Pretentii civile. Speta. Decizia 10086/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - obligație de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10086
Ședința din Camera de Consiliu din data de 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 10 2008, privind recursurile declarate de reclamantul domiciliat în C, str. -, nr. 5, - 10,. 20 jud. D și pârâta SC SA B, cu sediul în B, bulevardul nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr.3843/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- având ca obiect drepturi bănești.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, la 20 11 2006, a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să oblige pe pârâtă:
Să pună la dispoziția reclamantului o copie a capitolelor din contractele de antrepriză nr. 17 / DG/1994 și nr. 5/DG/1998 încheiate cu beneficiarul marocan Casa Blanca pentru construirea portului, cu privire la nivelul cotelor în care trebuia restituită garanția de bună execuție după efectuarea celor două reparații - recepția la terminarea lucrărilor de construcții montaj și ultima recepție definitivă după parcurgerea perioadei de garanție.
2. Să-i precizeze data la care a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de construcții montaj, la portul;
3. Să-i pună la dispoziție copii ale capitolelor din contractele de antrepriză nr. 17/DG/1994 și 5/DG/1998, prin care a fost stabilită durata ultimei perioade de garanție a lucrărilor de construcții montaj ale portului;
4. Să-i pună la dispoziție o copie a documentelor cu privire la ultima recepție definitivă a lucrărilor de construcții montaj al întregului port;
5. Să-i restituie garanția în valoare de 682 USD constituită prin rețineri lunare de 10% din drepturile salariale cuvenite în perioada 26. 09. 1996 - 14. 11. 1996, așa cum rezultă din situații drepturi salariale în coloana " g " actualizată cu indicele de inflație;
6. Să-i restituie suma de 746 USD reprezentând reținerile de l0% din drepturile salariale cuvenite în perioada 26. 09. 1996 - 14. 11. 1997, cu titlu de alte rețineri, așa cum rezultă din situația drepturi salariale in coloana "j".
7. Să-i precizeze valoarea diurnei care a acoperit cheltuielile cu transportul B - și retur, cazarea în organizarea de șantier, 35% din costul meselor zilnice la cantina șantierului, cheltuielile de regie cu prepararea hranei și întreținerea barăcilor.
8. Să-i elibereze adeverință cu salariul de bază total, exprimat în lei, de care a beneficiat în perioada 26. 09. 1996 - 07. 01. 1998, salariul care să cuprindă atât partea acestuia care i-a fost achitată lunar în țară cât și partea care i-a fost achitată lunar în, transformată din valută în lei, cu indicii de schimb valutar stabiliți de către BNR.
9. Să îi achite toate cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că începând cu 26. 09. 1996 fost detașat în, că, potrivit dispozițiilor contractuale la dispoziția beneficiarului s-a constituit o garanție de 10% din valoarea lucrărilor executate, că o cotă parte din garanția totală urma să fie restituită la terminarea lucrărilor iar altă parte după recepția definitivă, că angajatorul,ascunzând datele la care au avut loc recepțiile urmărește scurgerea perioadei de 3 ani pentru ultima recepție pentru a se prescrie cererile de restituire. că era îndreptățit atât la salariul in tară cât și în străinătate.
A depus la dosar înscrisuri constând în file de contract și corespondentă purtată între Inspecția, Ministerul lor externe și reclamant, contractul colectiv de muncă pe ramura construcții - montaj in anul 1997.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului atât pe excepție cât și pe fond.
A arătat pârâta că pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul a mai introdus o acțiune pe care și-a precizat-o, ce a format obiectul dosarului 74/CM/2005, soluționat prin sentința 59/19 01 2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de APEL CRAIOVA la 25. 10. 2006, în dosarul -.
În aceste condiții, a arătă că procesul poartă între aceleași părți, în aceeași calitate, cu identitate de obiect și are aceeași cauză, astfel că există autoritate de lucru judecat.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În septembrie 1994, contractul nr. 17/DG/1994 încheiat între SC și a fost reziliat de partea marocană din cauza întârzierilor în execuții, firma românească pierzând dreptul de a-și recupera garanțiile de execuție. Mai mult decât atât, în 1997 reclamantul a plecat din la cererea sa, iar lucrările au continuat în baza altui contract încheiat după plecarea reclamantului. În aceste condiții a arătat pârâta că reclamantul nu este îndreptățit la restituirea garanției.
