Pretentii civile. Speta. Decizia 1461/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVIL DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVIL NR.1461/
Ședința public din 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judector:
Judector:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția General a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 742 din 7 mai 2008, pronunțat de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa prților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale prților au fost consemnate în încheierea de ședinț din 8 octombrie 2008, care face parte integrant din prezenta decizie pronunțarea fiind amânat pentru data de astzi 15 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civil nr. 742/7 mai 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calitții procesuale pasive, invocat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția General a Finanțelor Publice H, a admis în parte acțiunea reclamanților -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Târgu Mure ș, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii și, drept consecinț:
- a obligat pârâții la plata diferențelor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, și în continuare;
- a obligat pârâții s plteasc reclamanților, începând cu data introducerii acțiunii, dobânda legal calculat asupra sumelor datorate începând cu luna ianuarie 2007;
- a obligat pârâtul Tribunalul Harghitas înscrie în carnetele de munc ale reclamanților mențiunile acordate prin hotrâre;
- a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la indexarea sumelor cerute, prin aplicarea indicelui de inflație, începând cu01.01.2007.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut c nu este întemeiat excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordoneaz acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului României cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregtirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a rspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesual a Ministerului Economiei și Finanțelor se justific și prin dispozițiile art.1 din G nr. 22/2002, aprobat prin Legea nr. 288/2002, potrivit crora executarea obligațiilor de plat ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizeaz din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadreaz obligația de plat respectiv.
Aici trebuie specificat și faptul c drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot fi pltite decât dup aprobarea dat de ctre Ministerul Economiei și Finanțelor, împreun cu ceilalți pârâți, aceștia fiind obligați concomitent de lege s aprobe sumele datorate. Aceste considerente stau și la obligarea solidar a pârâților la plata drepturilor solicitate de reclamanți.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut urmtoarele:
Reclamanții își desfșoar activitatea la Tribunalul Harghita în calitate de consilieri de probațiune, fcând parte din categoria personalului judiciar cu statut independent, raporturile juridice de munc ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin. 2 din acest cod. Totodat, pârâții au obligația legal de a aloca fondurile bnești necesare plții drepturilor salariale, pe seama reclamanților.
Potrivit nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferinț, pe baz de ras, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlturarea recunoașterii, folosinței sau exercitrii, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".
De asemenea, nr.OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de baz, printre alte categorii și personalului care ocup funcții de demnitate public potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998 ( președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judector la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judectorii Curții Constituționale ) dup cum urmeaz: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 faț de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faț de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faț de nivelul din luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judectorii de la judectorii, tribunale și curți de apel.
Din dispozițiile Legii nr. 303/2004privind Statutul judectorilor și procurorilor și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciar, rezult fr putinț de tgad, faptul c între magistrații care au beneficiat de majorrile salariale conform nr.OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior exist o situație comparabil. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 304/2004 "Puterea judectoreasc se exercit de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judectorești stabilite de lege".
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 304/2004, justiția se realizeaz prin urmtoarele instanțe judectorești: Înalta Curte de Casație și Justiție,curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judectorii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 303/2004 "magistratura este activitatea judiciar desfșurat de judectori în scopul înfptuirii justiției și de procurori în scopul aprrii intereselor generale ale societții, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertților cetțenilor". Acordarea diferențiat a acestor majorri salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scderea nivelului de trai datorit inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecrei funcții în parte.
Ministerul Justiției a invocat c neacordarea majorrilor salariale prevzute de nr.OG 10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorrilor salariale substanțiale de care4 aceștia au beneficiat în 2006 și 2007. Nici aceast aprare nu poate fi primit de instanț întrucât judectorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorri salariale prin nr.OG 27/2006, cu toate acestea beneficiind și de majorrile prevzute de nr.OG 10/2007.
În contextul celor prezentate, prima instanț a apreciat c excluderea judectorilor de la judectorii, tribunale și curți de apel, a procurorilor din parchetele aferente acestora dar și a asistenților judiciari, precum și a consilierilor de probațiune de la acordarea creșterilor salariale faț de celelalte categorii de personal din cadrul autoritții judectorești, precum și a celorlalte categorii de funcționari ai statului, nu poate constitui un scop legitim, fiind înclcat principiul egalitții de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate de ctre reclamanți fiind evident.
Prin urmare, acțiunea acestora a fost admis, apreciindu-se ca neîntemeiat doar solicitarea ca, în acoperirea prejudiciului suferit, s li se acorde și dobânda legal, pe lâng actualizarea sumelor datorate cu rata inflației.
Hotrârea anterior descris a fost atacat cu recurs de ctre pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția General a Finanțelor Publice H, solicitându-se modificarea acesteia, în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamanților.
Prin memoriul de recurs, Ministerul Justiției a invocat motivele prevzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedur civil, susținând c prima instanț a depșit în mod flagrant limitele puterii judectorești și a consacrat un drept care nu este prevzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
În plus, actele normative reținute de instanț în considerente, respectiv Ordonanțele nr.10, 16 și 27 din 31.10.2007 și Legea nr. 232/06.07.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 unor categorii de personal salarizat din cadrul sistemului bugetar nu sunt incidente în cauz, deoarece se refer la alte categorii socio-profesionale. Astfel, nr.OG 10/2007 are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului contractual din sistemul bugetar salarizat conform nr.OUG 24/2004.
