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate de.".
S-a constatat că, totodată, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate aplicabil pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând însă o modificare de conținut alin. 2 al aceluiași articol, în sensul consemnării că:"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.".
Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Energie Electrică, petrol și gaze pe anul 2006.
Societatea pârâtă a mai depus la dosar Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă al - nr. 9002/31.10.2003 înregistrat la.F B sub nr. 3087/04.05.2006, care a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în Contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2003.
Prin adresa Comisiei Paritare din data de 06.11. 2007, se arată că:"Părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.".
În fine, prin"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din Contractul colectiv de muncă al service ",din data de 06.11.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului.".
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform dispozițiilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Prima instanță a reținut că normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care trebuie să se manifeste, însă, întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite, pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil oricărui act juridic bilateral, în sensul că el poate fi modificat potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens, a apreciat instanța de fond și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de către părți, însă doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efectele până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și alin. 2 din Contractul Colectiv Muncă la Nivel de Unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare dintre aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut, în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă aplicabile pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S-a mai reținut, astfel, că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța de fond a reținut că, prin clauza art. 168 alin. 1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe, iar nu la salariul brut pe unitate, în baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiunea formulată de reclamantă.
Prima instanță a constatat că pârâta a invocat, prin întâmpinare și excepția prescripției dreptului la acțiune, pe considerentul că reclamanta a pretins acordarea unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, în acest mod fiind încălcate dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, care reglementează în mod expres termenul de prescripție de 6 luni, aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă.
A apreciat, însă, că această apărare urmează a fi însă înlăturată, reținându-se că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă), sunt incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că acțiunea este supusă prescripției extinctive de trei ani.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) Cod proc. civilă, prima instanță a pus în vedere pârâtei să depună la dosar înscrisurile prin care să facă dovada că drepturile bănești solicitate de către reclamantă au fost achitate, precum și dacă înțelege să administreze, în cauză, proba cu expertiză contabilă judiciară, întrucât, conform dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului. Societatea pârâtă nu s-a conformat, însă, dispozițiilor instanței de fond.
Împotriva acestei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termenul legal, atât recurenta-pârâtă - (fostă - ), cât și recurenta-reclamantă,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-reclamantăsusține că, prin hotărârea atacată, s-a admis acțiunea pe care ea a formulat-o împotriva recurentei-pârâte- (fostă - ), acțiune prin care s-a solicitat obligarea societății - A la plata drepturilor salariale suplimentare, în sumă de 10.770 lei, cuvenite și neacordate reclamantei, aferente perioadei 2005 - 2008, cu titlu de prime pentru sărbătorile de Paște și de C, cât și actualizarea sumelor respective cu indicele de inflație, până la plata lor efectivă.
Arată că, admițând acțiunea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul acestor drepturi cerute în petitul cererii de chemare în judecată, făcându-se referire doar la nivelul salariului de bază mediu la nivelul, motiv ce a determinat-o pe recurenta-reclamantă să declare prezentul recurs, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, precum și pentru că instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civilă
Recurenta-reclamantă precizează că obiectul acțiunii pe care a formulat-o a fost obligarea - la plata unor drepturi bănești cuantificate, în sumele indicate, respectiv 10.770 lei, cu indexările aferente.
Or, arată recurenta-reclamantă, prin hotărârea atacată, instanța de fond a obligat societatea recurentă-pârâtă la plata acestor drepturi prin raportare la cuantumul unui salariu de bază mediu la nivelul -, fără să indice, în concret, sumele, cu corecția aplicată prin indicele de inflație.
Or, susține recurenta-reclamantă, acțiunea formulată a fost nu de constatare a existenței unor drepturi salariale, ce își au temeiul în contractele colective de muncă încheiate pentru perioada 2005 - 2008 (art. 168 alin. 1 din ), ci și de obligare a pârâtei la plata acestor drepturi, în sumele solicitate.