A depus la dosar copie de pe sentința 59/19 01 2006, Tribunalului Dolj și copia de pe cererea de chemare în judecată, decizia civilă 71 R / 15 01 2006, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 8242/2001, răspunsul primit de reclamantul de la Ambasada României din la data de 15 04 2004, extrase din răspunsul primit de reclamant de la Ambasada României din la data de 7 11 2003.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr.171 din 6 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Între SC B și firma marocană Casa Blanca, beneficiar al lucrării, în luna septembrie 1994, s-a încheiat contractul nr. 17 /DG/1994 având ca obiect executarea unor lucrări.
În condițiile în care partea română nu a respectat termenele contractuale de executare a lucrărilor, contractul dintre părți a fost reziliat, iar ca efect al rezilierii contractului executantul lucrării a pierdut dreptul de a-și recupera garanțiile de execuție.
În luna 1997, reclamantul a plecat din, iar lucrările contractate de partea română în baza vechiului contract au continuat în baza unui nou contract încheiat între părți, însă acesta s-a încheiat după plecarea reclamantului din.
Drept urmare, a arătat prima instanță, reclamantul nu este îndreptățit la restituirea garanției, iar față de sentința 8190 din 21.08.2001 a Judecătoriei sectorului 1 B și față de sentința 59 din 19.01.2006 a Tribunalului Dolja constatat, că în cauză operează excepția autorității lucrului judecat.
Astfel, în condițiile în care, prin sentința 8190 din 21.08.2001 a Judecătoriei sectorului 1 B, s-a constatat că este tardiv formulată acțiunea reclamantului privind restituirea unor sume cu titlu de garanții, iar prin sentința nr. 59 din 19.01.2006 a Tribunalului Doljs -a admis excepția autorității lucrului judecat cu privire la acțiunea având același obiect, prin noua sentință a Tribunalului Dolj, ce formează obiectul recursului de față, s-a constatat că promovarea într-un nou ciclu procesual, cel de-al treilea, a unei noi acțiuni, cu obiect și cauză, precum și părți, identice cu cele din acțiunile arătate nu face decât să opereze excepția autorității lucrului judecat.
În ceea ce privește celelalte cereri formulate de către reclamat cu privire la obligarea pârâtului la punerea la dispoziția pârâtului, contract încheiat cu partea marocană, contracte ale căror clauze vizează și întinderea și componența drepturilor ce se cuvin angajaților, prima instanță a apreciat că acțiunea este neîntemeiată.
Aceasta întrucât raportul juridic de muncă este alcătuit din totalitatea drepturilor și obligațiilor asumate de părți cu prilejul încheierii și executării contractului de muncă, respectiv contractul încheiat între părțile prezentei cauze.
Ori, cererile formulate de reclamant sunt extranee raportului juridic de muncă, astfel cum este definit de legislația muncii, raporturile comerciale dintre pârât și ceilalți comercianți nu interesează contractul de muncă, fiind apărate totodată de confidențialitatea ce caracterizează afacerea angajatorului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, determinată de interpretarea eronată a probatoriilor administrate, ce a determinat o stare de fapt eronat reținută, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra tuturor cererilor formulate de reclamant.
S-a arătat astfel de către recurent că, în cauză, nu au fost administrate toate probele privind elucidarea stării de fapt în ceea ce privește modalitatea de derulare a raportului de muncă între părți pe fondul derulării activității de către pârât și beneficiarul marocan, activitatea reclamantului fiind parte în lucrările executate în baza raportului comercial.
