Pretentii civile. Speta. Decizia 1346/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1346/
Ședința publică din 11 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,- sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg. M,--3, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1229 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1229 din 12 iunie 2008, Tribunalul Mureș a respins excep iile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calit ății procesuale pasive a âților MINISTERUL ECONOMIEI ȘI INAN ELOR i MINISTERUL JUSTI IEI; a admis ac iunea civil av nd ca obiect un conflict de drepturi, formulat de reclaman ii, și n contradictoriu cu âț ii TRIBUNALUL MUREȘ, CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, MINISTERUL JUSTI IEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NA IONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMIN RII; a blig at n solidar âții la plata n favoarea fiec rui reclamant a despăgubirilor reprezentând echivalentul stimulentelor (premiilor) neacordate în mod discriminatoriu în luna decembrie 2005, în cuantum de 900 lei pentru fiecare reclamant, sumele cuvenite reclamanților urmând a fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței stimulentelor aferente lunii decembrie 2005 și până la data executării efective a hotărârii; a oblig at tul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR aloce fondurile necesare pl ății n favoarea reclaman ilor a drepturilor ne ti mai sus men ionate; a obligat pârâta CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare despăgubirilor mai sus menționate; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva acelorași pârâți, a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a despăgubirilor reprezentând echivalentul stimulentelor (premiilor) neacordate în mod discriminatoriu în luna decembrie 2005, proporțional cu perioada efectiv lucrată de această reclamantă în anul 2005, sumele cuvenite reclamantei urmând a fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței stimulentelor aferente lunii decembrie 2005 și până la data executării efective a hotărârii; a oblig at tul MINISTERUL ECONOMIEI l FINAN ELOR aloce fondurile necesare pl ății n favoarea reclaman tei a drepturilor ne ti mai sus men ionate; a obligat pârâta CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare despăgubirilor mai sus menționate; a respins restul preten iilor reclaman ilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății. S-a relevat că ministerul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât rolul acestuia este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite. Pe de altă parte între minister și reclamanți nu există nici un raport juridic de muncă, atare relații fiind reglementate prin legi speciale monitorizate de Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Justiției și Libertăților, solicitându-se modificarea integrale a hotărârii primei instanțe, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a acțiunii promovată de reclamanți, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4, 9 Cod procedură civilă. În opinia Ministerului Justiției, hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, și, totodată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
S-a arătat că, în contextul în care reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța trebuia să facă aplicațiunea deciziei nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că disp.art.1,2 alin.3 și 27 alin.1 din acest act normativ sunt neconstituționale.
În concluzie, Ministerul Justiției susține că legiuitorul este abilitat a stabili nivelurile de salarizare în funcție de diferite segmente suprastructurale care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, orice intervenție a instanțelor de judecată constituind o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice M sunt fondate.
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamanților, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Ca urmare, fără a mai fi necesar verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de pârâți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a cererii reclamanților.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate privitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aspect analizat detaliat prin hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,- sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Tg. M,--3, în nume propriu și în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1229 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge integral acțiunea formulată de reclamanții, și.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Fiind în concediu de odihnă, Fiind în concediu
semnează judecător delegat de odihnă,
semnează
judecător delegat
GREFIER
Red./
Dact./
2 ex./3.08.2009
Jud.fond:,
Asist.jud.:,
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat