Pretentii civile. Speta. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ și ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1169
Ședința publică din data de 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
GREFIER -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul D prin procurator domiciliat în Târgoviște, str.- -,.39, Sc.C,.23, județul D, împotriva sentinței civile nr. 81 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC ( ) Production SRL cu sediul în R, județul având ca lichidator judiciar pe -, cu sediul în B,-,.1,etaj 4,.13, sector 4 și Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, cu sediul în Târgoviște, str.-, - județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea recurentului-reclamant, prin procurator, să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții SC () PRODUCTION SRL R și ITM D, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să oblige societatea pârâtă să înceteze contractul de muncă al acestuia încheiat pe durată nedeterminată începând cu luna mai 2004, să fie obligată pârâta să plătească sumele reținute la sursă și nevirate către ITM pentru ca aceasta să poată închide carnetul de muncă, iar ITM D să fie obligat să încheie carnetul de muncă și să-l restituie reclamantului, precum și să-i plătească daune materiale și morale de 10.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al societății pârâte și a solicitat ITM-ului să-i încheie carnetul de muncă, dar acesta a refuzat, reclamantul nefiind vinovat de faptul că angajatorul nu i-a achitat obligațiile reținute la sursă. A mai susținut reclamantul că, între timp, s-a angajat la o altă societate, solicitând restituirea carnetului de muncă întrucât societatea respectivă nu i-a putut efectua operațiunile în acesta, de peste trei ani. S-a mai arătat că se solicită obligarea ITM D la daune materiale și morale întrucât a refuzat eliberarea carnetului de muncă reclamantului în urma mai multor solicitări ale acestuia.
La termenul de judecată din data de 2.12.2008, reclamantul a depus la dosar precizări ale cererii de chemare în judecată, solicitând a se constata că respectivul contract de muncă i-a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar societatea pârâtă să fie obligată la plata către reclamant a drepturilor bănești ce i se cuveneau pe ultimii trei anteriori introducerii cererii de chemare în judecată-17.05.2007-17.07.2008, cu rata inflației, precum și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune-interese. De asemenea, s-a solicitat și obligarea pârâtului ITM D la înscrierea drepturilor salariale ce vor fi stabilite de instanță și obligarea acestuia la plata de daune-interese de 10.000 lei pentru că a refuzat eliberarea către reclamant a carnetului de muncă al acestuia, încă din 31.03.2004.
Pârâtul ITM Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată arătându-se că reclamantul a avut contract de muncă pe durată nedeterminată cu societatea pârâtă începând cu data de 01.06.2003, contract ce nu a fost executat de către părți ca urmare a deschiderii procedurii falimentului, iar la data de 21.05.2008 s-a emis decizia de încetare a contractului de muncă de către lichidatorul judiciar, prin administrator, în temeiul dispozițiilor art. 86 alin.6 din Legea nr.85/2006. Această decizie a fost comunicată ITM D fiind operată în carnetul de muncă.
A mai arătat pârâta că nu s-a solicitat niciodată în scris de către reclamant eliberarea carnetului de muncă fără mențiunile respective, iar eliberarea cu aceste mențiuni nu era posibilă dat fiind faptul că nu existau documentele necesare depuse de către societatea pârâtă precizându-se că reclamantul și-a ridicat carnetul de muncă pe data de 29.07.2008.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 81/13.01.1009 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și cum între reclamant și societatea pârâtă au existat raporturi de muncă fără ca ele să fie executate, iar reclamantul a lucrat în această perioadă la un alt angajator, tribunalul a apreciat că acesta nu este îndreptățit la plata drepturilor bănești pe ultimii trei ani.
Cu privire la cererea privind obligarea ITM D la închiderea carnetului de muncă, tribunalul a constatat că aceasta a rămas fără obiect, carnetul de muncă fiind completat și înmânat reclamantului.
Referitor la cererea reclamantului privind acordarea de daune-interese tribunalul a constatat că nu s-au făcut nici un fel de dovezi cu privire la existența unui prejudiciu, a unei culpe a pârâtelor în producerea prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și atitudinea pârâtelor concluzionându-se că nu se poate angaja răspunderea pârâtelor, cererea fiind, în consecință, respinsă. Astfel, s-a arătat că ITM Dao perat modificările în carnetul de muncă imediat ce a primit decizia de încetare a contractului individual de muncă, iar societatea pârâtă, prin lichidator, a respectat întocmai legea privind insolvența.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.7,8 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că adresa 312/21.08.2007 emisă de SC SRL atestă numai faptul că la data respectivă era salariatul acelei societăți, dar nu și în perioada începând cu luna aprilie 2004 și până la 1.08.2007, în care nu a mai fost plătit de societatea pârâtă deși avea contract de muncă pe perioadă nedeterminată, motiv pentru care s-a cerut obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești pe ultimii 3 ani, respectiv de la 17.07.2005 până la 1.08.2007, precum și a daunelor-interese în valoare de 10.000 lei și nu se poate reține că nu a dovedit existența unui prejudiciu în condițiile în care deși a avut contract de muncă cu pârâta, aceasta nu i-a achitat niciun salariu, impunându-se obligarea societății cel puțin la plata salariului minim pe economie.
De asemenea, se învederează și că este greșită aprecierea instanței în sensul că simpla mențiune din carnetul de muncă a faptului că a fost angajatul pârâtei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat, după cum eronată este și afirmația instanței potrivit căreia Inspectoratul Teritorial d e Muncă D nu îi datoara daune-interese de 10.000 lei pentru refuzul eliberării la timp a carnetului de muncă.
Arată recurentul că a solicitat eliberarea carnetului de muncă, prima dată cu cererea nr. 139/31.03.2004, făcând numeroase cereri verbale în același sens, și cu același rezultat, carnetul de muncă fiindu-i eliberat completat abia în urma solicitării nr. 6185/17.07.2008, după 4 ani și 3 luni.
Se susține în continuare că este greșită afirmația instanței potrivit căreia recurentul nu a făcut dovezi cu privire la existența unui prejudiciu, câtă vreme din actele invocate rezultă că i s-au adus prejudicii din culpa pârâtelor fără ca acestea să fi fost cuantificate, iar în virtutea rolului activ, dacă aprecia insuficiente probele, prima instanță putea solicita alte probe sau dispune efectuarea unei expertize, arătându-se că pe lângă prejudiciile materiale, pârâtele i-au cauzat reclamantului și prejudicii morale refuzând să execute un contract de muncă pe durată nedeterminată fără a înceta raporturile de muncă și să-i elibereze carnetul de muncă timp de 4 ani și 3 luni.
Recurentul a depus la dosar și precizări la motivele de recurs susținând că deși societatea pârâtă nu a răspuns celor două adrese înaintate de instanță, iar procedura de citare a fost viciată pentru termenul din 13.01.2009 instanța a considerat dezbaterile finalizate, fiind eronată și mențiunea instanței din practicaua hotărârii potrivit căreia recurentul ar fi considerat încheiată cercetarea judecătorească și nu ar mai fi avut probe de administrat, în realitate, recurentul solicitând la termenul respectiv un termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și a formula probe, cerere respinsă de instanță, care la a doua strigare a considerat încheiată dezbaterea judiciară, nesolicitându-i-se recurentului să depună concluzii scrise deși s-a menționat acest lucru în sentință.
Tot eronată este susținerea instanței în sensul că pentru perioada indicată nu s-ar datora drepturi bănești pe motiv că a lucra cu contract de muncă la un alt angajator, în condițiile în care din adresa nr. 312/21.08.2007 rezultă numai că la data respectivă recurentul era angajatul acelei societăți, reiterându-se în continuare criticile formulate prin motivele inițiale de recurs.
Totodată, se susține că instanța nu a cercetat nici documentele depuse de ITM D odată cu întâmpinarea, din care reiese că decizia de încetare a contractului de muncă al recurentului a fost emisă de lichidator abia la data de 21.05.2008 în baza informațiilor ITM D și nu de către pârâta cu care recurentul încheiat contractul, instanța afirmând că acest contract nu a fost executat niciodată de către părți ceea ce nu este adevărat întrucât recurentul a prestat efectiv funcția remunerată în perioada 5.05.2003-17.05.2004, după cum rezultă din statele de plată existente la pârâta ITM
Se concluzionează de către recurent că din mențiunile efectuate în documentele existente la dosar rezultă că însuși pârâtul ITM D i-a desființat contractul de muncă în baza art. 65 din Codul Muncii și deciziei nr. 3/21.05.2008 emisă de lichidator, contractul fiind valabil pe perioada 5.05.2003-21.05.2008, reieșind că recurentul nu este vinovat de neexecutarea contractului pe perioada 17.07.2005-21.05.2008, motiv pentru care a formulat și pretenții salariale, iar carnetul de muncă al recurentului a fost eliberat efectiv abia la 29.07.2008, instanța necercetând fondul pricini și pronunțându-se numai pe baza motivațiilor ITM D și a propriilor intuiții.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru completarea cercetării judecătorești, depunându-se la dosar și concluzii scrise.
