Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 975/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 975
Ședința publică din data de 08 mai 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta - SA - Membru Grup, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.212 din data de 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură și cu sediul în municipiul B, str. -, bloc 13 A-B, parter, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă - SA B, reprezentată de avocat din Baroul Galați, conform contractului de asistență juridică nr. 36 din 12 septembrie 2007, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul, arată nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, având cuvântul în susținerea recursului formulat de pârâta - SA - Membru Grup, arată că instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a dispozițiilor art.168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii, întrucât nu a respectat întocmai convenția părților și voința reală a acestora.
De asemenea, instanța de fond nu a sesizat faptul că drepturile suplimentare au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat în anul 2003, iar pentru anii următori nu au fost încheiate alte contracte colective de muncă la nivel de unitate care să modifice sau să completeze dispozițiile art.168 din CCM sau să prevadă o altă modalitate de acordare a acestor drepturi. Odată incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003, aceste salarii s-au menținut în anii ulteriori, iar majorările salariale acordate au avut ca bază de pornire exact salariul de bază așa cum a fost majorat prin acordarea drepturilor suplimentare.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se respingă acțiunea ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta - SA B, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale cuvenite conform art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze (M la nivel ramură) pe anii 2005-2006, actualizate cu indicii de inflație, drepturi reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă din luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură, precum și drepturile salariale cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel, actualizate cu indicele de inflație, reprezentând primele pentru sărbătorile de Paști și C aferente anilor 2005 și 2006.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost angajata - SA - ramura și, potrivit art.176 din M la nivel de ramură, salariații aveau dreptul să primească în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, o suplimentare salarială sub forma unui adaos în cuantum de un salariu minim pe ramură, drepturi pe care unitatea pârâtă a refuzat să le plătească în anii 2005 și 2006. mai arătat că numai în anul 2003 s-a procedat la introducerea acestor prime în salariul de bază al fiecărui salariat, după care în anii următori respectiv în anii 2005 și 2006 aceste prime nu au mai fost plătite.
În termen legal, în temeiul disp.art.114-118 Cod procedură civilă, pârâta - SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția calității procesuale active. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, unitatea pârâtă a susținut că adaosul prevăzut în art.176 din M încheiat la nivel de ramură nu reprezintă un drept salarial prescriptibil în 3 ani conform art.283 al.1 lit.c Codul muncii, ci un ajutor destinat protecției sociale a salariaților, negociat prin contractul colectiv de muncă, prescriptibil, potrivit art.283 al.1 lit.e Codul muncii, în termen de 6 luni.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, s-a precizat că reclamanta nu are calitatea, în raport cu unitatea pârâtă, de creditoare a unei obligații certe, lichide și exigibile, neexistând un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în ceea ce privește aprovizionarea de toamnă-iarnă, începând cu anul 1997, prin M încheiat la nivelul SA, această suplimentare a fost introdusă în salariul de bază al fiecărui salariat. De asemenea, a arătat că cererea reclamantei a fost formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Printr-o completare la întâmpinare, pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente, respectiv Paști și C, or aceste negocieri nu au avut loc.
La termenul din 16.02.2009, pârâta a invocat și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, arătând că, potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, instanța competentă este cea de la sediul unității.
Prin sentința civilă nr.212/18 februarie 2009, Tribunalul Buzăua respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, precum și excepțiile prematurității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de unitatea pârâtă - SA
De asemenea, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune de 6 luni prev.de art.283 lit.e din Codul muncii, invocată de pârâtă, și a fost respinsă acțiunea reclamantei cu privire la capătul de cerere privind obligarea unității pârâte la plata drepturilor salariale prev. în art.176 din M la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anii 2005-2006.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei prev.de art.283 lit.c din Codul muncii pentru suplimentarea salarială acordată pentru sărbătoarea de Paști 2005, invocată de unitatea pârâtă.
S-a admis în parte acțiunea reclamantei și a fost obligată unitatea pârâtă - SA B să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând primele pentru sărbătorile de C 2005, Paști 2006 și C 2006, în funcție de perioada lucrată și actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău este neîntemeiată, întrucât potrivit art.284 al.1 și 2 din Codul muncii raportat la art.2 pct.1 lit.c proc.civ. conflictele de muncă se judecă în primă instanță de tribunalul în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul.
