Pretentii civile. Speta. Decizia 1459/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1459/
Ședința publică din 14 iulie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Apărării, cu sediul în B,--4, sector 5, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, B-. -, nr. 12-14, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 4 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TÂRGU -M, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâtul recurent Ministerul Apărării B, consilier juridic, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că prin încheierea camerei de consiliu nr. 115/CR din 14 iulie 2009, s-a admis excepția de incompatibilitate formulată de magistratul.
De asemenea se constată că prin încheierea camerei de consiliu nr. 116/CR din 14 iulie 2009, s-a admis propunerea de abținere formulată de magistratul.
Reprezentantul pârâtului recurent declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr. 4 din 3 septembrie 2008, Curtea de APEL TÂRGU -M a dispus următoarele:
- a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.07.2005 - 24.07.2005;
- a respins excepția puterii lucrului judecat;
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor;
- a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, SECȚIA PARCHETELOR MILITARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR;
- a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară (în cazul reclamanților B și ), respectiv din salariul de bază brut lunar (în cazul reclamantei ), începând cu data de 25.07.2005 și în continuare;
- sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor mai sus menționat și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
- a obligat pârâții MINISTERUL APĂRĂRII și MINISTERUL PUBLIC să emită în favoarea fiecărui reclamant un ordin de salarizare privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară (în cazul reclamanților B și ), respectiv din salariul de bază brut lunar (în cazul reclamantei );
- a respins restul pretențiilor reclamanților ca prescrise.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Apărării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Apărării a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că recurentul înțelege să invoce în continuare excepția puterii de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1355/2007 a Tribunalului Mureș, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurarea acesteia de către reclamanți.
Recurentul pârât a apreciat că între acțiunea dedusă judecății în prezentul dosar și acțiunea soluționată prin sentința civilă sus-menționată există identitate de cauză, respectiv prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. În consecință, s-a susținut că reclamanții achiesând la hotărârea instanței de fond prin neexercitarea căii de atac nu mai pot beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a cărei neacordare a fost consfințită și intrată în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, recurentul pârât apreciind că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 este o abrogare parțială asimilată modificării acestui act normativ, iar Guvernul a acționat în limitele abilitării date prin lege și de la data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu mai poate fi inclus în drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate. de asemenea, s-a considerat că nu a fost încălcat nici principiul ierarhiei actelor normative deoarece OG nr. 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pârâtul Ministerul - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare a solicitat casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3,4 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că la soluționarea cauzei trebuie să se aibă în vedere faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr. 137/2000, însă prin decizia nr. 121/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și 11 și dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
În consecință, s-a susținut că obligația instanței de fond era să facă în speță aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 și prin urmare să respingă acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că reclamanții au solicitat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 invocând în susținerea acțiunii decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite și că respectivul articol nu a fost abrogat la data când a fost emisă OG nr. 83/2000. Recurentul pârât a susținut că raționamentul reclamanților și al instanței de fond este corect numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a OG nr. 8/2007 prin care s-a abrogat în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47.
În acest context, s-a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii a avut în vedere dispozițiile OG nr. 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
Recurentul pârât a mai invocat faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
De asemenea, s-a apreciat că instanța nu putea să dispună plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat modificarea sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei să se constate existența puterii de lucru judecat cu privire la pretențiile aferente perioadei 1 iulie 2005 - 27 august 2007 și totodată, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, s-a arătat că reclamanții din prezenta cauză au mai promovat o cerere prin care au solicitat acordarea aceluiași spor salarial pentru perioada 1 aprilie 2004 - 27 august 2007, cauză care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1335 din 9 octombrie 2007 în sensul respingerii pretențiilor reclamanților, hotărâre care a rămas irevocabilă prin nerecurare. Prin urmare, pentru intervalul de timp 1 iulie 2005 - 27 august 2007, există identitate de obiect și de părți între cele două cereri de chemare în judecată. Totodată, s-a apreciat că între cele două acțiuni există și identitate de cauză, ambele fiind întemeiate pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între reclamant, pe de o parte și Ministerul Finanțelor Publice, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
S-a mai relevat faptul că Ministerul Finanțelor Publice este terț față de raporturile juridice existente între reclamant și instituția pârâtă, iar faptul ordonatorul principal de credite nu a acordat drepturile salariale pe care le-a pretins reclamantul, nu justifică promovarea unei cereri de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea bugetului de stat, nu poate constitui temeiul chemării în judecată a acestei instituții și obligarea sa la plata drepturilor de natură salarială.
În consecință, s-a susținut că Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu au calitatea procesuală activă în cauză.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pentru termenul din 10 iunie 2009, Ministerul Publica solicitat ca la soluționarea cauzei să se aibă în vedere că în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a pronunțat o decizie prin care constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, prin urmare, s-a solicitat ca instanța să dispună soluționarea cauzei fără a se întemeia pe soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport cu prevederile art.3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanții B și, în calitate de procurori militari și, în calitate de personal auxiliar de specialitate, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor obligarea acestora la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu luna iulie 2005.
Acțiunea formulată a fost admisă, instanța de fond reținând că pretențiile reclamanților sunt fondate.
În legătură cu pretențiile formulate de reclamanți, s-a invocat pe parcursul judecării cauzei excepția autorității de lucru judecat pe motiv că prin sentința civilă nr. 1335/9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost respinsă o cerere de chemare în judecată cu același obiect promovată de aceiași reclamanți, sentința respectivă rămânând irevocabilă prin nerecurare, excepție care a fost respinsă de instanța de fond și care fost reiterată în recurs.
Procedând la analizarea acestei excepții, instanța de recurs reține că din considerentele sentinței menționate reiese că solicitarea reclamanților de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică s- întemeiat pe prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, însă aceste prevederi au fost abrogate printr-o ordonanță de urgență care nu a fost respinsă prin lege de către Parlament, astfel că abrogarea dispozițiilor legale în discuție a devenit definitivă.
În prezenta cauză, reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor lor decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin această decizie, care a fost pronunțată la data de 10 martie 2008, deci ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1335/9 octombrie 2007 Tribunalului Mureșs -a considerat că dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 erau în vigoare la data pronunțării deciziei respective, întrucât normele menționate au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Decizia sus-menționată a fost publicată în Monitorul Oficial nr.444/ 13 iunie 2008.
Conform prevederilor art. 329 alin.3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept de instanța care a soluționat recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere aceste prevederi legale și ținând seama de faptul că prin decizia în discuție problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost tranșată în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la acest spor și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, nu se poate susține că solicitarea reclamanților din prezenta cauză este lipsită de temei.
În acest condiții nu se poate reține că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece în raport cu hotărârea anterioară invocată de recurenții pârâți, nu există tripla identitate de părți, de obiect și de cauză, chiar dacă în cele două cauze părțile și obiectul (pretenții constând în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică) sunt identice, fundamentul pretențiilor deduse judecății este diferit.
Astfel, în primul proces pretențiile reclamanților au fost respinse pe considerentul că dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate, însă în cauza ulterioară pretențiile respective trebuie analizate prin prisma dispozițiilor din decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 produc în continuare efecte juridice.
În contextul în care, conform prevederilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanțe, iar pretențiile formulate de reclamanți se întemeiază pe aceste dispoziții, nu se poate reține că în speță există autoritate de lucru judecat și prin urmare, în mod justificat, această excepție a fost respinsă de instanța de fond.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs reține că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, Guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Nu se poate susține că abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
În aceste condiții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Legea nr. 319/2006, prin care a fost implementată în sistemul legislativ românesc Directiva nr. 89/391/CEE, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, întrucât guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
În acest context dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996 și nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
Totodată, trebuie avută în vedere și decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Instanța de recurs apreciază de asemenea, că acțiunea reclamanților este admisibilă și prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin aceasta s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci, nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au solicitat despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii ), conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul reclamantului la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit.
Totodată, susținerile recurentului pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, în sensul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu se cuvine după data intrării în vigoare a nr.OG8/2007 prin care s- abrogat Legea nr. 50/1996 se precizează a fi nefondate, în contextul în care decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, a fost pronunțată ulterior adoptării nr.OG8/2007.
În aceste condiții, ținând cont și de prevederile art.329 alin.3 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține că dispozițiile din sentința atacată prin care s-a dispus acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și ulterior datei de 3 februarie 2007 sunt legale.
Instanța de recurs apreciază de asemenea, că în mod corect a fost admisă cererea de actualizare a drepturilor bănești, făcându-se aplicarea prevederilor art. 1082 Cod civil, conform cărora orice debitor este obligat la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației de plată sau executarea întârziată, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină și neimputabilă. În cauza dedusă judecății, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri legislative care să aibă ca finalitate eliminarea oricărei discriminări între magistrați. In sensul art.1084 Cod civil, daunele interese cuprind prejudiciul efectiv suferit precum și beneficiul de care creditorul a fost lipsit pe perioada de referință, or în speță este notoriu faptul că sumele de bani datorate reclamanților s-au devalorizat în mod continuu, fiind legal ca ele să fie actualizate în momentul plății.
În ceea ce privește solicitarea pârâtului Ministerul Public de a se lua în considerare la soluționarea cauzei decizia din 27 mai 2009 Curții Constituționale prin care s- constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile judecătorești pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că prin această decizie s-a statuat că efectele deciziei în discuție nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile și operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională și prin urmare în mod nejustificat se susține că soluționarea cauzei nu se poate întemeia pe soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticile formulate de această recurentă referitoare la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, se apreciază a fi nefondate, având în vedere că în virtutea prevederilor art. 1 din OG nr. 22/2002, acest minister răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, aceeași responsabilitate a Ministerului Finanțelor Publice derivă și din prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005, conform cărora cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației referitoare la creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor judecătorești definitive se acoperă de către Ministerul Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, același minister elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra legii bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Recurentul a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Totodată, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și a organelor sale descentralizate din teritoriu, are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Prin urmare în mod greșit se susține că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în cauză.
Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate de recurenți, în temeiul art.312 Cod procedură civilă instanța de recurs va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării, cu sediul în B,--5, sector 5, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.4 din 3 septembrie 2008 Curții de Apel Tg-M, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
președintele instanței, Pt.,
fiind în concediu de odihnă,
semnează președintele instanței,
GREFIER
Red.
Tehnored./2 ex.
28.08.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
