Pretentii civile. Speta. Decizia 1407/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1407
Ședința publică din 14.12. 2009
PREȘEDINTE
Judecător
JUDECĂTOR 1: Alina Savin
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, PENINTENCIARUL DE MINORI ȘI TINERI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 458/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimatul reclamant și chematul în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învedereazăcă s-a depus la dosar o cerere din partea intimatului prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursurilor formulate.
CURTEA:
Asupra cererilor de recurs, înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 458/25.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul d e Minori și Tineri să plătească reclamantului contravaloarea normei de hrană aferente perioadei 06.02.2006-06.02.2009, actualizată cu indicele de inflație până la data plății.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.
S-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de ordonator principal de credite;Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitate de ordonator terțiar de credite și Penitenciarul d e Minori și Tineri în calitate de ordonator terțiar de credite, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând norma de hrană stabilită prin HG 1848/24.10.2004, pentru perioada 6.02.2006 - 6.02.2009, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
În fapt, reclamantul a motivat că a fost numit în perioada 6.02.2006 - 6.02.2009 prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 20/1.02.2006, Ordinul Ministrului Justiției nr. 657/C/27.02.2009, Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 109/2.03.2006, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.7/1.02.2007, Ordinul Ministrului Justiției nr.477/C/14.02.2007 și Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.138/21.03.2007, în funcția de director al Penitenciarului d e Minori și Tineri în calitate de magistrat detașat-procuror de pe lângă JUDECĂTORI: Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
În toată această perioadă a fost salarizat de Administrația Naționale a Penitenciarelor în conformitate cu Legea nr. 50/1996 iar începând cu data de 18 decembrie 2002, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 347/10.07.2003, OUG nr. 27.04.2006.
Potrivit art. 18 din OUG nr. 177/2002, magistrații, indiferent de funcția pe care o dețin, detașați ca directori de penitenciare beneficiază pe durata detașării de îndemnizația de încadrare brută lunară de judecător sau, după caz, de procuror, prevăzută de lege pentru instanța de judecată sau parchetul de unde provin, la care se adaugă îndemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere în care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute de legi speciale, aceleași dispoziții regăsindu-se și în cuprinsul OUG 27/7.04.2006.
Potrivit art. 1 din HG nr. 1848/ 28.10.2004 privind stabilirea drepturilor de hrană a personalului din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilește că personalul din sistemul administrației penitenciare beneficiază pe perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, care constituie norma de hrană.
Din coroborarea textelor de lege rezultă că pe perioada 6.02.2006 - 6.02.2009 trebuia să beneficieze de norma de hrană nr. 6.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Justiției și Libertăților, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantului și va cădea în pretenții, să fie obligați să aloce fonduri necesare plății drepturilor solicitate de către reclamant.
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. d din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că bugetele instituțiilor publice sunt finanțate integral din bugetele prevăzute la lit. a, de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora.
În drept, a invocat dispozițiile art. 60-63 Cod de procedură civilă, iar în temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe excepție, pârâta a motivat că obiectul cauzei vizează drepturi ale reclamantului pentru perioada în care a fost detașat la Penitenciarul d e Minori și Tineri, iar raportul de serviciu în baza căruia se solicită norma de hrană a fost stabilit între reclamant și Penitenciarul d e Minori și Tineri.
Pe fond, pârâta a susținut că dispozițiile prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1848/2004 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului din sistemul administrației penitenciare prevăd că personalul aparținând sistemului administrației penitenciare beneficiază, pentru perioada în care se află în activitate, de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană.
În opinia pârâtei, textul de lege trebuie interpretat în sensul că de norma de hrană beneficiază numai personalul din sistemul administrației penitenciare, nefiind vizată și categoria magistraților detașați sau delegați într-o unitate penitenciară.
În ce privește pretențiile reclamantului privind obligarea pârâților la plata contravalorii normei de hrană actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, pârâta a motivat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1088 cod civil ci sunt incidente prevederile art. 1082 Cod civil conform cărora, debitorul este obligat, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
În opinia pârâtei, din interpretarea textului de lege menționat rezultă că reclamantul ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, însă această dobândă este datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Consideră că numai faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite în raport de Administrația Națională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă, între reclamant și Ministerul Justiției și Libertăților neexistând nici un raport juridic.
Pârâtul Penitenciarul d e Minori și Tineri, județul Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea pretențiilor formulate de reclamant ca nefondate.
Pârâtul a motivat că în conformitate cu dispozițiile art. 18 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare, magistrații, indiferent de funcția pe care o dețin, detașați în funcția de directori de penitenciare beneficiază pe durata detașării de îndemnizația de încadrare brută lunară de judecător sau, după caz, procuror, prevăzută de lege pentru instanța de judecată sau parchetul de la care provin, la care se adaugă îndemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția în care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute de legile speciale.
Potrivit art. 42 din OUG nr. 177/2002, magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamantul nu a contestat în termenul prevăzut de lege deciziile directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 109/2006 și nr. 138/2007 prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.
Pe acest considerent apreciază că acțiunea este tardivă și solicită respingerea acesteia.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, motivând că raporturile juridice dintre pârât și acest minister sunt irelevante în cauză, deoarece, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, exercită controlul față de constituirea, repartizarea, utilizarea resurselor financiare ale statului, precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de ordonator de credite, are posibilitatea de a solicita Ministerului Finanțelor Publice alocarea fondurilor bănești necesare achitării sumelor datorate în baza titlurilor executorii, astfel că cererea de chemare în garanție formulată în baza art. 60 Cod de procedură civilă este nefondată.
Tribunalul, examinând cauza prin prisma motivelor invocate de reclamant, a apărărilor formulate de pârâți și chematele în garanție,precum și a dispozițiilor legale incidente, a constatat că acțiunea este fondată pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse.
În fapt, prin Hotărârea nr. 20/1.02.2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori, s-a dispus detașarea reclamantului de la Parchetul de pe lângă judecătoria M, la Ministerul Justiției, pentru o perioadă de un an, începând cu data de 6 februarie 2008.
Prin Ordinul nr. 657/C/27.02.2006 emis de Ministrul Justiției, reclamantul a fost numit pe o perioadă de un an în funcția de director al Penitenciarului d e Minori și Tineri.
Prin Hotărârea nr. 7 din 1.02.2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori, s-a dispus prelungirea detașării reclamantului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria M la Ministerul Justiției, pentru o perioadă de doi ani, începând cu data de 6.02.2007.
Prin Ordinul nr. 477/C/14.02.2006 emis de Ministrul Justiției, începând cu data de 6.02.2007 i s-a prelungit detașarea la Ministerul Justiției și a fost numit pe o perioadă de doi ani în funcția de director al Penitenciarului d e Minori și Tineri.
Prin Decizia nr. 138/21.03.2007 emisă de Direcția Națională a Penitenciarelor s-a dispus începând cu data de 6.02.2007, prelungirea detașării și numirea în funcția de director al Penitenciarului d e Minori și Tineri pe o perioadă de 2 ani, beneficiind de drepturile salariale prevăzute de lege.
Prin Decizia nr. 109/2.03.2006 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, s-au stabilit pentru reclamant următoarele drepturi salariale:
- o indemnizație de încadrare lunară de 3471 lei corespunzător coeficientului de multiplicare de 13,500, o majorare de 5% pentru vechimea efectivă în funcția de procuror și o indemnizație de conducere potrivit anexei VI la HG nr. 13/2006 în procent de 50%, care împreună constituie îndemnizația de încadrare brută lunară.
- un spor de 30% conform punctului 1 din Anexa nr. 7 la Legea nr. 50/1996 republicată, modificată și completată;
- o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din îndemnizația de încadrare brută lunară, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții;
- spor de 30% pentru activitatea desfășurată în condiții de pericol deosebit în temeiul Anexei nr. 5 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2498/C/1999 modificată și completată prin Ordinele Ministrului Justiției nr. 2705/1999 și 424/2001;
- spor de 15% din îndemnizația de încadrare brută lunară, pentru desfășurarea activității în condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 2773/C/25.09.2003.
Prin dispozițiile art. 14 din OUG nr. 27/2006 intrată în vigoare la data de 1.04.2006, s-a prevăzut că judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor să beneficieze, pe durata detașării, pe lângă îndemnizația de încadrare brută lunară a funcției de execuție corespunzătoare nivelului instanței sau al parchetului și vechimii pe care au la data detașării și de îndemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere pe care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute în legile speciale.
Rezultă că textul de lege invocat se aplică judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor, aceștia beneficiind potrivit legii și de drepturile prevăzute de legile speciale.
Un asemenea drept este și cel stabilit pentru personalul aparținând sistemului administrației penitenciare, referitor la alocația de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii și care constituie norma de hrană reglementată de dispozițiile art. 1 din HG nr. 1848/28.10.2004.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 293/2004, în sistemul administrației penitenciare se regăsesc atât funcții publice de conducere și de execuție specifice altor sectoare de activitate.
