Pretentii civile. Speta. Decizia 1070/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1070
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de - și Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței civile nr. 1023 din 29.05.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul-intimat - și consilierul juridic pentru intimata-recurentă Regia Autonomă de Transport Public I, lipsă fiind recurentul-intimat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Reprezentanții părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul-intimat - solicită admiterea recursului formulat de ei deoarece hotărârea instanței de fond nu este temeinică și legală. Arată că prin acțiune a solicitat anularea unor de decizii de sancționare emise de Regia Autonomă de Transport Public I ce au dus la desfacerea contractului de muncă a clientului său, respectiv decizia nr. 82 (pagina 44 dosar fond), decizia nr. 169 (pagina 45 dosar fond), decizia nr. 117, decizia nr. 136 (pagina 64 dosar fond), decizia nr. 173 (pagina 70 dosar fond) și decizia nr. 244 (pagina 23 dosar fond). Instanța de fond a dispus anularea deciziilor nr. 117 și 136 prin care recurentul a fost sancționat pentru diferite abateri disciplinare și a păstrat deciziile 82, 169, 173 și 244. Consideră că în mod corect au fost anulate deciziile nr. 117 și 136 și au fost păstrate deciziile 82 și 169. Dar în mod greșit au fost păstrate deciziile nr. 173 și 244 prin care au fost aplicate o pedeapsă mai gravă. Instanța trebuia să anuleze și decizia nr. 173 dacă a anulat deciziile nr. 117 și 136. Precizează că decizia 244 s-a emis în baza celorlalte decizii și a unor referate care se găsesc la originea emiterii acestor decizii. Mai arată că deciziile au fost date în termen de 3 luni de zile și au survenit datorită faptului că clientul său a atacat o decizie a prin care toți controlorii trebuiau să facă un anumit cuantum de sancțiuni de la călători. De atunci a început prigoana împotriva celor ce au atacat decizia conducerii. Dar singurului căreia i s-a desfăcut contractul de muncă este recurentul. Față de nici unul dintre colegii lui nu s-a luat această măsură. Mai precizează că în art.64 din Regulamentul intern este trecută modalitatea în care se aplică sancțiunile, iar în art.266 din aceleași regulament sunt sancțiunile și contravențiile care se aplică. angajați li s-a aplicat o sancțiune mai ușoară. Solicită și anularea deciziei 173, fapt care va duce și la anularea deciziei nr.244. E anormal pentru niște abateri disciplinare așa mici să i se aplice niște sancțiuni așa mari. Fără cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic pentru intimata-recurentă Regia Autonomă de Transport Public I solicită respingerea recursului formulat de recurentul-intimat - ca neîntemeiat. Arată că deciziile privesc abateri disciplinare de sine stătătoare. Consideră că s-au luat măsurile corecte, iar aceste măsuri s-au luat în mod gradual. Precizează că faptele săvârșite au fost săvârșite cu vinovăție. Mai solicită admiterea recursului lor ca întemeiat și să se observe că abaterile disciplinare au fost săvârșite în afara perioadei de incapacitate de muncă și că sancțiunile au fost de ordin pecuniar. Cu privire la cheltuielile de judecată arată că acestea au fost admise fără a exista la dosar acte doveditoare.
Avocat pentru recurentul-intimat - solicită respingerea recursului declarat de intimata-recurentă Regia Autonomă de Transport Public I întrucât instanța de fond a procedat în mod corect. Arată că clientul său era în concediu medical în perioada în care au fost emise deciziile.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1023 din 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția tardivității emiterii deciziei nr. 173/02.03.2009.
S-au admis în parte contestațiile formulate de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Regia Autonoma de Transport Public I și s-au anulat deciziile nr. 117/12.02.2009 și decizia nr. 136/23.02.2009 emise de intimată.
A fost obligată intimata să achite contestatorului drepturile salariale reținute în baza deciziilor nr. 117/12.02.2009 și nr. 136/23.02.2009.
S-au respins contestațiile formulate de contestatorul în contradictoriu cu intimata I împotriva deciziei nr. 82/3.02.2009, deciziei nr. 169//2.03.2009, deciziei nr.173/2.03.2009 și deciziei nr. 244/25.03.2009.
S-a respins și cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata de daune morale.
A fost obligată intimata sa achite contestatorului suma de 1000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată contestatorul a chemat în judecată pe intimata Regia Autonomă de Transport Public I, solicitând anularea deciziilor nr. 82/03.02.2009 și nr. 117/12.02.2009, repunerea sa în activitate și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite și la restituirea sumelor reținute cu titlu de sancțiune disciplinară. De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată
În motivarea contestației sale, contestatorul a susținut că este salariatul pârâtei pe funcția de controlor vehicule din data de 21.11.2006. Întrucât pârâta a modificat unilateral contractele de muncă ale tuturor controlorilor de bilete, condiționând plata drepturilor salariale de îndeplinirea unui plan de amenzi și procese - verbale de contravenție, a introdus, împreună cu alți colegi, o acțiune împotriva societății. A mai susținut contestatorul că urmare a acestui demers, intimata a pornit o campanie de intimidare, presiune psihică și șantaj împotriva celor care au chemat-i în judecată în legătură cu acest plan de amenzi. Din acest motiv, toți ceilalți colegi ai săi și-au retras acțiunea, fiind singurul care nu a renunțat la drepturile sale de salariat.
