Pretentii civile. Speta. Decizia 177/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 177/

Ședința publică din 20 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin împotriva sentinței civile nr.1043/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentului pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a recurentului chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimaților reclamanți, și, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și Ministerul Economiei și Finanțelor

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Se constată că în motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față,

Constată că, prin sentința civilă nr.1043/2.11.2007 Tribunalul Brașova dispus următoarele:

A respins excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finanțelor, invocata de mandatara acestuia,

A admis in parte acțiunea formulata de reclamanții, si in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna si Ministerul Economiei si Finanțelor.

A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sa plătească in solidar reclamanților si,cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu luna aprilie 2004 si pana in prezent.

A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna sa plătească in solidar reclamantului, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu luna aprilie 2004 si pana la data de 30.06.2005.

A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție si Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV sa plătească in solidar reclamantului, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.07.2005 si pana in prezent.

A respins restul pretențiilor reclamanților.

A respins acțiunea formulata de reclamanți in contradictoriu cu paratul Ministerul Economiei si Finanțelor.

A admis cererea de chemare in garanție formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție împotriva paratului - chemat in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor, si in consecința:

A obligat paratul - chemat in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile de bani necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a fost respinsă motivat, prin încheierea din ședința publică din data de 31.10.2007 care face parte integrantă din hotărârea atacată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocate de Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, în baza mandatului special, instanța a apreciat că aceste excepții nu sunt întemeiate, din următoarele considerente:

Pârâtul și chematul în garanție, Ministerul Finanțelor Public răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr.5oo/2002 și HG nr.208/2005. De asemenea, calitatea procesuală a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executării, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și familie din raza Curții de APEL BRAȘOV, funcționând in aceasta calitate încă din aprilie 2004, data de la care solicită acordarea drepturilor salariale.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc si suprasolicitare nervoasa constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).

Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.

Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri ".

In concluzie, prin abrogarea art. art. 47 din Legea 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a apreciat ca acțiunea reclamanților este pe deplin justificata, fiind admisă insa numai in parte, in sensul următor:

- a obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sa plătească in solidar reclamanților, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu luna august 2004 si pana in prezent, a respinge restul pretențiilor reclamanților (de acordare a acestor drepturi si pentru viitor).

Cu privire la cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, instanța constatat că aceasta este întemeiată

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pârâtul chemat în garanție MEF prin DGFP

Prin motivele de recurs formulate de MEF prin DGFP B este reiterată apărarea formulată și în fața instanței de fond potrivit căreia pretențiile din acțiune constituind drepturi salariale nu pot fi admise în contradictoriu cu această instituție întrucât între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare în garanție nu trebuia admisă

critică sentința pentru greșita soluționare a excepției necompetenței materiale a instanței.

Pe fond, prin motivele de recurs ale recurenților, hotărârea atacată a fost criticată pentru nelegalitate și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Astfel, recurenții invocă faptul că pretențiile din acțiunea dedusă judecății nu au nici o bază legală, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, iar acordarea pe cale judecătorească a unui drept care nu este prevăzut în nici o normă legală în vigoare nu poate fi privită decât ca o încălcare a principiului separației puterilor în stat.

Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr.83/2000 cu respectarea tuturor condițiilor și limitărilor prevăzute de Constituție, Legea 24/2000 și de Legea nr.125/2000.

În privința incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 și art.20 din Constituție, prin motivele de recurs se arată că norma internațională invocată nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Prin urmare, reclamanții nu sunt și nici nu au fost titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească și care să determine incidența art.1 din Protocolul 1.

Recursurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:

Art.47 din Legea 50/1996 prevedea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art.I punctul 42 din OG nr.83/2000, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.334/6.07.2001.

Reclamanții invocată faptul că au fost încălcate normele de tehnică legislativă în sensul că nu putea fi abrogată prevederea dintr-o lege printr-un act normativ cu forță juridică inferioară, respectiv Ordonanță, însă ignoră faptul că la rândul său această ordonanță a fost aprobată prin lege, aspect ce ține tot de tehnica legislativă, fiind un procedeu legal.

Ceea ce invocă reclamanții în susținerea acțiunii reprezintă argumente ce țin de neconstituționalitatea unui text de lege și nu pot fi verificate de instanțele de drept comun

Potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".

Prin urmare, pretențiile din acțiune au la bază un text de lege abrogat în mod expres iar, în plus, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 precum și OUG nr.27/2006 nu au condus la diminuarea drepturilor salariale ale magistraților ci, dimpotrivă, la creșterea acestora, prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial, prin includerea sporurilor de care beneficiau magistrații.

În consecință, prin acordarea unor drepturi abrogate și neprevăzute în nici un act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza I Cod procedură civilă.

În ceea ce privește invocarea art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției României pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale curtea reține că soluția primei instanțe are la bază o interpretare eronată a acestei reglementări internaționale, precum și a practicii CEDO invocată în considerentele sentinței recurate.

Astfel art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Reclamanții nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să- prevadă și, prin urmare, nu sunt nici titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională" (a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranziție cum este cea din țara noastră.

Prin urmare, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006, Ordonanțe care au fost aprobate prin legi diferite (ex.: OUG 177/2002 aprobată prin Legea 347/2003) au condus în permanență la îmbunătățirea nivelului de trai al magistraților prin creșteri importante ale indemnizațiilor acestora și nicidecum nu s-a adus atingere vreunui drept de natura celui invocat.

Față de aceste considerente, curtea va admite recursurile părților și va modifica hotărârea de la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluționarea excepțiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea și împărtășind argumentele juridice ale instanței de fond avute în vedere la soluționarea excepțiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenților drept pentru care vor fi menținute dispozițiile sentinței de fond cu privire la soluționarea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurenții pârâți MEF prin DGFP B, - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței civile 1043/2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge pretențiile reclamanților, în contradictoriu cu pârâții - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, MEF prin DGFP B având ca obiect plata drepturi salariale rezultate din aplicarea sporului de 50% din aprilie 2004 și până în prezent și respectiv pentru perioada 1.07.2005 și până în prezent.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MP - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva pârâtului chemat în garanție MEF

Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea restului pretențiilor și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție MEF.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red: AP/28.02.2008

Dact: MD/29.02.2008 - 3 ex.

Jud.fond:/

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 177/2008. Curtea de Apel Brasov