Pretentii civile. Speta. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1172
Ședința publică din 16 iulie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva Sentinței Civile nr. 94/2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, cauza este oprită spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 94/2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantului,in contradictoriu cu pârâții, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA,și-n consecință au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și de suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 1 martie 2007 și în continuare,până la încetarea calității de magistrat a reclamantului.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate și a fost respinsă cererea de chemare in garanție a ministerului,formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această sentință,Curtea de Apoel a reținut in esență că dreptul reclamantului la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, dată de la care el a fost efectiv plătit magistraților și înscris in cărțile de muncă ale acestora,până la abrogarea normelor in discuție prin art. I, pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Pentru justificarea neregularității actului de abrogare,Curtea a reiterat raționamentul expus in conținutul Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 444 din 13 iunie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, într-un recurs în interesul legii, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 23/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,prin DGFP A, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție in data de 17.06.2009 și trimis spre soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA, ca efect al pronunțării Deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale a României,prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Recurentul a solicitat,in principal,modificarea sentinței supusă reformării, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a ministerului recurent și respingerii acțiunii față de el pentru lipsa calității procesual pasive,iar in subsidiar respingerea in totalitate a acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina aplicabilitatea art. 304 pct.9 și 304 ind. 1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului,in limitele competențelor conferite prin prevederile art. 18 alin.2 lit.b) și art. 28 lit. e) din Legea nr.500 /2002 privind finanțele publice. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
Asupra fondului acțiunii principale,recurentul a susținut că drepturile salariale recunoscute in favoarea lor sunt abrogate prin OUG nr. 83/2000.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtului,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.5 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând ignorarea de către judecătorii fondului a prevederilor art. 255/pr.civ, potrivit cărora hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei se numesc sentințe și nu decizii cum greșit a fost intitulată hotărârea recurată,care,pentru acest viciu,ar fi lovită de nulitate.
Autorul recursului a invocat și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996,din perspectiva abrogării acestora prin OG nr. 8/2007,privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din cadrul justiției, context in care decizia interpretativă a instanței supreme,potrivit căreia 0G nr. 83/2000 nu a fost aptă să abroge vechile norme și-ar produce efectul doar până la data intrării in vigoare a OG nr.8/2007.
Se mai susține de autorul recursului că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești,dispunând in mod nelegal obligarea Ministerului Public la acordarea drepturilor bănești pretinse de reclamant pentru o perioadă ulterioară datei de 03.02.2007,adăugând la legea de salarizare a magistraților.
In ceea ce privește admiterea de către instanța de fond a petitului ce a avut ca obiect actualizarea sumelor pretinse prin acțiune cu indicele de inflație, recurentul pretinde că acordarea acestora nu se justifică,pentru simplul motiv că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal,aprobate prin Legea de stat nr. 388/2007,nu cuprinde un capitol distinct cu astfel de cheltuieli.
In fine,pârâtul recurent a mai adăugat că instanța de fond a respins in mod nelegal cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, fără a ține seama că,in situația admiterii acțiunii reclamanților,obligația de garanție intre instituția pârâtă și cea garantă există in temeiul art. 131 pct.1 din Legea nr. 304/2004,republicată,potrivit căreia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin recursul declarat de intimatul pârât, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA au fost reiterate motivele de recurs ale Ministerului Public.
Intimatul nu și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare cu toate că a fost citat cu această mențiune de către instanța de recurs.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul pârâților prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1,art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1/pr.civ.,Curtea reține următoarele.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, Curtea reține că,intr-adevăr, drepturile solicitate de autorul cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context in care părți în proces sunt in principiu numai reclamantul și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Totuși,rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Motivul de recurs al lipsei de legitimare, invocat de pârât este neîntemeiat, cu atât mai mult cu cât ministerul recurent a fost îndatorat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Mai mult, calitatea ministerului d e finanțe,de obligat principal in raporturile juridice supuse analizei, determină și lipsa de interes a recurentului Ministerul Public in a se prevala de soluționarea eronată a cererii incidentale de chemare in garanție.
Asupra motivului de recurs referitor la greșita denumire a hotărârii atacate, invocat de Ministerul Public, Curtea consideră că indicarea greșită a denumirii acesteia de către instanța de fond,dedeciziein loc de sentință,din perspectiva prevederilor art. 255 /pr.civ., reprezintă o veritabilă eroare materială ce poate fi îndreptată cu ajutorul procedurii speciale prevăzută la art. 281 și urm./pr.civ. In nici un caz ea nu este aptă să producă efectul nulității sentinței,in înțelesul art. 105 alin.2/pr.civ., așa încât motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct.5 /pr.civ. apare ca neîntemeiat.
In ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea in vigoare a OG nr.8/2007,Curtea reține că, având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, norme ceau produs și produc în continuare efecte juridice.
Ori,in contextul in care,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996 chiar și in momentul pronunțării deciziei in interesul legii,10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, Curtea consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit prin respectiva hotărâre o speranță legitimă de a obține sporul salarial in discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme, au acordat aceste drepturi și după intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007.
In plus, această speranță a fost confirmată prin însăși conduita pârâților, care printr-un ordin intern emis in luna februarie 2009 au dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar al parchetelor, de notorietate fiind faptul că timp de trei luni de zile, aceste drepturi au fost incluse in salarii și achitate chiar și pentru persoanele care nu au obținut in mod individual titluri executorii.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamantului la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că,pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar,pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante in sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a autorului acțiunii.De aceea, in considerarea art. 20 alin.2 din Constituția României, Curtea apreciază că nici motivul de recurs referitor la abrogarea Legii nr. 50/1996 nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât această pretinsă suprimare a drepturilor salariale recunoscute printr-un act normativ anterior a fost făcută prin intermediul unei ordonanțe de guvern care reglementa exclusiv sistemul de salarizare al altei categorii socio-profesionale decât cea a reclamantului magistrat,respectiv cea a personalului auxiliar din instanțe si parchete.
In fine,Curtea observă că, prin ultimul motiv de recurs, Ministerul Public nu face altceva decât să susțină că obligațiile stabilite in sarcina sa prin hotărâri judecătorești definitive sunt nelegale,imposibile și nu pot fi executate și că aceste susțineri îndreptățesc instanța de recurs să conchidă că autorul recursului contestă autoritatea de care trebuie să se bucure intr-un stat de drept o hotărâre judecătorească definitivă,chiar dacă prin aceasta se constată o creanță in sarcina autorităților publice.
In contextul considerațiilor de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 304 ind.1, art. și art. 312 alin.1/pr.civ.,Curtea va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, luând act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva Sentinței Civile nr. 94/2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /16.09. 2009
Tehnored //16.09. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Curtea de APEL TIMIȘOARA
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Florin Dogaru, Aurelia Schnepf