De asemenea, s-a arătat de către recurent că, în condițiile în care, întinderea drepturilor salariale nu poate fi stabilită decât în raport de modul în care s-a derulat raportul comercial, acesta din urmă stabilind pentru pârât, prin clauzele contractuale modalitatea de plată și termenul de plată, atât a lucrărilor cât și a garanțiilor de bună executare, prima instanță prin neelucidarea acestor aspecte a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 2757 din 12.11.2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a constatat următoarele:
Din analiza dedusă judecății, precum și din analiza sentinței nr. 8190/2001 a Judecătoriei sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 71 R din 15.01.2002, s-a constatat că ceea ce se solicită de către reclamant în acțiunea de față este cota parte din garanția de bună execuție a ce se cuvine reclamantului în baza efectuării lucrărilor ce au format obiectul lucrărilor de antrepriză nr.17/DG/1994 și nr.5 /DG/1998, alăturat celorlalte capete de cerere.
Ori, prin acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 8190 din 21.08.2001 reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea desfășurată ca gestionar, începând cu data de 26.09.1996 -octombrie 1997.
Așa cum s-a reținut din considerentele acestei hotărâri, sunt solicitate drepturi salariale, detaliate în decizia civilă nr.71/R/2002 a Tribunalului București, prin care a fost soluționat recursul hotărârii de mai sus, între acestea figurând diurnă și garanția de gestiune.
Însăși, instanța de recurs a menționat procentul de 15 % din drepturile salariale lunare, reținute cu titlu de garanție și a cărei restituire era condiționată conform art.5 lit. d din contractul încheiat între părți în raport de termenele și graficele de execuție și confirmarea lucrărilor de către beneficiar.
S-a observat astfel că, în ceea ce privește restituirea acestei garanții, instanța de recurs a reținut executarea necorespunzătoare a lucrărilor care nu au permis recepționarea lor, drept temei pentru neplata acestei garanții (fila 49, 50, și urm. din dosarul de fond).
Ori, s-a observat că, executarea lucrărilor de către societatea pârâtă urma să fie efectuată în baza unui raport comercial stabilit prin contractul nr.17/DG/1994, contract încheiat cu beneficiarul marocan.
Însă, acest contract a fost reziliat, ulterior încheindu-se un alt contract, cu același obiect dar cu noi termene de finalizare, inclusiv în ceea ce privește recepția lucrărilor, momentul final de calcul al restituirii garanției de bună execuție, moment de la care se calculează termenul de prescripție pentru acțiunea de restituire a garanției de bună execuție.
S-a constatat că, fără lămurirea termenelor de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru acordarea drepturilor bănești de natura celor de mai sus, având în vedere că raporturile contractuale dintre părțile contractului de executare lucrări au fost modificate bilateral, termenii convenției, nu se poate vorbi de autoritatea lucrului judecat, a sentinței 8190/2001 a Tribunalului București, în raport de cauza dedusă judecății, vorbind de două contracte comerciale.
S-a constatat astfel că, ceea ce nu asigură identitatea de cauză între acțiunile soluționate și menționate anterior și cauza de față, este cauza, faptul material și juridic care constituie temeiul legal, fundamentul direct și imediat al dreptului, sursa generatoare a beneficiului legal.
În condițiile în care, restituirea garanției se raportează la data recepției lucrărilor, iar această dată este diferită în cauzele de față, căci vorbim de contracte de executare diferite, iar această dată legată de recepția lucrărilor, naște dreptul de a cere restituirea garanției de bună execuție, rezultă că nu avem identitate de cauză între ceea ce s-a solicitat și s-a soluționat prin sentința civilă nr.8190 a Judecătoriei sectorului 1 B, și acțiunea dedusă astăzi judecății.
Este adevărat că, prezentarea contractului comercial dintre părțile acestuia pârât și societatea marocană, privește activitatea angajatorului, tot atât de adevărat este că angajatorul în baza dispozițiilor ce reglementează contractul de muncă, art.10 și urm Codul muncii, precum și dispozițiile constituționale ce garantează drepturile angajatului la salarizare, acesta este dator să asigure respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor asumate prin contractul de muncă, inclusiv cele ce izvorăsc din raporturile de muncă.
S-a considerat necesară suplimentarea probatoriilor în cauză, inclusiv efectuarea unei expertize contabile, care urmează a verifica în raport de clauzele contractuale momentul de la care începe să curgă termenul de restituire al sumelor, precum și cuantumul acestora, urmând totodată a explicita fiecare capăt de cerere, aceasta și în raport de acțiunile promovate anterior în justiție, respectiv sentința civilă nr.4869 din 13.03.2000 a Judecătoriei sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 1342/2000 a Tribunalului București, precum și sentința reținută cu titlu de autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește contravaloarea diurnei.
De asemenea, în raport de actele solicitate de către reclamant a fi depuse de către pârât, instanța în baza rolului activ, a considerat necesar întreprinderea demersurilor pentru lămurirea tuturor aspectelor ce vizează întinderea drepturilor reclamantului, în baza contractului de muncă, drepturi astfel cum reies din dovezile materiale ce însoțesc raportul juridic de muncă.
După rejudecare, Tribunalul Dolja pronunțat sentința civilă nr. 3843 din 05.06.2008, prin care a admis excepția autorității de lucru judecat privind eliberarea unei adeverințe cu salariul de care a beneficiat reclamantul în perioada 26.09.1996 - 07.01.1998 și în consecință a respins acest capăt de cerere.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat privind restituirea garanției de bună execuție.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA B.
fost obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 682 dolari reprezentând garanția de bună execuție reținută în perioada 26.09.1996 - 14.11.1997
S-a luat act de renunțarea reclamantului privind judecarea cererii cu garanția de gestiune.
S-au respins celelalte capete de cerere.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei 93,45 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul unității pârâte SA SUCURSALA DRUMURI SI PODURI C, în funcția de economist cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
În perioada 26.09.1996 - 7.01.1998 a fost detașat la SC SA în baza dispoziției de detașare nr-, așa cum rezultă din adresele de la filele 10,12 și 24, detașarea făcându-se în scopul trimiterii reclamantului la muncă în Sud.
La detașare reclamantul a încheiat un contract individual de muncă cu pârâta SC SA ( fila 40 ) în care s-a prevăzut un salariu brut de 2 500 000 lei și o diurnă de 500 dolari SUA plătită în moneda locală la cursul de schimb oficial de la data plății. Faptul că suma primită în a avut caracter de diurnă și nu de salariu rezultă și din fișa drepturilor salariale încasate în ( fila 55 ) unde se folosește expres termenul de diurnă.
Față de prevederile contractului individual de muncă, care reprezintă voința părților și care menționează expres că suma de 500 de dolari reprezintă diurnă, instanța a constatat că susținerea reclamantului că această sumă ar reprezenta drepturi salariale care ar trebui să se ia în calcul la stabilirea pensiei este neîntemeiată.
Prin semnarea contractului individual de muncă reclamantul a acceptat condițiile stipulate în acesta și nu mai are relevanță susținerea acestuia că, potrivit contractului colectiv de muncă, salariile personalului român care lucrează în străinătate se stabilesc în valută. Au fost în același timp respectate dispozițiile art. 104 alin 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, construcții pe anul 1996 - 1997, potrivit cărora la unitățile cu sediul în România care desfășoară activitate în străinătate raporturile de muncă între patroni și salariați la data plecării la lucru în străinătate se reglementează prin act adițional la contractul individual de muncă.
Actul pe care se bazează reclamantul în susținerea că suma primită în valută ar reprezenta salariul net în dolari și deci ar face parte din salariul încasat îl constituie o propunere de salarizare comunicată de SC SUD, care însă nu s-a concretizat în acea formă la încheierea contractului individual de muncă dintre reclamant și pârâtă și deci nu prezintă relevanță.
În aceste condiții, pârâta căreia îi revine obligația prevăzută la art. 40 alin 2 lit. h din Codul muncii, de a elibera la cerere orice act ce atestă calitatea de salariat a solicitantului a procedat în mod corect eliberând reclamantului adeverința nr-, cu salariul brut realizat de reclamant în lei în perioada 26. 09. 1996 - 7. 01. 1998, îndeplinindu-și astfel obligația legală ce-i revenea.
