Pretentii civile. Speta. Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CIVILE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CIVILE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1429/R-CM
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta SC SRL, actuală SC" "SRL, cu sediul în Râmnicu V,-, -1,.A,.6, județul V, împotriva sentinței civile nr.986 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat -, pentru reclamanta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.7/2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Vâlcea -Cabinet individual, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat -, pentru reclamanta-pârâtă SC SRL, actuală SC" "SRL, precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat -, având cuvântul pentru reclamanta-pârâtă SC SRL, actuală SC" "SRL, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a sentinței criticate și pe fond, respingerea cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că hotărârea criticată este nelegală întrucât instanța de judecată a dat o interpretare greșită conținutului Contractului colectiv de muncă, respectiv a dispozițiilor art.13.2.2 și ale art.13.2.3, în care sintagma "vechime în muncă" trebuie interpretată în sens restrâns, întrucât se referă la vechime în muncă în cadrul societății.
Aceasta deoarece acest contract fusese încheiat cu salariații societății pârâte și aplicabil acestora, astfel încât patronatul a avut în vedere vechime în muncă în unitate pentru care și era dispus să plătească sume așa de mari, iar nu vechimea în muncă a fiecărui salariat în parte, dovedită cu carnetul de muncă.
CURTEA
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 1 august 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța să fie obligată să-i plătească drepturile bănești în cuantum de 7.440 lei cuvenite în cazul concedierii colective, constând în compensația de un salariu și indemnizația de 5 salarii de bază, potrivit obligațiilor asumate de către pârâtă prin contractul colectiv de muncă pe anul 2008 înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost angajata pârâtei, în funcția de inginer, până la data de 15 iulie 2008, dată la care contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat, în conformitate cu dispozițiile art.65 alin.1 Codul muncii, ca urmare a concedierii colective intervenite.
Reclamanta a susținut că trebuia să beneficieze compensații în cuantum de un salariu, precum și de o indemnizație de cinci salarii de bază acordată de angajator, în raport de vechimea sa în muncă.
La data de 23.07.2008, prin notificarea înregistrată la registratura societății pârâte sub nr.36, contestatoarea a solicitat achitarea acestor drepturi, însă administratorul societății pârâte i-a comunicat că nu poate beneficia de ele, deoarece nu are o vechime în muncă în societate de peste un an de zile.
Reclamanta a susținut că refuzul pârâtei este nejustificat, deoarece drepturile nu sunt condiționate de vechimea în muncă în societate, ci de vechimea efectivă în muncă, astfel cum se prevede prin dispozițiile contractului colectiv de muncă.
Reclamanta a susținut, de asemenea, că există temeri justificate că pârâta intenționează să transfere în străinătate sumele pe care le-a încasat ca urmare a vânzării activelor și să înstrăineze restul bunurilor pe care le are în proprietate, situație față de care a solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra proprietății imobiliare a societății pârâte, respectiv asupra apartamentului situat în Rm.-V, str. -. C-tin - nr. 5, -. A,.6, județul V s-au instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor acesteia deschise la Bank Rm.V și Rm.
Prin întâmpinare, pârâta a susținut că reclamanta a fost angajată la data de 18.01.2008, iar la data de 15.07.2008, contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat, în temeiul dispozițiilor art.65 alin.1 Codul muncii, ca urmare a concedierii colective.
Întrucât reclamanta s-a încadrat la 18 ianuarie 2008 nu îndeplinește condiția de vechime pentru a beneficia de salariile compensatorii solicitate, sintagma "vechimea în muncă" impunându-se a fi interpretată în sens restrâns, întrucât se referă la vechimea în muncă în cadrul societății și nu la vechimea în muncă a pârâtei. Atât timp cât plata acestor drepturi este reglementată prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, deci aplicabil numai salariaților societății, este firesc ca patronatul să aibă în vedere vechimea exclusivă în unitate atât timp cât societatea suportă aceste drepturi salariale. Pe de altă parte, în condițiile în care pârâta a avut calitate de salariat al societății noastre mai puțin de un an, ar fi injust și inechitabil ca aceasta să beneficieze de aceleași drepturi cu angajații care au avut calitatea de salariați ai societății noastre o perioadă îndelungată.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere referitor la instituirea sechestrului asigurator sau a popririi asiguratorii, pârâta a susținut că aceste cereri sunt inadmisibile deoarece nu sunt întrunite condițiile legale impuse de dispozițiile Codului d e procedură civilă în materie.