A mai motivat contestatorul că la data de 03.02.2009 i s-a înmânat decizia nr. 82 prin care s-a dispus suspendarea contractului său de muncă pe durata desfășurării cercetării disciplinare. Întrucât nu au fost respectate condițiile legale la emiterea sa, această decizie este lovită de nulitate absolută, întrucât, cercetarea disciplinară fiind procedură prealabilă aplicării sancțiunii disciplinare, se efectuează de către angajator cu respectarea dispozițiilor art. 267 Codul muncii,și reprezintă o condiție de validitate a deciziei contestatorului de a aplica una din sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 264 Codul muncii. În cazul suspendării contractului individual de muncă cu titlu de sancțiune disciplinară, Codul muncii stabilește durata maximă a suspendării la 10 zile lucrătoare. Deși nu există prevederi exprese cu privire la durata suspendării contractului în vederea cercetării prealabile, practica judecătorească și literatura de specialitate au indicat faptul că aceasta nu poate fi dispusă pe o perioadă care să depășească durata efectivă a cercetării disciplinare. De asemenea, contestatorul a precizat că temeiul care a condus la emiterea deciziei nr. 82/03.02.2009 îl constituie referatul nr. 1489/30.01.2009 al Biroului audit prin care se constată nereguli în completarea actelor depuse la compartimentul controlori, neexistând nici o mențiune în cuprinsul deciziei care să conducă la concluzia că ar avea un comportament violent, periculos, care să pună în pericol activitatea în unitate și care să justifice necesitatea suspendării contractului său de muncă pe durata cercetării disciplinare. Mai mult, la cercetarea prealabilă din 05.02.2009 nu s-a discutat despre referatul nr. 1489/30.01.2009, ci despre un alt referat cu nr. 1272/27.01.2009, prin care s-ar fi stabilit că nu respectă programul de lucru. Din acest motiv,a susținut contestatorul că decizia nr. 117/12.02.2009 este lovită de nulitate absolută și a precizat că actul care a stat la baza procedurii de sancționare este referatul nr. 1272 din 27.01.2009, iar citația prin care a fost chemat la cercetarea disciplinară are un număr de înregistrare anterior înregistrării referatului, respectiv nr. 1271. Mai mult, deși îi era suspendat contractul individual de muncă, intimata l-a citat la data de 03.02.2009 la biroul Controlori. De asemenea, prin decizia nr. 117/12.02.2009 a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 10% pe o lună, însă nu se menționează nimic cu privire la încetarea suspendării contractului de muncă, în condițiile în care cercetarea disciplinară se încheiase la data de 09.02.2009 cu propunerea comisiei de disciplină. Astfel, a fost sancționat cu o dublă sancțiune pentru o prezumtivă abatere: sancționat cu reducerea salariului cu 10% pe o lună, având și contractul de muncă suspendat pe o durată nedeterminată. În aceste condiții,a susținut contestatorul că i-au fost încălcate toate drepturile ce decurg din calitatea sa de angajat, suspendându-i-se contractul de muncă pe o perioadă nedeterminată și pentru o cercetare disciplinară ce a avut alt obiect decât cel pentru care s-a dispus suspendarea contractului de muncă.
Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că în data de 27.01.2009 a fost prezent la serviciu, însă, datorită faptului că încăperea unde se predau borderourile este foarte mică, iar de lucru cuprinde 30 de persoane, nu încap toți controlorii. Mai mult, la intrarea în de lucru și la ieșirea din tură nu se semnează nici o condică de prezență, iar predarea borderourilor de lucru a fiecărei echipe de controlori se face fără a semna un proces - verbal de predare - primire. În aceste condiții, există oricând pericolul săvârșirii unui abuz din partea angajatorului, care poate sancționa un controlor pe motivul absenței de la serviciu.
Referitor la daunele morale, contestatorul a susținut că această cerere este pe deplin întemeiată, având în vedere represiunea și tratamentul nedrept la care a fost supus din momentul declanșării conflictului de muncă ce face obiectul dosarului civil nr-. Astfel, din luna ianuarie 2009, când a depus contestația la Tribunalul Iași, a fost chemat de diferiți șefi, jignit și amenințat cu concedierea. Acest tratament se reflectă inclusiv prin numeroase șicanări mascate sub forma unor cercetări disciplinare pentru diverse motive, care au culminat cu suspendarea contractului său de muncă. Mai mult, intimata a încercat astfel să arate celorlalți salariați ce pot păți, ajungând din această cauză să fie ocolit de colegii săi.
În dovedirea contestației, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
La primul termen de judecată, contestatorul și-a completat contestația, solicitând și anularea deciziilor nr. 136/23.02.2009, nr. 169/02.03.2009 și nr. 173/02.03.2009. În motivare, contestatorul a susținut că decizia nr. 136/23.02.2009 este lovită de nulitate absolută întrucât a avut la bază o altă situație de fapt decât cea reală. Astfel, din cuprinsul deciziei rezultă că la data de 28.01.2009 a refuzat să prezinte gestiunea de chitanțe de amendă și procese - verbale, solicitare ce i-a fost adresată expres la începerea programului de lucru în dimineața zilei de 28.01.2009. Or, începând cu data de 28.01 - 31.01.2009 s-a aflat în concediu medical, certificatul fiind vizat de intimată. La data de 16.02.2009, când avea deja suspendat contractul de muncă, a fost contactat telefonic de intimată, comunicându-i-se că este convocat la cercetarea disciplinară. Ajuns la sediu, i s-a dat adresa nr. 1297/29.01.2009 prin care era invitat la cercetarea disciplinară în legătură cu situația din 28.01.2009. A refuzat să dea o notă explicativă întrucât nu avusese timp să-și pregătească apărarea, iar în aceste condiții a fost sancționat disciplinar. A mai susținut contestatorul că intimata nu a verificat faptul că pentru perioada 28.01 - 31.01.2009 avea certificat de concediu medical vizat, că aceasta nu a respectat termenul de 5 zile între data înmânării convocării și data la care trebuia să se facă cercetarea, că s-a inventat chiar o nouă sancțiune disciplinară (refuzul de a da declarație) care a fost menționată în decizia de sancționare.
Referitor la decizia nr. 169/02.03.2009 prin care s-a dispus încetarea perioadei de suspendare a contractului său de muncă, susține contestatorul că aceasta este lovită de nulitate absolută. Întrucât temeiurile care au condus la suspendarea contractului sunt neîntemeiate, implicit și decizia de încetare a suspendării este lovită de nulitate. Astfel, la data de 02.03.2009, intimata a dispus sancționarea sa în baza referatului biroului de audit nr. 1489/30.01.2009, iar ca un corolar al acestor operațiuni a fost emisă decizia de încetare a suspendării contractului. Numărul deciziei de încetare a suspendării este inferior numărului deciziei de sancționare, astfel că sancțiunea disciplinară s-a aplicat după ce a încetat suspendarea contractului de muncă. De asemenea, contestatorul învederează faptul că prin decizia de suspendare a contractului s-a urmărit în realitate înlăturarea sa din colectiv și lipsirea sa de orice resurse financiare.
În ceea ce privește decizia nr. 173/02.03.2009, contestatorul a precizat că și aceasta este lovită de nulitate absolută întrucât s-a emis cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii. Astfel, între data referatului ce constată abaterea disciplinară și momentul luării deciziei de sancționare nu pot trece mai mult de 30 zile calendaristice. Or, decizia nr. 173/02.03.2009 are drept temei raportul de audit nr. 1489/30.01.2009, iar până la momentul emiterii deciziei (02.03.2009) au trecut 32 de zile, fapt ce atrage nulitatea acestei măsuri.
