Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 991/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 991/R-CM
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.244/F-CM din 03 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza delegației nr-/10.04.2009, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți Sindicatul A pentru șa, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea recursului său așa cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestuia.
CURTEA:
Constată că, rin p. acțiunea civilă înregistrată la data de 29 mai 2008, Sindicatul A, prin reprezentantul legal, în numele și pentru membrii de sindicat:, -a, (), -a, (), a C, -a, (), G, -, a, Din, Schiba, -a, și () I, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu luna decembrie 2007, dată până la care Tribunalul Argeșa pronunțat sentința civilă nr.778/CM din 21 noiembrie 2007, în dosar nr- și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea solicită ca pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat instanței că fac parte din personalul auxiliar. Sporul de confidențialitate a fost prevăzut în Legea nr.444/1996 referitoare la personalul militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nr.OG6/2007 referitoare la funcționarii publici, Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și alte acte normative speciale.
Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamanții mai arată că prin art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate de 15 % se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de 15 % și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul de confidențialitate nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea acestui spor nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamant.
Același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că reclamanții nu urmăresc aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să extindă dispozițiile legale ale actelor normative criticate.
Prin sentința nr.244/F-CM/3 decembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea formulată de Sindicatul A, prin reprezentantul legal, în numele și pentru membrii de sindicat și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007, dată până la care Tribunalul Argeșa pronunțat sentința civilă nr.778/CM din 21 noiembrie 2007 în dosar - și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și se vor face mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Pentru a se pronunțat astfel, Curtea a reținut următoarele:
Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, fiind ordonator principal de credite. Lipsa calității procesuale pasive a fost invocată și de, însă acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de pârât ci de expert.
De asemenea are calitate procesuală pasivă Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Se apreciază deci că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, se constată că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar, personal al cărui raporturi juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 din acest cod.
Acestora le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Rezultă deci că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Pentru a stabili dacă în speță există sau nu o discriminare a reclamanților, are relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate: existența obligației de confidențialitate, iar în nici un caz criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a personalului auxiliar din instanțele judecătorești) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate), deoarece categoria socio-profesională nu poate fi criteriul de stabilire și acordare a sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare (ci îndeplinirea obligației de confidențialitate).
Apreciază instanța că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În concluzie, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor și pentru reclamanți reprezintă singura modalitate de eliminare a discriminării existente. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauză juridică.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților.
Ministerul Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a criticat sentința pentru un singur considerent și anume că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, ignorând dispozițiile legale în materie, respectiv art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG386/2007, art.28 din Legea nr.500/2002 și art.19 din Legea nr.500/2002. În plus, nu există un raport juridic de serviciu creat între intimații-reclamanți și recurentul-pârât.
Ministerul Justiției și Libertăților a invocat dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă și a criticat sentința instanței de fond pentru următoarele considerente:
- prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, invocând dispozițiile nr.OG137/2000, atâta vreme cât Curtea Constituțională, prin mai multe decizii a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară;
- hotărârea pronunțată este criticabilă și pentru considerentul că nu există un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate, acest personal nu poate fi comparabil cu personalul militar sau funcționarii publici cu statut special, și în concluzie nu există discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție, rezidă incontestabil, în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din aceeași lege, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege, inclusiv la personalul auxiliar de specialitate din speța dedusă judecății.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea va constata că recursul acestuia este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor este de asemenea nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale către reclamanți, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală a pârâtului.
Este reală susținerea recurentului în sensul că între el și reclamanți nu există raporturi de muncă, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților având-o Ministerul Justiției. În considerarea acestui fapt de altfel recurentul nici nu a fost obligat să achite drepturile salariale reclamanților, ci doar să aloce fondurile necesare achitării acestora.
Este de remarcat că nici în acțiune și nici în sentința civilă recurată nu se face vorbire de existența unor pretinse raporturi de muncă între recurent și intimații-reclamanți, iar calitatea procesuală pasivă a recurentului nerezultând dintr-un raport de muncă, ci doar din dispozițiile legii și anume art.19 din Legea nr.500/2002 și nr.OG22/2002.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare, calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui obligat în raportul juridic dedus judecății și față de care se poate realiza dreptul subiectiv civil afirmat prin acțiunea introductivă.
Astfel, cum în mod just a reținut instanța de fond, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al recurentului, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Nici recursul declarat de Ministerul Justiției nu este fondat, iar criticile invocate de către acest recurent-pârât vor fi examinate împreună și vor fi respinse de către C, pentru următoarele considerente:
Nu se poate susține că acțiunea a fost greșit admisă pe considerentul că nu există un temei legal în legea specială și că referire la nr.OG137/2000 nu ar avea incidență în speța dedusă judecății.
Astfel, în mod legal a fost admisă acțiunea.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
Pe de altă parte, în condițiile în care admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate pentru reclamant constituie singura modalitate de înlăturare a discriminării existente deoarece, dacă nu ar exista contraprestația pârâților de plată a sporului salarial corelativă obligației sinalagmatice de confidențialitate, această obligație ar fi lipsită de cauza juridică, fiind nulă absolut.
Mai mult, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților, acestea ar fi prejudiciați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, fiind vorba de o situație identică și nu doar comparabilă.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul de natură salarială prin actele normative reținute și de instanța de fond, respectiv art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 al.3 din nr.OUG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 al.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OUG19/2006, art.15 al.1 din nr.OG6/2007, art.20 al.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006 și art.13 din nr.OG10/2007.
La acest moment, unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie profesională.
Trebuie menționat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.46/15 decembrie 2008, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru unele categorii de persoane s-a făcut cu respectarea principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin.1 din Constituția României și respectiv cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale (decizia nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă și art.291 din Codul muncii va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței nr.244/F-CM/3 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, intimați fiind SINDICATUL A în numele și pentru membrii săi de sindicat:, -a, (), -a, (), a C, -a, (), G, -, a, Din, Schiba, -a, și () I, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./25.05.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