S- mai constatat că nu este întemeiată nici excepția prescripției dreptului la acțiune în termenul de 6 luni prev. în art.283 al.1 lit.e din Codul muncii, cu motivarea că adaosul pentru aprovizionarea de toamnă solicitat de reclamantă reprezintă, potrivit art.155 din Codul muncii, o suplimentare salarială componentă a salariului pentru care dreptul la acțiune se prescrie, în conformitate cu art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, în 3 ani.
Raportat la disp. art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, instanța a constatat că este prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru suplimentarea salarială reprezentând prima pentru sărbătoarea de Paști 2005, întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanță după 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune.
S-a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în condițiile în care aceasta are calitatea de angajată și a solicitat prin acțiune un drept salarial.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că acțiunea este admisibilă numai în parte, respectiv numai în ce privește plata drepturilor salariale reprezentând prima pentru sărbătorile de C 2005, Paști 2006 și C 2006, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, reactualizat cu indicele de inflație, întrucât acordarea acestei suplimentări salariale a fost prevăzută în mod expres în art.168 al.1 din M valabil în anul 2005. Includerea acestei prime în salariul de bază al fiecărui salariat a avut loc numai în anul 2003, așa cum rezultă din dispozițiile art.168 al.2.
Unitatea pârâtă nu a făcut dovada că în anii 2005 si 2006 suplimentarea salarială prevăzută pentru prima de C și Paști a fost inclusă în structura salariului așa cum acesta este definit în art.155 din Codul muncii.
În ceea ce privește suplimentarea salarială prevăzută la art.168 alin.2 din CCM, prim a instanță a reținut că aceasta s-a acordat reclamantei prin includerea în salariul de bază, începând cu anul 1997, astfel că acțiunea este neîntemeiată cu privire la acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând soluția ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că prima instanță a acordat primele de C și Paști, fără a stabili cuantumul acestora și fără a preciza dacă au ca punct de referință salariul de bază mediu sau salariul mediu pe SA. Totodată, în mod greșit actualizarea sumelor acordate s-a făcut în funcție de rata inflației și nu prin acordarea dobânzii legale, potrivit OG 9/2000. În dispozitivul sentinței nu s-a precizat că sumele acordate sunt brute, astfel ca din acestea să se scadă impozitul pe venit și contribuțiile la fondurile speciale.
A mai arătat că prima instanță a respins în mod greșit excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și prematurității.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod greșit că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate au fost incluse în salariile angajaților, nerecunoscând caracterul obligatoriu al deciziei comisiei paritare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este în parte fondat, pentru următoarele considerente:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 pr.civ. excepțiile invocate de recurentă cu privire la prematuritatea acțiunii și prescripția dreptului material la acțiune, care au făcut obiectul apărării la instanța de fond, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată, fiind corect soluționate în fața primei instanțe.
Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor, cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii nr.130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs că negocierile nu au avut loc, întrucât acestea se poartă între patronat și sindicate, iar inițiativa nu aparține unei singure părți.
Prin urmare, Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului. Astfel, Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și, în plus, dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că, incluse ori nu în salariul reclamantei, suplimentările salariale reprezentând prime de Paști și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art.163 din Codul muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de includerea lor în salariu, ci de efectivitatea plății lor, fapt nedovedit de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantei, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paști în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate și, drept consecință, nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului.
În ce privește cuantumul sumelor acordate reclamantei, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, prima instanță nefăcând o individualizare în concret a acestor sume, expres reglementate prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu pe unitate, respectiv sumele de 1047 lei reprezentând primă de Paști pentru anul 2006, 927 lei reprezentând primă de C pentru anul 2005 și 1160 lei reprezentând primă de C pentru anul 2006.
Prin urmare, în temeiul art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va oblig pârâta la plata către reclamantă a sumelor arătate anterior, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta - SA - Membru Grup, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.212 din data de 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură și cu sediul în municipiul B, str. -, bloc 13 A-B, parter, jud. B și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând prima de Paști pentru anul 2006, în cuantum de 1047 lei, și de C pentru anul 2005, în sumă de 927 lei, și C 2006, în cuantum de 1160 lei, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./02.06.2009
/
.fond nr.- Trib.
Jud.fond: a
G
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
