Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 87/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 87/R-CM

Ședința publică din 06 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florica Răuță judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

Judecător - ---

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI-PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.703/CM din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât Municipiul P-prin primar, intimatul-reclamant și intimații-pârâți Școala nr.12 P și Centrul Bugetar Colegiul Național IC

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2007, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a formulat acțiune în numele și pentru reclamantul, membru de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Școala nr.12 P, Centrul Bugetar Colegiul Național și Municipiul P - prin primar, în calitate de ordonatori de credite, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata unui spor pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, atât de la data pronunțării sentinței cât și pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.

În motivarea acțiunii se arată că salarizarea personalului din învățământ este reglementată în principal de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte care reglementează salarizarea personalului bugetar.

În acest sens au fost invocate dispozițiile art.48-50 din actul normativ menționat, în raport de care personalul didactic beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr.128/1997, precum și de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Sporul de 15% pentru condiții vătămătoare, solicitat de reclamant în prezenta acțiune, este reglementat de Hotărârea Guvernului nr.281/1993, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.1 din nr.HG281/1993, salarizarea personalului din unitățile bugetare se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unități de învățământ, unități de cercetare etc.

În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, art.8 lit.a) prevede posibilitatea acordării unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

S-au mai invocat dispozițiile art.43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ în care se prevede că "pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau alte asemenea, salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite".

De asemenea, art.35 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului A prevede acest drept pentru condiții grele de muncă prin acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Se arată de către sindicat că în sistemul de învățământ există o serie de funcții a căror exercitare presupune utilizarea efectivă în procesul, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, a computerului, respectiv: informatician, profesor de informatică, inginer de sistem, laborant pentru informatică, analist-programator, analist-programator ajutor, operator control date, secretar, administrator financiar (de patrimoniu), bibliotecar (cu fond de carte informatizat), alte categorii de personal.

Pârâtul Municipiul Pai nvocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că nu are obligația legală de a calcula și de a plăti diferența de drepturi salariale solicitată, sumele fiind acordate de la bugetul de stat, și nu de la bugetul local. A menționat în acest sens prevederile art.48 din Legea nr.128/1997, ale Legii nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 și ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Apărările pe fond au constat în aceea că locul de muncă, mărimea concretă a sporului, categoriile de personal și condițiile de acordare se stabilesc de către ordonatorul principal de credite pe baza unui buletin de determinare prin expertizarea locului de muncă, eliberat pentru fiecare loc de muncă.

La data de 02.10.2007 reclamantul a precizat acțiunea în sensul că solicită plata drepturilor salariale respective pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată până la data pronunțării sentinței, urmând ca acestea să fie actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.703/CM din 06 noiembrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

A admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâții Centrul Bugetar Colegiul Național P și Școala nr.12 P să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază pentru perioada 29.06.2004 și până la data pronunțării sentinței, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat pârâtul Municipiul P să vireze celor doi pârâți de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.

A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 82 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că reclamantul desfășoară activitate în funcția de profesor de informatică la Școala nr.12

Potrivit adeverințelor eliberate de angajator și depuse la dosar, reclamantul, în realizarea sarcinilor de serviciu, a lucrat în ultimii 3 ani și lucrează și în prezent pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.

Locurile de muncă existente la Școala nr.12 P au fost expertizate de Autoritatea de Sănătate Publică A, sens în care a fost întocmit buletinul de determinare nr.42/10.01.2005, de către Dr., medic primar medicina la

Deși sporul solicitat de reclamant nu este prevăzut expres de Legea nr.128/1997, acesta este reglementat prin nr.HG281/1993, pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în Contractele Colective de Muncă la Nivel de de Învățământ, respectiv la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului

Or, nu se poate reține apărarea pârâtului Municipiul P în sensul că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui spor atâta timp cât acesta lucrează, în exercitarea sarcinilor de serviciu, peste 50% din programul de lucru pe calculator, în condiții periculoase sau vătămătoare, aspect dovedit prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă că o astfel de activitate este dăunătoare sănătății.

Pentru aceste considerente și în raport de dispozițiile art.70-72 din Legea nr.168/1999, s-a apreciat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate în parte.

