Pretentii civile. Speta. Decizia 1043/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1043
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ FINAȚELOR PUBLICE - V pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 767 din 11. VI. 2009 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și CONSILIUL NAȚIONAL PT. COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 957/89/10.04.2009, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice - prin V și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută lunară, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe, până la achitarea integrală a debitului, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant.
În motivarea acțiunii s- arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001 și nu mai fost prevăzut nici de OUG nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, atât pe perioada solicitată cât și pe viitor, în temeiul art. 110 alin.2 Cod procedură civilă.
Au mai invocat reclamații dispozițiile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art. 2 pct. 2 din Convenția nr.111 privind discriminarea forței de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP Vaf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Economiei și Finanțelor. A mai arătat că, atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată; a arătat că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, intrată în vigoare la 1.10.2000. Așadar, sunt neîntemeiate susținerile reclamanților cu privire la abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 în ceea ce privește personalul auxiliar doar până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007.
În plus, abrogarea acestor prevederi legale reprezintă o problemă de legiferare, constituind o opțiune a legiuitorului, singurul în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la îndemnizațiile și salariile de bază.
Excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a fost invocată și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, arătând că nu poate fi chemat în instanță ca pârât, ci în calitate de expert în materie și de instituție abilitată să pună în aplicare legislația antidiscriminare pe teritoriul României, scopul introducerii CNCD-ului în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului, fiind expres acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau neexistența caracterului discriminatoriu.
La termenul din data de 13.05.2009, reclamanta a renunțat la judecata cauzei, potrivit dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 767/11.06.2009, TRIBUNALUL VASLUIa dispus:
A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor - prin V și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință:
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI la plata în solidar a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația brută lunară, actualizate cu rata inflației, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe, până la achitarea integrală a debitului, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant, după cum urmează:
- - începând cu data de 26 mai 2008;
- - începând cu data de 9 iunie 2008;
- - începând cu data de 24 noiembrie 2008;
- - începând cu data de 17 noiembrie 2008;
- - începând cu data de 24 noiembrie 2008; și
- - începând cu data de 2 decembrie 2008,
până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, până la reglementarea acordării acestui spor prin lege.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți.
A luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere prevederile HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare și ținând cont și de disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Reținând și faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor doar la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale și nu la plata acestora, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din nr.OG 137/2000, a fost citat în cauză doar în calitate de expert în discriminare.
Pe fondul cauzei, a reținut că reclamanții, în calitate de grefieri în cadrul Tribunalului Vaslui au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 %, întemeindu-si acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, potrivit căruia, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art. 42 din nr.OG 83/2000. S-a reținut însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp. art. 107 alin. 3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Din dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
S-a mai reținut că, prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că: "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
S-a reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale, prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situație constatată printr-o decizie de speță a instanței supreme, respectiv decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 publicată în Of. nr. 715/23.10.2007, în condițiile în care atât activitatea magistraților cât și a personalului auxiliar se desfășoară în condiții de risc, stres și suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 20 din Constituție, art. 107 alin. 3 (art. 108 din Constituția revizuită), art. 114 (art. 115 din Constituția revizuită), art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești în corelație cu dispozițiile Codului muncii, conform cărora drepturile salariale nu pot face obiectul unei restrângeri și limitări, dar și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată și a admis-
A mai reținut instanța că prin aceasta nu se încalcă deciziile Curții Constituționale referitoare la OG nr. 137/2000, întrucât nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative și nici nu a creat vreunele, ci a constatat încălcarea unora existente.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004 conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
În ceea ce privește actualizarea la zi a sumelor corespunzătoare drepturilor solicitate, în raport cu rata inflației, instanța a reținut că, potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OG 5/2001, privind procedura somației de plată, creanțele bănești certe, lichide și exigibile asumate prin act și însușite de părți, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legii,se actualizează în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective. De asemenea, articolul 371 alin. 3 Cod procedură civilă, " dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei ", iar conform Deciziei nr. 72/2002 a Curții Constituționale,"actualizarea în raport cu rata inflației se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală".
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale invocate, tribunalul a obligat pârâții la plata către reclamanții, și a drepturilor salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația brută lunară, actualizate cu rata inflației, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe, până la achitarea integrală a debitului, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Deoarece prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991 (art. 108 alin. 3 în forma republicată a Constituției României), rezultă cănici în prezentdispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvinși în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege. Drept consecință, instanța a obligat pârâții la plata acestor drepturi bănești și în continuare, pe viitor, până la reglementarea acestui spor prin lege.
În temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, urmează să se admită și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Având în vedere cererea reclamantei, de la fila 30 din dosarul cauzei, instanța a luat act renunțarea la judecată.
În opinia separată a asistentului judiciar s-a considerat că, începând cu data de 02 februarie 2007 Legea nr. 50/1996 este abrogată expres. Prin Decizia nr. 21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție se putea pronunța doar în limitele în care a fost investită, iar instanța supremă nu a fost investită cu privire la valabilitatea abrogării Legii nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, ci doar la raportul între art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000; prin urmare, sintagma "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" din dispozitivul deciziei nu a putut avea în vedere prevederile OG nr. 8/2007. Ca principiu, s-a considerat că sporul solicitat nu se poate acorda pentru viitor, aceste drepturi nefiind născute. În concluzie, s-a apreciat că cererea privind acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice susține că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Finanțelor Publice.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Finanțelor Publice, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției și Libertăților criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, considerând că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.
Arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a aplicat greșit legea, acordând un drept care a fost abrogat.
În primul rând, susține recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, atribuindu-și atribuții de legiferare. În acest sens, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, textul art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și trebuia aplicat - conform deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008 - până la data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare OG8/2007, normă care a abrogat integral Legea 50/1996 (prin art.30 din acest act normativ).
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată și prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumelor necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție.Decizia Curții Constituționale instituie obligații pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, obligații care însă nu pot aduce atingere situațiilor juridice deja soluționate, în virtutea principiului stabilității raporturilor juridice, ci pot produce efecte doar pentru viitor. Același principiu este aplicabil și în situația declarării neconstituționalității unui text dintr-o lege sau ordonanță, conform art.31 din Legea nr.47/1992; o astfel de decizie produce efecte doar pentru viitor, și nu retroactiv, nu poate aduce atingere situațiilor juridice deja soluționate.
În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 21 din 10.03.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față, însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.
În consecință, decizia Curții Constituționale nu împietează cu nimic soluționarea prezentei cauze în baza Deciziei în interesul legii nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a prevederilor art.329 alin.3 Cod proc.civ.
În ceea ce privește "aplicarea greșită a legii" de către prima instanță, se constată că, potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, Or, așa cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice", că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că "Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege." Decizia în interesul legii, prin care s-a reținut că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% produc în continuare efecte juridice, a fost pronunțată de instanța supremă la data de 10 martie 2008, deci ulterior datei de 1.02.2007, care este data intrării în vigoare a OG nr. 8/2007, act normativ prin care s-a abrogat Legea nr. 50/1996. Așadar, prima instanță nu "a interpretat în mod eronat dispozițiile ICCJ", ci, dimpotrivă, a respectat "dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii".
În consecință, raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 767 din 11 06 2009 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 Octombrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./Tehnored.
11.11.2009 - 02 ex.
TRIBUNALUL VASLUI -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Georgeta
