Pretentii civile. Speta. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 153
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 129 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererile de abținere formulate de către judecătorii - și. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.756/45/09.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții: Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primului pârât la plata unei indemnizații corespunzătoare coeficientului de multiplicare al Anexei nr.1 la.OUG nr.27/2006, respectiv cel al procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, începând cu data de 01.04.2006, până la data de 13.02.2007, actualizate la data plății efective, iar a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este judecător în cadrul Tribunalului Iași, iar în perioada 01.04.2006-13.02.2007 a fost detașată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și este discriminată sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de legiuitor la stabilirea acestora, prevăzute în art. 2 din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, sunt valabile și în faza de judecată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În drept, au mai fost invocate Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000, Codul muncii, precum și Decizia nr. 1/1994 a Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii.
A susținut pârâtul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de nr.OG 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori, nu a avut în vedere criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Ca atare, susținerile reclamanților, potrivit cărora art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare pentru procurorii este făcută în considerarea parchetului la care aceștia funcționează.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive susținând că acordarea diferitelor drepturi salariale și sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv al angajatorului, reclamanta nefiind salariata sa.
Prin sentința civilă nr. 129 din 25.11.2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor-prin I, a admis acțiunea formulată de reclamanta, a bligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția deținută și drepturile salariale încasate efectiv în perioada 01.04.2006 - 13.02.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform dispozițiilor art.137 Cod proc.civ, Curtea a constatat că excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel, potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Ca atare, excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată și va fi respinsă.
Instanța a mai reținut că, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor este fondată.
S-a mai reținut că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
În prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.
otrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, udecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurata la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținuta și cu vechimea în magistratura prevăzută de <LLNK 12004 303 11 202 86 30>art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referința sectoriala și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanta de urgență.
Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normativ, s-a constatat că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.
Potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La lit. A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, dacă OT. și NA. ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6-13 lit. A din anexa la.G nr. 27/2006, fără să fie necesară o prevedere legală specială în acest sens.
Or, așa cum s-a arătat, art. 11 alin. 1 din G nr. 27/2006 prevede în mod expres că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.
În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează. Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.
Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța supremă, prinDecizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
De altfel, din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a se asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecatorilor si procurorilor, prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin <LLNK 12005 232 20 301 0 33>Hotarârea Guvernului nr. 232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005. S- luat in considerare faptul că atât judecatorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmarirea penala a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat n judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoresti prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminari directe între judecatorii si procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.
Or, această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin G nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 1, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, dar nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a constatat, așadar, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantei, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
S-a mai reținut că în jurisprudența,cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, s-a reținut că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în baza art.269 din Codul muncii, urmează să fie obligat să repare prejudiciul produs reclamantei.
Pentru justa reparare a prejudiciului cauzat reclamantei prin discriminare, s-a reținut că pârâtul trebuie să fie obligat la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcția deținută și drepturile salariale încasate efectiv, pentru perioada 01.04.2006-13.02.2007.
Sumele datorate vor fi actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, în temeiul art.1088 civil.
Având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, instanța de fond obligat acest pârât să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, în condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire reclamanta.
Cât privește solicitarea ca recurentul să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competență de a legifera.
Se arată astfel că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
Se mai invocă faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
Recurentul mai arată că obligația de a aloca fondurile necesare achitării drepturilor salariale este clar prevăzută prin nr.OUG75/2008 și Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C și nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce deja a fost stabilit prin lege.
Se mai susține că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, deși reclamanta invocat în sprijinul acțiunii formulate dispozițiile nr.OUG137/2000, care au fost constatate ca fiind neconstituționale și nu dispozițiile Codului muncii.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Recursul formulat în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță obligând recurentul să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor ce se cuvin intimatei.
Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Pentru aceste considerente, se reține că în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Se mai reține că dispozițiile nr.OUG75/2008 și Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, privesc doar titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a acestora, neputând fi astfel luate în considerare în aprecierea calității de parte în prezenta cauză a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În mod corect prima instanță a soluționat și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către recurent, având în vedere că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.5, 154 alin.3, 295 și 296 din Codul muncii, precum și pe prevederile paragrafului 1 din Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.129 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 3 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-12.03.2009;
Jud. fond- Curtea de APEL IAȘI: -; -.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu
