Pretentii civile. Speta. Decizia 1156/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1156/
Ședința publică din 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantele, cu domiciliul ales la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, str. - nr. 41, împotriva sentinței civile nr. 654/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G, cu sediul în G,-, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANȚEI NAȚIONALE ȘI AUTORITĂȚI JUDECĂTOREȘTI, cu sediul în B,-, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimatul - pârât Parchetul de pe lângă a depus întâmpinare;
Curtea constată că nu sunt invocate elemente noi prin întâmpinare, nu consideră necesară comunicarea acesteia, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 654/28.04.2009 Tribunalul Galația admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004-23.09.2005.
A respins cererea privind acordarea drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.2004-23.09.2005 ca fiind prescrisă.
A admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice, Casa de Asigurări de Sănătate G, Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
A respins acțiunea promovată de reclamanți, în contradictoriu cu aceste pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins excepția inadmisibilității.
A respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție ca fiind nefondată.
A respins cererile de chemare în garanție formulate de către Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată inițial sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI, reclamanții, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, Casa de Asigurări de Sănătate G, Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință salarială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
-pentru perioada 1.10.2004-31.12.2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG nr.123/2003,
-pentru perioada 1.01.2005-30.09.2005, la valoarea de referință sectorială de 264, 7 lei, conform /2005,
-pentru perioada 1.10.2005-31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei conform OG nr.9/2005,
-pentru perioada 1.02.2006-31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei conform OG nr.3/2006,
-pentru perioada 1.09.2006-31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr.3/2006,
Au solicitat de asemenea ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul anului 2008, respectiv la prima rectificare de buget de la data pronunțării acestei hotărâri, aceste sume iar pârâtele Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii au arătat că în conf. cu art.1 din OG nr.134/1999 " începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art.1/1 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești " indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".Alineatul 2 prevede că " valoarea de referință sectorială prevăzută la al.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție. Alineatul 3 prevede că " ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și a salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr.1,2, 4, și 5/1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la al.1, rotunjire din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului".
OUG nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OUG nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 al.1 " indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conf. cu prev.art.2 al.3 din OG nr.9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr.VIII și IX.
Prin OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare la 1.04.2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește " pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță( art.3 al.1).
Conform anexei l la OUG nr.27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa 1 OUG nr.27/2006 încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr.303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG nr.3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006, era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta principiul echilibrului puterilor legislative executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art.3 al.4 din Constituția României, în anul 2006 se prevede că " Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar impune, prin actele normative, care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2994, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărare de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanța 27/2006 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului muncii cât și spiritului OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 al.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit.i se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG nr.123/2003, OG 9/2005 și OG nr.3/2006.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor, care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4.10.2007, în comun acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice
Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor " care ocupă funcții de demnitate publică" care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Gaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că potrivit art. 267 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, casele de asigurări de sănătate, sunt instituții publice, cu personalitate juridică care gestionează bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate aprobat și care asigură funcționarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel local.
În ceea ce privește calitatea de pârâtă a CAS G în raport cu reclamanta, a precizat că potrivit prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, s-au aplicat de la data de 01.01.2006, dată la care casele de asigurări de sănătate au preluat și activitatea în ceea ce privește concediile medicale.
Potrivit art. 76 din OUG 158/2005, sumele reprezentând indemnizații care se plătesc asiguraților și care potrivit prevederilor OUG nr. 158/2005 se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor, respectiv Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, din contribuțiile pentru concedii și indemnizațiile plătite de către angajator asiguraților, depășesc suma datorată de către aceștia în luna respectivă, se recuperează de către angajator din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, nu enumeră funcțiile de judecător sau procuror celor care beneficiază de prevederile actului normativ respectiv, în speță valoare de referință sectorială similară funcțiilor de demnitate publică.
De asemenea, a susținut că art. 2 din OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților prevede că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență. Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților. Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare ce corespund coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 1 și valorii de referință sectorială stabilite potrivit alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei în favoarea personalului".
Potrivit disp.O G nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic.
Astfel, legiuitorul a prevăzut prin acte normative speciale de salarizare diferite pe categorii de personal.
În combaterea susținerilor reclamanților, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Cererea de chemare în garanție are interes fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
În considerarea celor expuse, apreciază că în speță sunt întrunite cerințele disp.art. 60-63.pr.civ. în scopul asigurării opozabilității hotărârii pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pe anul 2008.
Pârâta Casa prin întâmpinare a invocat lipsa calității procesuale pasive cu motivarea că între ea și reclamanți nu există raporturi juridice în baza cărora instituția sa să poată fi obligată la restituirea sumelor pretinse.
Drepturile salariale fiind un rezultat al derulării raporturilor de muncă se acordă de către angajat și nu de către casa de asigurări.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.O G nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic.
Astfel, legiuitorul a prevăzut prin acte normative speciale de salarizare diferite pe categorii de personal.
Acceptarea susținerilor reclamanților ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare între categorii diferite de personal și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor pentru magistrați.
Raportat la disp.art.16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.429/2003, potrivit cărora, " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din O G nr.-, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii, care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare ar exista discriminare dacă pentru o parte din procurori ar fi stabilită o valoare de referință sectorială, iar pentru o altă valoare de referință sectorială o parte a procurorilor sau judecătorilor s-ar folosi o altă, ceea ce nu este cazul în speță.
Ceea ce solicită de fapt reclamanții este ca instanța să le stabilească o valoare de referință sectorială egală cu cea a procurorului General, Primului-adjunct al procurorului General și Procurorului General. Acest lucru nu este posibil întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege. Acordarea valorilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
În combaterea susținerilor reclamanților, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa motivat de faptul că nu are aporturi juridice directe cu reclamanții deoarece nu are calitatea de angajator al acestora și prin urmare, nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate.
Obligația de plată a unor drepturi salariale precum și a despăgubirilor rezultate din neplata unor drepturi salariale incumbă angajatorului potrivit art.40 al.2 lit.c din muncii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu încheie raporturi de muncă cu salariații Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție astfel că nu poate fi obligat la recunoașterea drepturilor pretinse de reclamanți.
Prin Sentința Civilă nr. 19/F/18 februarie 2009, instanța a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, având în vedere că prin decizia nr. 104/2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 potrivit cărora cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat în temeiul OUG nr. 27/2006 și OG 8/2007 sunt soluționate, în primă instanță de curțile de apel.
Dispozițiile art. I și II din OUG 75/2008 fiind suspendate de drept, devin aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c pr.civ. potrivit cărora conflictele de muncă se judecă în primă instanță de către tribunale.
Pe rolul Tribunalului Galați, acțiunea a fost înregistrată sub nr-.
În acest ciclu procesual, nu au fost administrate noi probe.
Potrivit disp. art. 137.pr.civ. vor fi analizate mai întâi excepțiile invocate:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa, este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală presupune îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat( calitate procesuală pasivă) și a obligației corelative( calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește în funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau neexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.
În prezenta cauză reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege.
Obiectul acțiunii așa cum a fost precizat de reclamanți îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate într-o instituție aflată în subordinea pârâtei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Astfel, între reclamanți și Casa nu există raporturi juridice de muncă așa încât acesta să poată fi obligat la plata unor drepturi salariale.
Mai mult decât atât, raporturile de muncă se derulează între reclamanți și Parchetul de pe lângă ICCJ ca ordinator principal de credite și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și parchetul de pe lângă Tribunalul Galați ca ordonator secundar, respectiv ordonator terțiar.
Așadar, drepturile salariale fiind un rezultat al derulării raporturilor de muncă se acordă de către angajator și nu de Casa.
Cu privire la excepția lipsei procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor instanța reține următoarele:
Acțiunea exercitată de reclamanți împotriva sa nu vizează existența nemijlocită a unor raporturi de muncă, ci atribuțiile ce-i revin cu privire la sistemul bugetar și în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea poliției fiscale bugetare.
Astfel, prin cererea introductivă reclamanții au solicitat pentru pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea acesteia la alocarea fondurilor necesare despăgubirilor solicitate.
Potrivit art.19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerului Economiei și Finanțelor îi revin atribuții în ceea ce privește pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și de rectificare, asigură monitorizarea execuției bugetare și propune măsuri pentru reglementarea situației.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca fiind nefondată.
Excepția inadmisibilității invocată de pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Pârâta a invocat că prin acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale, nu constituie o discriminare așa cum este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Motivarea dată de pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ reprezintă astfel expresia unor apărări de fond ce privesc fundamentul pretențiilor formulate de către reclamanți iar nu caracterul unor chestiuni prealabile în legătură cu caracterul admisibil sau inadmisibil al acțiunii.