Ca atare, recurenta-reclamantă învederează că nu este prevăzută în hotărârea atacată întinderea obligației pe care recurenta-pârâtă - o are față de ea, iar indicarea doar a dreptului de a primi suplimentările salariale solicitate la nivelul unui salariu mediu, dar fără precizarea, în concret, ci doar abstract, a drepturilor bănești respective, ar duce la imposibilitatea practică de a se executa hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond, ce este definitivă și executorie de drept.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurenta-reclamantă susține că, chiar dacă în contractele colective de muncă încheiate pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008 se regăsește dreptul, pe care îl au salariații -, de a primi, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o sumă la nivelul unui salariu mediu brut pe societate, existau elemente suficiente cu privire la întinderea acestor drepturi, respectiv pentru cuantificarea lor, în concret.
Apreciază că instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod proc. civilă, era în drept să-i ceară să prezinte explicații orale sau scrise, cu privire la susținerea pretențiilor formulate și a apărărilor pe care le-a făcut recurenta-reclamantă.
Consideră că, daca instanța de fond și-ar fi exercitat rolul activ, atunci s-ar fi pus în discuție întinderea efectivă a drepturilor solicitate, așa cum rezultau acestea din înscrisurile depuse și aflate la dosarul cauzei. În acest sens, arată că este vorba despre stabilirea sumelor ce reprezentau nivelul salariului mediu brut în cadrul -, pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008, cu indicarea, în concret, a sumelor și a modului de calcul al acestora.
Susține că această precizare era necesară, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a probat acordarea acestor drepturi, iar înscrisurile depuse de către recurenta-reclamantă erau suficiente pentru precizarea exactă a sumelor respective.
Recurenta a arătat că practica instanțelor de fond cu privire la întinderea acestor drepturi salariale suplimentare este neuniformă.
Astfel, precizează recurenta-reclamantă, unele instanțe de judecată s-au pronunțat prin obligarea societății pârâte la plata acestor drepturi prin raportare la cuantumul unui salariu mediu brut pe -, în timp ce alte instanțe au admis cererile formulate, indicând exact cuantumul acestor drepturi.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc. civilă Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă -(fostă - - membru Grup)a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamantă.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurenta-pârâtă - invocă dispozițiile 299 și următoarele Cod proc. civilă.
Nu s-au adminsitrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate de părți în cererile lor de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă,Curtea, în opinie majoritară, apreciază că recursurile sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, le va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta-pârâtă - - membru Grup nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar, în mod generic, dispozițiile art.299 și următoarele Cod proc. civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc.civilă, urmând a analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă, Curtea va înlătura critica referitoare la prematuritatea acțiunii, deoarece din prevederile art. 168 alin. 1din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pentru anii 2003 - 2006, rezultă că dreptul salariaților de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub condiția suspensivă a evenimentelor de Paști și C, acest drept născându-se la data împlinirii condiției suspensive.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care dreptul solicitat este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului, dreptul la acțiune fiind actual, născut, personal, reclamanta având un interes material care a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta-pârâtă invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată, vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați, cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paști și de, însă, pe care semnatarii Contractului Colectiv de Muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat suplimentărilor de Paști și C, nu afectează în nici un fel dreptul salariatei de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care, la nivelul unității, se acordau sumele respective. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații etc. Urmează, așadar, a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial, la împlinirea condiției suspensive prevăzute în, dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c) din Codul muncii, fiind vorba despre drepturi salariale, așa cum se menționează în Contractul Colectiv de Muncă, indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 lit. c) din Codul muncii:
"Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: - c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; -".
Așadar, va fi înlăturată susținerea recurentei-pârâte privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e) din Codul muncii, deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării Contractului Colectiv de Muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c) din același text.
Cu privire la fondul dreptului dedus judecății, Curtea constată pozițiile divergente ale părților litigante: astfel, reclamanta a susținut că suplimentările salariale, cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, pe perioada arătată, nu au fost plătite de către angajator, în timp ce angajatorul - s-a apărat susținând că a achitat tuturor salariaților aceste suplimentări, însă nu în lunile în care s-au sărbătorit Paștele și Cul, ci în fiecare lună, întrucât suplimentările ar fi fost incluse în salariile de bază ale salariaților societății.
Astfel, prin acțiunea cu care a investit instanța de fond, intimata-reclamantă, în calitate de salariată a societății recurente-pârâte, a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii unor drepturi bănești (suplimente salariale de Paști și de C pe anii 2005 - 2008), invocând, în susținerea acestor pretenții, prevederile art. 168 alin. 1 din la nivelul societății angajatoare.
