Pretentii civile. Speta. Decizia 1697/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA NR.1697
Ședința public din data de 12 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
Judectori - - - -
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, prin reprezentanții si legali, împotriva sentinței civile nr.1614 din data de 6 iunie 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatur, cu sediul în P,-,.151,.C,.8,.36, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal fcut în ședința au lipsit recurenta-pârât SC SA B și intimații-reclamanți, și.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Se învedereaz instanței c recursul este motivat, a fost declarat în termen legal și c recurenta-pârât SC SA B, prin aprtorul su legal, avocat, din Baroul Prahova, a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat judecarea cauzei în lips.
Curtea, faț de actele și lucrrile dosarului și faț de împrejurarea c recurenta-pârât a solicitat în temeiul disp. art. 242 alin.2 Cod pr.civil judecarea cauzei în lips, constat cauza în stare de judecat și rmâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1614 din data de 6.06.2008 Tribunalului Prahova, constat urmtoarele:
Reclamanții, și au chemat în judecat civil pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța s
- 2 -
fie obligat la plata drepturilor salariale constând în prima de Paști 2005 - 2007 și prima de pe 2005 - 2007 actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au artat c au calitatea de salariați ai unitții pârâte și c potrivit contractului colectiv de munc la nivel de unitate, aceasta avea obligația s plteasc fiecrui salariat cu ocazia srbtorilor de Paști și de C câte o prim constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinit de ctre pârât nici pân în prezent.
Prin întâmpinarea depus la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiat, artând c primele solicitate au fost incluse în salariul de baz și prin urmare nu se mai poate solicita un drept salarial care a fost pltit.
Totodat, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, artând c în cauz sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit crora dreptul la acțiune în cazul neexecutrii contractului colectiv de munc ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Dup administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționat a respins ca neîntemeiat excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu, obligând pârâta la plata ctre fiecare reclamant a sumei de 10200 lei reprezentând primele de C 2005 - 2007 și de Paști pe 2005-2007, sum ce va fi actualizat cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecrei sume și pân la plata efectiv a acesteia.
Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de fond a reținut c reclamanții au avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada menționat în acțiune, perioad în care potrivit art.168 din aveau dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de baz mediu pe unitate pentru fiecare din aceste srbtori, îns aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Aceast concluzie rezult din faptul c pârâta care a pretins c începând cu anul 2003 primele de srbtori au fost incluse în salariul de baz conform negocierilor cu sindicatul, situație menționat în, nu a fcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocat de pârât prin întâmpinare, tribunalul a stabilit c în cauz sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit crora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speț, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles s instituie un regim de prescripție distinct.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinic și nelegal în sensul c în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru c drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de munc la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauz a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticat, deoarece instanța nu a ținut seam de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit crora primele de srbtori au fost incluse în salariul de baz și pltite ca atare. Aceast situație rezult
- 3 -
și din faptul c nu s-a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dat cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critic a recursului se refer la faptul c tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorat de recurent, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acord cu titlu de prim în sensul c aceasta nu este echivalent cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de baz mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrrilor de la dosar, a criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauz Curtea constat c este afectat legalitatea și temeinicia acesteia, așa dup cum se va arta în continuare:
Este adevrat c potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutrii CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, îns în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel c instanța de fond în mod corect a respins excepția invocat de recurent, aceast critic a recursului fiind nefondat.
Nu exist reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodat ca pentru drepturile salariale s existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constat c susținerile recurentei nu își gsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauz, deoarece nimeni nu a contestat c începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de srbtori urmau a fi incluse în salariu, numai c acest lucru trebuia și probat de ctre recurent în sensul de a demonstra cât din creșterea salarial a fiecrui an s-a datorat includerii în salariul de baz a acestor prime.
Aceast prob nu a fost fcut, astfel c, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordat reclamanților criticile formulate de recurent sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecrei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de baz mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, tribunalul neindicând nici o sum concret sau modalitți de determinare a acesteia, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civil, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul obligrii pârâtei la plata a câte 6631 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând prim de C 2005 - 2007 și prima de Paști pe 2005-2007 calculat conform adresei nr.830/5.02.2008 cuprinzând salariile de baz medii brute din luna anterioar fiecrei srbtori pe perioada 2003- 2007.
Curtea urmeaz a menține restul dispozițiilor sentinței.
- 4 -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1614 din data de 6 iunie 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatur, cu sediul în P,-,.151,.C,.8,.36, județul P și în consecinț:
Modific în parte sentința, în sensul c reduce suma la care a fost obligat pârâta ctre reclamanți la câte 6631 lei pentru fiecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi 12 septembrie 2008.
Președinte, Judectori,
Grefier,
Red./DV
3 ex./18.09.2008
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana