Pretentii civile. Speta. Decizia 1368/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.579/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1368/
Ședința publică de la 04 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1207/R din data de 11.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (958/2008), în contradictoriu cu intimațiiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ministerul Administrației și Internelor, -, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 B și Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea,personal, lipsind intimațiiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ministerul Administrației și Internelor, -, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 B și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 03.03.2009, întâmpinare din partea intimatei Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Contestatoarea, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă contestatoarei cuvântul în susținerea contestației în anulare dedusă judecății.
Contestatoarea, personal, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată în scris, întrucât la data pronunțării deciziei contestate, procedura de citare cu părțile în cauză nu a fost legal îndeplinită, pe de o parte, iar pe de altă parte, la termenul de judecată din data de 04.04.2008, termen la care instanța de recurs a reținut cauza în pronunțare, a formulat și a depus la dosar cerere prin care a solicitat amânarea pricinii pentru lipsă de apărare, iar această cerere nu a fost avută în vedere de către instanța de control judiciar.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, contestatoarea, personal, solicită a se observa că această excepție reprezintă o greșeală materială, deoarece în perioada pentru care s-a invocat această excepție au fost emise mai multe acte normative care au întrerupt cursul prescripției, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare, se depune la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 04.03.2009, ora 1045, întâmpinare din partea intimatei Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la această instanță la 29.04.2008, contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1207 din 11.04.2008 a acestei instanțe, susținând că instanța de recurs a procedat greșit la judecata cauzei, în condițiile în care a solicitat în scris un termen pentru lipsă de apărare și că nu poate fi reținută prescripția, acțiunea fiind introdusă în termen, întrucât prin hotărârea nr. 185/2006 a CNCD și prin HG nr. 232/2006 a fost întrerupt cursul prescripției.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 25.06.2008, Curtea a înaintat dosarul ÎCCJ în baza art. II al.3 din OUG nr. 75/2008.
Prin decizia nr.5163 din 23.09.2008 ÎCCJ declină în favoarea Curții de Apel competența de soluționare a cauzei.
Intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
În concluziile depuse la dosar de către contestatoare, raportat la cazul prevăzut de art. 317 al.1 pct.1 Cod pr.civilă, privind soluționarea cauzei cu lipsă de procedură, aceasta a susținut că la termenul de judecată din 4.04.2008 nu a fost prezent nici unul dintre reclamanți, iar citarea a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, citațiile fiind semnate de un salariat al serviciului registratură, nefiind înmânate concret reclamanților.
Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 107.pr.civ. conform cărora se sancționează cu nulitate, citarea părții care lipsește fără respectarea cerințelor prevăzute de lege susținând că într-o asemenea situație se încalcă atât principiul contradictorialității, care impune regulata citare a părților pentru ca acestea să-și spună punctul de vedere și să-și apere interesele cât și dreptul la apărare.
Contestatoarea a precizat că solicitarea reclamanților - recurenți de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, nu înlătură obligația instanței de judecată de a cita părțile conform dispozițiilor legale în materie, acestea fiind singurele în măsură a aprecia dacă au sau nu posibilitatea de a se prezenta în fața instanței, precum și asupra posibilităților concrete de realizare a dreptului la apărare.
Contestatoarea a mai susținut că primirea actelor de procedură la domiciliul ales, se poate face către o altă persoană (de exemplu un funcționar însărcinat cu primirea corespondenței) numai când, partea indică o asemenea persoană, "iar lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții". În speță, în mod nelegal, toate citațiile adresate recurenților au fost înmânate unui angajat din cadrul serviciului de registratură însă acest lucru nu s-a cerut, iar o asemenea posibilitate nu este acordată de lege în condițiile în care din cuprinsul citațiilor rezultă în mod clar că agentul procedural nu a făcut nici un demers pentru înmânarea citațiilor personal celor citați (conf. art.92 alin3.pr.civ.).
Potrivit art. 100 alin.1 și 3 din pr.civ. este prevăzută sancțiunea nulității pentru lipsa din procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, a mențiunilor privind numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau unde s-a făcut afișarea iar, în speță, toate citațiile depuse la sediul Parchetului de Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conțin numele celui ce a primit actul și nici indicarea actului său de identitate, ci doar menționarea calității "grefier șef secție" și semnătura sa indescifrabilă.
Contestatoarea a dezvoltat și motivul prevăzut de art. 318 alin. 1 Cod proc. civilă susținând că decizia civilă nr. 1207R din 11.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI este "rezultatul unei greșeli materiale", întrucât această instanță în mod greșit a apreciat că este prescris dreptul material la acțiune cu privire la pretențiile reclamanților pentru perioada 8.05.2000-31.03.2002.
Astfel, conform art.83 alin.1 lit.b din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Conform art.295 alin. 1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă și cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii, iar nu măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă și cu dispozițiile legislației civile, cu referire expresă la art. 16 alin.1 din Decizia nr. 167/1959 în care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art. 17 alin.1 și 2 din Decretul nr. 167/1959 în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Prin Ordinul nr.903/C/28.03.2003 al Ministerului Justiției s-a constituit comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens s-au făcut demersuri repetate de la Ministerul Justiției la Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr.3/C/11.01.2005, Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a cenzurat sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr.1-10 ale Ordinului până la data de 14.01.2005.
La art.III din acest ordin se precizează că, pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr.11 - 18, ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă în Strategia de reformă a sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobate prin nr.HG232/2005, măsura vizând înlăturarea discriminării, Capitolul VI pct.3, referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar și pct.3.3 la eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului de salariu de 30% și respectiv 40% pentru anumite categorii de magistrați, precum și plata drepturilor salariale restante inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata efectivă realizată și neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de 30% și 40% precum și decizia civilă nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că "în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin.1 din nr.OUG 177/2002 precum și a dispozițiilor art.28 alin.4 din nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de legea se cuvin tuturor magistraților".
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune este reglementată de art. 17 alin.1 și 2 din Decretul nr. 167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 15.01.2007 când, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că de sporul de 30% și 40% beneficiază toți magistrații. Drept consecință, a arătat contestatoarea, dreptul la formularea pretențiilor curge de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea.
S-a atașat prezentei cauze dosarul nr.25797/3.2007 al Curții de APEL BUCUREȘTI prin care s-a pronunța decizia contestată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a posibilitatea recurentei de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 11.04.2008, când a hotărât următoarele:
Prin decizia nr. 1207 din 11.04.2008 a acestei instanțe a fost respinse ca nefondate, recursurile formulate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, - și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2223 din data de 29.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale precum și de recurenții și, împotriva încheierii din data de 26.11.2007, pronunțată de aceeași instanță, în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, -, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.
În privința recursului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs a constatat că acesta este nefondat, deoarece în mod corect prima instanță a reținut că beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de reclamanți este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective, neputând fi primită ca împrejurare exoneratoare de răspundere apărarea recurentului, în sensul că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Critica vizând respingerea de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 18.05.2000 - 16.07.2004, a fost înlăturată de către instanța de recurs cu motivarea că tribunalul a admis în mod corect prescripția dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile reclamanților din perioada 18.05.2000 - 31.03.2002, având în vedere dispozițiile art.166 alin.1 Codul muncii.
Curtea a respins și recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând că acesta are un rol principal în elaborarea proiectului de buget și respectiv de rectificare bugetară, ceea ce înseamnă că orice Ordonanță de Guvern și lege ce presupune cheltuieli este semnată de Ministrul de finanțe sau avizată de acest ministru.
Recursul formulat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, a fost respins, ca nefondat, întrucât la soluționarea cauzei s-a ținut seama de caracterul obligatoriu al Deciziei nr.VI/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, conform art.329 pr.civ. iar intimata reclamantă, detașată în funcția de de Stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului începând cu data de 25.06.2001, până la 18.01.2005, și-a păstrat funcția de procuror beneficiind de indexările salariale acordate și de salariul de bază cuvenit acestei funcții astfel cum rezultă din înscrisul mai sus amintit.
Recursul formulat de recurenții și împotriva încheierii din 26.11.2007, a fost respins ca nefondat, instanța de fond respingând în mod corect cererea de intervenție în interes propriu formulată de respectivele persoane, având în vedere faptul că aceștia au invocat un drept propriu neputând interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane care urmăresc valorificarea unor drepturi salariale proprii, cu privire la care intervenienții nu pot formula pretenții.
Și recursul formulat de recurenții și, a fost respins, ca nefondat, instanța de fond constatând în mod corect prescris dreptul material la acțiune cu privire la pretențiile reclamanților pentru perioada 18.05.2000 - 31.03.2002.
Instanța de recurs a apreciat că, potrivit art.166 alin.1 din Codul muncii, "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Introducerea acțiunii era condiționată în speță, de constatarea prealabilă a discriminării de organismul abilitat legal, întrucât numai la data pronunțării Hotărârii nr.185/22.07.2005 păgubitul, în cauză recurenții-reclamanți, au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba și pe cel răspunzător de ea (art.8 din Decretul nr.167/1958).
În mod corect s-a admis de către prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune al intimaților-reclamanți, pentru perioada 18.05.2000 - 31.03.2002, în condițiile în care Hotărârea nr.185 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost adoptată la data de 22.07.2005, iar acțiunea de față a fost introdusă la 17.07.2007, reclamanții solicitând drepturi bănești aferente perioadei 18.05.2000 - 29.02.2003.
Este adevărat că, în luna februarie 2005 Ministerul Justiției a inițiat un proiect legislativ menit să înlăture situația discriminatorie creată prin sporul de 40%, pentru anumite categorii de magistrați.
De asemenea, prin strategia de reformă a sistemului juridic pe perioada 2005 - 2007 și planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, s-a produs înlăturarea discriminării, Capitolul VI, punctul 3, referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar și 3.3 la eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului de salariu de 40%, pentru anumite categorii de magistrați.
O recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării-/30.03.2005, echivalând cu recunoașterea, în sensul art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani a avut loc prin actul normativ mai sus indicat, aspect de care instanța de fond a ținut seama din moment ce a constatat prescripția dreptului material la acțiune doar cu privire la pretențiile aferente perioadei 18.05.2000 - 31.03.2002, pentru perioada ulterioară apreciind că pretențiile sunt formulate în termen deoarece își produce efectele întreruperea cursului prescripției prin HG nr.232/2005.
Ordinul nr.556/26.05.2003 emis de Procurorul General al fostului Parchet de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocat de către reclamanți nu are relevanță, deoarece pentru această perioadă își producea deja efectele întreruperea cursului prescripției prin HG nr.232/2005.
Critica privind omiterea de către instanța de fond a obligării pârâtului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a efectua cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților a fost înlăturată, având în vedere că Tribunalul a obligat pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Și recursul formulat de către de recurentele, și a fost respins ca nefondat, deoarece din dispozitivul sentinței recurate, rezultă că instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii și a capătului de cerere privind actualizarea drepturilor bănești solicitate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește primul motiv de contestație în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.317 alin.1 pr.civ. prin care contestatoarea a susținut că procedura de citare pentru termenul de judecată a recursului a font nelegal îndeplinită, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții și-au ales domiciliul la care să fie comunicate actele de procedură, respectiv locul de muncă, indicând în acest sens sediul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamanții nu au indicat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, astfel că procedura de citare a fost corect primită la Serviciul registratură de către grefierul însărcinat cu primirea corespondenței, pe tot parcursul desfășurării procesului atât în faza fondului cât și în recurs.
La judecata fondului cauzei reclamanții au dat împuternicire contestatoarei, însă nu și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la aceasta și nici nu au indicat numărul biroului în care fiecare lucrează, pentru ca citarea să se efectueze personal.
De altfel, lipsa de procedură este o nulitate relativă ce poate fi invocată doar de către partea vătămată, astfel încât contestatoarea nu poate susține decât propria sa vătămare a intereselor procesuale.
Curtea reține că pentru termenul de judecată din data de 4.04.2008, când au avut loc dezbaterile în fața instanței de recurs, citațiile au fost primite de grefierul Serviciului de Registratură din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a semnat personal pe fiecare dintre acestea.
Susținerea contestatoarei în sensul că grefierul serviciului registratură nu i-ar fi înmânat citația și că astfel nu a avut cunoștință de termen nu se confirmă în cauză, având în vedere faptul că aceasta depus la dosar la data de 31.03.2008 o cerere prin care solicita amânarea judecății cauzei la termenul din 4.04.2008, cu motivarea că este plecată din localitate.
Prin urmare, raportat la acest înscris, nu se poate aprecia că recurenta contestatoare nu a avut cunoștință de termen.
Instanța de recurs a respins cererea recurentei de acordare a unui nou termen ca nedovedită, însă a amânat pronunțarea pentru ca recurenta să poată depune concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art.156 alin.2 pr.civ.
Față de aceste împrejurări, nu pot fi reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 317 alin. 1 cod proc. civilă, cauza soluționându-se cu procedura de citare a părților legal îndeplinită, în condițiile în care contestatoarea a fost citată la domiciliul ales, a cunoscut de termenul de judecată, iar respingerea cererii amânare a cauzei de către instanța de recurs nu poate fi echivalată cu judecarea pricinii cu lipsă de procedură.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. 1 teza 1 cod proc. Civilă, prin care se invocă greșeala materială a instanței, care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 18.05.2000 - 31.03.2002, Curtea reține următoarele:
Sintagma ˝greșeală materială˝ cuprinsă în textul legal menționat, vizează greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că recursul a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, iar pentru verificarea acestor situații nu se impune reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.
În cauza dedusă judecății soluționarea unei excepții procesuale, cum este cea a prescripției dreptului la acțiune, nu reprezintă o greșeală materială în sensul precizat anterior, întrucât face parte din procesul de judecată, iar o eventuală soluționare greșită a excepției, ar putea reprezenta o eroare de judecată și nu o greșeală materială în sensul art. 318 alin. 1 teza I cod proc. civilă.
Pe de altă parte Curtea reține că susținerile contestatoarei privind întreruperea cursului prescripției nu se confirmă, întrucât instanța de recurs a reținut efectul întreruptiv al prescripției, doar prin raportare la dispozițiile HG nr.232/2005, înlăturând motivat celelalte argumente ale recurenților reclamanți.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată ca niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 317 alin. 1 și 318 alin. 1 cod proc. civilă invocate în cauză nu sunt îndeplinite, motiv pentru care, va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.1207/R din 11.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (958/2008), în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1 B ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex.03.04.2009
Jud.recurs CG
PI
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
