Pretentii civile. Speta. Decizia 1430/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1430/
Ședința publică din 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC - Transs SRL prin administrator din Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 420 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat asistat de av. Muică, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar delegația de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.420 din 25.03.2008 Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC"- Trans"SRL; a obligat pârâta la plata către reclamant a contravalorii în lei la cursul BNR în ziua plății a sumei de 500 EURO reprezentând diurna aferente perioadei 05.03.2007 - 24.03.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte SC"- Trans"SRL în funcția de șofer din data de 02.03.2007 până în data de 12.04.2007 când prin decizia nr.10 s-a dispus încetarea contractului de muncă prin acordul părților.
Începând cu 01.03.2007 reclamantul a fost delegat în Austria pentru a-și desfășura activitatea. Conform propriilor susțineri necombătute de pârâtă reclamantul a lucrat pe teritoriul Austriei până la sfârșitul lunii martie, solicitând la data de 31 martie 2007 acordarea concediului fără plată. Cererea astfel formulată de reclamant aflată la fila 41 fost aprobată de societatea pârâtă.
În luna martie reclamantul a,lucrat efectiv ca șofer o perioadă de 3 săptămâni după care șeful de coloană a preluat cheile mașinii aducându-i la cunoștință că urmează ca peste o săptămână să se întoarcă în România cu un microbuz al firmei.
Reclamantul a invocat că pentru cele 3 săptămâni nu i-a fost plătită diurna aferentă acestei perioade iar pârâta a contestat existența unei atare obligații în sarcina sa.
Din declarațiile martorului audiat în cauză a reieșit că deși această obligație nu a fost înserată în contractul de muncă între angajați și angajatori exista o înțelegere verbală potrivit căreia în funcție de km parcurși angajatorul plătea diurnă.
Instanța a mai avut în vedere prev.art.44 alin.2 Codul muncii potrivit cărora persoana delegată are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare precum și la plata unei indemnizații de delegare.
Înțelegerea verbală dintre angajați și angajator a fost confirmată și de centralizatoarele privind plata diurnei depuse de pârâtă la dosarul cauzei. Din aceste evidențe a rezultat că reclamantul nu a fost beneficiarul unei astfel de plăți.
Văzând disp.art.155 și art.44 alin.2 Codul muncii, instanța de fond a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească diurna aferentă celor 3 săptămâni lucrate.
Instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei potrivit cărora reclamantului i-a fost achitată indemnizația de deplasare la data de 17.03.2006 întrucât s-a apreciat că aceste susțineri nu au fost dovedite în egală măsură instanța a apreciat ca neîntemeiate susținerile pârâtei potrivită căreia pe perioada delegării reclamantul nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu întrucât nu s-a aplicat nicio sancțiune disciplinară privitoare la acesta și de asemenea au fost înlăturate ca neîntemeiate apărările pârâtei privind obligația societății partenere din Austria să achite aceste sume.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâta - Trans SRL.
Recurenta a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că:
La data de 02.03.2007 între reclamant și pârât a fost perfectat contractul individual de muncă prin care aceasta din urmă s-a obligat să plătească reclamantului un salariu de 391 lei net și o indemnizație de deplasare stabilită în funcție de numărul orelor lucrate.
Pentru perioada 02.03.2007 - 31.03.2007, reclamantul a fost remunerat cu un salariu de 528 lei.
În luna februarie 2007 partenerul extern al recurentei afirmativ a încunoștințat-o pe aceasta că reclamantul nu respectă condițiile de muncă. Având în vedere aceste aspecte precum și faptul că reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de muncă afirmativ s-a convenit între cele două părți să-i fie achitate drepturile salariale în suma arătată mai sus și indemnizația de deplasare în cuantum de 417,61 lei raportat la nr.de ore efectiv lucrate în cadrul deplasării în Austria.
În acest context se arată că solicitările reclamantului sunt nefondate întrucât pe teritoriul Austriei în perioada delegării acesta a prestat câteva ore de muncă.
În opinia recurentei încetarea raporturilor de muncă produse la data de 12.04.2007 împiedică angajatul să mai aibă vreo pretenție pecuniară ulterior acestei date.
În fine în cuprinsul memoriului de recurs se arată că instanța de fond nu a motivat hotărârea în nici un fel în sensul în care nu a reținut starea de fapt, respectiv temeiul de drept privind solicitările acordate.
Cu alte cuvinte instanța nu a făcut decât să reitereze pretențiile reclamantului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Între reclamant și societatea pârâtă recurentă au existat raporturi de muncă în perioada 02.03.2007 - 31.03.2007. Așa cum însăși recurenta arată prin consimțământul ambelor părți, la perfectarea contractului individual de muncă s-a stabilit ca drepturile salariale cuvenite angajatului pentru munca prestată să fie achitate la valoarea unui salariu de încadrare în cuantum de 528 lei brut, respectiv 391 lei net, la care se adaugă indemnizația de deplasare stabilită în funcție de numărul de ore lucrate.
Pretenția reclamantului a avut în vedere această din urmă componentă a drepturilor salariale, respectiv indemnizația de deplasare.
Instanța de fond a administrat și a analizat în detaliu probatoriul administrat în cauză concluzionând în mod corect că pârâta nu a făcut dovada plății diurnei în perioada efectiv lucrată.
Deși inițial recurenta pârâtă nu a recunoscut această sumă arătând că nu este prevăzută în contractul individual de muncă (fila 51 dosar fond), ulterior prin memoriul de recurs a confirmat existența unei înțelegeri verbale între angajat și angajator privind plata diurnei de deplasare.
Potrivit statelor de plată aflate în copie la dosar rezultă că reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale în cuantum de 528 lei însă pârâta nu a dovedit achitarea în vreun fel și a diurnei de deplasare. Înscrisul aflat la fila 81 din dosar, înscris de care se prevalează recurenta, are în vedere suma de 391 lei, sumă care potrivit statelor de plată aflate la filele 39,40, nu reprezintă altceva decât salariul stabilit prin contractul individual de muncă și nicidecum plata diurnei, sumă care face obiectul prezentei cauze.
Instanța de fond a coroborat înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu declarațiile martorului audiat, martor care a lucrat în condiții similare cu reclamantul, stabilind suma de plată în sarcina pârâtei și reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.155 și 44 alin.2 Codul muncii.
Deși prin memoriul de recurs recurenta a susținut că a achitat reclamantului suma de 417,16 lei cu titlu de diurnă, nu a probat această susținere prin niciun document.
Aspectele învederate de recurentă potrivit cărora pe perioada delegării reclamantul nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu urmează a fi înlăturate întrucât aceste afirmații nu au fost probate pe de o parte iar pe de altă parte dacă ele sunt reale nimic nu o împiedica pe pârâtă să aplice reclamantului o sancțiune corespunzătoare sau să dispună încetarea raporturilor de muncă în alt mod.
Cu referire la critica formulată de recurentă și întemeiată pe prev.art.304 pct.7 pr.civ. instanța apreciază ca fiind vădit neîntemeiată întrucât din analiza considerentelor hotărârii pronunțată de instanța de fond rezultă cu claritate starea de fapt reținută, probele administrate, modalitatea în care acestea au fost analizate argumentele aduse de pârâtă în apărare și înlăturate de instanța de fond motivat și nu în ultimul rând temeiul de drept care susține soluția de admitere a cererii reclamantului.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat menținând ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC"- TRANS"SRL cu sediul în Tg-M,-, împotriva sentinței civile nr.420 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr., fiind
în concediu medical semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./13.01.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