Potrivit acestui text: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații - vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe - ".
Potrivit prevederilor art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, aplicabile pe anii 2004 - 2006, este neîndoielnică voința părților contractante, în sensul existenței dreptului salariaților la primirea stimulentelor de Paști și de C, precum și a obligației corelative a angajatorului la acordarea acestora, însă textul art. 168 alin. 2 al acestor contracte colective de muncă, referitoare la modalitatea plății acestor drepturi bănești este, în mod neîndoielnic, neclar.
Curtea apreciază că Nota asupra precizării asupra situației primelor de Paști și de C, prevăzute de art. 168 al Contractului Colectiv de Muncă al s și Hotărârea Comisiei Paritare a service înregistrată sub nr. 12019/01.04.2008, prin care părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, conveniseră că modalitatea de plată a drepturilor bănești cuvenite intimatei-reclamante a constituit-o, începând cu anul 2003, includerea în salariul de bază a fiecărui salariat a acestor drepturi, este conformă art. 9 și art. 10 din contractele colective de muncă, cât și cu anexa 2 pct. 4 din aceste contracte și că reprezintă o interpretare convențională a dispozițiilor art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă, provenită de la semnatarii contractelor și valabilă, din punct de vedere juridic, deoarece reprezintă explicitarea unei clauze neclare, dată de părțile convenției, iar nu o modificare a contractului colectiv de muncă, intervenită ulterior încetării acestui contract.
Fiind vorba despre o interpretare a clauzelor unui contract colectiv de muncă, în privința acesteia nu erau aplicabile dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996 referitoare la formalitatea înregistrării sale și aceasta, chiar dacă avea efect retroactiv, era validă, întrucât reprezenta, astfel cum corect a susținut recurenta, o operațiune de lămurire a unui text neclar, justificată de redactarea acestuia în trecut.
Având în vedere caracterul echivoc al clauzei contractuale cuprinsă în art. 168 alin. 1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate, în vederea verificării apărărilor recurentei-pârâte, formulate în prezentul conflict de drepturi, instanța de fond avea obligația de a interpreta această clauză în conformitate cu dispozițiile art. 977 și următoarele din Codul civil și, subsecvent, de a verifica achitarea efectivă a drepturilor bănești solicitate.
Cum cuantumul sumei pretinse de intimata-reclamantă este contestat de către recurenta-pârâtă, atât în privința întinderii, cât și în privința caracterului datorat, fiind pretins a fi fost achitat în tranșe, astfel că instanța fondului avea a aprecia asupra interpretării clauzei neclare reprezentate de prevederile art. 168 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă aferent anilor 2005 - 2008, referitoare la modalitatea de plată a drepturilor datorate intimatului, precum și a verifica susținerile recurentei-pârâte, privind achitarea suplimentelor salariale, administrând proba cu expertiză contabilă în acest sens.
Curtea constată că, la instanța de fond, pârâta - - membru Grup nu a probat în nici un fel susținerile sale. Astfel, deși, în temeiul dispozițiilor art. 287 Codul muncii, pârâtei îi revenea sarcina probei, atât la cererea reclamanților, cât și la cererea pârâtei, a fost administrată doar proba cu înscrisuri.
Pentru acest motiv, exercitându-și rolul activ, procedând în concordanță cu principiul nemijlocirii și, totodată, respectând și dispozițiile instanței de recurs, obligatorii în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă, instanța de fond, din oficiu, a dispus administrarea probei cu expertiză contabilă judiciară, care să stabilească cu certitudine dacă suplimentările salariale au fost sau nu au fost incluse în salariul lunar al salariatei reclamante.
Întrucât pârâta -, căreia, în calitate de angajator, îi revenea sarcina probei, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, nu a răspuns solicitării instanței, necomunicând dacă înțelege să administreze proba cu expertiză și nici nu s-a prezentat pentru a-și formula apărările, în mod justificat a reținut instanța de fond că aceasta nu a făcut dovada celor susținute, respectiv nu a făcut dovada că a acordat deja salariatei reclamante pretențiile bănești solicitate.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate, urmând a respinge recursul ca nefondat.