Referitor la cererea de actualizare cu indicele de inflație a drepturilor salariale cuvenite instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4.

Având în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, în calitate de ordonator secundar de credite, a fost obligat pârâtul Municipiul P să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.

În termen legal, pârâtul Municipiul Pad eclarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o în sensul că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit calitatea sa de pârât, fără a avea în vedere dispozițiile prevăzute de Legea nr.631/2002, potrivit cărora, finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se efectuează din taxa pe valoarea adăugată, sumele cuvenite fiind suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

Pe fondul cauzei, instanța a interpretat greșit dispozițiile legale cu privire la condițiile în care se acordă sporul solicitat și a acordat maximul de spor de 15%, fără a avea în vedere condițiile de periculozitate sau de vătămare, care nu sunt aceleași pentru fiecare loc de muncă.

De asemenea, în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată alături de ceilalți pârâți.

Recursul este nefondat.

În mod legal, la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul P instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr.613/2002, care reglementa bugetul de stat pe anul 2003, obiectul acțiunii constând în drepturi salariale solicitate începând cu data de 29.06.2004.

Trebuie reținut însă că potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

În procedura de defalcare din veniturile bugetului de stat a sumelor necesare finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat sunt implicați direcția generală a finanțelor publice județene, consiliul județean, primarul unității administrativ-teritoriale și inspectoratul școlar.

A se vedea în acest sens prevederile art.14 alin.(4) și (5) și art.13 lit.(b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486/2006.

De altfel, din anul 2001, potrivit art.XIII din.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Față de cele reținute, afirmația că respectivele cheltuieli de personal se suportă de la bugetul de stat nu este fondată.

Și cea de-a doua critică este nefondată întrucât în cauză a fost întocmit un buletin de expertizare a locurilor de muncă sub nr.42/10.01.2005 pentru cei care lucrează în activitate continuă la calculatoare.

S-a stabilit prin expertizare de către Direcția de Sănătate Publică A- Biroul Medicina că salariații care lucrează în activitate continuă la calculatoare, în fața monitoarelor, prezintă o serie de acuze medicale: oboseală vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției.

La aceste locuri de muncă, în care determinarea prin analize de laborator nu este posibilă, s-a certificat prin buletinul menționat că salariații sunt expuși unui risc de îmbolnăvire profesională sau legat direct de profesie.

Reclamantul îndeplinește condițiile pentru acordarea acestui spor deoarece lucrează la calculator peste 50% din durata programului de serviciu, așa cum s-a probat cu adeverința eliberată de angajator.

Odată probate aceste aspecte, inclusiv negocierea acordării sporului pentru condiții vătămătoare, dreptul fiind prevăzut și de dispozițiile HG nr.281/1993, pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, revenea sarcina pârâților de a demonstra că reclamantului i se cuvine un procent mai mic decât cel maxim de 15%. În lipsa dovezii contrare stabilirea cuantumului acest spor ca fiind maximul prevăzut de normele incidente în speță este legală.

Admiterea în parte a cererii formulate împotriva unității administrativ-teritoriale în sensul obligării la virarea către ceilalți pârâți sumelor necesare achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantului constituie situația în care partea cade în pretenții și, potrivit art.274 pr.civ. poate fi obligată, la cerere, la suportarea cheltuielilor de judecată.

În același context, municipiul urmează să se preocupe să-i fie puse la dispoziție sumele respective, chiar dacă nu le calculează și nu le plătește efectiv, iar această obligație vine în concordanță cu ceea ce susține și pârâtul în recurs.

Cum nu sunt îndeplinite în cauză, cu privire la sentința recurată, condițiile de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.9 și art.3041pr.civ. în baza art.312 pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL PITEȘTI, reprezentat de primar, împotriva sentinței civile nr.703/CM din 06 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, reprezentat de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia și pârâții ȘCOALA NR.12 PITEȘTI și CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL PITEȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex/25.02.2008

Jud.fond:

Președinte:Florica Răuță
Judecători:Florica Răuță, Nicoleta Simona Păștin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 87/2008. Curtea de Apel Pitesti