Pretentii civile. Speta. Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1214/
Ședința publică din 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL G, cu sediul în-, jud.G și MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1279/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL GALAȚI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți CURTEA DE APEL G și MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, intimatul-reclamant, intimații-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au solicitat judecarea recursurilor în lipsă; motivele de recurs ale pârâtei MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR au fost comunicate părților,după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurenții pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1279/20.08.2009 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
Au fost obligați pârâții către reclamant la calcularea și la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 16 iunie 2009 și până la modificarea reglementărilor legislative, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 3965/14.07.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților, la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data numirii în funcție și în continuare, cu aplicarea reactualizărilor în funcție de rata inflației.
De asemenea, a solicitat ca pârâtul Tribunalul Galați să fie obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății.
Motivându-și în fapt acțiunea reclamantul a arătat că a fost numit în funcție la data de 16.06.2009.
Cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% a arătat că acesta a fost recunoscut prin art.47 din Legea nr.50/1996 și nu a fost abrogat. Reclamantul a mai invocat și Decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare pârâta Curtea de APEL GALAȚIa solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
A susținut că succesiunea în timp a actelor normative, la care au făcut referire reclamanții prin acțiunea dedusă judecății, impune concluzia că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când urmare abrogării exprese prin nr.OG 83/2000 acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
De asemenea, a mai precizat că actele normative la care au făcut referire reclamanții, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi magistraților.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut:
La termenul din 20.08.2009, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
În temeiul dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției invocate.
Astfel, având în vedere că între reclamante și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, nu există raporturi juridice de muncă, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, sens în care a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pentru lipsa calității procesuale pasive.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, instanța a apreciat pretenția reclamantului ca întemeiată, atât prin prisma Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 martie 2008, în soluționarea recursului în interesul legii (care este obligatorie pentru instanță, în temeiul art.329 alin.3 Cod procedură civilă), cât și mai ales prin prisma Hotărârii din 6 decembrie 2007 Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza "Beian contra României".
Instanța a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații, beneficiau de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Într-adevăr, activitatea judiciară desfășurată de reclamant - judecător - este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă, inclusiv datorită volumului foarte mare de activitate și a specificului activității (reprezentat de caracterul litigios al acesteia, care este marcat de situațiile puternic conflictuale dintre interesele evident divergente ale justițiabililor, instrumentate prin proceduri bazate pe contradictorialitate, toate acestea generând încordare psihică și condiții de stres). Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate și multe altele
Este de notorietate faptul că nu au intervenit schimbări, sub acest aspect, în condițiile de muncă ale reclamanților, nici după adoptarea nr.OG83/2000 și până în prezent, aceștia rămânând expuși acelorași riscuri profesionale și suprasolicitării neuropsihice. Dimpotrivă, aceste condiții s-au acutizat, pe fondul creșterii volumului de activitate și al complexității reglementărilor și al relațiilor sociale supuse controlului judiciar.
Din aceste considerente, eliminarea, prin prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, a sporului salarial pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, nu produce efecte, fiind contrară, în primul rând, dispozițiilor art.41 alin.2 și art.16 alin.1 raportat la art.15 alin.1 și art.53 din Constituție, coroborat cu prevederile art.11 și art.20 din Constituție raportate la cele ale Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece sunt încălcate drepturile constituționale ale reclamanților privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare, deoarece acest spor salarial a fost menținut pentru toate celelalte categorii profesionale expuse riscurilor profesionale și suprasolicitării psihice (de exemplu, prin art.8 lit.b din nr.HG281/1993, art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997, art. 13 alin. 1 lit. b și lit. c din nr.OUG 115/2004, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002, art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 435/2006, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG38/2003, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG64/2006 etc.). Or, este de neconceput ca, de pildă, activități, precum cele premergătoare sau ulterioare desfășurării proceselor (activități accesorii activității judiciare principale), desfășurate de funcționarii publici cu statut special din cadrul poliției și penitenciarelor, să fie remunerate cu sporul de risc și suprasolicitare psihică, iar activitatea juridică principală, cea mai expusă riscurilor și suprasolicitării, să fie exclusă de la beneficiul acestei remunerări.
Ca atare, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, fiind contrare și dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.39 alin.1 lit.a și lit.f, art.40 alin.2 lit.c, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (lege organică, potrivit art.73 alin.3 lit.p din Constituție, lege care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
În al doilea rând, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art.73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2 și art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000. Astfel, salarizarea și drepturile personalului din organele autorității judecătorești sunt parte integrantă a domeniului rezervat legii organice (conform art.73 alin.3 lit.l din Constituție), deoarece vizează elemente ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești și a unităților de parchet, fapt confirmat și de dispozițiile art.1, art.98, art.149-150 din Legea nr.92/1992, art.1, art.73-74 din Legea nr.303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea nr.304/2004.
Însă, în domeniile rezervate legii organice, este inadmisibilă emiterea unor ordonanțe de Guvern, deci prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu puteau produce efecte extinctive cu privire la drepturile reclamanților.
Este adevărat că G nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, care însă reprezintă o lege ordinară, deci nici acest din urmă act normativ nu este să producă efecte juridice extinctive asupra dreptului la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, contrar dispozițiilor art.73 alin.3 lit.l raportat la art.1 alin.3 și alin.5 din Constituție.
În al treilea rând, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art.1 alin.5, art.115 alin.2 din Constituție raportate la cele ale art.56-59 și art.62-63 din Legea nr.24/2000. Aceasta, deoarece prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să aducă numai modificări și completări la Legea nr.50/1996, iar nu să opereze abrogări în textul acestei legi. Ori de câte ori Guvernul este abilitat să opereze abrogări în cuprinsul unor acte normative, această abilitare este expresă (exemplul cel mai elocvent fiind chiar dispozițiile pct. 3 ale aceluiași art.1 lit. Q din Legea nr. 125/2000). Însă, potrivit art.56 din Legea nr. 24/2000, modificarea, completarea și derogarea sunt evenimente legislative distincte și inconfundabile (definite distinct și de art.57-59 și art.62-63 din Legea nr.24/2000), iar evenimentul legislativ al abrogării poate fi dispus doar prin acte normative de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect evenimentul respectiv. Ori, art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000 nu permitea adoptarea normei de abrogare cuprinse în art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, iar acest din urmă act normativ nu era de același nivel ca și Legea nr.50/1996 (nici Legea nr.334/2001, de aprobare a acestei ordonanțe, nu se ridică la nivelul legii organice).
Pe de altă parte, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, deoarece aceste din urmă prevederi dispun numai abrogarea art.1 indice 1, respectiv numai exclusiv a dispozițiilor referitoare doar la "salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului asimilat", din Legea nr.50/1996, precum și abrogarea oricăror alte dispoziții contrare. Însă, art.47 din Legea nr.50/1996 nu este cuprins în capitolul I secțiunea 1 legii, având ca obiect "salarizarea și ale drepturi ale magistraților", ci la un alt capitol (capitolul V "Dispoziții comune"), deci nu face obiect al abrogării. De asemenea, art.47 din Legea nr.50/1996 nu este contrar dispozițiilor nr.OUG177/2002, deoarece această ordonanță permite, prin art.34, beneficiul unor alte drepturi complementare, cum este și dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, deci nici sub acest aspect nu a intervenit abrogarea.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.41 lit.f din nr.OUG27/2006, deoarece și acest act normativ, prin art.32, permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin art.30 lit.a din nr.OG8/2007, întrucât o asemenea abrogare nu poate produce efecte, contrar prevederilor art.73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2, art.36 alin.2 din Legea nr.24/2000, deoarece, în domeniile rezervate legii organice, este inadmisibilă emiterea unor ordonanțe de Guvern.
Acordarea drepturilor bănești solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166, art. 269 alin. 1 raportat la art. 1 și la art. 295 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire.
În consecință, ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului, urmând a proceda la admiterea în parte a acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Codul civil, precum și ale art.269 alin. 1, art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166 raportat la art. 1 și la art. 295, art.292 din Codul muncii și la art. 110 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor Decretului-Lege nr. 92/1976, drepturile urmează a fi consemnate în carnetul de muncă al reclamantului de către referentul de la compartimentul personal al Tribunalului Galați, potrivit Regulamentului de ordine interioară a instanțelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și Curtea de APEL GALAȚI, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă iar instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Astfel, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000.
Din februarie 2007 intrat în vigoare o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar și anume nr.OG 8/2007 prin care se abrogă Legea nr. 50/1996.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă după această dată iar instanța și-a arogat atribuții de legiferare.
Au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041pr.civ. Curtea, apreciază că sunt fondate doar în parte in ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că, la data de 10 martie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de baza brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobata prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrara deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în
practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creata de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură sa concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Referitor la apărarea formulată de către recurent cu privire la faptul că ulterior, Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin G nr. 8/2007, instanța nu o reține ca întemeiată.
Astfel, se observă că decizia nr. 21/10.03.2008 a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, deci, la data pronunțării deciziei, se cunoșteau prevederile acestei ordonanțe și, totuși, instanța superioară a recunoscut dreptul categoriilor respective de personal de a beneficia de sporul de 50%. Situația învederată de către pârâte ar fi putut fi luată în considerare numai în situația în care ar fi fost abrogată Legea nr. 50/1996 după pronunțarea deciziei în cadrul recursului în interesul legii. Odată interpretat actul normativ de către instanța superioară, nici o altă instanță nu poate da o interpretare diferită, pe baza unor norme legislative existente deja la data pronunțării întrucât s-ar diminua în tot efectul și importanța unui recurs în interesul legii.
Această interpretare rezultă chiar din considerentele deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune cănici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiileart. 107alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în formă republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, in ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilorart. 329din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cat privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, ș 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilorart. 16alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernuluinr.137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional laConvențiaeuropeană a drepturilor omului."
Invocarea deciziei Curții Constituționale nu are nici o relevanță în cauza de față.
Chiar prin decizia invocată de recurente nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că "-apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329.pr. civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.". Mai arata Curtea Constituțională ca "-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În consecință, acest motiv de recurs este nefondat văzând chiar decizia Curții Constituționale invocată de recurentă.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1279/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL G, cu sediul în-, jud.G și MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1279/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./17.11.2009
Tehnored./7 ex./ 23 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.5 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
