Pretentii civile. Speta. Decizia 1237/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1237
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Simona
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, Bulevardul, nr.14, sector 5, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în T, Calea Domnească, nr.166, județul D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1060 din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în T,- A, județul D, intimata-intervenientă în interes propriu -, domiciliată în T, Bulevardul, -.1,.A,.2,.8, județul D, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în T,-, județul D, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru 29 mai 2009 și apoi pentru astăzi, dând următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată.
Reclamanta a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Conturi a României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI pentru a fi obligați la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioadele 1 decembrie 2004 - 26 iulie 2005 și respectiv 26 iulie - 1 octombrie 2005, urmare pensionării pentru limită de vârstă din funcția de procuror deținută anterior, totodată obligând pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a susținut reclamanta că în calitatea sa de procuror financiar la Camera de Conturi D din cadrul Curții de Conturi a României a beneficiat de sporul salarial sus menționat începând cu data de 1 septembrie 1999 până la 1 noiembrie 2000 când nu au mai fost plătite pentru abrogarea art.47 din legea nr. 50/1996 prin OG nr. 83/2000, măsură vădit nelegală așa cum de altfel s-a statuat cu putere obligatorie și prin decizia nr. XXXVI/7 mai pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, din moment ce art.52 din Legea nr. 50/1996 modificată nu a fost abrogat expres sau implicit.
Pârâții au formulat întâmpinări conform art.115 și urm.Cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea sa Curtea de Conturi a solicitat în esență respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât temeiul de drept al acțiunii reclamantei - art. 47 din legea nr. 50/1996 - a fost abrogat prin art. 1 din OG nr. 83/2000, iar după anul 2000 procurorii financiari din cadrul său nu mai puteau beneficia de sporul cerut prin acțiune.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, acest pârât fiind un terț față de obiectul acțiunii și disp.art.282 din Codul muncii.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă deoarece art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Legea nr. 83/2000, după ce în prealabil a invocat excepția necompentenței materiale a tribunalului care revin judecătoriei cu privire la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă conform art. 8 din Decretul nr. 92/1976, totodată pe fond fiind competentă material să soluționeze pricina Curtea de Apel București față de prevederile OUG nr.27/2006.
Același pârât atât prin întâmpinare cât și prin cerere separată a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru ca în cazul admiterii acțiunii să fie obligat la rectificarea bugetară corespunzătoare pentru plata drepturilor cerute prin acțiune.
La data de 1 aprilie 2008 -- a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând obligarea pârâților la același spor ca și reclamanta.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, după care, prin sentința civilă nr. 1060 din 12 iunie 2008, a admis acțiunea și cererea de intervenție, pârâții fiind obligați la plata sporului de risc pentru perioadele solicitate pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, actualizat în raport de inflație la data plății, respingând cererea de chemare în garanție a și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut cu privire la excepțiile invocate următoarele: privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de Ministerul Economiei și Finanțelor, a apreciat că este neîntemeiată și a fost respinsă, motivat de faptul de că în conformitate cu dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, se stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/ 2002 republicată, se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, fiind instituția care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite sumele de bani necesare plății unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârșitul anului anterior.
Instanța a respins cererea de chemare în garanței a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, a reținut prima instanță că prin art. 47 din Legea 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a introdus acest spor, având în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate. Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996.
Cum OG nr.83/2000 reprezintă un act normativ ordinar iar domeniul drepturilor de salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, se constată încălcarea dispoziilor.114 din Constituție, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor art. 114 alin.1 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Astfel, art.72 alin.3 din Constituție precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organică, iar la lit. h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și Curții de Conturi.
Toate aceste aspecte trebuie interpretate prin prisma art. 4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care prevede că actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.
Prevederile OG 83/2000 raportate la art.47, încalcă dispozițiile constituționale dar și art. 1 din Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată printr-o ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului. La data stabilirii acestui drept s-a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi în aceeași formă.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, a respins recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror, financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătate lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea, la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele din acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În completare cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Având în vedere considerentele mai sus arătate prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor B care au criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său Ministerul Economiei și Finanțelor prin structura sa teritorială Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive deoarece pentru reclamanți este un terț neavând raporturi de muncă, situație în care nu poate fi obligat legal la plata unor pretinse drepturi salariale.
Criticând sentința Ministerul Publica susținut în esență că în mod greșit a fost admisă acțiunea și actualizate pretinsele drepturi salariale, invocând și decizia în interesul legii, iar pe de altă parte a invocat și lipsa calității sale procesuale pasive întrucât reclamanții nu au fost angajații acestui pârât ci ai Curții de Conturi.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului, art. 3041Cod pr.civilă și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că ambele recursuri sunt fondate.
Într-adevăr Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la drepturile salariale din acțiune și cererea de intervenție principală deoarece între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă și nu poate fi parte în prezenta cauză în sensul disp.art.282 din Codul muncii, care în calitatea sa de ordonator principal de credit nu poate avea această calitate față de un alt ordonator care este Curtea de Conturi,așa cum impun dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
De asemenea, Ministerul Public nu poate avea calitate de parte în prezenta cauză întrucât reclamanta și intervenienta nu au fost încadrate în structura sa organizatorică ci a Curții de Conturi, ceea ce impune respingerea acțiunii față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În același timp, față de disp.art. 3 din decretul nr. 167/1958 se constată că drepturile solicitate de reclamantă și intervenientă sunt prescrise pentru perioada 1 decembrie 2004 - 10 ianuarie 2005.
Restul dispozițiilor sentinței sunt legale și temeinice urmând a fi menținute ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN N UMELE PEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, Bulevardul, nr.14, sector 5, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în T, Calea Domnească, nr.166, județul D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1060 din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în T,- A, județul D, intimata-intervenientă în interes propriu -, domiciliată în T, Bulevardul, -.1,.A,.2,.8, județul D, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în T,-, județul D, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Curtea de Conturi a României cu sediul în municipiul B,- - 24, sector 1.
Modifică în parte sentința astfel:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, admite în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, în sensul că obligă pârâtele la plata sorului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% către reclamanți pentru perioada 11.01.2005 - 1.10.2005, în raport de perioada lucrată la fiecare pârâtă.
Constată prescrisă acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu pentru perioada 1.12.2004-10.01.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 3 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Simona
- - - - - - -
Fiind în concediu de odihnă Fiind îm concediu de odihnă
Se semnează de către se semneză de către
Președintele instanței președintele instanței
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. TL
Tehnored.MD
3 ex/03.07.2009
f- al Tribunalului Dâmbovița
-
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Simona