De asemenea, nr.OG 16/2007 are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004, respectiv personalului din administrația central a Ministerului afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din strintate. La rândul su, nr.OG 27/2007 reglementeaz creșterile salariale acordate în anul2007 personalului din cadrul Curții de Conturi.
În aceste condiții, consilierii de probațiune nu pot beneficia de aceste indexri, nefcând parte din categoriile profesionale menționate mai sus. Mai mult, drepturile salariale ale consilierilor de probațiune sunt reglementate prin lege special, respectiv prin Legea nr. 327/2006, care, nu prevede dispoziții privitoare la actualizarea salariilor prin indexarea acestora.
S-a mai susținut c în mod greșit instanța de fond a obligat Ministerul Justiției la plata majorrilor solicitate prin acțiune, întrucât aceast instituție nu are calitate procesual pasiv în cauz.
Astfel, articolul 1 din nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției prevede c "Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridic, în subordinea Guvernului, care asigur - și vegheaz la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept". Așadar, din enumerarea cuprins în articolele urmtoare din acest act normativ rezult c Ministerul Justiției nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și, cu atât mai puțin, în domeniul corelrii creșterilor salariale solicitate de ctre intimații-reclamanți.
În ceea ce privește problema discriminrii, invocate de reclamanți, s-a artat c reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificrile și completrile ulterioare.
Actul normativ invocat se refer în mod cert la exercitarea unor drepturi prevzute de lege și la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de ctre legiuitor.
Pentru aceste considerente, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiat.
Ulterior, dup înregistrarea cauzei în recurs, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea cii de atac, prin raportare la prevederile art. 2 alin. 2 din nr.OUG 75/2008 și a solicitat declinarea competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La rândul su, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat, prin recursul promovat, soluția respingerii de ctre prima instanț a excepției lipsei calitții sale procesuale pasive, artând c între reclamanți și respectiva instituție nu exist raporturi juridice de munc, astfel c aceasta nu poate fi obligat la plata unor drepturi ctre salariații altui angajator.
Cu referire la fondul cauzei, Ministerul Economiei și Finanțelor a apreciat acțiunea reclamanților ca nefondat, artând c aceștia au solicitat creșteri salariale prevzute de nr.OG10/2007, îns nu fac parte nici din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocup funcții de demnitate public. Prin urmare, discriminarea invocat de reclamanți nu este real, întrucât pentru corpul magistraților s-au prevzut prin lege special atât drepturile salariale, cât și majorrile periodice aplicabile.
Examinând recursurile declarate în cauz, Curtea reține urmtoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței, invocat de pârâtul Ministerul Justiției prin notele scrise depuse la 1 septembrie 2008, este nefondat, astfel c va fi respins, întrucât nr.OUG 75/11 iunie 2008 vizeaz cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG 27/2006 ( magistrați ) și, respectiv, potrivit nr.OG8/2007 (personalul auxiliar de specialitate).
Or, reclamanții îndeplinesc funcția de consilieri de probațiune, fiind salarizați potrivit Legii nr. 327(2006, astfel c nu se încadreaz în categoriile de personal vizate de nr.OUG 75/2008.
În ceea ce privește modul de soluționare a cauzei de ctre prima instanț, Curtea reține urmtoarele:
Prin acțiunea formulat, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Târgu Mure ș, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii, la plata drepturilor bnești reprezentând creșterile salariale acordate unor categorii de personal în anul 2007, conform nr.OG 10/2007, invocând faptul c, în calitatea lor de consilieri de probațiune, sunt discriminați în raport cu magistrații și cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Soluționând cauza, prima instanț a analizat starea de discriminare în care, prin neacordarea majorrilor salariale prevzute de nr.OG10/2007, s-au aflat magistrații, iar nu consilierii de probațiune. Concluzia se desprinde din ansamblul considerentelor hotrârii pronunțate, invocându-se în mod expres prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judectorilor și procurorilor și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciar.
Or, categoria profesional a consilierilor de probațiune, chiar dac își desfșoar activitatea pe lâng instanțele judectorești, este supus unui regim juridic diferit de cel al magistraților, atât sub aspectul salarizrii - Legea nr. 327/2006, cât și sub aspectul normelor care reglementeaz statutul profesiei-Legea nr. 23/2006.
Prin urmare, examinarea pretinsei stri de discriminare a reclamanților trebuia fcut prin raportare la categoria profesional creia aceștia îi aparțin, or, neprocedând în acest fel, abordarea juridic a primei instanțe este strin obiectului acțiunii, ceea ce echivaleaz cu necercetarea fondului cauzei, atrgând incidența prevederilor art. 312 alin. 5 Cod procedur civil.
Faț de considerentele expuse, Curtea ca admite recursurile declarate de pârâți, va casa hotrârea atacat și va dispune trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția necompetenței materiale.
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția General a Finanțelor Publice, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 742/7 mai 2008, pronunțat de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Caseaz integral hotrârea atacat și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 15 octombrie 2008.
Președinte, | Judector, Pt. fiind în concediu medical, semneaz Președintele instanței | Judector, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./06.01.2009
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat