Pretentii civile. Speta. Decizia 1109/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1109/ Dosar nr-
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâțiiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Tribunalul Brașov,împotriva sentinței civile nr. 842 din data de 07 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 05.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 842/2009 a Tribunalului Brașova fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acest pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, invocată de acest pârât prin întâmpinare.
A fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantelor și intervenientei, pentru perioada 01.02.2004 - 4.12.2005, invocată de pârâții Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții - și precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
Au fost obligați pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților să calculeze și să plătească reclamantelor și intervenientei diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 04.12.2005 și în continuare, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantelor și intervenientei cu privire la plata acestor drepturi.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
A fost respinsă acțiunea principală și cererea de intervenție formulată, pentru perioada 1.02.2004 - 04.12.2005, ca fiind prescrise.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acest pârât prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 15 din HG 83/2005, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat iar cel care coordonează, potrivit legii, acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare, este Ministerul Finanțelor Publice, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
În consecință, instanța de fond respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la excepția prescripției parțiale dreptului material la acțiune al reclamantelor și intervenientei, invocată de pârâții Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV prin întâmpinare, instanța de fond a constatat că această excepție este întemeiată astfel că a fost admisă, motivat de faptul că pretențiile solicitate de reclamanți și intervenientă au caracterul unor drepturi salariale, astfel încât, termenul de prescripție pentru solicitarea acestora este cel prevăzut de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii, respectiv termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Ori, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat acordarea acestui spor începând cu luna februarie 2004, astfel încât, față de data introducerii cererii de chemare în judecată - 4.12.2008, instanța de fond a constatat că excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune este întemeiată.
Față de aceste aspecte, a fost respinsă acțiunea privind drepturile salariale aferente perioadei februarie 2004 - 04.12. 2005.
Cu privire la cererea de intervenție în nume propriu, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 49 și următoarele din CPC. Potrivit acestor prevederi, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.
În cauza de față, intervenienta invocă un drept al său, în contradictoriu cu aceeași pârâți chemați în judecată prin cererea principală precum și aceeași calitate pe care o au și cele două reclamante - respectiv cea de judecător în cadrul Tribunalului Brașov.
Susținerile pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că pentru a fi admisibilă cererea de intervenție, aceasta trebuie formulată în contradictoriu cu ambele părți iar terțul trebuie să câștige pentru sine obiectul procesului, nu au putut fi primite de instanță, această interpretare conducând mai degrabă spre instituția chemării în judecată a altor persoane, prev. de art. de art. 57 și următoarele CPC, când terțul dobândește calitatea de intervenient în interes propriu și pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul - nefiind vorba în cauza de față, despre tinderea spre a câștiga obiectul procesului pentru sine.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele și intervenienta au avut și au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalului Brașov, aspect ce rezultă din copia carnetelor de muncă depuse dosar.
Prin acțiune reclamantele și intervenienta solicită obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale constând în sporul de confidențialitate în procent de 15% începând cu luna februarie 2004 și în continuare.
Pornind de la temeiul juridic al acțiunii, respectiv dispozițiile OG 137/2000, Tribunalul urmează să analizeze dacă în cauza de față reclamanții sunt într-o situație discriminatorie față de persoanele care ocupă aceeași funcție ca și reclamanții și cărora le-au fost recunoscute aceste drepturi prin hotărâri judecătorești.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin.1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța constată că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă, prin faptul că instanțele judecătorești din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând aceiași funcție ca și reclamantele, respectiv intervenienta, se instituie un tratament discriminator față de reclamanți care nu sunt beneficiarii drepturilor respective.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță, neacordarea contravalorii sporului de confidențialitate reclamanților instituie un tratament inegal în raport de alți magistrați din țară, care au obținut în justiție recunoașterea acestor drepturi.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în, stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, neacordarea drepturilor salariale solicitate de reclamantele și intervenienta din prezenta cauză ar crea o situație de discriminare directă, un tratament diferențiat, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 6 alin 2 din Codul Muncii pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege, ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia,conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Mai mult, asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general al României.
Astfel, prin Decizia nr. 46 pronunțată la data de 15.12.2008 s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se următoarele,în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamanților cu privire la plata sporului de 15%, urmând ca instanța să dispună în consecință.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților să calculeze și să plătească reclamantelor și intervenientei, diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 04.12.2005 și în continuare.
Cât privește actualizarea creanței, instanța de fond a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Tribunalul Brașov învederează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.02.2004 - 4.12.2005, în temeiul art. 1,3 din Decretul 167 / 1958 coroborat cu dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000 și excepția calității procesual pasive, iar pe fond invocă lipsa discriminării deoarece principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele care se află în situații diferite.
Ministerul Justiției și Libertăților invocă în temeiul art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și în acest sens menționează decizia Curtea Constituționale pronunțată la data de 27.05.2009 și în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă lipsa de temei legal a hotărârii având în vedere că în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Se critică și acordarea dreptului în continuare în condițiile în care ele sunt eventuale, nenăscute și actuale.
Ministerul Finanțelor Publice reiterează lipsa excepției calității procesual pasive, iar pe fond nelegalitatea hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
În ceea ce privește excepțiile invocate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, ele au fost corect soluționate așa cum corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate.
Astfel, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost soluționat potrivit art 27 din OG 137/2000 ce face trimitere la dreptul comun.
Potrivit art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare " persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie de prescripție " dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art. 3 termenul general de prescripție este de 3 ani.
Același termen de prescripție este prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii în materia cererilor având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate.
Excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov nu este întemeiată, având în vedere nu numai calitatea de ordonator de credite, dar și cea de angajator al reclamanților.
Excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată având în vedere că potrivit nr.HG 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Cât privește decizia Curții Constituționale invocată de Ministerul Justiției și Libertăților, aceasta are efecte numai pentru viitor și numai față de părțile în litigiu.
De altfel, în legătură cu interpretarea normelor juridice interne raportat la tratatele internaționale și la practica CEDO este de menționat necesitatea respectării principiului previzibilității și cele ale echității și egalității armelor, principii care impun deciziei Curții Constituționale numai raporturile juridice care se vor naște după publicarea sa.
Instanța nu și-a depășit puterile cu care a fost învestită întrucât decizia 48/2008 a ÎCCJ care statua că, "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar", este obligatorie în temeiul art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, iar dispozițiile art. 21 și 20 ale Constituției care dispun asupra accesului liber la justiție, prevăd modul de soluționare în conformitate cu legile interne, dar și a tratatelor internaționale, cu precădere.
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație, se constată că, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului prin obligarea debitorului la plata de daune interese, ce vor cuprinde atât suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Prin urmare, în temeiul art. 1084 Cod civil, pentru a asigura o reală despăgubire se impune actualizarea creanței.
Efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă se impune întrucât orice modificare a drepturilor salariale este supusă înscrierii, conform D 92/1976.
Referitor la plata drepturilor și pe viitor se constată că drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen.
Față de cele de mai sus expuse, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți Tribunalul Brașov, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.842/7.05.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.10.2009.
pt.Președinte, - - -, aflată în delegație, semnează președinte instanță, | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./27.10.2009
Tehnoredact./05.11.2009/ 10 ex.
Jud. fond ,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Cristina Ștefăniță, Daniel