Acest capăt de cerere a mai făcut obiectul unei judecăți fiind pronunțată sentința 59/19 01 2006, Tribunalului Dolj, prin care a fost respins ca nefondată cererea reclamantului formulată împotriva aceluiași pârât pentru eliberarea unei adeverințe cu salariul de care a beneficiat, atât cel în lei primit în țară cât și echivalentul în lei a sumei primită în dolari în.
În aceste condiții instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzute de art. 1201 cod civil și 166 cod de pr civilă, astfel că a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la eliberarea unei adeverințe și în consecință a respins acest capăt de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei să-i restituie garanția de bună execuție, instanța a reținut următoarele:
În contractul individual de muncă încheiat cu pârâta la art. 5 s-a prevăzut obligația salariatului să constituie la dispoziția societății o garanție bănească de 15%, redusă ulterior la 10% din drepturile salariale lunare prevăzute la art. 3 lit. b ( cele in valută ) pe toată durata contractului.
Restituirea garanției a fost condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de societate, de realizarea lucrărilor din graficele de execuție și confirmarea lucrărilor de către beneficiar.
Reținerea garanției a rezultat din fișa de drepturi salariale încasate în, întocmită de SUD, pe toată durata prestării munci în străinătate, respectiv 26. 09. 1996 - 14. 11. 1997 ( data la care reclamantul s-a întors în țară) și nu a fost restituită reclamantului până în prezent, deși au fost îndeplinite condițiile privind restituirea. lucrărilor s-a făcut în 2001, așa cum rezultă din comunicarea Ministerului lor Externe nr. G 5-1 / 10462 / 27 04 2006.
Instanța a constatat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă cu privire la acest capăt de cerere este neîntemeiată, deoarece la pronunțarea deciziei 71 R / 15 01 2002, Tribunalului București - Secția a III-a civilă s-a avut în vedere o altă stare de fapt decât cea din prezentul dosar, instanța reținând în acea decizie că " garanția nu a fost restituită datorită calității necorespunzătoare a lucrărilor care nu a permis recepționarea lor " ( filele 56 - 59).
Ulterior, sentința 59/19 01 2006 Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 3506, Curții de APEL CRAIOVA, s-a raportat la decizia 71 R / 15 01 2002 Tribunalului București și a constatat autoritatea de lucru judecat reținând aceeași stare de fapt ca și Tribunalul București.
În prezentul dosar instanța a reținut că s-a făcut dovada cu adresa G 5 - 1/ 10461 / 21 07 2006 Ministerului lor Externe că între timp a avut loc recepția lucrărilor în 2001 ( fila 70 ).
De asemenea, s-a făcut dovada calității lucrărilor, lucrările executate în Portul fiind premiate cu trofeul calității 1998 de către din România ( fila 117 din dosarul de fond ), la baza acordării acestui trofeu existând un atestat din partea beneficiarului care confirmă calitatea execuției și care menționa că a avut loc recepția provizorie care se includea în recepția finală ( fila 60 - adresa 900 E / 14 06 2005 și fila 61 - copia atestatului ).
Ca urmare, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat privind capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei să restituirea garanției de bună execuție, starea de fapt pe care se bazează prezenta cerere fiind diferită de cea reținută de instanțele anterioare.
Referitor la excepția prescripției invocată de pârâtă într-una din apărările sale, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins - o deoarece termenul pentru a solicita restituirea garanției este de 3 ani, termenul general și curge de la data recepției definitive a lucrărilor.
Cum însă reclamantul nu a avut cunoștință de data recepției definitive nefiindu-i aduse la cunoștință de pârâtă și neavând acces la contractul de executare a lucrării, termenul de prescripție trebuie raportat la data la care acesta a luat cunoștință de recepția lucrărilor.
Singurul document prin care i s-a adus la cunoștință recepția lucrărilor a fost adresa G 5 - 1/10461/27 04 2006 Ministerului lor Externe.
În raport de data aceasta, instanța a apreciat că prezenta acțiune formulată la 20. 11. 2006 este în termenul de prescripție.
De altfel, pârâta căreia îi revine sarcina probei în conf. cu art. 287 din Codul munciia refuzat să dea curs solicitărilor repetate ale instanței de a depune la dosar acte din care să rezulte data recepției definitive.
Apărarea pe fond a pârâtei în sensul că reclamantului nu i se cuvine restituirea garanției deoarece a desfășurat activitate în perioada 26. 09. 1996 - 14. 11. 1997, când era în vigoare contractul de lucrări nr. 17 DG / 94 ce a fost reziliat la 23. 08. 1997 pentru nerespectarea termenelor de execuție și că odată cu rezilierea societatea și deci și salariații au pierdut dreptul la restituirea garanției după care lucrarea a fost finalizată în baza altui contract nr. 5 DG / 13 02 1998, reclamantul nemailucrând după încheierea acestui contract este neîntemeiată.
Contractul nr. 5 /DG / 1998 avut ca obiect finalizarea lucrărilor executate sub contractul 17/DG/1994 și a vizat aceeași lucrare.
Pârâta nu a făcut dovada clauzelor celui de al doilea contrat, dovada că la rezilierea primului contract a pierdut garanția.
Atâta timp cât aceeași lucrare s-a efectuat în întregime de aceeași societate pârâtă, lucrările fiind finalizate și recepționate de aceasta nu prezintă relevanță că au existat două contracte pentru executarea lucrării și că reclamantul a lucrat doar in timpul unuia dintre contracte.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 682 dolari reprezentând garanția de bună execuție reținută în perioada 26.09.1996 - 14.11.1997
În baza ar. 246 cod pr. civilă, instanța a lua act de renunțarea reclamantului privind judecarea cererii de restituire a garanției de gestiune, renunțare formulată oral în fața instanței în ședința publică din 3 06 2008.
În baza ar. 274 cod pr civilă, instanța a obligat reclamantul să plătească pârâtei 93,45 lei cheltuieli de judecată reprezentând transportul de la B la C la două termene ( J din suma solicitată și dovedită cu bilete de transport ), dat fiind că acțiunea a fost admisă doar în parte, pentru un capăt de cerere și a fost respinsă pentru celelalte.
Cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtei să pună la dispoziția reclamantului diferite acte, instanța a respins acțiunea deoarece actele solicitate reprezintă contracte comerciale, acte care nu au legătură cu calitatea de salariat a reclamantului, angajatorul având obligația, potrivit art. 40 alin 2 lit. h din Codul muncii să elibereze salariatului doar acte ce privesc calitatea sa de salariat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La data de 18 iunie 2008, reclamantul a formulat următoarele motive de recurs: instanța de fond a admis excepția cu privire la autoritatea de lucru judecat fără ca această excepție să fi fost pusă în discuția părților pe parcursul procesului sau în ședință, pe fond; în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește eliberarea adeverinței cu salariul de bază total de care a beneficiat în perioada 26 sept. 1996/ 7 ian. 1998, prin raportare la un capăt de cerere asemănător care a format obiectul dosarului nr. 74/CM/2005, soluționat de către Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 59/19 ian. 2006, deși între cele două cereri nu există identitate; capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe cu salariul de care a beneficiat în perioada 26 sept. 1996/7 ian. 1998 care face obiectul dosarului nr-, trebuia judecat de către tribunal, în condițiile în care: pârâta a stabilit salariul în valută, în valoare netă, pentru a respecta înțelegerea interstatală privind evitarea dublei impuneri.
Ulterior, la 10 septembrie 2008, s-au formulat noi critici, menționând că aceste noi motive"înlocuiesc" cererea de recurs depusă inițial, la data de 18 iunie 2008 pe care reclamantul a formulat-o fără a cunoaște motivarea sentinței nr. 3843/5 iunie 2008.
Cu această ocazie, s-au solicitat următoarele:
Menținerea sentinței tribunalului cu privire la cererea de acordare a garanției bănești pentru buna execuție a lucrărilor, constituită în perioada 26 sept. 1996/14 1997, cu precizarea că actualizarea garanției în valoare de 682 dolari să fie făcută prin aplicarea cursului de schimb valutar publicat și a coeficienților de devalorizare a leului publicați de.