De altfel, a accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea dată de CEDO.
În ceea ce privește excepția prescripției drepturilor la acțiune pentru pretențiile solicitate aferente perioadei 1.10.2004- 23.09.2005, este apreciată ca întemeiată față de disp.art.283 lit.c din muncii care prevăd că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Or, în cauză, dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.10.2004-23.09.2005 s-a prescris, față de data introducerii acțiunii ( 24.09.2008), astfel că, în temeiul disp.art.137 al. 1.pr.civ. instanța a respins acțiunea cererea privind acordarea drepturilor aferente perioadei 01.10.2004 - 23.09.2005 ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Potrivit Legii nr.50/1996, art.1 indice 1, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Ulterior, prin art.2 din OUG nr.177/2002, indemnizațiile magistraților erau stabilite tot pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr.347/10.07.2003 prin care s-a aprobat OUG nr.177/2002, a fost modificat art.2 care a căpătat un alt conținut și anume "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Aceeași prevedere a fost preluată și prin art.3 din OUG nr.27/2006 iar prin această ordonanță s-a abrogat OUG nr.177/2002.
Prin art.50 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate disp.art.1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr.50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
În consecință, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, nu mai există nici o prevedere legală pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Art.74 al.2 teza II din Legea nr.303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială iar la data intrării în vigoare a acestei legi, era în vigoare și OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003.
Nu se poate constata că s-a efectuat o diminuare sau o suspendare a drepturilor salariale ale reclamantului odată cu intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare întrucât, acestea au fost majorate față de cuantumul prevăzut în legea anterioară, prin majorarea coeficienților de ierarhizare.
Astfel, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite nu se încalcă dispozițiile Legii nr.303/2004 deoarece legea specială nu conține nici o dispoziție contrară legii, ci dimpotrivă, Legea nr.303/2004 prevede că drepturile salariale se stabilesc prin lege.
Mai mult, instanța arată faptul că atât OUG nr.177/2002 cât și OUG nr.27/2006 au fost aprobate prin lege, fiind respectate disp.art.115 din Constituție și ale Legii nr.24/2000 astfel că au căpătat forță juridică egală cu cea a unei legi.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr.137/2000.
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 al.(3) și art.27 al.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 al.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiție-art.126 al.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Față de aceste considerente, a respins ca nefondată acțiunea.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor fiind o cerere accesorie care urmează soarta principalului, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, considerând-o nelegală și netemeinică fără a indica vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie sau să aducă o critică a hotărârii în sensul art. 302 lit. C Cod procedură civilă.
Practic recurentele - reclamante reiau situația de fapt expusă prin acțiunea introductivă.
Nu au indicat nici un temei de drept.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 50/1996, art. 1 indice 1, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Ulterior, prin art. 2 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile magistraților erau stabilite tot pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr. 347/10.07.2003 prin care s-a aprobat OUG nr. 177/2002, a fost modificat art. 2 care a căpătat un alt conținut și anume: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Aceeași prevede a fost preluată și prin art. 3 din OUG nr. 27/2006 iar prin această ordonanță s-a abrogat OUG nr. 177/2002
Prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate disp. art. 1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
În consecință, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu mai există nici un prevede legală pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Art. 74 alin. 2 teza II din Legea nr. 303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială iar la data intrării în vigoare a acestei legi, era în vigoare și OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.
Nu se poate constata că s-a efectuat o diminuare sau o suspendare a drepturilor salariale ale reclamanților odată cu intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare întrucât, acestea au fost majorate față de cuantumul prevăzut în legea anterioară, prin majorarea coeficienților de ierarhizare.
Astfel, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât ce prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite nu se încalcă dispozițiile Legii nr. 303/2004 deoarece legea specială nu conține nici o dispoziție contrară legi, ci dimpotrivă, Legea nr. 303/2004 prevede că drepturile salariale se stabilesc prin lege.
Mai mult, instanța arată faptul că atât OUG nr. 177/2002 cât și OUG nr. 27/2006 au fost aprobate prin lege, fiind respectate disp. art. 115 din Constituție și ale Legii nr. 24/2000 astfel că au căpătat forță juridică egală cu cea a unei legi.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele, cu domiciliul ales la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, str. - nr. 41, împotriva sentinței civile nr. 654/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /10.11.2009
:DC/2 ex/11.11.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