La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2008, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de instituire a sechestrului asigurător.
Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.986/18 noiembrie 2008 admis acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei compensația în cuantum de un salariu prevăzută de art.13.2.2 din contractul colectiv de muncă și indemnizația de 5 salarii de bază prevăzute de dispozițiile 13.2.3. din contract.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata societății pârâte în temeiul contractului individual de muncă încheiat între părți și înregistrat la pârâtă sub nr.76 C/14.01.2008, începând activitatea la angajator din data de 14.01.2008.
Prin decizia nr.272D/22.07.2008 emisă de pârâtă s-a dispus încetarea activității reclamantei la societatea pârâtă, începând cu data de 15.07.2008, în temeiul dispozițiilor art.65 alin. l Codul muncii.
Concedierea reclamantei a intervenit, astfel cum rezultă din decizia nr.272D/22.07.2008, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, respectiv ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Prin prevederile art.13.2.2 din CCM s-a stipulat că salariații concediați colectiv beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în cuantum de un salariu.
Potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte pentru anul 2008 (CCM - în continuare) părțile semnatare ale contractului au convenit ca la desfacerea contractului individual de muncă prin concediere colectivă, salariații să primească o indemnizație de cel puțin două salarii de bază, pentru cei cu o vechime în muncă de la 10 la 20 ani, de cel puțin trei salarii de bază, pentru cei cu o vechime în muncă de la 10 la 20 ani și cel puțin cinci salarii de bază, pentru cei cu o vechime în muncă mai mare de 20 de ani ( art.13.2.3 din CCM ).
Aceste ultime prevederi din CCM fac referite expresă la condiția unui anumit număr de ani de vechime în muncă pentru a se putea beneficia de două, trei sau cel puțin cinci salarii de bază cu titlu de indemnizație.
În condițiile în care prevederile art.13.2.3 din CCM se referă în mod expres la vechime în muncă și nu la vechime efectivă de desfășurare a activității în cadrul societății pârâte, tribunalul a constatat că este lipsită de temei apărarea pârâtei făcută în sensul că vechimea la care se referă prevederile art.13.2.3 este cea privitoare la vechimea efectivă la societatea angajatoare.
A face o altfel de interpretare decât cea care se regăsește prevăzută expres la art.13.2.3 ar însemna să se facă o adăugare nepermisă la negocierea care a avut loc între patronat și sindicat cu prilejul întocmirii CCM pe anul 2008.
Din verificarea înscrierilor făcute în carnetul de muncă al reclamantei, rezultă că aceasta are o vechime în muncă mai mare de 20 de ani, situație față de care ar fi trebuit să beneficieze de plata unei indemnizații de cel puțin cinci salarii de bază ca urmare a concedierii colective căreia i-a fost supusă.
In ceea ce privește compensația de un salariu prevăzută de dispozițiile art. 13.2.2 din CCM, tribunalul reține că prin întâmpinarea pe care a formulat-o în cauză pârâta a susținut că este de acord ca reclamanta să primească această compensație( fila l9 a dosarului).
Chiar dacă ulterior formulării întâmpinării, cu prilejul concluziilor puse de avocatul pârâtei la dezbaterea pe fond a pricini a revenit asupra acordului inițial și a susținut că nu se datorează nici această compensație, tribunalul constată că atât ea cât și indemnizația de cel puțin cinci salarii de bază se cuvin reclamantei, astfel cum s-a reținut mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art.304 pctr.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, precum și pentru netemeinicie, conform art.3041Cod procedură civilă, astfel:
- instanța a dat o interpretare greșită conținutului contractului colectiv de muncă, respectiv a dispozițiilor art.13.2.2 și cele ale art.13.2.3, în care sintagma "vechime în muncă" trebuie interpretată în sens restrâns, deoarece se referă la vechimea în muncă în cadrul societății. La încheierea contractului s-a avut în vedere vechimea în muncă în unitate, de aceea patronatul a acceptat plata unor sume așa de mari, ci nu vechimea în muncă a fiecărui salariat în parte, dovedită cu carnetul de muncă;
- instanța a încălcat și dispozițiile art.977 Cod civil, care prevăd că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, nu după sensul literar al termenilor, precum și dispozițiile art.983 Cod civil, ce prevăd ca atunci când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă:
- greșit s-a reținut că recurenta a fost de acord să-i plătească reclamantei compensația de un salariu, interpretându-se eronat conținutul întâmpinării, întrucât și-a exprimat acordul pentru plata de compensații și indemnizații salariaților ce întruneau condițiile impuse de contractul colectiv de muncă, condiții pe care însă reclamanta nu le îndeplinea având o vechime sub un an la societatea pârâtă.