Față de dispozițiile legale invocate, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la norma de hrană pe perioada 6.02.2006 - 6.02.2009 cât a îndeplinit funcția de director al Penitenciarului d e Minori și Tineri.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtului Penitenciarul d e Minori și Tineri cu privire la tardivitatea acțiunii deoarece în cauză nu s-a formulat o contestație împotriva deciziilor de stabilire a drepturilor salariale, ci acordarea unui drept prevăzut de o lege specială, drept ce nu constituie o componentă a îndemnizației de director, funcție exercitată de reclamant pe perioada detașării.
Dreptul la norma de hrană are un alt regim juridic decât salariul sau îndemnizația pentru funcția exercitată și de aceea nu se pune în discuție contestarea deciziilor de salarizare.
Dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând norma de hrană este supus doar prescripției, însă în cauză, nu operează prescripția deoarece acțiunea a fost introdusă în interiorul acestui termen.
Cu privire la apărările pârâților vizând actualizarea sumelor solicitate cu titlu de normă de hrană, acestea nu pot fi luate în considerare, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii și dispozițiile Codului Civil.
Litigiile privind drepturile cuvenite magistraților sunt asimilate cu litigiile de muncă, iar dispozițiile legilor speciale se completează cu cele din Codul Muncii, acesta constituind norma de drept generală, atât sub aspect procesual cât și al dreptului material.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Potrivit art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Daunele - interese constau în actualizarea sumei datorate cu rata inflației de la data deschiderii dreptului și până la data plății efective.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției și Libertăților ordonator principal de credite, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere calitatea de ordonatori de credite a acestora, în raport de Penitenciarul d e Minori și Tineri, ordonator terțiar de credite, unde reclamantul și-a desfășurat activitatea.
Prin urmare, cei trei pârâți sunt în aceeași măsură obligați să plătească reclamantului drepturile bănești solicitate.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Justiției și Libertăților formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de ordonator de credite în raport de Penitenciarul d e Minori și Tineri și nici în raport de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Sumele necesare pentru plata drepturilor solicitate de reclamant se alocă din bugetul Ministerului Justiției și Libertăților, iar acest minister, poate solicita suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat pentru efectuarea plăților în baza titlurilor executorii.
în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților nu se mai justifică atât timp cât acesta este chemat în judecată de reclamant în calitate de pârât, fiind ordonatorul principal de credite.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Așa cum prevăd disp. art. 1 și Anexa 1 din nr.HG 1848/2004, de norma de hrană beneficiază numai personalul din sistemul administrației penitenciare, nefiind vizată și categoria magistraților detașați sau delegați într-o unitate penitenciară.
De asemenea, reclamantul nu poate pretinde actualizarea cu indicele de inflație ci doar dobânzi stabilite de lege, datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată. În cauză sunt incidente prev. art. 1082 Cod civil, neexecutarea obligației provenind dintr-o cauză străină care nu poate fi imputată pârâtei recurente.
A mai invocat faptul că obiectul dosarului vizează drepturi ale reclamantului pentru perioada în care a fost detașat la Penitenciarul d e Minori și Tineri sens în care se impune admiterea excepției calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9 și 304 indice 1.pr. civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Penitenciarul d e Minori și Tineri, considerând că prima instanță în mod greșit a admis acțiunea deoarece textul de lege trebuie interpretat în sensul că de norma de hrană beneficiază numai personalul din sistemul administrației penitenciare, nefiind vizată și categoria magistraților detașați sau delegați într-o unitate penitenciară.
În drept, a invocat disp. art. 304 indice 1.pr. civilă.
De asemenea, a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr. civilă.
Astfel, a considerat că, numai faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite în raport cu Administrația Națională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, între angajații Penitenciarului d e Minori și Tineri și Ministerul Justiției neexistând nici un raport juridic.
În acest sens, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a sa.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță. Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția calității procesuale pasive invocată de către pârâtul recurent Ministerul Justiției, aceasta este nefondată.
Recurentul consideră că reclamantul este angajat în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor care are personalitate juridică proprie și este ordonator secundar de credite.
Însă reclamantul are calitate de magistrat detașat la Penitencairul de Minori și Tineri iar acestuia i se aplică disp. art.14 din OUG nr.27/2006 prin se prevede că judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor să beneficieze, pe durata detașării, pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară a funcției de execuție corespunzătoare nivelului instanței sau al parchetului și vechimii pe care au la data detașării și de indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere pe care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute în legile speciale.
Deci, în continuare, reclamantul intimat are calitatea de magistrat detașat și nu este angajatul Penitenciarului d e Minori și Tineri.
Conform disp. art.4 pct.VII-5 din HG nr.83/2005, Ministerul Justiției îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege în legătură cu funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor iar, potrivit art.X pct.1 și 2 pune la dispoziția unităților subordonate fondurile necesare în vederea desfășurării activității precum și fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite, a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire al acestora.
Ca atare, nu poate fi primită excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției date fiind atribuțiile prevăzute în sarcina acestuia în materia gestionării patrimoniului și asigurării bunei organizări și administrări a justiției ca serviciu public.
În consecință, în calitate de ordonator principal de credite, Ministerul Justiției poate sta în calitate de pârât în cauză, excepția lipsei calității procesuale pasive a sa fiind corect respinsă de către prima instanță.
Față de aceste motive, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta recurentă Administrația Națională a Penitenciarelor, se apreciază de către C că a fost corect respinsă de către prima instanță.
Potrivit art.6 lit.m din HG nr.1849/2004, aceasta elaborează și fundamentează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli inclusiv pentru unitățile subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiției, asigură executarea bugetului în condițiile legii, îndrumă și controlează respectarea dispozițiilor legale pe linie financiar- contabilă iar, potrivit art.7 al.3, directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite.
În consecință, poate sta în judecată ca și pârât în calitate de ordonator secundar de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, soluția primei instanțe este legală și temeinică din toate punctele de vedere.
Intimatul-reclamant a funcționat în perioada 06.02.2006-06.02.2009 în funcția de director al pârâtului recurent Penitenciarul d e Minori și Tineri, fiind magistrat detașat de la Parchetul de pe lângă JUDECĂTORI: Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
Problema de drept aplicabilă prezentului litigiu este aceea de a lămuri de ce drepturi beneficiază magistratul pe perioada cât a fost în funcția de director al unității administrative a Penitenciarului.
Legea lămurește cu destulă claritate acest aspect prin disp.art.14. OUG 27/2006 prin care se prevede că judecătorii,procurorii și personalul asimilat acestora,detașați în funcții de conducere la Administrația Națională a Penitenciarelor,să beneficieze pe durata detașării,pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară a funcției de execuție,corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului și vechimii pe care o au la data detașării și de indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere pe care sunt detașați,precum și de drepturile prevăzute de legile speciale.
Acest textul de lege se aplică judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor, aceștia beneficiind, potrivit legii, și de drepturile prevăzute în legile speciale.
Potrivit art.10 al.1 din Legea nr.293/2004, în sistemul administrației penitenciare se regăsesc atât funcții publice de conducere și de execuție specifice altor sectoare de activitate.
Printre funcțiile publice de conducere se află și cea de director în sistemul administrației penitenciare ocupată prin ordin al ministrului justiției, în conformitate cu prevederile art.20 din Legea nr.293/2004.
În consecință, din interpretarea sistematică a textelor de lege, rezultă fără echivoc faptul că întreg personalul aparținând sistemului administrației penitenciare are dreptul la alocația de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii și care constituie norma de hrană, reglementată de dispozițiile art.1 din HG nr.1848/28.10.2004, contrar susținerilor recurentelor.
Potrivit art.28 al.1 din Legea nr.293/2004, persoanele din afara sistemului penitenciar care ocupă funcția de director de unități din sistemul administrației penitenciare au, pe perioada mandatului, calitatea de funcționar public cu statut special, prevederile legii aplicându-li-se în mod corespunzător.
Printre drepturile recunoscute funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare se află și cel referitor la alocația de hrană, reglementat de dispozițiile art.34 lit.c din Legea nr.293/2004.
Ca atare, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că intimatul- reclamant beneficiază de norma de hrană instituită prin dispozițiile art.1 din HG nr.1848/2004.
Potrivit art.1 din HG nr.1849/2004, Administrația Națională a Penitenciarelor reprezintă o instituția publică de interes național și face parte, împreună cu unitățile subordonate, din unitățile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului formând sistemul administrației penitenciare.
Așadar, nu poate fi separată activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor dea cea a unităților aflate în subordinea sa, împreună constituind sistemul administrației penitenciare în care funcționarii publici beneficiază, corespunzător funcției ocupate, de drepturile prevăzute în legile speciale.
În referire la aplicabilitatea art.1 din HG nr.1848/2004, în anexa care face parte integrantă din hotărâre este prevăzută norma de hrană și pentru funcționarii publici din Administrația Națională a Penitenciarelor care conduc, execută, asigură sau coordonează măsuri operative, de control, informative sau speciale ori contribuie la realizarea acestora.
Ca atare, subzistă obligația recurentelor-pârâte de plată a contravalorii normei de hrană către intimatul- reclamant în formă actualizată cu indicele de inflație la data plății.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație, motivul de recurs este neîntemeiat.
Se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul Muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, PENINTENCIARUL DE MINORI ȘI TINERI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 458/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
Grefier
Red./6.01.2010
Dact./7 ex/14.01.2010
FOND: - Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