Cât privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, Curtea, față de cele expuse anterior, constată că și acesta este nefondat.
Astfel, Curtea reține că atât timp cât drepturile bănești solicitate de către recurenta-reclamantă nu au putut fi stabilite cu certitudine (în concret), de către prima instanță, prin intermediul unei expertize contabile judiciare, întrucât societatea pârâtă nu a răspuns solicitărilor instanței de fond de a administra proba cu expertiză contabilă judiciară, făcând, astfel, imposibilă administrarea acestei probe și, totodată, nici salariata reclamantă nu a solicitat o atare probă, simplele afirmații și calcule ale recurentei-reclamante, referitoare la cuantumul cuvenit al suplimentelor salariale, nu pot fi primite.
Ca urmare, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, Curtea consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, atât recursul declarat de recurenta-reclamantă, cât și recursul declarat de recurenta-pârâtă - ( - - membru Grup).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă, cât și de recurenta-pârâtă - (fostă - - membru Grup), împotriva sentinței civile nr. 1405 din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 2074/C/2008).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2010.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 12.03.2010.
Jud. fond:;
.
Cu opinia minoritară a doamnei judecător - -în sensul următor:
Respinge, ca nefondat, recursul declarata de recurenta-pârâtă.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - și, în consecință:
Modifică sentința recurată, în sensul respingerii pretențiilor, ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2010.
Opinia separată privește doar recursul declarat de recurenta-pârâtă -
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă, opinia judecătorilor membri ai completului de judecată a fost unitară.
Astfel, contrar opiniei majoritare exprimată de colegii magistrați care au compus completul de judecată la data soluționării prezentei decizii, apreciez că recursul formulat de recurenta - este întemeiat și trebuia admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în considerarea următoarelor argumente:
Părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au lămurit clauza neclară prin Nota Comisiei Paritare din 6.11.2007, fiind evident și logic faptul că ulterior anului 2003 nu a mai existat asumarea obligației de a mai acorda distinct de salariile primite după anul 2003, prime de Paști și
În perioada ulterioară anului 2003 salariile au continuat să crească, bineînțeles în cuantumuri diferite, ca efect al aplicării procentelor exprimând majorările salariale (altele decât primele de Paști și C) la salariile pe care le primeau angajații. Aceste salarii aveau deja incluse contravaloarea celor două prime, prin urmare începând cu anul 2003, contravaloarea primelor a fost inclusă lunar în salariul angajaților, dar cu sublinierea că unitatea angajatoare nu și-a asumat obligația de a mări în fiecare an acest salariu prin adăugarea contravalorii acestor prime la salariul care le cuprinde deja, după cum nu și-a asumat obligația d ea le acorda separat în preajma celor două sărbători creștine. Din acest motiv, aceste prime nu mai puteau figura distinct pe statele de plată.
Aceste împrejurări arată foarte clar că pretențiile reclamanților derivă doar dintr-o speculare a unei clauze cu conținut neclar. Este evident că părțile au convenit ca în anul 2003 salariile să crească substanțial prin includerea în salariu a contravalorii acestor prime, la care s-au adăugat celelalte majorări salariale, urmând ca din anul 2004 astfel de prime să nu mai fie acordate, ci doar să fie aplicat la salariul din 2003 (cu primele și majorările din 2003 incluse) majorările negociate pentru anii 2004 și anii care au urmat.
Referitor la modalitatea și efectele Notei semnată de Comisia Paritară în 6.11.2007, raportată la conținutul și interpretarea clauzelor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, se reține următoarele:
Prin argumentele cu care instanța de fond și-a susținut soluția s-a realizat o interpretare a prevederilor Contractului colectiv de muncă semnat în anul 2003, deși aceste dispoziții contractuale au fost deja interpretate de către părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, de comun acord, prin semnarea Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007.
Această notă, conținând interpretarea clauzelor contractuale neclare, este obligatorie pentru părțile semnatare ale, dar, în egală măsură, și pentru instanță, câtă vreme nu a existat vreun capăt de cerere având ca obiect declararea nulității Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 sau dovada declarării irevocabile a unei asemenea nulități ca efect al unui demers procedural distinct.
