Pretentii civile. Speta. Decizia 1686/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1686
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier -a -
******************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, DGFP M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr. 33 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL MEHEDINȚI și reclamantul LA PARCHETUL TRIBUNALULUI DOLJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecată în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr.33 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de formulată reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligați pârâții către reclamantă la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pe perioada 01.01.2008 - 19.03.2008, actualizat la data plății
Pentru se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
S-a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar. "
Este adevărat că prin OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s- abrogat acest spor, dar pentru personalul auxiliar de specialitatea au rămas în vigoare dispozițiile Legii 50/1996, care au fost aprobate abia la intrarea în vigoare OG nr. 8/2007, ordonanță care se referă la salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
Pe de altă parte, la stabilirea acestui drept potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-au avut în vedere anumite criterii de referință ce rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea în condiții care sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În consecință, au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantei a la plata sumei reprezentând drepturi bănești salariale cu titlul de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută de încadrare pe perioada 01.01.2008 - 19.03.2008, actualizată la data plății.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF, ca neîntemeiată, întrucât sumele de bani solicitate de reclamantă nu sunt exclusiv în competența angajatorului, așa cum se invocă în întâmpinare, ci incumbă și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 19.11.2008 și respectiv 18.11.2008 au declarat recurs pârâta DGFP M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinici
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, DGFP M a invocat, în primul rând, lipsa calității procesuale pasive întrucât raporturile juridice de muncă există între reclamant,în calitate de salarial al Tribunalului Mehedinți și Ministerul Justiției, neexistând nici un raport juridic între părți și Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta din urmă având doar obligația de a propune Guvernului, proiectul de buget.
Pe fondul cauzei,hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, avându-se în vedere faptul că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cărora, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești beneficiază d e un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, au fost abrogate expres.
Motivându-și recursul, Ministerul Justiției arată că hotărârea pronunțată este nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct.4 Cod procedură. civilă, în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare și și-a arogat atribuții de legiferare, care revin numai Parlamentului României.
A mai arătat că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, astfel că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, iar soluția tribunalului este vădit nelegală.
A susținut, de asemenea, că decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost interpretată în mod greșit de către prima instanță, în condițiile în care pe data de 01 februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8 din 24 februarie 2007, prin dispozițiile art. 30 din acest act normativ prevăzându-se faptul că se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursurile sunt nefondat
Astfel, referitor la fondul cauzei, sunt neîntemeiate ambele recursuri declarate de pârâți, criticile formulate fiind aceleași, regăsindu-se în ambele cereri de recurs.
In acest sens,criticile formulate nu se pot reține ca fiind întemeiate, atâta timp cât potrivit art. 108 al. 3 din Constituți, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Însă prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu cu privire la abrogarea unor dispoziții.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000, rezultă că s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Astfel, legiuitorul a dispus expres cazurile când se pot modifica sau abroga textele de lege, în cuprinsul legii de abilitate.
În aceste condiții, în mod corect instanța a reținut că fost nelegală abrogarea realizată prin OG nr.83/2000.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 21/10.03.2008, ICCJ a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996.
În aceste condiții, este neîntemeiată și critica privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, drepturile salariale acordate fiind prevăzute de lege, astfel că instanța nu s-a substituit în atribuțiile care revin altei puteri în stat.
In același timp, nu pot fi primite susținerile recurentului Ministerul Justiției, că decizia in interesul legii, invocată, a fost interpretată în mod greșit, sporul respectiv fiind cuvenit reclamantului doar până la data de 01 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8 din 24 ianuarie 2007, câtă vreme considerentele deciziei arătate conturează cu claritate ideea că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% se cuvine și pentru viitor, până la data la care dreptul respectiv va fi inclus în salariu.
In ceea ce privește motivul de recurs de ordin procedural, invocat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, se constată că este nefondat, acesta având calitate procesuală pasivă, în condițiile în care acest minister are obligația de a întocmit proiectul de buget și de a vărsa fondurile necesare către toate ministerele, inclusiv Ministerul Justiție pentru acoperirea deficitului bugetar a fiecărei instituții.
Ca atare,în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, se menține hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, iar recursurile se privesc ca nefondate și se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, DGFP M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr. 33 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL MEHEDINȚI și reclamantul cu domiciliul ales la PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
Red. Jud.
2 ex/IE/05.05.2009
fond:
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Marian Lungu