Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 9

Ședința publică din 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, și - prin Sindicatul " " împotriva Sentinței Civile nr. 2130/4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Școala cu clasele I-VIII Pietroasa, Consiliul Local al Comunei Pietroasa, Primarul Pietroasa - Instituția Primarului, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă vicepreședinta, în reprezentarea sindicatului recurent, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului și invitând partea prezentă să-și expună punctul de vedere față de excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru prima de concediu aferentă anului 2005.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii introductive, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin Sentința Civilă nr. 2130/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamanții, și -,prin reprezentant Sindicatul" ", împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII Pietroasa, Consiliul Local al Comunei Pietroasa, Primarul Pietroasa - Instituția Primarului, ce a avut ca obiect obligarea angajatorului la plata primelor de concediu aferente perioadei 2005-2007, actualizate cu rata inflației.

Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că reclamanții sunt angajați ai pârâtei Școala cu clasele I-VIII Pietroasa. Potrivit susținerilor acestora, necombătute de către unitățile de învățământ angajatoare, reclamanților nu le-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2005-2007.

Dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut, la nivel de principiu, prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.

Tribunalul a mai reținut că contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, statuează în sensul că primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Or, aceste venituri sunt distincte de cele bugetare, alocate de către pârâții de 3 și 4, chemați în judecată în procesul de față, astfel încât trebuie dedus că reclamanților li se cuvine plata primelor de vacanță doar în măsura în care unitatea angajatoare a obținut astfel de venituri în anii pentru care se invocă drepturile bănești.

Într-adevăr, se poate constata că, potrivit art.1 alin. 1 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt persoane juridice, iar art. 3 din același act stabilește că acestea au propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite. Rezultă, așadar, că pârâta Școala cu clasele I-VIII Pietroasa este persoană juridică și își gestionează autonom veniturile, obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".

Judecătorii fondului au mai observat că "veniturile proprii" la care fac referire contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, sunt cele obținute din sursele enumerate în art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004, iar nu din veniturile autorității administrativ teritoriale, așa încât acestea sunt lipsite de legitimare procesual pasivă.

Astfel fiind, Tribunalul a conchis că primele de vacanță care se cuvin reclamanților, conform contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2008, pot fi achitate doar din veniturile proprii obținute de către pârâta unitate de învățământ, din sursele de finanțare menționate în art. 17 alin. 6 din HG nr. 2192/2004, precum și că pârâții nu sunt ținuți de obligația de plată a sumelor ce fac obiect al acțiunii principale, de vreme ce acestea nu sunt datorate reclamanților din fondurile alocate unității de învățământ de la bugetul unității administrativ-teritoriale.

Cât privește prima pârâtă, s-a constatat că aceasta nu a făcut dovada că a obținut venituri proprii din care să poată suporta obligația de plată pretinsă prin acțiune.

În atari condiții, cererea reclamanților apare neîntemeiată, deoarece dreptul la acordarea primei de vacanță este supus, implicit, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, condiției ca unitatea angajatoare să obțină în anul bugetar respectiv venituri proprii, precum și să le aloce pentru efectuarea unor astfel de plăți, condiții care nu se verifică în speță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, și -,prin reprezentant Sindicatul" ", recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 29.12.2009,solicitând modificarea în totalitate a sentinței supusă reformării în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.

Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților, care, în opinia lor se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea reține că acestea au vizat în esență omisiunea judecătorilor fondului de a lua in considerare prevederile art. XIII din OUG nr. 32/2001,aprobate prin Legea nr. 374/2001, potrivit cărora finanțarea unităților de învățământ se realizează din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.

S-a mai susținut că lipsa actuală a fondurilor bănești sau prevederea lor în proiectele de buget este o problemă de executare a hotărârilor judecătorești și cade în sarcina angajatorului, neputând împiedica aplicarea dispozițiilor legale pe care instanța de judecată le valorifică în cadrul motivației sentinței.

Intimații nu s-au prezentat in instanță și nu au depus întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct.9, 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea reține că acesta este întemeiat, cu următoarele argumente.

Reclamanții sunt angajați ai unității școlare pârâte, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar, iar potrivit susținerilor lor, necombătute de către angajatoare, acesteia nu i-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2005-2007.

Susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007,"prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu."Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.

În schimb, dreptul invocat de reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit"ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).

Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), in mod eronat prima instanță a interpretat clauza conținută de art. 37 din contractul colectiv de muncă mai sus menționat ca fiind condiționată de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților. De regulă, limitarea ori condiționarea unor drepturi este expresă, iar dacă există vreo îndoială o clauză contractuală se interpretează în favoarea angajatului.

Instanța de recurs consideră că, dacă s-ar pretinde că art.37 condiționează implicit plata primelor de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților, ar însemna că, la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, partenerii sociali angajatori și-au asumat o obligație pur potestativă. Ori, știut fiind că acest tip de clauze sunt nule de drept, interpretarea contractului nu poate fi făcută decât după regula conținută de art. 978/civ. care spune căclauzele îndoielnice se interpretează in înțelesul in care ele pot produce un efect.

Soluția primei instanțe de fond este greșită și cu privire la modul de rezolvare a excepției lipsei calității procesual pasive Consiliul Local al Comunei Pietroasa, Primarul Pietroasa - Instituția Primarului. Astfel, chiar dacă raportul de muncă supus analizei este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate în principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din OUG nr. 32/2001.

Într-adevăr, prin contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ la care s-a făcut referire mai sus, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat au identificat fondurile bănești din care unitățile de învățământ vor plăti reclamanților primele de concediu ca fiind resursele proprii obținute de angajator, în înțelesul dat de prevederile art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004. Cu toate acestea, Curtea observă că, în aprecierea asupra legitimării procesual pasive a unității administrativ teritoriale,Tribunalul putea și trebuia să observe conținutul art. 39 și 40 din norme, prin care a fost atribuit acestora un rol decizional în aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.

Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă în lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă în speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului, instanța de recurs consideră că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale, reprezentate prin primar calitate procesual pasivă.

Cu privire insă la drepturile salariale aferente anului 2005, prin raportare la momentul introducerii acțiunii, 10.06.2009, Curtea constată că acestea sunt prescrise, ca efect al incidenței in cauză a prevederilor art. art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1958, termenul general de prescripție fiind de trei ani și începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, precum și cele ale art. 283 alin. 1, lit. c) din Codul Muncii, care statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Pentru considerentele de fapt și de drept analizate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1, Curtea va admite recursul reclamanților și va modifica in parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând primele de concediu aferente anilor 2005-2007, actualizate cu rata inflației de la momentul nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă. Vor fi respinse ca prescrise pretențiile pentru drepturile bănești aferente perioadei anului 2005

Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanți prin Sindicatul " " împotriva Sentinței Civile nr. 2130/4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâții să calculeze și să plătească autorilor acțiunii primele de concediu aferente anilor 2006-2007, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă.

Respinge ca prescrise pretențiile pentru drepturile bănești aferente perioadei anului 2005.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

NOTĂ - cu opinia separată a doamnei judecător în sensul admiterii în totalitate a acțiunii reclamanților.

Red. / 03.02.2010

Tehnored //03.02. 2010/2 ex

Prima instanță: și

Tribunalul Timiș

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

Dreptul la prima de vacanță care face obiectul acțiunii a fost suspendat prin acte normative succesive privind bugetul de stat în perioada 2001-2006, iar prin nr.OG 146/2007 se prevede în art. 2 alin. 1 modalitatea de plată a primelor de vacanță pentru perioada cât au fost suspendate urmând a se achita în luna iunie 2008 pentru perioada 2004-2008.

Acest termen de plată nu a fost respectat de către angajator, ceea ce i-a îndrituit pe reclamanți să se adreseze instanței în vederea realizării dreptului pretins.

Este adevărat că dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevăd că un conflict de muncă poate fi formulat în termen de trei ani de la nașterea dreptului la acțiune, însă termenul de prescripție fiind suspendat în baza actelor normative la care s-a făcut referire mai sus, nu se poate vorbi de prescripția dreptului la acțiune, întrucât suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atât timp cât nu se prevede expres prin vreo dispoziție legală înlăturarea existenței acestuia.

Dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de concediu, iar dispozițiile legale de suspendare au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederilor suspendate, în speță fiind reclamanții.

JUDECĂTOR,

- -

Președinte:Dumitru Popescu
Judecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Timisoara