Pretentii civile. Speta. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 120/R-CM
Ședința publică din 18 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - LA DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, județul V și reclamanții, G, cu sediul procedural ales la ribunalul Vâlcea, nr.1, Rm.V, județul V, împotriva sentinței civile nr.956 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamanta și consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor - la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, ceilalți recurenți-reclamanți și intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Argeș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din 13 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi 18 februarie 2008, când în urma dezbaterii, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Examinând recursurile civile de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamanții, escu, G, a, și au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună obligarea primilor patru pârâți la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 septembrie 2004 și până la zi și apoi în continuare.
În motivarea acțiunii, reclamanții relevă instanței că potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamanții consideră că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art.72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamanții apreciază că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art. 25-27 din Legea nr.138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii, reclamanții concluzionând în sensul că există o discriminare și sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
În susținerea acțiunii lor, reclamanții au depus la dosarul cauzei precedent judiciar.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției, în temeiul art.115 Cod procedură civilă, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamanți, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Susținerile reclamanților, conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art.115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice; Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În susținerea acestei excepții, pârâtul relevă instanței că între reclamanți și Statul Român nu există raportul de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Statului Român. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.959 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, escu, G, a, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drepturi cuvenite pe perioada 14.09.2004 - 1.02.2007, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturile bănești menționate.
A fost respins capătul de cerere vizând acordarea acestor drepturi pentru viitor și capătul de cerere vizând obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata acestor drepturi.
S-a reținut astfel cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, că este neîntemeiată, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor legale menționate, are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția inadmisibilității formulării acțiunii, astfel cum a fost ridicată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul constată că nu este întemeiată întrucât reclamanții au promovat prezenta acțiune pentru a fi obligați ordonatorii principal, secundar și terțiar de credite la acordarea unor despăgubiri salariale, în virtutea raporturilor juridice de muncă. În consecință, excepția inadmisibilității va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, reclamanții în calitate de magistrați în cadrul Tribunalului Vâlcea au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art.155 Codul Muncii nu era prevăzut în Legea nr.50/1996. Prin nr.OG56/1997 care a completat nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996 s-a introdus dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2006.
Susținerea reclamanților că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Referitor la cererea reclamanților de a se acorda acest spor și pentru viitor, tribunalul a constatat că în prezent salarizarea magistraților este reglementată prin dispozițiile nr.OUG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, act normativ în cadrul căruia acest drept conferit de lege nu mai este prevăzut. Mai mult, Curtea de la Strasbourg a stabilit câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 prin intermediul unei succesiuni de hotărâri, în care a arătat în principiu că protecția oferită de acest articol se întinde doar asupra bunurilor actuale și pentru a avea un veritabil drept de proprietate creanța trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de dreptul intern: să fie certă, lichidă și exigibilă.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drepturi cuvenite pe perioada 14.09.2004 - 01.02.2007, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești menționate și s-a respins capătul de cerere având ca obiect acordarea acestor drepturi pentru viitor, precum și capătul de cerere vizând obligarea Ministerului Economiei și a Finanțelor la plata acestor drepturi, între reclamanți și acest pârât neexistând raporturi juridice de muncă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanții.
Ministerul Justiției critică sentința instanței de fond, considerând că este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se arată că, într-adevăr art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar", însă acest text de lege a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Legea nr.50/1996 este o lege ordinară față de dispozițiile art.72 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală se poate interveni pe calea ordonanțelor în domeniul legii ordinare.
Prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr.92/1992 ca formă unică de remunerare a activității acestora.
Incidența art.20 alin.2 din Constituția României iese din discuție pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare.
În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este criticată sentința sub aspectul că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate, acest organ nefiind nici ordonatorul principal de credite și nici angajatorul reclamanților.
De asemenea se critică sentința și sub aspectul greșitei respingeri a excepției inadmisibilității cererii, solicitarea reclamanților să se constate că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 sunt în vigoare, fiind inadmisibilă, atâta timp cât această dispoziție a fost abrogată și nici un alt act normativ nu a mai reglementat drepturile cerute de reclamanți.
Reclamanții critică sentința pentru nelegalitate, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub aspectul că în mod greșit s-a respins neacordarea drepturilor bănești solicitate pe perioada 1 februarie 2007 până la zi și în continuare, reținând că prin Legea nr.45/2007 acest spor de 50 % nu mai este prevăzut.
Abrogarea făcută prin OG nr.83/2000 este neconstituțională, întrucât o ordonanță ordinară nu poate reglementa domenii care fac obiectul legilor organice.
Analizând recursul declarat de Ministerul Justiției, se constată că este nefondat.
Așa cum s-a reținut de instanța de fond, dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Legea nr.50/1996, deși, lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului dreptului reclamanților la un spor de 50 % din salariul de bază brut, prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului.
Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa, Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire șa dreptul la creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a criticat sentința sub aspectul că în mod greșit prima instanță a apreciat că are calitate procesuală pasivă, deși atribuțiile privind angajarea și salarizarea reclamanților nu-i aparțin.
Critica este neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Tot neîntemeiată este și critica cu privire la excepția inadmisibilității cererii, având în vedere obiectul acesteia de obligare la acordarea unor despăgubiri salariale a ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite în baza raporturilor juridice de muncă cu aceștia.
Deci recursul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice urmează a fi respins ca nefondat.
În recursul declarat de reclamanți se susține că în mod nejustificat nu au fost acordate drepturile bănești solicitate pe perioada 1 februarie 2007, până la zi și în continuare, reținând că prin Legea nr.45/2007 acest spor de 50 % nu mai este prevăzut.
Recursul este fondat.
În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea unei dispoziții din Legea nr.50/1996, care este o lege organică, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă, trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Sporul de 50 % este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30 din 18 mai 1994.
Creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Față de aceste considerente, în mod greșit instanța de fond nu a acordat sporul de risc și pe perioada 1 februarie 2007 până la zi și în continuare.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.959 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare lunară și pentru viitor.
În conformitate cu dispozițiile art.246 (1) Cod procedură civilă se ia act de renunțarea la judecată a reclamantei (295).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei .
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței civile nr.959 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Admite recursul declarat de reclamanții, G, și, împotriva sentinței civile nr.959 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pe pârâți la plata sporului de 50 % și pentru viitor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/10.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Jeana Dumitrache
