Pretentii civile. Speta. Decizia 1105/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1105/ Dosar nr-
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 586 din 24 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 5.10.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.586/M/24.03.2008, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Tribunalului Brașov.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor, invocată prin Direcția Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantă legală a Ministerul Economiei si Finanțelor, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov, invocată de acesta prin întâmpinare.
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției.
A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de vechime pe perioada 1.09.2000 - 01.01.2002, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data de executării efective a prezentei sentințe.
A respins acțiunea promovată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor prin Direcția Finanțelor Publice B ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A obligat pârâtul Curtea de APEL BRAȘOV să facă cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
In ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiție,instanța apreciază că nu este fondată deoarece,pe de o parte,așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casației și Justiție "interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996,după ieșirea lui din vigoare,în raport cu alte dispoziții legale,impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".În consecință,dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toată perioada mai sus expusă,s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007,prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului,astfel că și dreptul la acțiune al reclamanților a fost suspendat,valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din Decretul nr.167/1958,potrivit cărora:"după încetarea suspendării,prescripția își reia cursul,socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare."
Pe de altă parte,otrivit p. art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO," " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de vechime în muncă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii ( pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantelor se bazează pe un serviciu deja prestat,el constituind "un bun" în sensul practicii,așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
In concluzie,dreptul de proprietate invocat de reclamante se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat,din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
de excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV instanța constat ca excepția este neîntemeiata, deoarece nu are relevanta faptul ca, pe perioada 01.09.2000-01.01.2002,aceasta parata nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
La momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni,Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite,astfel incat poate sta in judecata,in calitate de parata.
In consecința, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de Apel
Cu privire excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, invocată de acesta, pentru perioada in care reclamanți nu au avut calitatea de judecători pe raza Tribunalului Brașov, din înscrisurile depuse la dosar in probațiune reiese faptul ca reclamanții in cauza au avut calitatea de judecători pe raza Tribunului B respectiv au fost si sunt o parte dintre reclamanți judecători la Judecătoria de cele arătate mai sus instanța a respins excepția invocata de parata.
Tribunalul Brașova invocat excepția necompetentei materiale a instanței de soluționare a cauzei având in vedere dispozițiile art.36 alin. 1 si 2 din OUG nr.27/2006 apreciind ca fiind competent sa soluționeze cauza Curtea de Apel București.
In ceea ce privește necompetenta materiala, instanța a apreciat ca reclamanții nu contesta modul de stabilire a drepturilor salariale, obiectul prezentei cauze fiind obligarea pârâților la plata unor sume bănești cu titlu de drepturi salariale, în temeiul prevederilor art.281 Codul muncii raportat la art.2 pct.1 lit. c Cod proc. civ, respinge aceasta excepție.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a respins aceasta excepție pentru motivele mai sus arătate.
Pe fondul cauzei instanța e fond a constatat următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători sau foști judecători la Judecătoria
Toți reclamanții au prestat muncă în perioada 01.09.2000-01.01.2002 În perioada 01.09.2000 și până la 01.01 2002 salarizarea reclamanților s-a efectuat în baza Legii nr.50/1996,republicată și a nr.OUG177/2002,aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.
Prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/21.06.1996-privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează să sporul de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG nr.83/2000 care a modificat Legea nr.50/1996,această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară,în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992, republicată (în prezent abrogată prin Legea nr.303/2004, republicată). Ordonanța de Guvern nr.83/28.08.2000,publicată în Monitorul Oficial nr.425/01.09.2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu abrogă în mod expres dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996,republicată ci introduce alineatul 3 la acest articol,în conformitate cu care "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr. 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată; "După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt:modificarea,completarea,abrogarea,republicarea,suspendarea sau altele asemenea.(alin1).Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior,având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv." Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr.177/2002,aprobată prin Legea nr.347/2003 care,la art.4 statua că magistrații beneficiază,în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător,procuror,magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților,de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3,alin.2,calculată în procente la indemnizația brută. În conformitate cu prevederile art.3,alin.1 din aceeași ordonanță,magistrații aveau dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată,în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură iar la alin.2 se prevedea că indemnizație se stabilește pe baza coeficienților de multiplicare corespunzători vechimii în magistratură și instanțelor sau parchetelor unde funcționează ca magistrați. Nici această din urmă OUG nu abrogă sporul de vechime în muncă în mod expres.
Hotărârea nr.170 din data de 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neacordarea sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate, a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării,în condiții de egalitate,a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie,potrivit art.6 din nr.OG137/2000 a fost luată în considerare de Ministerul Justiției care a făcut propuneri legislative corespunzătoare,astfel că din luna martie 2007,această discriminare a fost înlăturată prin Legea nr.45/2007.
Este adevărat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu mai este în ființă în prezent dar prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007,pronunțată în dosar nr.4/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că:
Dispozițiile art.33,alin.1 din Legea nr.50/1996,în raport cu prevederile art.1,pct.32 din nr.OG83/2000,art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează,în sensul că:
Judecătorii,procurorii și ceilalți magistrați,precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar,procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă,în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii,dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța a admis in parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs de recurenții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov criticându-o, în principal, pentru nelegalitate în ceea ce privește respingerea excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât pretențiile din acțiune sunt mai vechi de 3 ani și prin urmare sunt prescrise. De asemenea, se arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că noțiunea de bun și cea de proprietate presupun existența unui drept real și nu a unui drept de creanță.
În final este criticată și soluția de acordare a dobânzii legale pe considerentul că Ministerul Public ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând cu precădere excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea reține că în mod greșit instanța de fond a respins -o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge " de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la acre acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, cauză care să fie prevăzută de legiuitor. În cazul de față, momentul din care reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanții nu pot pretinde că au fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
În acest sens, curtea reține că sporul de vechime nu a fost niciodată suspendat astfel încât nu sunt incidente dispozițiile legale privind suspendarea cursului prescripției.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO întrucât prin alin 2 se stipulează expres că prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a aproba legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general.
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect un drept de creanță, respectiv un drept în virtutea căruia creditorul poate pretinde o anumită conduită debitorului, respectiv poate pretinde plata unor drepturi salariale, iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv conform art. 1 din D 167/1958.
Soluția instanței de fond are la bază o interpretare eronată a practicii CEDO. Astfel, garantarea dreptului de proprietate asupra bunurilor nu exclude posibilitatea fiecărui stat de a stabili prin normele interne folosința acestuia în "interesul general". În acest sens, instituția prescripției extinctive este astăzi reglementată în toate legislațiile naționale fiind o instituție necesară oricărui sistem juridic datorită scopului esențial al acesteia, respectiv înlăturarea incertitudinii din raporturile juridice civile. Ori, prin considerentele instanței de fond această instituție este înlăturată pe considerentul că nesocotește prevederile constituționale și reglementările internaționale asumate de țara noastră Această concluzie în mod evident este eronată și nu se desprinde în nici un caz din practica CEDO invocată ca premisă de instanța de fond.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 16.11.2007 astfel încât toate pretențiile reclamanților vor fi respinse ca prescrise iar pentru această finalitate se impune, în baza considerentelor arătate mai sus, admiterea recursurilor formulate de pârâți conform dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.586/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, - și în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției și Libertăților, ca prescrisă.
Menține restul dispozițiilor privitoare la soluționarea celorlalte excepții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12. 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./15.10.2009
./16.10.2009/ 16 ex.
Jud. Fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Cristina Ștefăniță, Daniel