Ca urmare a absorbirii prin fuziune de către Mobilă Rm.V, această societate a fost citată în cauză, în calitate de succesoare a
Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că beneficiază de dreptul la compensația de un salariu, conform contractului colectiv de muncă, drept neafectat de nici o condiție, respectiv aceea a vechimii în muncă în societate.
Recursul este nefondat.
Astfel, prevederea cuprinsă în art.13.2.2 din contractul colectiv de muncă încheiat între societate și salariați, dispune că aceștia din urmă beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în cuantum de un salariu. Totodată, prin dispozițiile art.13.2.3 din același contract, părțile au convenit ca la desfacerea contractului de muncă prin concediere colectivă, salariații să plătească o indemnizație de cel puțin două salarii de bază pentru cei cu o vechime în muncă de la 1 la 10 ani, și cel puțin trei salarii de bază pentru cei cu o vechime în muncă de la 10 la 20 ani, cel puțin cinci salarii de bază pentru cei cu o vechime în muncă mai mare de 20 de ani.
Interpretarea restrictivă a sintagmei "vechime în muncă" din textele de mai sus, în sensul că s-ar referi la vechimea în muncă în cadrul societății, ci nu la vechimea în muncă în general, interpretare susținută de recurentă, este greșită.
Din interpretarea textelor de lege susmenționate, nu rezultă că dreptul la compensația și respectiv indemnizația prevăzută de contractul colectiv de muncă ar fi afectat de vreo condiție, respectiv aceea a vechimii în muncă în cadrul societății.
Dacă părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă ar fi înțeles să restricționeze drepturile acordate în raport de vechimea efectivă în societate, ar fi inserat această clauză în contract, în mod expres, clauza referindu-se la o limitare a dreptului, raportat la vechimea în cadrul societății, ci nu ar fi folosit noțiunea de vechime în muncă, așa cum este ea definită în întreaga literatură de specialitate și în legislația muncii, ca reprezentând stagiul general de activitate, independent de societatea în care s-a realizat acest stagiu; vechimea în muncă nu poate fi confundată cu vechimea în muncă în aceeași societate.
Așadar, sintagma de vechime în muncă, trebuie interpretată în sensul dat de doctrină și legislația muncii, nefiind admisibilă o interpretare restrictivă.
De altfel, instanța de fond nu a făcut interpretarea acestei clauze contractuale exclusiv în sensul literal, așa cum susține recurenta, ci o interpretare logică și în funcție de intenția reală a partenerilor sociali.
Corect s-a reținut că este vorba de vechime în muncă, ci nu de vechime în muncă în aceeași societate, câtă vreme s-a condiționat, prin contractul colectiv de muncă, acordarea drepturilor solicitate de reclamantă de tranșele de vechime în muncă cu durată de până la 20 ani, iar societatea recurentă nu are o vechime atât de mare de la înființare.
De asemenea, este nefondată și susținerea că s-au încălcat prevederile art.983 Cod civil, privitoare la interpretarea convenției în favoarea celui care se obligă, în cazul clauzelor îndoielnice; prin contractul colectiv de muncă s-au convenit prestații reciproce și interdependente ale părților contractante, contractul având deci o natură sinalagmatică, astfel că reciprocitatea prestațiilor presupune că ambele părți și-au asumat obligații.
Pe de altă parte, principiul "in dubio pro reo" invocat de recurentă, trebuie apreciat și în funcție de un alt principiu, anume acela că în materia dreptului muncii, dacă clauzele contractului colectiv de muncă nu pot fi deslușite, urmare interpretării regulilor dreptului comun, interpretarea se va face în sensul în care se vor da clauzelor înțelesul care să fie mai favorabil salariaților.
Cât privește motivul de recurs referitor la greșita interpretare a apărării formulată de pârâtă prin întâmpinare, este de asemenea neîntemeiat pentru considerentele expuse mai sus.
Față de aceste argumente se constată că recursul este nefondat și în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, actuală " ", cu sediul în Rm.V,-, -1,.A,.6, județul V, împotriva sentinței civile nr.986/18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, cu domiciliul în Rm.V,-, -.A,.10, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, ---,
Grefier,
Red./18.11.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Maria Ploscă, Paula Andrada