La termenul de judecată din 08.04.2009, contestatorul a formulat o nouă cerere completatoare prin care a solicitat și anularea deciziei nr. 224/25.03.2009 prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă. În motivarea acestei cereri, contestatorul a susținut că și această decizie este lovită de nulitate absolută întrucât se referă la presupuse încălcări ale atribuțiilor de serviciu pentru care i s-au mai emis anterior decizii de sancționare disciplinară. Or, nici o persoană nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă. Mai precizează contestatorul că prin această decizie i se impută faptul că în perioada 2008 - martie 2009 ar fi raportat date false cu privire la activitatea efectuată, ar fi semnat în fals în foaia de parcurs, nu ar fi completat datele necesare în buletinele de activitate și nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu de la momentul angajării și până în prezent. Toate aceste fapte se regăsesc în raportul biroului de audit nr. 1489/30.01.2009, raport care a stat la baza emiterii deciziei nr. 82/03.02.2009 și a deciziei nr. 173/02.03.2009. Mai mult, pentru aceste fapte, intimata a formulat și o plângere penală împotriva sa. De asemenea, la finalul deciziei se precizează că măsura concedierii s-a luat și pentru alte abateri disciplinare săvârșite în mod repetat, fără a fi însă nominalizate. Or, art. 268 alin. 2 lit. a prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că una dintre abaterile reținute în sarcina sa a constat în faptul că a depus 5 chitanțe de amendă fără a le completa. Or, nu s-a cauzat un prejudiciu regiei, atât timp cât împreună cu chitanțele a depus și suma de 100 lei aferentă celor 5 amenzi. Mai mult, a explicat intimatei că a tăiat cele 5 chitanțe pentru el și a depus din bani proprii suma de 100 lei, pentru a realiza planul de amenzi. Contestatorul a susținut că a recurs la acest gest ostentativ doar pentru a demonstra absurditatea acelui plan, că nu a completat cele 5 chitanțe cu numele său, dar a depus suma de 100 lei împreună cu chitanțele. Conducerea intimatei a considerat acest gest ca fiind abatere disciplinară, deși gestul său nu a avut nici o consecință patrimonială, neproducând nici un prejudiciu material.
Intimata Regia Autonomă de Transport Public Iaf ormulat întâmpinare atât la acțiunea principală, cât și la cererile completatoare, solicitând respingerea acestora.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că cererea de anulare a deciziei nr. 82/03.02.2009 prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă a rămas fără obiect întrucât contestatorul și-a reluat activitatea. Suspendarea a operat doar pe durata cercetării disciplinare a faptelor prezentate în raportul biroului de audit nr. 1489/30.01.2009 și s-a dispus pentru buna desfășurare a cercetării. A mai susținut intimata că nu are nici o legătură cu deciziile nr. 82/03.02.2009 și nr. 117/12.02.2009 faptul că reclamantul a acționat unitatea în judecată în vederea obținerii unor drepturi salariale, că nu există nici o campanie de intimidare sau presiune psihică împotriva contestatorului sau a altor salariați. De asemenea, decizia de suspendare nu a avut o motivare legată de caracterul violent al contestatorului sau de caracterul periculos al acestuia, ci această suspendare a fost impusă de necesitatea efectuării cercetării disciplinare în condiții optime. Decizia este motivată în fapt și în drept și precizează clar cele constatate în raportul nr. 1489/30.01.2009. nu este vorba de o sancțiune aplicată contestatorului, ci de o suspendare pe perioada anchetei legată de neregulile constatate în legătură cu completarea actelor depuse la compartimentul controlori de către salariat. După definitivarea dosarului de anchetă disciplinară, finalizat cu constatarea altor abateri disciplinare deosebit de grave săvârșite de contestator și care nu fac obiectul acestei cauze, s-a emis decizia nr. 169/02.03.2009, decizie prin care s-a dispus reluarea activității. A mai susținut intimata că cercetarea disciplinară pentru neprezentarea la sfârșitul programului de lucru din data de 27.01.2009 în vederea predării activității din acea zi, faptă sancționată ulterior prin decizia nr. 117/12.02.2009, nu are nici o legătură cu suspendarea contractului de muncă dispusă prin decizia nr. 82/03.02.2009.
Referitor la decizia nr. 117, intimata a susținut că modalitatea prin care se realizează prezența controlorilor este reglementată prin, cap. IV, art. 18, 19 și urm. prin contractul individual de muncă și prin "atribuțiunile de serviciu ale controlorilor de bilete", care prevăd obligația de a preda la șeful de tură toate actele completate corect și cele abandonate de călătorii clandestini și de a semna în buletinul de activitate pentru predarea actelor atât controlorii, cât și șeful de tură. În buletinul de activitate din data de 27.01.2009 al echipei de controlori și, al cărui program de lucru este stabilit în, de la ora 06.00 la ora 14.00, în dreptul activității controlorilor apare aceeași semnătură, care diferă de semnătura contestatorului. Prin urmare, precizează intimata că abaterea reținută prin decizia nr. 117/12.02.2009 în sarcina contestatorului există și este pe deplin dovedită.
Intimata a mai învederat și faptul că prin informarea nr. 1297 din 28.01.2009, șeful de tură controlori a adus la cunoștința conducerii faptul că reclamantul a refuzat să predea gestiunea în prezența inginerului, motivând că este în litigiu cu conducerea. Din acest motiv, contestatorul a fost convocat prin adresa nr. 1297/29.01.2009 la data de 16.02.2009, ora 12.00, adresă care a fost transmisă biroului controlori la data de 30.01.2009 și comunicată contestatorului sub semnătură la data de 02.02.2009. Contestatorul s-a prezentat la convocarea din data de 16.02.2009, dar sub motivația că se duce mai întâi la șeful său de birou, acesta a părăsit biroul și nu s-a mai întors pentru a da declarație. Abaterea pentru care a fost sancționat a fost prezentată explicit în decizie, fiind întemeiată în fapt și în drept, iar prevederile din și Codul muncii care au stat la baza emiterii deciziei fiind precizate clar.
Referitor la decizia nr. 169/02.03.2009, intimata a susținut că prin această decizie a încetat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului, deci s-a dispus revenirea sa în activitate. Deciziile nr. 169 și nr. 173 au fost emise în aceeași zi și înregistrate în ordinea în care au fost vizate de legalitate, semnate de conducerea unității și comunicate la registratură. Cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei nr. 173/02.03.2009, intimata a susținut că aceasta este neîntemeiată întrucât calculul termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii se face în conformitate cu prevederile art. 101 Cod procedură civilă. Astfel, raportul biroului de audit a ajuns la cunoștința conducerii la data de 30.01.2009, iar prima zi care se ia în calcul este ziua următoare, respectiv 31.01.2009, de la această dată începând să curgă termenul de 30 de zile. Cea de-a 30 - a zi a fost 01.03.2009 (duminică), deci termenul s-a împlinit în ziua imediat următoare, adică 02.03.2009, dată la care a fost emisă decizia de sancționare.
Referitor la decizia nr. 224/25.03.2009, intimata a susținut că această sancțiune disciplinară s-a impus în considerarea mai multor fapte comisive sau omisive ale contestatorului, constituind grave încălcări ale disciplinei muncii, respectiv neexecutări sau executări necorespunzătoare ale atribuțiilor de serviciu. În acest context, deși deciziile privind pe contestator au fost emise într-un timp relativ scurt, ele privesc activitatea contestatorului pe o perioadă de 6 luni anterioară emiterii fiecărei decizii. De altfel, verificările realizate la Compartimentul Control s-au finalizat cu sancționarea disciplinară a mai multor controlori. Însă faptele deosebit de grave ale contestatorului, precum și persistența acestuia în încălcarea regulilor disciplinei muncii și în sfidarea autorității specifice a angajatorului, conjugate cu sancțiunile disciplinare aplicate anterior, au impus concedierea contestatorului. A mai susținut intimata că decizia de desfacere a contractului individual de muncă a intervenit în principal în urma cercetărilor efectuate în legătură cu constatările Raportului de Audit nr. 4082/12.03.2009. Conform acestui raport și cercetărilor efectuate ulterior, reclamantul se face vinovat de raportarea de date false în fișa activității de control, respectiv stațiile trecute în foaia de activitate control nu corespund cu orele și stațiile înscrise în foile de parcurs ale mijloacelor de transport. De asemenea, s-au mai reținut: semnătura în fals a conducătorului mijlocului de transport deoarece la ora menționată de echipa de control, mijlocul de transport se afla în garaj; ore fictive trecute în foaia de activitate deoarece ele nu corespund cu orele din foaia de parcurs; semnăturile de pe verso foilor de parcurs ale celor doi controlori sunt la fel. Raportul concluzionează că echipa de control și-a făcut o practică din a completa și semna foaia de parcurs, fără să fi realizat efectiv controlul în mijlocul de transport consemnat în foaia de activitate. În plus, prin nota informativă nr. 4116/13.03.2009 s-a adus la cunoștința conducerii unității faptul că echipa de control formată din contestator și numitul nu a completat buletinul de activitate controlori pentru perioada 02.03.2009 - 10.03.2009 cu situația referitoare la constatarea contravențiilor, emiterea proceselor - verbale de contravenții. În același timp, echipa menționată nu a eliberat în această perioadă nici o chitanță. Intimata a mai învederat faptul că, din întregul ansamblu probator, comisia de anchetă a reținut că salariatul se face vinovat de încălcarea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului de controlor, salariatul recunoscând că de la momentul angajării sale și până în prezent nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu privire la completarea buletinelor de activitate cu toate datele reale prevăzute de formular. De asemenea, conducătorii mijloacelor de transport verificate au susținut că semnăturile de pe buletinele de activitate nu le aparțin, fapt ce confirmă concluzia că marea majoritate a controalelor efectuate de echipele de control din care făcea parte contestatorul, au fost fictive, cu consecințe grave pe linia constatării și sancționării contravențiilor la transportul în comun.
În dovedirea tuturor susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, deciziile de sancționare și documentația care a stat la baza emiterii acestor decizii.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatorul a fost salariatul intimatei Regia Autonomă de Transport Public I pe postul de controlor vehicule la Compartimentul Control, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 2130/21.11.2006. Din cuprinsul fișei postului controlorului de vehicule, semnată și de către contestator, rezultă că acesta avea obligația de a efectua controale complete, corecte, aplicând prevederile nr. 260/2000. De asemenea, în cuprinsul fișei postului se menționează că după efectuarea controlului în mijlocul de transport, controlorul consemnează în foaia de parcurs a vehiculului la rubrica prevăzută organelor de control, menționându-se ora și minutul efectuării controlului, numărul de marcă al controlorului și numărul curent al controlului. Controlul efectuat trebuie să fie regăsit în buletinul de activitate al echipei de control, care se completează în mijlocul de transport cu ora, minutul, numărul de inventar al autovehiculului, numărul de marcă al conducătorului, stația de urcare, numărul de rapoarte, procese - verbale sau chitanțe eliberate, semnătura conducătorului auto. La terminarea programului, controlorul de vehicule are obligația de a consemna la sfârșitul buletinului de activitate numărul de chitanțe, de rapoarte și de procese - verbale de constatare încheiate, numărul de legitimații, abonamente sau alte acte abandonate de călătorii depistați fără legitimație de călătorie valabilă. De asemenea, controlorul trebuie să predea la casieria colectoare sumele încasate din contravenții conform chitanțelor eliberate indiferent de valoarea acestora, să predea la șeful de tură toate actele completate corect și cele abandonate de călătorii clandestini. În buletinul de activitate, pentru predarea actelor semnează atât controlorii cât și șeful de tură.
Prin decizia nr. 82/03.02.2009 emisă de intimată s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii, pe durata desfășurării anchetei disciplinare. S-a reținut prin această decizie că prin raportul întocmit de biroul audit, nr. 1489/30.01.2009, s-au constatat o serie de nereguli în completarea actelor depuse la compartimentul Controlori de către contestator, fiind astfel necesară efectuarea unei cercetări disciplinare. Prin decizia nr. 169/02.03.2009 emisă de intimată s-a decis încetarea perioadei de suspendare a contractului individual de muncă dispusă prin decizia nr. 82/03.20.2009, ca urmare a definitivării dosarului privind anchetarea unor nereguli în completarea actelor depuse la Compartimentul Controlori de către contestator.
De asemenea, prin decizia nr. 173/02.03.2009 emisă de intimată s-a dispus sancționarea contestatorului cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, în temeiul dispozițiilor art. 264 lit. d Codul muncii și art. 66 pct. 13, pct. 19 lit. b, pct. 36, pct. 46, pct. 56. S-a reținut prin această decizie că prin Raportul de Audit Intern nr. 1489/2009 s-a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului de controlor vehicule referitoare la programul de lucru, modul de efectuare a controlului de bilete în mijlocul de transport în comun, activitatea în traseu precum și atribuțiunile prevăzute la încheierea programului. Astfel, în urma unui control s-a constatat că în lunile octombrie 2008 și ianuarie 2009 contestatorul nu a respectat traseul de control pe care a fost repartizat, nu a consemnat în foaia de parcurs a conducătorului mijlocului de transport la rubrica prevăzută organelor de control ora și minutul efectuării controlului și numărul de marcă al controlorului, nu a completat buletinul de activitate a echipei de control. De asemenea, s-a mai reținut că salariatul nu a respectat fișa postului în ceea ce privește gestiunea de chitanțe, iar în buletinele de analiză a activității zilnice a înregistrat controale fictive, raportându-la ca efectuate deși mijloacele de transport indicate ca fiind verificate nu au ieșit pe traseu sau la ora indicată în raport mijlocul de transport se afla pe un alt traseu. Tot prin această decizie s-a reținut că salariatul a încălcat prevederile din fișa postului și art. 14 și art. 15 din Regulamentul Intern.
Din cuprinsul Raportului Biroului Audit Intern nr. 1489/30.01.2009 rezultă că au fost verificate lunile octombrie 2008 și ianuarie 2009 și că scopul misiunii de audit l-a constituit, printre altele, verificarea următoarelor aspecte: dacă salariații regiei, respectiv controlorii vehicule, își îndeplinesc sarcinile de serviciu, dacă foile de activitate control sunt completate cu toate datele și dacă acestea conțin toate semnăturile conducătorilor de vehicule controlați, dacă sunt respectat orele de program privind controlul la stradă. În urma verificării și analizei datelor cuprinse în fișele de activitate control și în foile de parcurs a rezultat că anumiți salariați ai intimatei, printre care și contestatorul, nu au respectat traseele planificate a fi controlate, nu au respectat orele privind controlul pe un anumit traseu ori au raportat eronat datele în fișa activității de control, respectiv mijloacele de transport nu au traseul și stația menționată în foaia de parcurs sau mijloacele de transport se aflau în depou la ora indicată pe foaia de activitate control sau mijloacele de transport nu au circulat în ziua când s-a menționat pe foaia de activitate control. Astfel, în ceea ce îl privește pe contestator, se menționează că în lunile octombrie 2008 și ianuarie 2009 (în zilele verificate) acesta a înscris în foile de activitate control un număr total de 604 controale efectuate, confirmate pe foile de parcurs fiind însă doar 171 controale. Astfel, s-a constatat că un număr de 433 controale, care figurează ca fiind efectuate în foile de activitate control, nu se regăsesc și în foile de parcurs, fiind astfel controale neconfirmate.
Din cuprinsul fișei postului controlorului de vehicule a rezultat că acesta are obligația ca, după efectuarea controlului în mijlocul de transport, să consemneze în foaia de parcurs a vehiculului, la rubrica prevăzută organelor de control, ora și minutul efectuării controlului, numărul de marcă al controlorului și numărul curent al controlului. Controlul efectuat trebuie să fie regăsit și în buletinul de activitate al echipei de control, care se completează în mijlocul de transport cu ora, minutul, numărul de inventar al autovehiculului, numărul de marcă al conducătorului, stația de urcare, numărul de rapoarte, procese - verbale sau chitanțe eliberate, semnătura conducătorului auto. Astfel, s-a reținut de către instanță că orice control efectuat de către echipele de control trebuie să se regăsească atât în foaia de parcurs, cât și în buletinul de activitate, obligația de a completa aceste documente revenindu-i controlorului de vehicule. Or, în speță, în ceea ce îl privește pe contestator, s-a constatat în urma verificărilor efectuate de către Biroul de Audit că în foaia de activitate control figurează controale efectuate pe anumite mijloace de transport, fără ca aceste controale să fie înscrise și în foile de parcurs.
În consecință, având în vedere concluziile Raportului de Audit Intern nr. 1489/30.01.2009, instanța a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu înscrise în fișa postului, astfel încât decizia nr. 173/02.03.2009 este legală și temeinică.
Cât privește excepția tardivității emiterii deciziei nr. 173/02.03.2009 invocată de către contestator, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Or, în speță, Raportul de Audit Intern nr. 1489 fost înregistrat la societate la data de 30.01.2009, această dată fiind considerată data la care conducerea intimatei a luat cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare. Atât termenul de 30 de zile, cât și termenul de 6 luni sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare. Termenul de 30 de zile calendaristice se calculează conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, pe zile libere, adică nu intră în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit. În consecință, prima zi care se ia în calcul este 31.01.2009. Pornind de la această dată și având în vedere faptul că ultima zi nu se ia în calcul, instanța a reținut că termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 02.03.2009, astfel încât excepția tardivității emiterii deciziei invocată de contestator este neîntemeiată.
S-a mai reținut de către instanță că potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, angajatorul are posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cât durează cercetarea disciplinară a unui salariat. În consecință, instanța a reținut că nu trebuie îndeplinite anumite condiții pentru a se putea dispune suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii, fiind suficient să existe indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare și să se declanșeze o cercetare disciplinară. De asemenea, instanța a reținut că textul de lege nu prevede perioada suspendării contractului individual de muncă. Este adevărat că această suspendare nu poate fi dispusă pe o perioadă foarte mare de timp. Având însă în vedere faptul că angajatorul are obligația de a emite decizia de sancționare în termen de 30 de zile de la data când a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, instanța apreciază că și suspendarea contractului individual de muncă în temeiul disp. art. 52 alin. 1 lit. c poate fi dispusă pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind termenul în care angajatorul trebuie să realizeze și finalizeze cercetarea disciplinară. Întrucât prin Raportul de Audit Intern nr. 1489/30.01.2009 s-au constatat o serie de nereguli în activitatea contestatorului, fapt ce a generat declanșarea procedurii cercetării disciplinare prealabile a salariatului, instanța reține că decizia nr. 82/03.02.2009 prin s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii, pe durata desfășurării anchetei disciplinare, este legală și temeinică. Cât privește susținerile contestatorului referitoare la faptul că această decizie ar fi lovită de nulitate absolută întrucât măsura suspendării poate fi luată doar când salariatul are un comportament violent și periculos, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, textul de lege nu cuprinde nici o dispoziție referitoare la faptul că suspendarea contractului individual de muncă ar putea fi dispusă de către angajator pe perioada cercetării disciplinare prealabile numai în cazul în care salariatul cercetat ar avea un comportament violent sau periculos.
Referitor la decizia nr. 169/02.03.2009, instanța a reținut că prin această decizie s-a decis încetarea perioadei de suspendare a contractului individual de muncă dispusă prin decizia nr. 82/03.20.2009, ca urmare a definitivării dosarului privind anchetarea unor nereguli în completarea actelor depuse la Compartimentul Controlori de către contestator. Or, această decizie de încetare a perioadei de suspendare a contractului individual de muncă este legală și temeinică întrucât măsura suspendării dispusă prin decizia nr. 82/2009 nu putea fi menținută șu ulterior datei finalizării cercetării disciplinare prealabile. Cercetarea disciplinară prealabilă care a determinat suspendarea contractului de muncă a fost finalizată prin emiterea deciziei nr. 173/02.03.2009, astfel încât măsura dispusă prin decizia nr. 169/2009, de încetare a suspendării contractului, este legală și temeinică.
În consecință, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea contestatorului având ca obiect anularea deciziilor nr. 82/03.20.2009, nr. 173/02.03.2009 și nr. 169/02.03.2009.
Prin decizia nr. 244/25.03.2009 emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a Codul muncii coroborate cu dispozițiile art. 264 lit. f Codul muncii și art. 66 pct. 13, 19, 28, 36, 46 și 56 din Regulamentul de Ordine Interioară. S-a reținut prin această decizie că în urma unor verificări ale activității controlorilor de bilete din perioada - decembrie 2008 și martie 2009, s-a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului referitoare la: obligativitatea efectuării controlului pe traseul pe care a fost repartizat, consemnarea în foaia de parcurs a rezultatelor privind controlul desfășurat, completarea corectă a datelor din buletinul de activitate a echipei de control în mijlocul de transport și confirmarea controlului mijlocului de transport verificat, semnarea buletinului de activitate de echipa de control și predarea acestuia șefului de tură la terminarea programului. Astfel, s-a reținut că în zilele de 16.11.2008, 30.11.2008, 30.12.2008, 31.12.2008, din 153 de controale înscrise ca fiind efectuate, nici unul nu a fost confirmat în foaia de parcurs. De asemenea, în urma verificării activității desfășurată în perioada 02.03.2009 - 10.03.2009, s-a constatat că salariatul se face vinovat de: raportarea de date false în fișa activității de control, respectiv orele și stațiile trecute nu corespund cu orele și stațiile înscrise în foile de parcurs ale mijloacelor de transport; semnătură în fals a conducătorului mijlocului de transport deoarece la ora menționată de echipa de control mijlocul de transport se afla în garaj; ore fictive trecute în foaia de activitate deoarece acestea nu corespund cu orele trecute în foaia de parcurs. S-a mai reținut prin această decizie și faptul că la data de 02.02.2009, contestatorul a predat la casieria colectoare a unității 5 chitanțe, fără ca acestea să fie completate cu ziua, luna, ora la care au fost eliberate, linia pe care a fost depistat călătorul fraudulos și numărul de marcă al controlorului.
Din cuprinsul Raportului Biroului de Audit Intern nr. 3114/25.02.2009 rezultă că, în urma verificării activității de control în mijloacele de transport ale regiei desfășurată în cursul anului 2008 și în perioada 06.01 - 26.01.2009, s-a constatat că mai mulți salariați angajați pe postul de controlori vehicule, printre care și contestatorul, au săvârșit următoarele abateri: nerespectarea traseelor planificate a fi controlate, nerespectarea orelor privind controlul pe un anumit traseu, efectuarea controlului după voia echipajului de control, raportarea eronată a datelor în fișa activității de control în sensul că mijloacele de transport nu au traseul și stația menționată în foaia de parcurs sau mijloacele de transport se aflau în depou la ora indicată pe foaia de activitate control sau mijloacele de transport nu au circulat în ziua când s-a menționat pe foaia de activitate control. S-a mai reținut prin acest raport că au fost completate foile de activitate control cu semnături în fals ale conducătorilor mijloacelor de transport care se presupune că au fost controlate de echipe de controlori, că în foile de activitate control au fost menționate date false, că traseul parcurs de mijloacele de transport în foaia activității de control nu corespunde cu traseul menționat în foaia de parcurs, etc. Astfel, în ceea ce îl privește pe contestator s-a reținut că în cursul anului 2008 și în perioada 06.01.2009 - 26.01.2009, acesta a înscris în foile de activitate control un număr total de 1600 controale efectuate, confirmate pe foile de parcurs fiind însă doar 701 controale. Astfel, s-a constatat că un număr de 899 controale, care figurează ca fiind efectuate în foile de activitate control, nu se regăsesc și în foile de parcurs, fiind astfel controale neconfirmate. În concret, pentru datele reținute în decizia de sancționare nr. 244/2009, respectiv 16.11.2008, 30.11.2008, 27.12.2008, 30.12.2008, 31.12.2008, 09.01.2009 și 21.09.2009, s-a constatat că acesta a înscris în foile de activitate control un număr total de 153 controale efectuate, nici unul dintre aceste controale nefiind confirmate pe foile de parcurs.
De asemenea, s-a mai reținut de către instanță că din cuprinsul Raportului Biroului de Audit nr. 4082/12.03.2009 privind activitatea controlorului în perioada 02.03.2009 - 10.03.2009 rezultă că, în această perioadă, echipa de controlori din care făcea parte contestatorul a semnat în foaia de parcurs fără să fi realizat un control efectiv în mijlocul de transport menționat în foaia activității de control. La această concluzie s-a ajuns ca urmare a verificării mențiunilor din foaia de parcurs și a mențiunilor din foaia de activitate control.
Instanța a mai reținut și faptul că, potrivit prevederilor fișei postului, în buletinul de activitate al echipei de control, care se completează în mijlocul de transport, trebuie să existe și semnătura conducătorului auto. Or, din cuprinsul declarațiilor depuse la dosar de către intimată rezultă că unii șoferi au declarat că semnătura din buletinele de activitate ale echipei de control din care făcea parte și contestatorul, nu le aparține.
Totodată, instanța a reținut și faptul că în cuprinsul deciziei de sancționare s-a reținut că reclamantul a predat la casieria colectoare un număr de 5 chitanțe, fără ca acestea să fie completate cu ziua, luna, ora la care au fost eliberate, linia pe care a fost depistat călătorul fraudulos și numărul de marcă al controlorului. Potrivit mențiunilor din fișa postului, controlorul de vehicule are însă obligația de a gestiona conform legislației în vigoare, chitanțele pentru amenzi și procesele verbale de contravenție. Or, chiar contestatorul recunoaște că nu a completat chitanțele în mod corespunzător întrucât, practic, s-a amendat pe el și a depus din bani proprii suma de 100 lei, acest lucru făcându-l doar pentru a îndeplini acel plan de amenzi.
Având în vedere neconcordanța dintre mențiunile din foaia de activitate control și foile de parcurs, atribuțiile controlorului de vehicule privind înscrierile pe care acesta trebuie să le facă atât în foile de parcurs cât și în buletinele de activitate, precum și declarațiile unor salariați ai intimatei referitoare la semnătura din buletinele de activitate, instanța a reținut că în mod corect intimata a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, decizia nr. 244/25.03.2009 fiind legală și temeinică. În ceea ce privește susținerile contestatorului referitoare la faptul că decizia nr. 244/2009 ar fi lovită de nulitate absolută întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate, în cuprinsul deciziei de sancționare fiind descrise faptele pentru care a fost sancționat salariatul. De asemenea, nu sunt întemeiate nici susținerile contestatorului referitoare la faptul că a fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă. Astfel, în decizia nr. 173/02.03.2009 se face referire la abateri disciplinare săvârșite în lunile octombrie 2008 și ianuarie 2009, în timp ce în decizia nr. 244/2009 se face referire la abateri săvârșite în datele de 16.11.2008, 30.11.2008, 27.12.2008, 30.12.2008, 31.12.2008, 09.01.2009 și 21.09.2009 și în perioada 02.03.2009 - 10.03.2009. De asemenea, în decizia nr. 244/2009 se reține și faptul că salariatul nu a completat în mod corespunzător un număr de 5 chitanțe, aspect care nu se regăsește în decizia de sancționare nr. 173/2009. În ceea ce privește decizia nr. 82/2009, instanța a reținut că această decizie nu reprezintă o decizie de sancționare.
În consecință, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea contestatorului având ca obiect anularea deciziei nr. 244/25.03.2009.
Referitor la deciziile nr. 117/12.02.2009 și nr. 136/23.02.2009 emise de intimată, instanța a reținut că acestea sunt nelegale. Astfel, atât prin decizia nr. 117/12.02.2009, cât și prin decizia nr. 136/23.02.2009, s-a dispus sancționarea contestatorului cu diminuarea salariului cu 10% pe o lună. Instanța a reținut însă că în perioada 03.02.2009 - 02.03.2009 contractul individual de muncă al contestatorului a fost suspendat din inițiativa angajatorului, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii. Or, atât timp cât contractul de muncă era suspendat, instanța reține că angajatorul nu putea să ia nici o măsură de sancționare a salariatului.
În consecință, instanța a reținut că este întemeiată cererea contestatorului având ca obiect anularea deciziilor nr. 117/12.02.2009 și nr. 136/23.02.2009 și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reținute în baza acestor decizii.
Cât privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata daunelor morale, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, în speță nefiind făcută dovada prejudiciului moral suferit de salariat.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că sunt întemeiate în parte contestațiile formulate de contestatorul în contradictoriu cu intimata Regia Autonoma de Transport Public I, urmând să le admită astfel.
În consecință, instanța a anulat decizia nr. 117/12.02.2009 și decizia nr. 136/23.02.2009 și a obligat intimata să achite contestatorului drepturile salariale reținute în baza acestor decizii.
Instanța a respins contestațiile formulate de contestatorul în contradictoriu cu intimata I împotriva deciziei nr. 82/3.02.2009, deciziei nr. 169//2.03.2009, deciziei nr.173/2.03.2009 și deciziei nr. 244/25.03.2009.
De asemenea, instanța respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata daunelor morale.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, în baza dispozițiilor art. 274 coroborate cu dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât contestatorul cât și intimata, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurentul că în mod greșit prima instanță a menținut decizia de desfacere a contractului său de muncă, decizie ce s-a întemeiat pe sancțiuni ce au fost anulate prin sentințele civile nr. 117 din 12.12.2009 și 136 din 23.02.2009.
Motivează recurentul că în mod greșit instanța de fond i-a respins contestațiile împotriva deciziilor 82 din 3.02.2009, 169 din 2.03.2009, 173 din 2.03.2009 și 244 din 25.03.2009.
A mai precizat recurentul că motivele pentru care i-au fost aplicate sancțiunile stabilite prin decizia 173 din 2.03.3009 au reprezentat de fapt nereguli ce au fost constatate în activitatea sa în perioada 29.01.2007 - 02.02.2009, deși în toată acea perioadă au mai fost și alte controale și pentru acea perioadă a avut și salariu de merit.
A mai susținut recurentul că de la data încadrării sale în 2006 și până în februarie 2009 nu a fost niciodată sancționat, dimpotrivă a fost apreciat și premiat, pentru ca apoi numai într-o lună de zile, 02.02.- 25.03.2009, a fost sancționat de 3 ori, a fost suspendat o lună și apoi i s-a desfăcut și contractul individual de muncă, fără ca dovezile ce au stat la baza acestor controale să-i fi fost prezentate.
A mai motivat recurentul că decizia 244 din 25.03.2009, ce reprezintă desfacerea contractului său de muncă, a fost emisă la două săptămâni după ce prin decizia 169 din 2.03.2009 i-a fost ridicată suspendarea și emiterea deciziei 173 din 2.03.2009 prin care a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni.
Recurentul consideră că desfacerea contractului său de muncă este nelegală și abuzivă, iar intimata ar fi avut posibilitatea luării acestei măsuri încă de la data de 2.03.3009 când a fost reîncadrat.
În fine recurentul susține că motivele care au stat la baza desfacerii contractului său de muncă prin decizia 244 din 25.03.2009 sunt de fapt cele menționate în decizia 117 din 12.02.2009 și 136 din 23.02.2009, adică acele decizii care au fost anulate de către instanța de fond.
Prin recursul declarat de intimata Regia Autonoma de Transport Public I se susține că deși prima instanță a reținut corect existența abaterilor disciplinare săvârșite de contestator și sancționate de unitate prin deciziile 117/12.02.2009 și 136 din 23.02.2009, a anulat aceste decizii pe motiv că în perioada 03.02.2009 - 02.03.2009 contractul de muncă al contestatorului era suspendat, astfel încât nu putea fi sancționat.
Motivează recurenta că soluția instanței este netemeinică întrucât faptele pentru care a fost sancționat au fost săvârșite anterior suspendării.
Mai arată recurenta că nici o normă legală nu interzice emiterea deciziilor în timpul suspendării, cu atât mai mult cu cât sancțiunile aplicate prin cele două decizii au fost de natură pecuniară și nu au vizat concedierea.
Cu privire la decizia 136/23.02.2009 aceasta vizează o abatere săvârșită de contestator și care constă în refuzul acestuia de a i se verifica gestiunea și apoi părăsirea locului de muncă, pentru ca apoi să prezinte certificat medical pentru acea zi, deși în dimineața zilei de 28.01.2009 acesta se prezentase la serviciu.
Recurenta mai critică soluția primei instanțe și cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 1000 lei ce i-au fost acordate, în contextul în care la dosar nu există nici o dovadă în acest sens, procura judiciară depusă nefăcând dovada unui onorariu de avocat și neexistând chitanță fiscală.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, în privința recursului contestatorului, Curtea constată că motivele invocate de acesta sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Se rețin în acest sens că instanța de fond a apreciat și interpretat corect atât situația de fapt cât și normele legale incidente în cauză.
În acest sens Curtea constată că deciziile 117 din 12.02.2009 și 136 din 23.02.2009 au fost anulate de către prima instanță pentru vicii de procedură ele fiind emise în perioada suspendării, timp în care angajatorul nu putea dispune alte măsuri.
Prima instanță nu a analizat însă deciziile respective pe fond, pentru a se putea susține că faptele pentru care contestatorul a fost sancționat nu există, așa încât, anularea lor ar fi condus pe cale de consecință și la anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă. Mai mult decât atât, Curtea constată că instanța a analizat temeinic faptele pentru care a fost sancționat contestatorul și a reținut că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia, pentru aceiași faptă ar fi fost aplicate două sancțiuni.
Din probatoriul administrat se desprinde concluzia că prima instanță a stabilit corect faptele ce i-au fost imputate contestatorului prin decizia 117/17.02.2009 și respectiv 136 din 23.02.2009 se referă la abateri săvârșite în perioada octombrie - 2008, în timp ce prin decizia 244/2009 îi sunt imputate abateri săvârșite în decembrie 2008 și ianuarie 2009.
În privința acesteia din urmă, Curtea constată că decizia 244 din 25.03.3009 a fost temeinic analizată de către prima instanță care a reținut că intimata a dovedit atât săvârșirea faptelor ce i-au fost imputate contestatorului cât și gravitatea acestora.
Susținerile recurentului potrivit cărora măsurile dispuse de intimată ar fi nelegale și abuzive, nu au fundament. Nici faptul că în perioada anterioară contestatorul nu a fost sancționat, ci dimpotrivă a primit salariu de merit, nu este de natură să răstoarne dovezile făcute de unitatea angajatoare, în privința faptelor săvârșite în perioada - decembrie 2008 și ianuarie - martie 2009, rapoartele de audit depuse la dosar, demonstrând contrar.
În mod temeinic prima instanță a reținut că faptele imputate contestatorului sunt de o gravitate deosebită, atâta timp cât dintr-un număr de 1600 de controale efectuate doar 701 au fost înscrise în foile de parcurs, restul de 899 nefiind confirmate.
În consecință Curtea constată că toate criticile formulate prin motivele de recurs se dovedesc ar fi nefondate.
Cât privește recursul intimatei Regiei Autonome de Transport Public I, Curtea reține că și acesta este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Legiuitorul nu distinge în acest sens în ce anume ar consta aceste cheltuieli. Dimpotrivă potrivit alin.2 al aceluiași art.274 "judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură, plata experților, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut".
Pe altă parte Curtea reține și dispozițiile art.1534 cod civil "mandatul este fără plată atunci când nu s-a stipulat contrar". Și cum în cazul de față, mandatul autentificat cu nr.517 din 19.03.2009 la Biroul Notarului Public, a prevăzut în mod expres o sumă de 3.000 lei aceasta conduce la ideea că mandatul a fost cu titlu oneros ceea ce înseamnă o cheltuială efectuată de contestator pentru soluționarea litigiului, ca atare Curtea urmează să constate că în mod corect tribunalul a dat eficiență dispozițiilor suscitate și a obligat intimata la plata acestei sume.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința civilă 1023 din 29.05.2009 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de contestatorul - și intimata Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței civile nr. 1023/29.05.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
Cu opinie separată în sensul
admiterii recursului
cu privire la chelt. de judec.
Red.
Tehnored. /
2 ex - 11.12.2009
Tribunalul Iași -
Opinie separată
Opinia separată privește doar modul de soluționare a recursului declarat de intimata Regia Autonomă de Transport Public I cu privire la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță.
Contrar opiniei majoritare, consider că acest recurs este fondat în parte și trebuie admis, iar sentința pronunțată de Tribunalul Iași modificată în parte, în sensul respingerii cererii formulate de contestatorul - de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt taxele de timbru, plata experților, despăgubirea martorilor, onorariul avocatului, cheltuieli de transport, costul efectuării copiilor de pe înscrisurile depuse la dosar.
Așadar, pentru ca o anumită sumă să fie considerată "cheltuieli de judecată", este necesar să se stabilească o legătură, un raport între acea sumă și desfășurarea judecății.
Prima instanță nu a motivat ce reprezintă suma de 1000 lei, acordată cu titlul de cheltuieli de judecată. Singurul înscris, în acest sens, este contractul de mandat, autentificat la nr. 567 din 19.03.2009 de notarul public. Prin acest contract, încheiat în condițiile art. 1532-1559 Cod civil, recurentul contestator l-a împuternicit pe - să-l reprezinte în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Iași. Totodată, mandatarul a fost împuternicit să îl reprezinte pe mandant în fața instanțelor judecătorești de orice grad și tuturor autorităților competente, inclusiv să îndeplinească formalitățile necesare la executorul judecătoresc, să facă orice cereri și declarații necesare, contestații, etc. De asemenea, mandatarul a fost împuternicit să îl reprezinte pe recurentul pârât la Primărie, Prefectură, precum și să semneze în numele său oriunde necesitatea o va cere, în limita mandatului, semnătura sa fiindu-i opozabilă.
În actul încheiat se consemnează și că, pentru activitatea depusă, mandantul achită mandatarului suma de 3000 lei, la data autentificării actului.
Așadar, suma de 3000 lei reprezintă plata întregii activități, așa cum este menționată în contract, ce va fi desfășurată de mandatar pentru și în numele mandantului. În ceea ce privește activitatea de reprezentare în dosarul nr-, în cursul judecății în fața primei instanțe, se constată că mandatarul a formulat, pentru mandantul său, respectiv recurentul contestator, două cereri completatoare și fost prezent la două termene de judecată. La celelalte termene de judecată nu a fost prezent, însă a fost prezent recurentul contestator, iar concluziile scrise, nesemnate, au fost depuse tot de recurentul contestator.
În aceste condiții, este evident că nu se poate stabili care este suma plătită de recurentul contestator, pentru activitatea desfășurată de mandatar, în numele său, în cursul judecății în fața primei instanțe, deci, cu atât mai puțin, că această sumă ar fi de 1000 lei, așa cum nedovedit a reținut prima instanță.
Judecător - -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Georgeta Pavelescu, Nelida Cristina
