Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 941/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(6675/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 941/
Ședința publică de la 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, împotriva sentinței civile nr.551 din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5994/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă, prin avocat, depune la dosar completarea motivelor de recurs.
Totodată, invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman și dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă și, în acest sens, solicită să se constate încălcarea dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, raportate la prevederile art.249 din Codul muncii.
Ca urmare, arată că litigiul de față este un conflict de drepturi, potrivit dispozițiilor Legii nr.168/1999, care prevede că instanța competentă este cea în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Solicită casarea sentinței și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția nulității hotărârii fondului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.551 din data de 04.02.2008, pronunțată în dosarul nr- (5994/2007), Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în opinie majoritară, a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta SC - SA B și a obligat pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști pe anii 2005-2007 și de C pe anii 2004-2006, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe unitate, funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant, cu actualizare la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele, în fapt și în drept:
Reclamanții au fost salariații pârâtei, astfel cum reiese din copia carnetelor de muncă, depuse la dosarul cauzei.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 stabilește, în cuprinsul art.168, că angajații SNP - vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale în limita unui salariu de bază mediu pe SNP - În alin.(2) al aceluiași articol se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.(1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În Contractele Colective de Muncă aplicabile la nivelul SNP - pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost menținute dispozițiile art.168 alin. (1).
A mai reținut prima instanță că drepturile salariale prevăzute de art.168 alin.(1) au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003, nu și pentru anii următori. Întrucât conducerea patronatului, începând cu anul 2004, nu s-a mai întâlnit cu conducerea federației sindicatelor salariaților pentru a negocia, acordarea acestor suplimentări salariale nu a mai avut loc.
Tribunalul a apreciat că modificarea contractului colectiv de muncă poate fi făcută prin acordul de voință al părților, cu respectarea formalităților prevăzute de lege, doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului
Instanța de fond a constatat că înscrisurile depuse de pârâtă vizează o reinterpretare a clauzelor înscrise la art.168 alin.(1) și (2) din Contractele Colective de Muncă la nivelul SNP - SA pentru anii 2003-2007, care este ulterioară momentului încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, ceea ce nu poate fi admis, cât timp dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanților și-au întemeiat acțiunea nu au fost desființate. În conformitate cu dispozițiile art.969 din Codul civil, menționatele contracte au putere de lege între părțile contractante, astfel încât trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii lor.
Interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul, cu încălcare dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederilor invocate.
În plus, prin hotărârea Comisiei paritare, care poartă dată certă din anul 2007, se urmărește interesul societății, în defavoarea salariaților, prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2004, 2005 și 2006.
A mai reținut prima instanță că pârâta nu a făcut dovada, conform art. 287 din Codul muncii, că suplimentările salariale ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C au fost incluse în salariile angajaților, cu atât mai mult cu cât ele variază de la an la an.
Instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei potrivit căreia este o diferență între salariul mediu brut și salariul de bază mediu la nivelul, întrucât în înscrisurile depuse la dosar de pârâtă se specifică doar salariul minim pe societate, salariul de bază mediu și salariul mediu brut, în speță nefiind făcută dovada unui alt cuantum al drepturilor pretinse, în condițiile art.1169 din Codul civil. Instanța de fond nu a considerat că ar fi utilă cauzei proba cu expertiză contabilă, reținând existența elementelor de calcul în raport de care pot fi cuantificate drepturile solicitate.
Prin aplicarea dispozițiilor art.161 alin.(4) din Codul muncii și în raport de prejudiciul produs reclamanților, ca efect al devalorizării în timp a sumelor datorate și neachitate, pârâta a fost obligată la plata sumei rezultând din aplicarea indicilor de inflație, începând cu datele scadente și până la data pronunțării sentinței, în raport de perioadele lucrate de fiecare reclamant.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta - - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea, în tot, a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art.168 alin.(1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art.283 alin.(1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art.168 alin.(1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivelul, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Deși legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecata recursului.
Analizând, potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod proc. civilă, cu prioritate, excepția nulității hotărârii fondului, invocată de recurenta-pârâtă și având în vedere și dispozițiile art.304 pct.3 și art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea, soluționând recursul pe cale de excepție, reține că aceasta este întemeiată, astfel că o va admite ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
În fapt, așa cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată și cum rezultă și din cărțile de identitate, depuse, în copie, la dosarul de fond, nici unul dintre intimații-reclamanți nu are domiciliul în circumscripția Tribunalului Teleorman.
Astfel, Curtea constată că domiciliile intimații-reclamanți:, și se află în localități din județul G, județ situat circumscripția teritorială a Tribunalului Giurgiu.
De asemenea, Curtea constată că intimatul-reclamant are domiciliul în municipiul B, situat în circumscripția teritorială a Tribunalului București, iar intimatul-reclamant are domiciliul într-o localitate din județul N, județ situat în circumscripția teritorială a Tribunalului Neamț.
Codul muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003, este legea organică prin care se reglementază cadrul și condițiile referitoare la încheierea, executarea și încetarea raporturilor de muncă, precum normele de procedură aplicabile în cazul ivirii conflictelor de muncă (conflicte de drepturi sau de interese).
Astfel, în Capitolul II din Codul muncii, intitulat "Competența materială și teritorială", situat în Titlul XII, intitulat"Jurisdicția muncii", în art. 284 alin.1 se prevede:
"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.".
Conform dispozițiilor alin.2 al aceluiași articol:
"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adreseazăinstanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliulsau reședința ori, după caz, sediul.".
Față de aspectele de fapt reținute și în raport de dispozițiile legale suscitate, care sunt norme imperative, derogatorii de la dispozițiile generale ale Codului d e procedură civilă (art.5), Curtea reține că hotărîrea fondului este nulă, întrucât a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial cu soluționarea, în fond, a cauzei, câtă vreme nici unul dintre reclamanți nu își are domiciliul în circumscripția teritorală a Tribunalului Teleorman.
Ca urmare, Curtea apreciază că se regăsește, în speță, motivul de casare prevăzut de art.304 pct.3 din Codul d e procedură civilă, astfel că va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, va casa sentința recurată și, potrivit dispozițiilor art.312 alin.6 din Codul d e procedură civilă,va trimite dosarul spre judecare, instanțelor judecătorești competente.
Astfel, va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu cât îi privește pe reclamanții:, și, toți având domiciliile în localități din județul
Pentru o bună administrare a justiției, în temeiul dispozițiilor art.165 din Codul d e procedură civilă, Curtea va disjunge cererea formulată de reclamantul și va trimite cauza cât îl privește pe acesta, spre rejudecare, Tribunalului București, dat fiind faptul că acest reclamant are domiciliul în municipiul
Pentru aceleași considerente, va disjunge și cererea formulată de reclamantul și va trimite cauza, cât îl privește pe acesta, spre rejudecare, Tribunalului Neamț, având în vedere că domiciliul acestui reclamant se află în județul
Ca urmare a disjungerii, se vor forma dosare noi.
Cât privește susținerile recurentei-pârâte - - GRUP, referitoare la aplicarea ispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă (care prevăd că instanța competentă este cea în a cărei circumscripție își are sediul unitatea), raportate la dispozițiile art.249 din Codul muncii (dispoziții care prevăd că rocedura p. de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială), Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că le va înlătura ca atare.
În consecință, apreciază că este neîntemeiată cererea societății recurente-pârâte de a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, ca instanță de fond în circumscripția căreia își are sediul unitatea angajatoare a intimaților-reclamanți.
Astfel, Curtea reține că litigiul de față este, într-adevăr, un conflict de drepturi, însă au prioritate, în cauză, dispozițiile Codului muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003 - lege organică, ce a fost adoptată ulterior Legii nr.168/1999 și care a modificat, implicit, normele de procedură privind soluționarea conflictelor de muncă, cuprinse în actele normative aplicabile anterior.
Potrivit dispozițiilor art.297 din Codul muncii:
"Pe data intrării în vigoare a prezentului cod cauzele privind conflicte de muncăaflate pe rolul tribunalelorse judecă în continuare potrivit dispozițiilor procesuale aplicabile la data sesizării instanțelor.".
Din textul suscitat rezultă,per a contrario(argument prin care se realizează interpretarea logico-juridică și care înseamnă că atunci când se afirmă ceva, se contrariul), că celorlalte cauze, ce au fost înregistrate pe rolul instanțelor de judecată ulterior datei la care a intrat în vigoare Codul muncii actual - data de 01.03.2003, li se aplică normele de procedură cuprinse în prezentul Cod. Ori, acțiunea reclamanților a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 23.12.2007, după intrarea în vigoare a Codului muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Teleorman.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, împotriva sentinței civile nr.551 din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5994/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, și.
Casează sentința recurată.
Trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Giurgiu, cât îi privește pe reclamanții:, și.
Disjunge cererea formulată de reclamantul și trimite cauza, cât îl privește pe acesta, spre rejudecare, Tribunalului București.
Disjunge cererea formulată de reclamantul și va trimite cauza, cât îl privește pe acesta, spre rejudecare, Tribunalului Neamț.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 31.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie