Pretentii civile. Speta. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.111

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Moiceanu

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA B, (fostă SA), cu sediul în municipiul B,-, bis, sector 1, prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul procesual ales în B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2686 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în Scăieni,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se învederează de asemenea, că recurenta pârâtă a depus la dosar concluzii scrise la care atașat în copie, un set de acte, respectiv: adresa nr.1231 din 27 martie 2008 emisă de Ministerul Muncii, Familie și Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, Hotărârea Comisiei Paritare a SC SA cu din data de 31 martie 2008, adresa nr.938 din 1 aprilie 2008 SC SA - Departamentul Resurse Umane privind evoluția salariului mediu de bază în perioada 2003-2007, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 încheiat conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie cu nr.2895/21/ din 29 decembrie 2006, publicat în Partea a Va nr.5 din 29 ianuarie 2007, certificatul de înscriere mențiuni emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București eliberat la data de 4 aprilie 2008 și încheierea nr.28702 din 2 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr.-/2008 de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București privind modificarea denumirii recurentei-pârâte din SC "" SA în " " SA.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului, întrucât, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond. În cauza de față recurentei pârâte i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 28 noiembrie 2008, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare de la fila 47 în dosarul instanței de fond, situație în care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 9 decembrie 2008, ce a căzut într-o zi lucrătoare.

Recursul a fost formulat însă, la data de 10 decembrie 2008, peste termenul legal procedural.

CURTEA

Deliberând asupra recursului declarat de pârâta SC SA B, (fostă SA), împotriva sentinței civile nr.2686 din data de 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA (în prezent " " SA) solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale în cuantum de 4084 lei, reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C pentru anii 2005 - 2007, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamantului și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că pentru anul 2002 suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.2686 din 24 octombrie a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC SA și admis acțiunea formulată de reclamantul, obligând pârâta să plătească acestuia suplimentările salariale conform contractului colectiv de muncă pentru perioada 2005-2007, reprezentând prime de C și de Paști. actualizate cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, a apreciat că, în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1, lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004 cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede în cuprinsul art.168, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C angajații SC SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.

Prin alin.2 al aceluiași articol, se prevedea ca pentru anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul societății pârâte au menținut pe anii 2004-2005-2006-2007 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă.

Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005-2007, s-a apreciat de instanța de fond că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă în cursul anilor 2005-2007, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

S-a mai apreciat de către instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea potrivit disp.art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă și nu a achitat reclamantului suplimentările salariale de C pentru anii 2004-2005 și Paști pentru anul 2005, drepturile salariale ale acestuia fiind în sumă de 3501,50 lei.

De asemenea, faptul că în Nota întocmită de Comisia Paritară SA se menționează că voința comună a părților a fost aceea că începând cu 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, nu înseamnă că aceste suplimentări au și fost introduse în salariile de bază, cât timp pârâta nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, SC SA B acesta fiind înregistrat sub nr- la data de 16.12.2008.

La termenul din 23 ianuarie 2009 instanța din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat de pârâta, SC SA

Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.

În cauza de față, recurentei SC i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 28 noiembrie 2008, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare de la fila 47 în dosarul instanței de fond, situație în care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 9 decembrie 2008, ce a căzut într-o zi lucrătoare.

Recursul a fost formulat însă, la data de 10 decembrie 2008, peste termenul legal procedural, mai sus-arătat, motiv pentru care, în baza art.312(1) Cod pr.civilă Curtea îl va respinge ca tardiv, fără a mai proceda pe cale de consecință la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost respins pe cale de excepție, care face de prisos cercetarea în fond a cauze.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta SC SA B, (fostă SA), cu sediul în municipiul B,-, bis, sector 1, prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul procesual ales în B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2686 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în Scăieni,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Moiceanu

- - - - - -

Grefier

- -

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tenored. AB/MD

2 ex/26.01.2009

fond - al Trib.

-

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Moiceanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Ploiesti