Intimatul Inspectoratul Teritorial d e Muncă D a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Mai întâi de toate, se reține că deși recurentul a depus la dosarul cauzei, la data de 7.04.2009, precizări la motivele de recurs, acesta a invocat, practic, și motive noi de recurs nesusținute prin criticile formulate în motivele inițiale de recurs, astfel încât, în raport de disp.art. 303 alin.1 Cod pr.civilă, ce statuează că recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, sancțiunea nemotivării în termen legal a recursului fiind nulitatea, potrivit art.306 alin. 1 Cod pr.civilă, acestea nu pot fi luate în considerație, fiind formulate peste termenul legal procedural, prev.de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond către recurent, comunicare ce a avut loc la data de 4.02.2009 conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare existent în dosarul de fond.
De principiu însă, trebuie menționat că lipsa de procedură cu partea adversă nu poate fi invocată ca motiv de recurs de către recurentul-reclamant întrucât în raport de disp.art. 105 alin. 2 Cod pr.civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar recurentul-reclamant, cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind reprezentat în instanță la termenul din 13.01.2009, nu a fost în mod evident prejudiciat.
Potrivit precizării la acțiune depusă la dosarul de fond la termenul din 2.12.2008, recurentul-reclamant a solicitat cu privire la societatea-pârâtă, constatarea faptului că s-a încheiat pe durată nedeterminată contractul individual de muncă al acestuia și obligarea pârâtei de a-i calcula și achita drepturile bănești pe ultimii trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată - 17.07.2005 - 17.07.2008, actualizate cu rata inflației, precum și obligarea societății-pârâte la plata de daune interese de 10.000 lei, conform art.1081 - 1088 Cod civil.
De asemenea, în privința pârâtului ITM D, s-a cerut obligarea acestuia la înscrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale stabilite de instanță, precum și obligarea la plata de daune-interese conform Codului civil, în sumă de 10.000 lei pe motiv că deși recurentul-reclamant a solicitat eliberarea carnetului de muncă încă din data de 31.03.2004, această instituție a refuzat până după data înregistrării prezentei acțiuni, iar din această cauză, recurentul nu s-a putut angaja cu contract de muncă, nerealizând suma solicitată, cerându-se și cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului, de obligare a societății-pârâte la plata drepturilor bănești rezultând din contractul individual de muncă al acestuia, încheiat pe perioadă nedeterminată, drepturi bănești cerute pe perioada 17.07.2005 - 17.07.2008, actualizate cu rata inflației, această cerere a fost corect respinsă, câtă vreme pe perioada respectivă acesta nu a prestat muncă în temeiul contractului individual încheiat cu societatea-pârâtă.
Or, în conformitate cu disp.art.154 alin.1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin.2 al art.154 din același Cod, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, între reclamant și societatea-pârâtă existând încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, fără însă ca reclamantul să presteze muncă în baza acestui contract pe perioada în discuție în cauză, astfel încât solicitarea reclamantului, de obligare a societății-pârâte la plata drepturilor salariale pe această perioadă, actualizate, nu putea fi primită.
În acest context, este lipsită de relevanță împrejurarea că în aceeași perioadă reclamantul ar fi lucrat sau nu la o altă societate, câtă vreme rezultă în mod incontestabil, din probatoriile administrate, că pe perioada respectivă acesta nu a prestat muncă la societatea-pârâtă neputând, prin urmare, să primească drepturi salariale de la această societate, pentru o muncă neprestată.
De altfel, din cuprinsul cererii recurentului-reclamant adresată ITM D și înregistrată sub nr.6185/17.07.2008 (fila 9 dosar fond), rezultă că acesta a solicitat instituției respective operarea și eliberarea carnetului de muncă, susținând că îi este necesar "pentru operarea activității de circa 3 ani într-o altă unitate" în care este angajat, carnetul de muncă fiindu-i înmânat de ITM D la data de 29.07.2008.
Mai mult, începând cu data de 21.05.2008, contractul individual de muncă al recurentului-reclamant a încetat în baza deciziei nr.3/21.05.2008 emisă de - B, lichidator judiciar al societății-pârâte, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva societății, în temeiul prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, decizie de care în mod evident recurentul-reclamant avea cunoștință, fiind consemnată în carnetul de muncă ce i-a fost eliberat de ITM D la data de 29.07.2008.
Pentru obligarea societății-pârâte la plata de daune-interese către reclamant, în temeiul dispozițiilor legale invocate de acesta ca temei de drept al unei atare cereri, era necesar a se face dovada existenței unui prejudiciu în patrimoniul recurentului-reclamant cauzat ca urmare neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor contractuale ale acesteia, dovadă pe care recurentul-reclamant nu a făcut-
Referitor la pârâtul ITM D, s-a concluzionat în mod justificat de instanța de fond că nici acest pârât nu poate fi obligat la plata de daune-interese,
Astfel, deși se susține de către reclamant că a solicitat acestui pârât eliberarea carnetului de muncă încă din data de 31.03.2004, din cuprinsul răspunsului nr.200/7.05.2004 emis de ITM D către recurentul-reclamant (fila 7 dosar fond), rezultă că acesta solicitase, de fapt, efectuarea operațiunilor în carnetul său de muncă privind contractul individual de muncă încheiat cu societatea-pârâtă, răspunzându-i-se prin adresa respectivă pentru care anume considerente nu se pot face aceste operațiuni.
Recurentul-reclamant nu a adresat așadar ITM Dos implă cerere privind în exclusivitate restituirea carnetului de muncă, nedepunând vreo dovadă în acest sens, la dosar, intimatul-pârât ITM D arătând că eliberează carnetele de muncă persoanelor titulare care fac o cerere scrisă în acest sens atunci când vor eliberarea acestora fără operațiuni de încheiere sau fără operațiuni de înscriere, în baza unor documente depuse de către angajator, a drepturilor salariale sau a drepturilor de vechime în muncă.
ITM Dac ompletat și înmânat carnetul de muncă recurentului-reclamant imediat ce a primit decizia de încetare a contractului individual de muncă al acestuia emisă de lichidatorul judiciar - B, al societății-pârâte, decizie mai sus menționată.
Intimatul-pârât ITM Daa rătat, de altfel, că recurentul-reclamant a solicitat verbal eliberarea carnetului de muncă, cu operațiuni de înscriere a drepturilor salariale și de încetare a contractului de muncă cu societatea la care a fost angajat, or ITM D nu a avut documente depuse de către angajator în acest sens în baza cărora să facă operațiunile respective.
Așa fiind, prima instanță a conchis în mod corect că nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat recurentului-reclamant din vina ITM D și a legăturii de cauzalitate între fapta acestei instituții și prejudiciu.
Este neîntemeiată susținerea recurentului potrivit căreia din actele depuse de acesta la dosar ar rezulta că a făcut dovada existenței unui prejudiciu și, deși se pretinde că prima instanță nu a avut rol activ, nu poate fi reținută o atare împrejurare, câtă vreme instanța de fond a administrat în cauză toate probatoriile solicitate de părți, proba cu expertiză contabilă la care face referire recurentul în motivele de recurs fiind neconcludentă cauzei în raport de considerentele ce preced.
Mai mult, în conformitate cu disp.art.305 Cod pr.civilă, recurentul-reclamant avea posibilitatea de a depune la dosar, în recurs, și înscrisuri noi în susținerea acțiunii, lucru care nu s-a întâmplat.
Sentința atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii.
De asemenea, nu se poate reține nici că prima instanță ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de modificare a sentinței prevăzut de art.304 pct.8 Cod pr.civilă.
În legătură cu acest motiv de modificare, așa cum s-a statuat în mod constant în practica judiciară, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar totuși puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte de distincția ce trebuie făcută între clauzele clare și cele obscure, iar pe de altă parte, de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea lor poate fi modificată, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză, nici chiar recurentul nedezvoltând prin motivele de recurs această critică adusă sentinței.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul D prin procurator, domiciliat în Târgoviște, str.- -,.39, Sc.C,.23, județul D, împotriva sentinței civile nr. 81 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC ( ) Production SRL cu sediul în R, județul având ca lichidator judiciar pe -, cu sediul în B,-,.1,etaj 4,.13, sector 4 și Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, cu sediul în Târgoviște, str.-, - județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- - -
Grefier
/VS
2 ex./24.06.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
.
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
