Pretentii civile. Speta. Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1360
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Elena Lazăr
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 585 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, G, ia, -, -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, județul B și intimații pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații pârâți, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău prin consilier juridic și au lipsit recuentul-pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-reclamanți, G, -, G, ia, -, -, și intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 11 iunie 2009 recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovaa depus la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic declară că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic pune concluzii de admiterea recursului declarat de Parchetul ICCJ așa cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrata la ribunalul Buzău sub nr- reclamanții, G, N, G, au chemat in judecata pe parații Statul R - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - în calitate de ordonator principal de credite, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P în calitate de ordonator secundar de credite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în calitate de ordonator secundar de credite, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de vechime în munca în cuantumul prevăzut de lege pe perioada 01.01.2001- 01.10.2003 indexat și reactualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plătii efective.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin Legea nr. 50/1996 s- acordat un spor de vechime care însă prin OG nr. 83/2000 nu a mai fost prevăzut dar nici nu a fost abrogat.
Au precizat reclamanții că în baza disp. art. 33 din Legea nr. 50/1996 trebuie să se aplice și magistraților textul de lege nefiind contrar ci complementar, OG nr. 83/2000 care prevede în art. 9 pct.2 alin.4 ca "orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abroga".
In drept reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe disp. art. 41 alin. din Legea nr. 50/1996 și art. 4 și 53 din Constituția României.
In temeiul disp. art. 115- 118 cod pr. civilă, pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 competența aparține Curții de Apel București, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților motivat de faptul ca potrivit dispozițiilor cuprinse in art. 1 alin. din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, coroborata cu disp. art.3 alin. din același act normativ, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu fost exercitat in termenul stabilit de lege, respectiv in termen de 3 ani.
Totodată, Ministerul Public. Parchetul de pe lângă J formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților sa fie adoptat un proiect de rectificare bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
La rândul său și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFPBa formulat în baza acelorași texte de lege întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătându-se că nu trebuie confundat cu Statul și cu bugetul de stat, fiind doar ordonator principal de credite.
Prin încheierea din data de 03.12.2007 cauza a fost înaintată Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea cererii de abținere ale tuturor judecătorilor Tribunalului Buzău, iar prin încheierea din Camera de consiliu din data de 11.12.2007 cauza a fost trimisă la ribunalul Prahova spre soluționare ca urmare a admiterii cererii de abținere.
La ribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub nr- s- depus la dosar de către MEF prin DGFP P întâmpinare prin care s- invocat excepția lipsei calității procesuale pasive sa, nefiind ordonator principal de credite pentru alte ministere si reprezentând sume de la buget acestea fiind alocate in conformitate cu legea bugetului de stat.
Prin sentința civilă nr.585 pronunțată la data de 18 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și a admis excepția lipsei calității procesuala pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor respingând acțiunea față acesta.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă pe perioada 01.01.2001 - 01.10.2003, să efectueze plata după aplicarea indexărilor și indicelui de inflație până la data plății efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție.
In baza disp. art. 137 cod pr. civilă instanța s- pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de fapt și de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei.
Astfel în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2001- 01.10.2003 invocată de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ- tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiată față de dispoz. Legii nr. 45/2007 prin care s- abrogat OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției care recunosc acest spor începând cu data de 11.03.2007 cât și dispozițiile deciziei nr. XXXVI a ICCJ pronunțată în recursul în interesul legii care stabilit că dispoz. art. 33 alin. L din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. pct.32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr.177/2002 și art. 6 alin. din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecători financiari, procurori financiari sau de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi României beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
In acest sens devin aplicabile disp. art. 16 din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripției fiind întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, situație față de care instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta prin întâmpinare, instanța de fond a apreciat că acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite cum este cazul Ministerului Public și nu repartizează sume de la bugetul acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat.
Totodată prima instanță apreciază că, împrejurarea că ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Public, nu acordat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea MEF, la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilită în conformitate cu legea bugetară anuală.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasiva a pârâtului și pe cale de consecință a respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, respingând și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut ca reclamanții îndeplinesc funcția de magistrați, respectiv procurori in cadrul parchetelor ce aparțin Ministerului Public, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. S, Parchetul de pe lângă Judecătoria P, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, DIICOT - Biroul Teritorial Buzău.
Potrivit art. 5 alin.l, art. 33 alin.1 din Legea nr. 50/1996, magistrații beneficiau de un spor de stabilitate și de un spor de vechime în muncă, însă în baza OUG nr. 83/2000 care a modificat și completat Legea nr.50/1996, magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport cu vechime efectivă în funcțiile de judecători, procurori, dispoziție abrogată în prezent prin Legea nr. 303/2004.
Dispozițiile art. 33 din Legea nr.50/1996 completată, stipulează ca dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
De asemenea, dispozițiile OUG nr. 177/2002, OG nr. 83/2000 prevedeau ca stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale magistraților se va face în raport cu funcția deținută, nivelul instanței și după caz vechimea în magistratură.
In baza disp. art. 6 alin.2 Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar în conformitate cu disp. art. 5 alin.3 Codul muncii constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe una sau mai multe critici care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței ori exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
De altfel, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate beneficiază de sporul de vechime în muncă, în timp ce magistrații nu încasează acest spor inclusiv reclamanții, înseamnă ca are loc și discriminare la nivelul aceluiași parchet, întrucât încasarea sporului de vechime de către unii dintre salariați și neîncasarea acestuia de către alți salariați inclusiv de către reclamanți, determină diferențiere între salariații care lucrează la nivelul aceluiași parchet, deși munca este egală creându-se un tratament juridic inegal și deci o inechitate atât din punct de vedere al protecției sociale cât și din punct de vedere al muncii prestate.
Prima instanță apreciază că acordarea sporului de vechime pentru anumite categorii de salariați și neacordarea acestuia altor categorii de salariați care funcționează în cadrul aceluiași parchet, nu reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, deoarece nu există nici o justificare care să impună luarea acestei masuri mai ales ca în raport de celelalte categorii de salariați care funcționează la nivelul unei instanțe sau parchet, aplicarea acestei măsuri față de magistrați este disproporțională, fiind excesivă în condițiile în care nu există nici un motiv care să impună luarea acestei masuri.
Prima instanță a înlăturat apărările pârâților în sensul că nu se poate acorda pe cale judecătorească un asemenea spor atât timp cât Legea nr. 50/1996, OUG nr. 177/2005, OUG 83/2000 nu au mai prevăzut în favoarea magistraților unui asemenea spor întrucât toate aceste dispoziții legale încalcă drepturile magistraților și implicit al reclamanților la plata egală pentru muncă egală creând o situație discriminatorie care nu este necesară fiind și disproporționată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție criticând soluția pentru netemeinicie, invocând disp. 304 pct. 9 Cod pr.civilă și disp. art. 304 indice 1 Cod pr.civilă.
Consideră nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă cu aplicarea disp. art. 304 indice 1 Cod pr.civilă, modificarea sentinței civile nr. 585 din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Față de data formulării acțiunii și în temeiul disp.art. 137 Cod pr.civilă reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.01.2001-1.10.2003, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu disp.art. 3 alin. 1 din același act normativ - dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Față de cele expuse solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii reclamanților pentru perioada 1.01.2001-1.10.2003, ca prescrisă.
Pe fondul cauzei se arată de către recurent că potrivit deciziei nr.XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus admiterea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a hotărât că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct.32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În acest sens față de dispozițiile Deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulează recurs doar pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și acordarea dobânzilor legale.
O altă critică se referă la împrejurarea că instanța de fond în mod nelegal a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lână ICCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Având în vedere acesta aspecte și Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a ICCJ prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, instanța chiar în cazul în care a admis pretențiile intimaților cu privire la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație nu putea admite actualizarea decât până la data de 7 mai 2007 când s-a pronunțat această decizie. Aceasta este data la care a intervenit practic recunoașterea dreptului, care nu putea fi făcută în lipsa temeiului legal decât de instanța supremă așa cum s-a și întâmplat sau de legiuitor.
La termenul din 12. 09. 2008 Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar notă de ședință prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței.
Prin încheierea de ședință din 12.09.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI a dispus scoaterea de pe rol a prezentei cauze și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că în Monitorul Oficial al României nr. 462/2008 a fost publicată nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, statuând la art.II alin.3 că recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate la cererile prevăzute la alin.1 - care vizează procesele în curs de judecată având ca obiect soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară - aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se trimit de îndată la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin decizia civilă nr. 4094 din 27 martie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare recursului în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI având în vedere că prin decizia Curții Constituționale nr. 104 din 20.01.2009 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. și II din OUG nr. 75/2008.
La termenul din 12 iunie 2009 Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus concluzii scrise prin care învederează instanței că în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de ÎCCJ, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate alo acestora.
Deci, începând cu data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial se va proceda în consonanță cu disp.art. 31 alin. 3 din legea nr.47 /1992 privind organizarea și Funcționarea Curții Constituționale, republicată, conform cărora- dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așa fiind, recurentul solicită instanței să dispună soluționarea cauzei în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie și fără a se întemeia pe soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții, G, N, G, au solicitat instanței, în contradictoriu cu parații Statul R - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - în calitate de ordonator principal de credite, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P în calitate de ordonator secundar de credite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în calitate de ordonator secundar de credite, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege pe perioada 01.01.2001- 01.10.2003 indexat și reactualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plătii efective.
În ceea ce privește motivul de recurs privind incidența în cauză a reglementărilor legale privind prescripția extinctivă, curtea îl apreciază ca fondat, în sensul că față de data înregistrării acestei acțiuni, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă în mod netemeinic și nelegal de instanța de fond, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Decretului nr. 167 /1958 privind prescriptia extinctiva si a art. 283 alin. 1 lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri catre salariat.
Este incontestabil ca prin Decizia in interesul legii Deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a hotărât că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct.32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, dar aceste persoane își puteau exercita dreptul material la acțiune doar în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul muncii.
Termenul de prescripția începe să curgă, potrivit disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă de la dată când se naște dreptul la acțiune și potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Acțiunea de față a fost înregistrată la ribunalul Buzău la data de 24.10.2007, situație față de care, având în vedere dispozițiile legale mai sus-enunțate și perioada pentru care s-a solicitat de către reclamanți plata sumelor corespunzătoare sporului de vechime în muncă, excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca fiind întemeiată pentru perioada 01.01.2001- 01.10.2003 și în consecință, în mod nelegal fost respinsă de instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii.
În speță, în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor privind instituția prescripției extinctive, respingând excepția prescripției extinctive cu motivarea că a existat dreptul subiectiv al intimaților -reclamanți pentru perioada dedusă judecății, fără a menționa însă care ar fi cauzele de întrerupere sau suspendare a termenului de 3 ani de prescripție, în condițiile în care acțiunea trebuia introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani. De altfel, Curtea constată că în cauză nu se regăsește niciuna din cauzele de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, prevăzute de disp. art. 13-16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea văzând dispozițiile art.304, art.3041și art.312 alin.1 pr.civ. urmează să admită recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca fiind prescrisă extinctiv. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 585 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, G, ia, -, -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, județul B și intimații pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Elena Lazăr
- - - - - - -
Fiind în CO semnează
Președintele instanței
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal nr. 3120
Red.
3ex. - 22.07.2009
f-
,
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Elena Lazăr
