Pretentii civile. Speta. Decizia 1743/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1743
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și de către reclamanții recurenți, A, C, și împotriva sentinței civile nr. 513/26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Tribunalul C-S și Curtea de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 513/26.11.2007 Tribunalul C - Saa dmis în parte acțiunea formulată de reclamanții, A, C, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul C-S și Curtea de APEL TIMIȘOARA, au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, începând cu data de 01.04.2004 până la data pronunțării hotărârii, actualizată la zi; s-au respins pretențiile reclamanților privitoare la plata în continuare a drepturilor salariale solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sporul solicitat de către reclamanți care au calitatea de judecători, asistenți judiciari și personal auxiliar în cadrul, se circumscrie prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar susținerile reclamanților cum că dreptul reglementat de aceste prevederi legale a rămas în vigoare este neîntemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat anterior apariției OUG nr. 177/2002, OUG nr. 27/2006 și OG nr. 83/2000.
Făcând aplicarea prevederilor art. 62 alin.3 din Legea nr. 24/2000, s-a apreciat că abrogarea acelei dispoziții legale are caracter definitiv.
Pe de altă parte, în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, instanța de fond a apreciat că sporul solicitat de reclamanți reprezintă un bun în înțelesul reglementărilor Convenției, astfel că, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, a dus la privarea de proprietate asupra acelui bun al reclamanților, privare care nu a fost legală.
Stabilind un conflict între art. 1 din OG nr. 83/2000 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, instanța a dat eficiență aplicării Convenției și în consecință a admis pretențiile solicitate până la data pronunțării hotărârii.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii pretențiilor pentru viitor, arătând că stabilirea perioadei de acordare a sporului reprezintă un drept deja câștigat care nu poate fi retras, și ar fi inoportună formularea acțiunilor repetate pentru fiecare lună în vederea stabilirii prejudiciului viitor, câtă vreme prejudiciul viitor este supus reparării, întrucât există siguranța producerii acestuia.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, arătând că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de lege.
Un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, îl constituie nelegalitatea hotărârii în sensul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în temeiul OG nr. 83/2000, iar dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție nu sunt incidente, cum greșit a reținut instanț
Examinând recursul declarat de reclamanți prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
In ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea in vigoare a OG nr.8/2007,Curtea reține că, având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, normeceau produsși produc în continuare efecte juridice.
Ori,in contextul in care,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996 chiar și in momentul pronunțării deciziei in interesul legii,10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, Curtea consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit prin respectiva hotărâre o speranță legitimă de a obține sporul salarial in discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme,au acordat aceste drepturi personalului auxiliar de specialitate și după intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că,pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar,pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante in sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a reclamanților.
Așa fiind, acordarea sporului în favoarea reclamaților pe perioada solicitată, reprezintă o cerere întemeiată pe dispozițiile legale mai sus analizate, hotărârea instanței de fond de a stabili o limită a acordării sporului - până la data pronunțării hotărârii fiind nelegală, ceea ce impune modificarea parțială a hotărârii în sensul acordării pe viitor a sporului solicitat.
Recursul declarat de pârâtul Ministrul Justiției și Libertăților este nefondat pentru argumentele expuse mai sus, referitoare la aplicabilitatea deciziei 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligatorie pentru instanțe, fiind dezlegată problema de drept prin soluționarea recursului în interesul legii, ceea ce nu mai justifică susținerile recurentului privind nelegalitatea hotărârii.
În speță, nu este vorba de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești întrucât aplicarea dispozițiilor legale în sensul celor stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu obligativitatea prevăzută de art. 329 Cod procedură civilă nu reprezintă o legiferare a unui drept de către instanța de judecată sesizată cu soluționarea unei astfel de acțiuni.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă nu este incident.
In plus, legitimă prevăzută de art. 1 Protocol 1 al Convenției a fost confirmată prin însăși conduita pârâtului, care printr-un ordin emis la data de 04.03.2009 a dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru întregul personal din cadrul instanțelor judecătorești.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că, pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar, pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante in sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a reclamanților.
De aceea, in considerarea art. 20 alin.2 din Constituția României, Curtea apreciază că nici motivul de recurs referitor la abrogarea Legii nr. 50/1996 nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât această suprimare a drepturilor salariale recunoscute printr-un act normativ anterior nu a fost justificată și deci necesară intr-o societate democratică.
În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul reclamanților, se va modifica parțial hotărârea, în sensul acordării sporului solicitat, începând cu data de 26.11.2007 și în continuare; se va respinge recursul declarat de pârâtul Ministrul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 513/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că admite petitul privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază începând cu data de 26.11.2007 și în continuare.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.12.2009
Tehnored./ 21.12.2009 /2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul C-
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