S-a mai arătat că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat cu privire la eliberarea unei adeverințe cu salariul de bază total, primit în lei, de care a beneficiat recurentul în perioada 26 sept. 1996/7 ian. 1998, când a fost detașat de la B la locul de muncă la șantierul, salariu care să cuprindă atât partea acestuia care i-a fost achitată în țară, în lei, cât și partea ce i-a fost achitată lunar în, transformată din lei, în valută, cu indicii de schimb valutar stabiliți de către BNR, menționându-se de către recurent că, cererea formulată în dosarul nr. 74/CM/2005 al Tribunalului Dolj este asemănătoare dar nu poate constitui un element de comparare, atâta timp cât: în dosarul nr. 74/CM/2005 al Tribunalului Dolj s-au constatat doar drepturile salariale cuvenite prin art. 3 din contractul de muncă, făcându-se o confuzie între salariul lunar brut și salariul de bază; în mod greșit s-a apreciat că pârâtei nu îi este opozabil contractul încheiat la în luna mai 1997, fiindcă nu este parte contractantă, deși din contract rezultă că acesta a fost semnat cu Sud, aceasta fiind una dintre cele 3 denumiri folosite pentru Șantierul din.
În final, s-a mai arătat că se impune cu necesitate judecarea pe fond a capătului de cerere privind eliberarea adeverinței solicitate, menționându-se în cuprinsul acesteia, echivalentul în lei al salariului de bază total de care a beneficiat recurentul în perioada 26 sept. 1996/7 ian. 1998.
În motivarea recursului formulat de către pârâta B, s-a arătat că: cererea formulată de către reclamant a fost introdusă la data de 20 2006, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani care, în mod evident, a început să curgă din data de 7 2003, când i-au fost comunicate reclamantului datele solicitate, după cum rezultă din conținutul adresei nr. 416/15 aprilie 2004 emisă de Ambasada României -; în mod greșit i s-a recunoscut reclamantului dreptul la restituirea garanțiilor de bună-execuție, atâta timp cât contractul nr. 17/DG/94 (contractul sub care a lucrat reclamantul), a fost reziliat, fără a se restitui garanțiile de bună execuție. Ulterior, lucrarea a fost reluată în luna februarie 1998 și terminată în baza unui alt contract, nr. 5/DG/1998 (la care reclamantul nu a participat), garanțiile de bună execuție fiind restituite numai celor care au lucrat și finalizat contractul nr. 5/DG/1998.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca nefiind fondată.
La dosar s-au depus: adresa nr. 101.265/21 august 2007 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, sentința civilă nr. 4692/4 iunie 2008, întâmpinare formulată de intimatul - reclamant, contractul individual de muncă încheiat între părți - în extras, copie de pe decizia civilă nr. 71R/15 ian. 2002.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de părți, Curtea constată recursurile nefondate, urmând a le respinge, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește restituirea garanției de bună execuție, referitor la care s-au formulat critici atât de către reclamant cât și de către societatea pârâtă, se reține că, pentru aceasta, dreptul la acțiune se prescrie în termenul de 3 ani, (potrivit prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958), termen care începe să curgă, de principiu, de la momentul recepției definitive a întregului ansamblu constructiv "Portul " din.
Din conținutul adresei nr. G5-1/10461/27 aprilie 2006 emisă de Ministerul lor Externe - Direcția Generală de Consulare (depusă la dosarul cauzei la fila nr. 60) rezultă că recepția definitivă a portului din, de la, de către beneficiarul marocan, s-a făcut în luna 2001.
Întrucât reclamantul s-a întors în țară la data de 14 1997, nu a cunoscut data recepției finale, aceasta fiindu-i comunicată ulterior, în urma demersurilor sale personale, abia în luna aprilie 2006, cu adresa nr. G5-1/10461/27 aprilie 2006, menționată anterior, astfel că, pentru acesta, termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a luat cunoștință despre data recepției - aprilie 2006.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului fiind formulată la data de 20 2006, se va respingea ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, formulată de recurenta
Se va respinge ca nefondată și susținerea aceleiași recurente potrivit căreia primul contract de antrepriză cu nr. 17/DG/1994, fiind reziliat pentru nerespectarea termenelor de execuție, garanția de bună-execuție nu se mai restituie, ea fiind cuvenită numai salariaților care au lucrat ulterior, în baza celui de-al doilea contract, cu nr. 5/DG/1998.