Nota Comisiei Paritare reprezintă o convenție de interpretare a unor clauze cu înțeles neclar, interpretarea având aceeași forță juridică obligatorie ca și dispozițiile pe care le interpretează. Din această perspectivă interpretarea se referă întotdeauna la un text deja existent, așa încât nu s-ar putea susține că operațiunea interpretării ar imprima Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 un caracter retroactiv.
În ipoteza în care s-ar considera că interpretarea dată de Comisia Paritară prin Nota din 6.11.2007 ar fi realizat o modificare a clauzelor contractuale, iar această modificare ar fi nelegală pentru că a intervenit după încetarea efectelor contractului, Curtea reține următoarele aspecte:
Primul aspect vizează chiar conținutul actelor adiționale la Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003.
Potrivit dispozițiilor art.I din Actul Adițional nr.3, încheiat la 03.05.2006, înregistrat la a Municipiului B la04.05.2006 și aceluiași articol din Actul Adițional nr.4 încheiat la02.05.2007 și înregistrat la a Municipiului B la 03.05.2007, a fost prelungită aplicarea Contractului colectiv de muncă înregistrat la a Municipiului B sub nr.9002/31.10.2003 pe perioadă de minim un an de la data înregistrării celor două acte adiționale mai sus precizate, Nota Comisiei Paritare a fost înregistrată la data de 6.11.2007, în condițiile în care aplicabilitatea contractului colectiv de muncă negociat în 2003 se extindea până cel puțin la data de 03.05.2008.
Pe cale de consecință, Contractul colectiv de muncă înregistrat inițial la data de 31.10.2003, cuprinzând cele două Acte Adiționale, era în vigoare la data la care Comisia Paritară a interpretat clauzele neclare și echivoce și nici o dispoziție legală nu împiedica părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă din anul 2003 să negocieze și să convină asupra eventualei modificări a clauzelor inițiale.
În realitate, din conținutul Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 rezultă că nu s-a urmărit o modificare în ceea ce privește drepturile salariaților, ci doar o altă exprimare, mult mai clară, a unui articol din Contractul colectiv de muncă negociat în anul 2003 și lămurirea semnificației aceluiași articol prin prisma realității negocierilor care s-au purtat între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Din această perspectivă, Hotărârea din 31.03.2008 a Comisiei Paritare nu își găsește utilitatea practică, de vreme ce interpretarea Contractului colectiv de muncă încheiat în 2003 fost deja realizată prin Nota Comisiei Paritare, înregistrată la a Municipiului B la data de 6.11.2007, Notă căreia Curtea îi acordă relevanță juridică obligatorie, similară prevederilor contractuale pe care le interpretează.
Prin lămurirea conținutului clauzelor Contractului colectiv de muncă negociat, semnat și înregistrat în anul 2003, nu s-a renunțat la acordarea unui drept reprezentat de primele de Paști și C, ci s-a precizat cu claritate că acestea au fost incluse în salariul de bază și ulterior anului 2004.
Prin semnarea Notei de către membrii Comisiei Paritare s-a probat existența consensului în ceea ce privește interpretarea contractului colectiv de muncă, fiind îndeplinită cerința înscrisă în teza Iaa rt.9 din Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, ceea ce face inaplicabilă dispoziția înscrisă în teza a II-a a aceluiași articol.
Reținând forța obligatorie a Notei Comisiei Paritare care avea atribuția, conform dispozițiilor art.10 alin.1 din Contractul colectiv de muncă negociat și semnat în anul 2003, de a dispune rezolvarea problemelor legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea Contractul colectiv de muncă, Curtea apreciază că, în cauză, concluziile expertizei nu ar fi fost utile câtă vreme respingerea pretențiilor se raportează la constatarea forței obligatorii a interpretării clauzelor contractuale, interpretare ce a făcut obiectul Notei semnate de membrii Comisiei paritare.
Apreciind că prin analiza realizată instanța de fond a ignorat obligația de a ține cont de interpretarea lămuritoare a Contractului colectiv de muncă din 2003, interpretare care este rezultatul acordului de voință al părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă, pretențiile intimaților-reclamanți fiind neîntemeiate, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor și va menține celelalte dispoziții.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Magdalena PetreJudecători:Magdalena Petre, Dorina Zeca, Amelia Farmathy