Pentru aceasta se are în vedere că, obiectul convenției și părțile fiind identice, termenul de reziliere a fost folosit impropriu și că, în realitate, părțile contractante au înțeles să renegocieze termenii contractului cu nr. 17/DG/1994, încheind contractul nr. 5/DG/1998 ce are ca obiect finalizarea lucrărilor de construcție a noului port, contractate anterior.
În consecință, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a recunoscut dreptul reclamantului la restituirea sumei de bani reținută recurentului reclamant cu titlu de garanției de bună-execuție.
Se reține însă, că această sumă fiind stabilită în dolari și nu în lei, nu se mai impune reactualizarea acesteia în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, așa cum a solicitat reclamantul, ea urmând a fi achitată în echivalent lei, la data efectuării plății.
Se vor respinge ca nefondate și criticile privind modul de soluționare a cererii reclamantului privind eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze expres care era salariul de bază total, de care a beneficiat reclamantul în perioada 26 sept. 1996/7 ianuarie 1998, în lei și în valută, reținându-se că, pentru veniturile în valută, instanța de fond, în mod corect, a constat îndeplinite condițiile art. 1201 cod civil și art. 166 cod. pr. civ.
Pentru aceasta se are în vedere că, în mod incontestabil, aceeași cerere a fost soluționată definitiv prin sentința nr. 59/19 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3506/25 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în care s-a menționat expres că, potrivit art. 3 lit. a din contractul individual de muncă încheiat de reclamant cu societatea pârâtă (care are prioritate față de contractul colectiv de muncă, cu care reclamantul a fost de acord și pe care acesta l-a semnat fără a invoca, la momentul semnării, o cauză de nulitate), s-a stabilit ca salariul de bază să fie exprimat doar în lei și nu în valută și, prin urmare, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze echivalentul în lei alsalariului de bază primit în valută.
De asemenea, hotărârile judecătorești menționate anterior au vizat și suma de 500 USD încasată lunar de către reclamant, în sensul că s-a respins susținerea reclamantului potrivit căreia acesta a fost încadrat cu un salariu lunar în valută de 500 USD conform contractului încheiat în în luna mai 1997 și înregistrat la Ministerul Muncii din Regatul sub nr. 97/675.
Prin urmare, nu mai pot fi analizate criticile formulate de recurentul, referitoare la susținerea tribunalului, potrivit căreia contractul încheiat la nu îi este opozabil reclamantului.
De altfel, din conținutul adeverinței nr. 106/12 mai 2008 depusă la data de 13 mai 2008 în dosarul de fond, rezultă că această sumă fost primită cu titlu de "diurnă detașare", așa cum prevăd și dispozițiile art. 3 lit. b din contractul individual de muncă, menționându-se expres că numai pentru salariul în lei primit în țară s-au reținut, și virat cote CAS precum și procentul pentru pensie suplimentară.
În ceea ce priveștesalariului în lei, primit de reclamant în țară, în perioada solicitată (26 sept. 1996/7 ian. 1998), se constată că acesta a fost deja evidențiat atât în adeverința menționată anterior, dar și prin adeverința nr-, menționată de pârâtă în adresa nr. 269/12 mai 2008 (fila nr. 154 din dosarul de fond) și depusă în materialitatea să, la fila nr. 103 din dosarul de fond.
Față de cele arătate anterior, date fiind dispozițiile art. 304/1 și art. 312 cod pr. civ. și întrucât în cauză nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu, Curtea urmează a respinge ambele recursuri, constatând temeinică și legală sentința recurată.
Văzând dispozițiile art. 274 cod. pr. civ. nu vor fi acordate părților cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.3843/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./17 dec. 2008
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
